Omor calificat Art 175 cod penal. Decizia 78/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
1832/2008
DECIZIA PENALĂ NR.78/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 25.03.2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol judecarea apelului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 808/16.07.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde apelantul inculpat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, cu delegația nr.- emisă de Baroul București, precum și martora, lipsind intimatul parte vătămată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, după care:
În temeiul disp. art.327 Cod Procedură Penală, Curtea procedează la audierea martorei, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.
Apărătorul din oficiu numit pentru apelantul inculpat solicită testarea la poligraf a martorei, pentru a se verifica dacă aceasta a dorit moartea victimei.
Reprezentata parchetului se opune solicitării, nefiind o probă utilă cauzei.
Curtea, după deliberare, respinge proba ca nefiind utilă cauzei, având în vedere că testarea poligraf nu este o probă în procesul penal, ci un criteriu de apreciere, în situația în care ar exista dubii cu privire la sinceritatea martorei.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat solicită instanței să extindă procesul penal cu privire la aceasta martoră, având în vedere că din declarațiile date rezultă că martora, cu știință, a încuiat victima în.
Reprezentantul parchetului apreciază că nu se impune extinderea procesului penal cu privire la martoră, având în vedere declarațiile date și probele deja administrate.
Curtea, după deliberare, având în vedere că reprezentantul parchetului nu a înțeles să susțină cererea privind extinderea procesului penal, respinge solicitarea apelantului, extinderea neputând fi dispusă din oficiu, de instanță, ci doar la cererea procurorului.
Constatând că nu sunt excepții de invocat, probe de administrat și alte cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea apelului.
Apărătorul din oficiu numit pentru apelantul inculpat solicită în temeiul disp. art.379 pct.2 lit.a Cod Procedură Penală admiterea apelului, desființarea sentinței și pe fond, în principal, în temeiul disp. art.334 Cod Procedură Penală schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art.183 Cod Penal, întrucât inculpatul nu a intenționat să ucidă victima, nu și-a dat seama de gravitatea loviturilor pe care le-a aplicat pentru a se apăra de cuțitul victimei, solicitând a se avea în vedere concluziile raportului de expertiză psihiatrică efectuat în apel, din care rezultă că inculpatul prezintă tulburări de personalitate. Susține că inculpatul a fost provocat de victimă, care l-a amenințat cu cuțitul, nu a prevăzut rezultatul faptei sale și solicită aplicarea unei pedepse îndreptate spre minimul special al legii.
În subsidiar, solicită redozarea pedepsei, cu reținerea disp. art.73 lit.b și art.74 lit.a și c Cod Penal.
Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a apelului ca neîntemeiat, hotărârea de condamnare fiind legală și temeinică, nefiind justificată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor, față de numărul loviturilor aplicate, intensitatea acestora și zona în care au fost aplicate. În cauză nu se poate retine nici incidența art.73 lit.b Cod Penal, întrucât acțiunea inculpatului nu s-a datorat unei stări de tulburare produsă de către victimă. Apreciază pedeapsa corect individualizată față de criteriile prevăzute de art.72 Cod Penal, față de modalitatea de comitere a faptei, starea de recidivă postexecutorie și postcondamnatorie în care se află acesta.
Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt, declară că martora se contrazice în declarații, că nu i s-au reținut circumstanțe atenuante, că nu a intenționat să omoare victima căreia i-a dat câțiva pumni, că regretă cele întâmplate și lasă soluționarea cauzei la aprecierea Curții.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 808 din 16.07.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I penală, s-au dispus următoarele:
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul privind schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art.183 Cod penal.
În baza art.334 Cod procedură penală, s-a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatuldininfracțiunea prevăzută de art.174 alin.1 cu aplicarea art.37 lit.a și b Cod penal,îninfracțiunea prevăzută de art.174, art.176 lit.c cu aplicarea art.37 lit.a și b Cod penal.
În baza art.174, art.176 lit.c cu aplicarea art.37 lit.a și b Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal.
