Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 56/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 56/2009
Ședința publică din 29 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Elena Covaciu
JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 3: Mircea
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 187/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent, avocat și apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat în substituirea avocatului, lipsă fiind inculpatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată că s-a depus la dosar memoriu cu motivele de recurs.
Instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului recurent, avocat, solicită admiterea recursului și casarea hotărârilor atacate ca netemeinice și nelegale. Apreciază că, condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 86 al. 2 și 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 este o condamnare netemeinică și nelegală care a ignorat probele de la dosar, respectiv, declarațiile unor martori. Arată că în situația de față probele în acuzare nu au caracter cert lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției, astfel că instanța trebuia să dea eficiență regulii potrivit căreia orice îndoială este în favoarea inculpatului, prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul trebuia răsturnată prin probe certe și sigure, arătând că a depus practică judiciară în acest sens. Arată că principiul in dubio pro reo se înscrie și în prevederile art. 3 Cod procedură penală, care trebuia să determine instanța să pronunțe o soluție de achitare în temeiul art.11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală. Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate și achitarea inculpatului.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluțiilor atacate ca temeinice și legale. Arată că din probele administrate în cauză, și anume martorii oculari audiați, a rezultat că la volanul autoturismului era inculpatul. Arată că unii martori solicitați de apărare au fost propuși la un interval de timp destul de mare, precum și faptul că declarațiile inculpatului sunt contradictorii, motiv pentru care solicită înlăturarea acestor declarații ca neconcludente și care nu se coroborează cu materialul probator administrat în cauză.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat, solicită instanței acordarea onorariului apărătorului desemnat din oficiu.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentința penală 265/07.05.2008 pronunțată de Judecătoria Sibius -a dispus în baza art. 86 alin. 2 din nr.OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal condamnarea inculpatului, fiul lui și -, născut în 30.05.1972, Sibiu, cetățean român, 12 clase, recidivist, domiciliat în Sibiu,-,. 15, fără forme legale în Sibiu,-, posesor SB nr. -, CNP -, la o pedeapsă de 2 ani închisoare iar în baza art. 87 alin. 1 din nr.OUG 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. și b Cod penal a fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 61 alin. 1 teza a II Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate privind restul de executat de 331 de zile din pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 155/11.0.22004 a Judecătoriei Sibiu, decizia penală nr. 218/26.07.2004 a Tribunalului Sibiu, decizia penală nr. 11/11.01.2005 a Curții de APEL ALBA IULIA.
În baza art. 61 alin. 1 teza a III a Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate prin sentință cu restul rămas neexecutat (331 de zile), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și respectiv de 3 ani.
În baza art. 33 lit. b cu aplicarea art. 34 lit.b Cod penal se vor contopi pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani sporită la 4 ani.
În baza art. 71 alin. 2 Cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a-c Cod penal.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că în data de 5 decembrie 2006 în jurul orei 13,1o lucrătorii poliției rutiere au fost sesizați că pe DN 1 la intersecția cu DJ 106 D s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale.
La fața locului au fost găsite autovehiculele avariate marca cu număr de înmatriculare B-49- inscripționat, taxi", și autoturismul marca Ford Focus cu număr de înmatriculare - și au fost identificați conducătorii acestora inculpatul și martorul. S-a mai reținut că aceștia au fost singuri în autoturismele avariate, iar la fața locului se mai aflau și martorii și ce se aflau într-un alt autoturism aflat în trafic în momentul producerii impactului.
Inculpatul a refuzat testul cu aparat etilotest susținând că nu a condus autoturismul, deși potrivit declarațiilor martorilor oculari, a fost singurul ocupant al autoturismului.
De asemenea potrivit probelor administrate instanța de fond a reținut că inculpatul în timp ce conducea autoturismul, nu a acordat prioritate la intersecția cu deși avea această obligație și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de martorul. După coliziune inculpatul a aruncat cheile mașinii susținând că nu se afla la volan, și a încercat să părăsească locul accidentului, încercând să oprească o mașină din trafic.
Inculpatul are permisul de conducere anulat, ca urmare a unei condamnări anterioare pentru săvârșirea aceluiași gen de infracțiune.
La sosirea organelor de poliție inculpatul a recunoscut că anterior a consumat băuturi alcoolice, dar că nu a condus, susținând că la volanul autoturismului s-a aflat martorul.
