Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 57/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 57/2009

Ședința publică din 29 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Elena Covaciu

JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 3: Mircea

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de

Procuror -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 320/27.11.2008 a Tribunalului Hunedoara.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent, avocat, lipsă fiind inculpatul recurent.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și în rejudecare, reducerea pedepsei aplicate în sarcina inculpatului, apreciind că în situația de față se pot aplica prevederile art. 34 Cod penal. De asemenea, apreciază că sunt întrunite condițiile suspendării condiționate a executării pedepsei, iar scopul pedepsei poate fi atins și fără executare în regim de detenție.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției atacate ca legală și temeinică, atât sub aspectul cuantumului, cât și a modalității de executare a pedepsei, inculpatul având antecedente penale în comiterea aceluiași gen de infracțiuni.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față:

Constată că prin sentința penală nr. 111/5 iunie 2008 Judecătoriei O inculpatul a fost condamnat la:

-1500 lei amendă pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având permisul de conducere anulat, prev. și ped. de art. 86 al. 2 din OUG nr. 195/2002.

În baza art. 83 Cod penal, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 72/2007 a Judecătoriei Hațeg, care a dispus să fie executată în continuarea pedepsei aplicate în cauză, inculpatul având de executat în final pedeapsa de 3 luni închisoare și 1500 lei amendă penală.

A privat pe inculpat de drepturile prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 Cod penal.

A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 63 Cod penal.

În baza art. 191 Cod proc. penală, a obligat pe inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în data de 20 ianuarie 2008, inculpatul a condus autoturismul proprietate personală - pe drumurile publice din municipiul O, deși avea permisul de conducere anulat, din data de 11 iunie 2007.

Constatând vinovăția inculpatului, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia pentru fapta reținută în sarcina sa, recunoscută de altfel de către inculpat.

Împotriva sentinței penale de mai sus, a declarat ape în termen și nemotivat inculpatul .

În susținerea orală a apelului, prin apărător, s-a susținut excepția de neconstituționalitate a art. 83 Cod penal, raportat la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 72/2007 a Judecătoriei Hațeg și revocată urmare a comiterii prezentei fapte în termenul de încercare, solicitându-se în acest sens menținerea pedepsei amenzii penale și înlăturarea prevederilor art. 83 Cod penal.

Prin decizia penală nr. 320/27 noiembrie 2008 Tribunalului Hunedoaras -a admis apelul inculpatului și s-a desființat parțial sentința doar în ce privește înlăturarea pedepsei accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza 1 Cod penal, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că starea de fapt și încadrarea juridică sunt corecte, pedeapsa este bine individualizată, iar dispozițiile art. 83 Cod penal nu sunt neconstituționale pentru că instituie un tratament juridic egal pentru toate persoanele aflate în aceeași situație, sens în care Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs fără a-l motiva sau a se prezenta pentru susținerea lui. Apărătorul din oficiu a solicitat reducerea pedepsei aplicate, contopirea ei cu pedeapsa anterioară și suspendarea executării acestei pedepse.

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele temeiniciei și legalității, Curtea constată că în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt în baza probelor administrate, iar încadrarea juridică este cea legală.

Pedeapsa aplicată a fost corect individualizată, iar revocarea suspendării condiționate a pedepsei anterioare de 3 luni este legală și obligatorie, conform dispozițiilor art. 83 Cod penal.

În cauză nu se poate dispune contopirea pedepsei aplicate și a celei revocate și nici a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, întrucât art. 83 Cod penal exclude această solicitare.

Față de cele de mai sus și de dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursul inculpatului este nefondat și urmează a fi respins.

În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 320/27 nov. 2008 Tribunalului Hunedoara.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată astăzi 29 ian. 2009 în ședință publică.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

2 ex./12.02.2009

jud. apel,

jud. fond

Președinte:Maria Elena Covaciu
Judecători:Maria Elena Covaciu, Leontin Coraș, Mircea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 57/2009. Curtea de Apel Alba Iulia