În baza art.61 Cod penal, s-a revocat liberarea condiționată a inculpatului din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1381/21.04.2005, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B și s-a contopit restul de pedeapsă de 578 zile, rămas de executat din această pedeapsă, cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 20 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a și b Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.71, art.64 lit.a și b Cod penal.
În baza art.67 alin.2 Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a degradării militare.
În baza art.88 Cod penal, s-a computat prevenția de la 14.09.2007 până la 16.07.2008.
În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr.2457/2007 din 01.02.2008 al Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 al.1 cu aplicarea art.37 lit.a, b Cod penal.
S-a reținut în actul de sesizare că în data de 13.09.2007, inculpatul l-a ucis pe, lovindu-1 în mod repetat cu pumnii în zona toraco-abdominală și în zona capului, comprimându-i cutia toracică.
Actul de inculpare s-a întemeiat pe procesul-verbal de cercetare la fața locului; procesul-verbal de constatare și investigare; planșele foto; raport de expertiză medico-legală; raport de constatare tehnico-științifică; declarația părții vătămate, declarațiile inculpatului și declarațiile martorilor, G și.
În cursul cercetării judecătorești a fost ascultat inculpatul, care a recunoscut și regretat fapta comisă. A fost audiată și partea vătămată, care nu s-a constituit parte civilă în cauză. Au fost audiați martorii și, care și-au menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale.
Examinând și coroborând materialul probator administrat în cauză atât în faza de cercetare penală cât și în faza de cercetare judecătorească, Tribunalul a reținut următoarele:
În data de 13.09.2007, inculpatul aflat în stare de ebrietate s-a deplasat la locuința amenajată într-o metalică a victimei, cu scopul de aoa gresa pe martora, care locuia împreună cu victima. În timp ce inculpatul se afla în locuință și o lovea pe martora indicată mai sus, victima care se afla în pat, în stare de ebrietate, i-a cerut inculpatului să înceteze agresiunea asupra martorei. În acest context, inculpatul a început să o agreseze pe victima, aplicându-i mai multe lovituri cu pumnii la nivelul capului iar apoi la nivelul toracelui și abdomenului, căzând peste aceasta și comprimându-i cutia toracică.
Întrucât se simțea rău, în timpul agresiunii victima i-a solicitat inculpatului să înceteze să o mai lovească, dar acesta nu s-a conformat, continuând să o agreseze în același mod și după intervenția martorei, care la rândul său, i-a solicitat același lucru.
După ce a încetat agresiunea asupra victimei, inculpatul însoțit de martoră au părăsit locuința.
A doua zi, martora a revenit în locuința victimei, constatând că aceasta decedase.
Potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie nr.A- întocmit în cauză, moartea victimei a fost violentă și a survenit în data de 13.09.2007 și s-a produs prin șoc traumatic și hemoragie.
Conform acelorași concluzii, leziunile traumatice tanatogeneratoare evidențiate necroptic s-au produs prin loviri cu corp dur și comprimare posibil în împrejurările unei politraumatism prin agresiune, evoluția nefavorabilă spre deces fiind determinată de neacordarea asistenței medicale datorită abandonării victimei și favorizată de patologia preexistentă, arteroscleroză coronariană cu infarct miocardic cicatriceal, miocardoscleroză, cardiomegalie și fenomene de insuficiență cardiacă, ciroză hepatică pe fond de steatoză și consumul de alcool.
În sfârșit, potrivit acelorași concluzii, între leziunile traumatice constatate și decesul victimei există o legătură de cauzalitate directă dublu condiționată: de neacordarea asistenței medicale și de afecțiunile preexistente.