Ulterior în cadrul urmăririi penale precum și la instanța de fond, inculpatul a susținut că la volanul autoturismului s-a aflat martorul. Instanța de fond a înlăturat apărarea inculpatului care este contradictorie, și nu este susținută cu depozițiile martorilor oculari.
Aceștia au infirmat apărarea inculpatului, aceștia arătând că inculpatul s-a aflat, la volanul autoturismului, fiind singur în mașină.
De asemenea audiat martorul, a negat că s-ar fi aflat la volanul autoturismului iar declarația martorului, care a susținut ulterior că a condus autoturismul nu este credibilă fiind evident o declarație pro-cauza, dată la sugestia inculpatului, motivul fiind angajat al inculpatului.
Împotriva sentinței a formulat apel inculpatul solicitând desființarea sentinței atacate și pe fond achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c
C.P.P.În motivele de apel inculpatul ce a invocat încălcarea dispozițiilor art. 5/2 care C.P.P. reglementează prezumția de nevinovăție.
De asemenea se artă că apărarea inculpatului deși este dovedită cu depozițiile martorului, și în mod nejustificat, instanța de fond în mod nejustificat înlătură declarațiile acestor martori.
În fine ca un ultim motiv de apel, se invocă și încalcă dispozițiilor art. 6 CEDO, întrucât cu probele administrate în cauză nu s-a răsturnat prezumția de nevinovăție.
Prin decizia penală nr. 187/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- a fost respins ca nefondat apelul inculpatului, iar în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:
Sub aspectul dovedirii vinovăției inculpatului este neîndoielnic - fapt dovedit cu depozițiile martorilor oculari, și - că inculpatul s-a aflat la volanul autoturismului, fiind de altfel singur în mașină.
Astfel martorul, care este șoferul autoturismului cu care s-a lovit autoturismul condus de inculpat a declarat că la momentul accidentului în autoturismul inculpatului se afla o singură persoană, respectiv șoferul pe care ulterior l-a identificat ca fiind inculpatul. Acesta arată în continuare motivul, se afla în stare avansată de ebrietate și după ce a coborât din autoturism a aruncat cheile mașinii și a încercat chiar să fugă de la locul accidentului încercând astfel să oprească un autoturism în trafic.
În același sens declară și martorul care conducea un autoturism pe, fiind martor ocular la accident și a constatat că inculpatul se afla la volanul autoturismului și din autoturismul condus de inculpat nu a mai coborât nici o persoană. Și acest martor declară că după accident inculpatul a negat că a condus autoturismul și a încercat să arunce cheile mașinii precum și că a încercat să fugă de la locul accidentului.
În același sens declară și martorul, care se afla în autoturism cu martorul.
Tribunalul analizând probele de care se prevalează inculpatul în susținerea nevinovăției sale respectiv depozițiile martorilor, și, a constatat că niciuna din aceste depoziții nu sunt credibile și nu se coroborează cu declarațiile date de martorii oculari.
Astfel, Tribunalul a observat, că imediat după accident inculpatul nu a indicat în fața martorilor numele persoanei care a condus autoturismul, numai ulterior în fața organelor de poliție a indicat numele martorului. A revenit apoi inculpatul asupra declarației sale, dar numai după ce martorul a negat că a condus autoturismul în care s-a afla inculpatul - indicând drept conducător auto pe martorul.
De asemenea în ce privește depoziția martorului, inculpatul a înțeles să indice prezența acestuia numai la peste 1 an de la producerea accidentului, împrejurare care nu poate decât să pună sub semnul întrebării credibilitatea depoziției acestui martor, care practic a fost găsit de inculpat după accident și convins să declare conform versiunii indicate de inculpat. Aceeași este și situația martorului care în mod evident a fost convins de inculpat să declare conform susținerilor acestuia.
Lipsa de credibilitate a martorilor și a rezultat nu numai din lipsa de coroborare a acestor declarații cu declarațiile martorilor oculari, persoane care nu au nici un fel de relații de prietenie sau subordonare față de inculpat, cum este cazul celor doi care fie a fost angajat al inculpatului ( cazul martorului ), fie a locuit cu chirie la o rudă a inculpatului.