În condițiile în care inculpatul a lovit cu mare intensitate, în mod repetat, victima în vârstă de 69 de ani, cu pumnii și i-a comprimat toracele, cu consecința unor leziuni deosebit de grave în regiuni vitale ale corpului, se impune concluzia că acesta a avut reprezentarea rezultatului agresiunii sale, pe care l-a acceptat, situație în care a acționat cu intenție indirectă de a ucide, fapta sa constituind infracțiunea de omor prev. de art.174 Cod penal, iar nu aceea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art.183 Cod penal, cererea sa de schimbare a încadrării juridice a faptei în acest sens fiind neîntemeiată.
Având în vedere că inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii pentru săvârșirea unei infracțiuni de tentativă de omor calificat prin sentința penală nr. 4/25.01.1989 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI, instanța a făcut aplicarea prevederilor art.176 lit.c Cod penal, reținând că fapta constituie infracțiunea de omor deosebit de grav, întrucât a fost săvârșit de către o persoană care a mai comis un omor.
Tribunalul a considerat aplicabile dispozițiile art.176 lit.c Cod penal și în situația în care prima faptă constituie o tentativă de omor, având în vedere prevederile art.144 Cod penal, în care se arată că prin săvârșirea unei infracțiuni sau comiterea unei infracțiuni se înțelege săvârșirea oricăreia dintre faptele pe care legea penală le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativă, precum și participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice.
În contextul arătat, a considerat că împrejurarea că art.176 lit.c Cod penal folosește expresia "săvârșirea unui omor" iar nu "săvârșirea unei infracțiuni de omor", este irelevantă, neputând infirma concluzia de mai sus.
Tribunalul a apreciat că în cauză nu își găsesc aplicarea prevederile art.175 lit.d Cod penal (omorul săvârșit profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra), solicitarea reprezentantului Ministerului Public sub acest aspect fiind nefondată, deoarece în cazul agravantei prevăzută de textul de lege arătat, este vorba de situația în care victima se afla într-o stare de neputință fizică sau psihică care o împiedică să reacționeze, să se apere în fața agresorului.
În speță, împrejurarea că victima era în vârstă de 69 de ani și faptul că acesta suferea de mai multe boli, nu pot conduce prin ele însele la concluzia că aceasta s-a aflat în neputința de a se apăra, în contextul în care la data uciderii sale ducea o viață activă și normală, lovind împreună cu o altă persoană și fiind vizitat de alte persoane.
Tribunalul a mai reținut că din fișa de cazier judiciar rezultă că prin sentința penală nr. 1381/21.04.2005 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B definitivă prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare, fiind arestat la 13.06.2005 și liberat condiționat la 08.03.2006, având un rest rămas neexecutat de 578 zile iar în raport cu această condamnare, inculpatul a săvârșit fapta dedusă judecății în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit.a Cod penal.
Tribunalul a făcut și aplicarea art. 37 lit.b Cod penal, în raport de condamnarea la pedeapsa închisorii de 10 ani, aplicată prin sentința penală nr. 4/1989 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI, inculpatul fiind arestat la 19.06.1988 și liberat condiționat la 19.10.1994, având un rest rămas neexecutat de 1336 zile.
La individualizarea pedepsei, tribunalul a avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social și modalitatea concretă de săvârșire a faptei, precum și persoana inculpatului, care are un grad de instruire redus și care a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, dar care este cunoscut cu antecedente penale, manifestând perseverență infracțională.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, fără să expună motivele.
Din oficiu, în conformitate cu disp.art.117 alin.1 Cod procedură penală, având în vedere că apelantul inculpat a fost condamnat de către prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, Curtea a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, fiind întocmit și atașat la dosar raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.A1/10564 din 26.11.2008.
De asemenea, Curtea a considerat necesară reaudierea inculpatului și a martorei.
Curtea a respins cererea apelantului inculpat de audiere a numitului "" și de testare a comportamentului simulat a martorei, apreciind că aceste probe nu sunt utile cauzei.
Curtea a respins și solicitarea apelantului inculpat de extindere a procesului penal cu privire la numita, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.337 Cod procedură penală, întrucât procurorul este singurul titular al unei asemenea cereri și în lipsa cererii valabil formulate, instanța nu poate dispune din oficiu extinderea procesului penal.