De asemenea, lipsa unor amănunte din declarațiile acestor doi martori a confirmat faptul că aceștia nu au fost prezenți la fața locului, și că declarațiile acestora sunt nereale.
Astfel comparativ cu declarațiile martorilor și, ceilalți martori audiați au descris amănunte din momentul accidentului cum ar fi comportamentul inculpatului, vestimentația acestuia, faptul că în auto pe locul din dreapta se afla un număr de 3 sticle de bere, o parte fiind sparte. Aceste amănunte dovedesc credibilitatea declarațiilor acestor martori astfel că în mod rezonabil instanța de fond, a reținut drept pertinente aceste declarații și a înlăturat ca nepertinente declarațiile martorilor și.
În cauză s-au respectat dispozițiile art. 63 alin. 2.C.P.P. care dispune că probele nu au valoare dinainte stabilită, iar aprecierea acestora se face de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate.
Ori din coroborarea probelor administrat Tribunalul a constatat că fapta reținută în sarcina inculpatului a fost dovedită, fiind răsturnată prezumția de nevinovăție.
De asemenea inculpatului i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, atât sub aspectul dreptului la apărare, fiindu-i admise probele solicitate în apărare, cât și prezumția de nevinovăție, probele administrate în cauză, înlăturând orice dubiu.
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a declarat recurs inculpatul.
În motivarea recursului inculpatul a criticat hotărârea atacată sub aspect penal, susținând că inculpatul nu a săvârșit fapta, instanțele nu au aplicat regula "in dubio pro reo", iar prin înlăturarea declarațiilor martorilor și, apreciate ca nesincere, s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.
Criticile formulate de inculpat se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 18 Cod procedură penală.
Din perspectiva acestui caz de casare, critica formulată este nefondată din următoarele considerente:
Din coroborarea declarației martorului, care a declarat că inculpatul se afla singur în mașina cu care a intrat în coliziune, cu declarația martorului, care a declarat că l-a văzut pe inculpat când a coborât din mașină, când a încercat să arunce cheile și să fugă, cu declarația martorului, rezultă că inculpatul a fost singur în autoturismul pe care l-a condus pe drumurile publice, neexistând nici un dubiu în acest sens.
Nesinceritatea martorilor și este evidențiată de declarația inculpatului care după accident nu a indicat numele persoanei care a condus autoturismul, apoi l-a indicat pe, iar ulterior pe martorul, precum și de împrejurarea că afirmațiile lor sunt categoric contrazise de martorii nemijlociți și. Un argument în favoarea veridicității declarațiilor martorilor și sunt descrierea comportamentului inculpatului, vestimentația acestuia, un număr de trei sticle de bere existente în autoturism. De asemenea, relațiile dintre inculpat și martori, martorul fiind angajatul inculpatului, iar martorul a locuit cu chirie la o rudă a inculpatul, raportat la celelalte probe din dosar, justifică înlăturarea acestor declarații ca nesincere.
Din situația dosarului, privită ca o stare de fapt, și conținutul hotărârii nu rezultă o contrarietate evidentă și necontroversată, de natură a justifica o eroare gravă de fapt, care a avut drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.
Recursul inculpatul este fondat sub aspectul conținutului pedepsei accesorii.
Astfel în cazul condamnării unui inculpat pentru oricare dintre infracțiunile prevăzute de OUG nr. 195/2002, nu trebuie aplicat art. 64 lit. c Cod penal, întrucât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a calificat orice interzicere a unui drept, ca o ingerință, iar Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, care este o reglementare specială, prevede expres care este situația acestei pedepse accesorii.
Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, instanța va admite recursul inculpatului, va casa decizia atacată și hotărârea primei instanțe, sub aspect penal, privind conținutul pedepsei accesorii și rejudecând, va înlătura din conținutul pedepsei accesorii dispozițiile art. 64 alin. 1 lit. c Cod penal.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 187/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr-.
Casează decizia penală atacată și sentința penală nr. 265/2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu în dosarul nr-, sub aspect penal, privind conținutul pedepsei accesorii, și rejudecând înlătură din conținutul pedepsei accesorii interzicerea dreptului prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. c Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 ianuarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./ 04.02.2009
jud. apel,
jud. fond
Președinte:Maria Elena CovaciuJudecători:Maria Elena Covaciu, Leontin Coraș, Mircea