Prin două memorii depuse în cursul judecării apelului, precum și cu ocazia dezbaterilor, apelantul inculpat a criticat hotărârea, în sinteză, pentru următoarele motive:
Urmărirea penală și judecata în primă instanță s-au desfășurat fără să se fi efectuat expertiza medico-legală psihiatrică, deși problemele sale de sănătate mintală sunt mai vechi.
Încadrarea juridică corectă a faptei este în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art.183 Cod penal, deoarece el nu a acționat cu intenția de a ucide victima, iar moartea acesteia a fost accidentală. Mai mult, nu a existat o stare conflictuală între el și victimă și nu este singura persoană care a lovit victima, întrucât martora i-a aplicat numitului mai multe lovituri cu un "tocător" peste piept. În plus, martora a dat declarații contradictorii cu privire la situația de fapt.
Pedeapsa aplicată de prima instanță este prea aspră și se impune reducerea acesteia, prin reținerea dispozițiilor art.73 lit.b Cod penal, art.49 alin.2 Cod penal și art.74 lit.a și c Cod penal.
Examinând cauza în temeiul art.371 Cod procedură penală, Curtea apreciază că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
1). Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art.174 alin.1 Cod penal, așa încât urmărirea penală și cercetarea judecătorească s-au desfășurat raportat la această infracțiune, ce nu atrăgea obligativitatea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice.
Pe de altă parte, actele și lucrările dosarului, ca și atitudinea manifestată de inculpat, nu au creat îndoială asupra stării psihice a acestuia, iar actele medicale ce atestă internarea inculpatului în spitale de boli mintale au fost depuse abia în fața instanței de apel, așa încât pe parcursul urmăririi penale și a judecății în primă instanță, nu au existat temeiuri pentru efectuarea unei asemenea expertize.
Este adevărat că prima instanță a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, ca urmare a schimbării încadrării juridice prin hotărâre, iar conform art.117 alin.1 Cod procedură penală, în asemenea situație, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice este obligatorie.
Tocmai din acest motiv, în virtutea efectului devolutiv al apelului, Curtea a suplinit această omisiune iar expertiza medico-legală psihiatrică a fost efectuată în faza de apel, fără ca această împrejurare să afecteze legalitatea hotărârii pronunțate de prima instanță căci, potrivit art.3859pct.8 Cod procedură penală, hotărârile sunt supuse casării când această expertiză nu a fost efectuată, fără să se precizeze momentul procesual în care este necesară efectuarea expertizei, important fiind ca respectiva cauză să nu fie soluționată în absența acestei expertize.
2). Situația de fapt reținută de instanța de fond este corect stabilită, în concordanță cu probele administrate și nu a suferit modificări nici urma desfășurării judecății în apel, ca urmare a audierii inculpatului și a martorei și a efectuării expertizei medico-legale psihiatrice.
Deși declarațiile date de martora pe parcursul procesului penal nu sunt identice, nu se poate susține că martora a relatat diferit modul de desfășurare a evenimentelor, ceea ce diferă fiind relatarea anumitor aspecte, la care martora nu a făcut referire în primele sale declarații, aceste precizări fiind urmarea întrebărilor adresate martorei de către organele judiciare sau chiar de către inculpat.
Martora a relatat în mod constant că inculpatul a aplicat victimei mai multe lovituri, atât în regiunea capului - producându-i sângerarea, cât și în regiunea toracelui și abdomenului, inculpatul continuând să lovească victima și după ce aceasta s-a întins pe pat.
Declarațiile martorei se coroborează cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, în care se consemnează existența la locul faptei a unor urme de sânge pe perne, pe așternut și pe un prosop (fila 2-6 din dosarul de urmărire penală), cu planșele foto efectuate cu ocazia acestei cercetări, care evidențiază faptul că victima a fost găsită în poziția descrisă de martoră (fila 7-11 din dosarul de urmărire penală), cu raportul de constatare tehnico-științifică, ce a stabilit că de pe bluza de trening a inculpatului au fost ridicate urme de sânge uman ce aparțin aceleiași grupe sanguine ca cea a victimei (fila 61 dosar de urmărire penală), cu raportul medico-legal de necropsie, care atestă multiplele leziuni constatate pe corpul victimei în zona capului, a toracelui și abdomenului, ce corespund zonelor în care inculpatul a lovit victima, așa cum au fost relatate de martoră (fila 32 din dosarul de urmărire penală).
Declarațiile martorei se coroborează și cu declarațiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, în fața instanței de fond și chiar în fața instanței de apel.
Inculpatul nu a negat agresarea victimei prin lovituri repetate și puternice în zona capului și apoi în zona toracelui și abdomenului, ci s-a apărat susținând că și martora a lovit victima cu un "tocător".
Această apărare nu se coroborează însă cu alte mijloace de probă, iar martora a negat lovirea victimei în data de 13.09.2007, precizând că un asemenea incident a avut loc în urmă cu 3-4 luni, când ea și victima s-au lovit reciproc.
Pe de altă parte, inculpatul a contestat declarațiile martorei sub aspecte neconcludente cauzei, cum ar fi afirmația martorei că între el și victimă ar fi existat o situație conflictuală, susținând că o stare de conflict a existat în realitate între victimă și numita. Această împrejurare este infirmată însă de declarațiile martorilor, G și, din care rezultă că obișnuia să locuiască împreună cu victima, pe care o ajuta (fila 70-73 dosar de urmărire penală).
Mai mult, martora a confirmat anumite susțineri ale inculpatului, respectiv că a lovit-o mai întâi pe ea, iar pe victimă numai după ce i-a cerut să nu o mai lovească. De asemenea, martora a precizat în fața instanței de fond și a instanței de apel, că ea a fost cea care a încuiat cu lacătul ușa de acces în și nu inculpatul, cu care aplecat după comiterea faptei și și-a petrecut noaptea în subsolul blocului de vis-a-vis.
3). Nu există temeiuri pentru a reține în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art.183 Cod penal, întrucât probele administrate în cauză fac dovada faptului că inculpatul a acționat cu intenția de a ucide.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, inculpatul prezintă diagnosticul detulburare personalitate de tip disocial, însă păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conținutului și consecințelor faptelor sale și are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat(fila 43-35 din dosarul de apel).
Conform raportului de expertiză medico-legală de necropsie, moartea victimei a fost violentă, s-a produs prin șoc traumatic (leziuni traumatice elementare, fracturi sterno-costale, efracții splenice, contuzii colon ascendent) și hemoragic. Leziunile traumatice tanato-generatoare s-au produs prin lovire cu corp dur și comprimare. Evoluția nefavorabilă spre deces a fost determinată de neacordarea asistenței medicale, datorită abandonării victimei și a fost favorizată de patologia preexistentă și de consumul de alcool (sângele recoltat de la cadavru conține 1,55 grame %0 alcool).
În mod constant, inculpatul a recunoscut că a aplicat victimei mai multe lovituri în zone vitale, unele de o intensitate deosebită. Astfel, în cursul urmăririi penale a declarat că a lovit-o mai întâi pe numita și apoi pe peste față și a aplicat o lovitură puternică în cap, de sus în jos, constatând că i-a spart capul pentru că "sângele a început să șiroiască" (fila 53). De asemenea, în fața instanței de fond inculpatul a declarat că a aplicat lovituri victimei în zona toraco-abdominală și în zona capului și datorită stării de ebrietate s-a dezechilibrat, căzând peste abdomenul victimei (fila 14).
În fața instanței de apel, a recunoscut de asemenea agresarea victimei, relatând că i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnul în zona pieptului și a coastelor, precum și "în moalele capului" (fila 63).
Declarațiile inculpatului se coroborează cu constatările raportului de necropsie, care evidențiază existența unui raport de cauzalitate între leziunile constatate și deces, așa încât interpunerea în lanțul cauzal și a altor factori (neacordarea asistenței medicale, patologia preexistentă și consumul de alcool) nu înlătură și nu atenuează răspunderea penală a inculpatului, cu atât mai mult cu cât părăsirea victimei îi este imputabilă în aceeași măsură ca și numitei.
Din această perspectivă, nici eventuala contribuție a numitei la lovirea victimei nu ar putea influența răspunderea penală a inculpatului și încadrarea juridică a faptei comisă de acesta în infracțiunea de omor, căci aplicarea unor lovituri cu un corp contondent ("tocător" din lemn), căci în condițiile în care victima era acoperită cu o plapumă (așa cum susține inculpatul), nu ar fi putut produce leziunile grave ce au generat moartea numitului.
În plus, martorul a declarat că în cursul dimineții zilei de 13.09.2007, în care a avut loc incidentul, s-a întâlnit cu victima și a stat de vorbă cu aceasta, iar era într-o stare bună, fără să prezinte urme de lovituri (fila 73 din dosarul de urmărire penală).
Pe de altă parte, atât inculpatul cât și martora au declarat că, după lovirea victimei, ușa de la baraca metalică a fost încuiată, cei doi plecând împreună, petrecându-și noaptea în subsolul blocului de vis a vis, iar victima a fost găsită de martora a doua zi de dimineață, în aceeași poziție în care au lăsat-o la plecare, fiind exclusă astfel lovirea ulterioară a victimei de către alte persoane.
Rezultă, așadar, că inculpatul este cel care a provocat leziunile ce au determinat decesul victimei, iar modul de comitere a faptei, ca și atitudinea ulterioară a inculpatului care, deși a conșientizat starea gravă în care se afla numitul, l-a abandonat, lăsându-l fără ajutor, nefiind interesat nici a doua zi de situația victimei.
Drept urmare, Curtea constată că instanța de fond a stabilit în mod corect că nu se impune schimbarea încadrării juridice prin reținerea infracțiunii prevăzute de art.183 Cod penal.
4). Nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.73 lit.b Cod penal, referitoare la reținerea stării de provocare.
Declarațiile inculpatului concordă cu declarațiile martorei pe acest aspect și nu evidențiază faptul că inculpatul ar fi comis infracțiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea victimei, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.
De altfel, în primele declarații, inculpatul nici nu a invocat o asemenea stare, relatând doar cum a lovit victima. Ulterior, fiind audiat de judecător cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă (fila 87 din dosarul de urmărire penală), și-a justificat acțiunea violentă prin aceea că știa că victima folosește un cuțit pe care îl ține sub pat. Martora a confirmat în parte declarațiile inculpatului, relatând că, în cursul incidentului, victima a pus mâna pe un cuțit, dar nu l-a folosit, acest moment fiind ulterior inițierii agresiunii de către inculpat. Această împrejurare a fost recunoscută chiar de către inculpatul, care a relatat în fața instanței de apel că după ce a lovit victima, aceasta a întins mâna lângă pat unde se afla un cuțit, moment în care l-a întrebat pe dacă vrea să îl omoare și apoi a continuat să îl lovească.
Pe de altă parte, atât inculpatul cât și martora au relatat că, inițial, a lovit-o pe numita, iar victima a intervenit cerându-i inculpatului să o lase în pe martoră, după care inculpatul a început să lovească victima.
Rezultă, astfel, că nu victima a generat conflictul, ci inculpatul, așa încât intenția acesteia de a se apăra folosind un cuțit (nepusă însă în aplicare), ca și solicitarea victimei de aol ăsa în pe martora nu au valoarea unei provocări, în sensul dispozițiilor art.73 lit.b Cod penal.
5). Nu poate fi reținută nici circumstanța atenuantă prevăzută de art.49 alin.2 Cod penal. Inculpatul a recunoscut că înainte de comiterea faptei, într-un interval de 3 ore, a băut singur 2 litri de vin, ceea ce corespunde unei stări de beție voluntară completă. Pe de altă parte, potrivit propriilor declarații care se coroborează cu declarațiile martorei, inculpatul a consumat băuturi alcoolice și după comiterea faptei, așa încât starea de beție voluntară, chiar dacă nu a fost preordinată, nu poate fi reținută cu valoarea unei circumstanțe atenuante, întrucât nu are caracter ocazional și nu dobândește, în ansamblul elementelor de caracterizare a faptei și a făptuitorului, valoarea unei cauze de atenuare.
6). Curtea apreciază că nu pot fi reținute nici circumstanțele atenuante judecătorești prevăzute de art.74 lit.a Cod penal - având în vedere că inculpatul nu este infractor primar, ci a suferit numeroase condamnări pentru infracțiuni variate și de o gravitate deosebită (omor, viol, perversiuni sexuale, furt și ultraj), sau de art.74 lit.c Cod penal - întrucât atitudinea inculpatului pe parcursul procesului penal a fost una obișnuită, fără ca acesta să contribuie într-un mod determinant la aflarea adevărului.
Cât privește atitudinea sinceră a inculpatului, se constată că prima instanță a reținut-o și i-a dat relevanță cu ocazia individualizării pedepsei, ce nu a fost orientată către maximul special.
În plus, reținerea circumstanțelor atenuante judecătorești nu este obligatorie și, în speță, nu se impune, prin raportare la scopul prevăzut de art.52 Cod penal și la criteriile de individualizare a pedepsei.
7). Curtea constată că instanța de fond a realizat o justă individualizare a pedepsei, ce corespunde tuturor criteriilor prevăzute de art.72 Cod penal.
Fapta inculpatului prezintă un grad de pericol social deosebit de ridicat, fiind vorba despre aplicarea mai multor lovituri de intensitate deosebită, unei persoane cu o vârstă înaintată și cu o stare de sănătate precară. În plus, inculpatul a abandonat victima și a comis fapta în condițiile în care a mai săvârșit un omor, ceea ce a determinat reținerea infracțiunii de omor deosebit de grav.
Mai mult, infracțiunea a fost comisă în stare de recidivă postexecutorie și postcondamnatorie, iar potrivit art.39 alin.4 Cod penal, starea de recidivă prevăzută de art.37 lit.b Cod penal putea determina orientarea pedepsei către maximul special, cu posibilitatea aplicării unui spor de pedeapsă. Cu toate acestea, instanța de fond a stabilit o pedeapsă egală cu jumătatea dintre minimul și maximul special, iar circumstanțele personale ale inculpatului care, așa cum s-a arătat, este cunoscut cu antecedente penale, nu pot determina reducerea pedepsei.
Mai mult, inculpatul a beneficiat de clemența instanței de fond și cu ocazia aplicării dispozițiilor art.61 Cod penal, căci în urma contopirii, instanța a dat spre executare pedeapsa cea mai grea, deși conform art.34 alin.1 lit.b Cod penal, avea posibilitatea să o sporească până la maximul special și chiar să adauge la acest maxim un spor de pedeapsă de până la 5 ani.
Față de cele reținute, în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
Conform art.383 alin.11Cod procedură penală, constatând îndeplinite condițiile prev. de art.143 cu referire la art.148 lit.f Cod procedură penală, având în vedere și dispozițiile art.136 Cod procedură penală, din perspectiva pronunțării unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii, Curtea va menține starea de arest preventiv a apelantului inculpat.
Conform art.383 alin.2 Cod procedură penală, va deduce prevenția de la 14.09.2007 la zi.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga apelantul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 808 din 16.07.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I penală.
Menține starea de arest și deduce prevenția de la 14.09.2007 la zi.
Obligă inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare pentru apelantul inculpat.
Pronunțată în ședință publică azi, 25 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
a
GREFIER,
Red.
Dact./2 ex./28.04.2009
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera
