Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 57/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - OUG 195/2002

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA NR. 57

Ședința publică din 03 februarie 2010

PREȘEDINTE: Androhovici Daniela

JUDECĂTOR 2: Nechifor Veta

JUDECĂTOR 3: Ilieș Titiana

Grefier - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror -

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în mun. S,-, -. A,. 1,. 7, județul S, împotriva deciziei penale nr. 279 din 03 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apărătorul inculpatului depune la dosar motivele de recurs și precizează că nu mai are alte probe de solicitat.

Întrebat fiind, inculpatul arată că nu înțelege să dea o nouă declarație în această fază procesuală, precizând că le menține pe cele date până în prezent în cauză.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri în susținerea acestuia.

Avocat, pentru inculpatul G, precizează că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 394 din 05 octombrie 2009 Judecătoriei Suceava la o pedeapsă de 4 luni închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 87 alin. l din OUG nr. 195/2002 republicată, constând în aceea că a condus pe drumurile publice un autovehicul având o îmbibație alcoolică peste limita legală. Atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, arătând cantitatea de alcool consumată și motivul care l-a determinat să săvârșească această infracțiune și anume faptul că a fost sunat de către o vecină a mamei sale care are grave probleme de sănătate, moment în care. s-a speriat și s-a urcat în mașină cu intenția de a ajunge să vadă ce s-a întâmplat cu mama sa. În aceste condiții, a fost oprit de un echipaj al poliției rutieră și testat cu aparatul etilotest, găsindu-se o alcoolemie de 0,58 mg/l în aerul expirat, după care a fost dus la spital în vederea prelevării probelor biologice.

Față de motivele depuse în scris la dosar, apreciază că se impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și pe fond, achitarea acestuia în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod procedură penală întrucât fapta nu există, motivat de faptul că buletinul de analiză toxicologică nr. 1107/D/02.06.2008 este nul, fiind încheiat cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. 3 din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice. Mai precis, articolul menționat anterior prevede că buletinul de analiză se semnează de către specialistul care a efectuat analiza și se contrasemnează de către șeful de laborator sau șeful de serviciu. Ori din analiza acestuia se observă că nu este semnat și de șeful de laborator sau șeful de serviciu.

Având în vedere valoarea alcoolemiei din aerul expirat, care este de 0,58 mg/l, precum și faptul că pentru a se obține alcoolemia din sânge se înmulțește valoarea arătată anterior cu doi, consideră că diferența este prea mare, cu atât mai mult cu cât valorile alcoolemiei sunt trecute cu o altă nuanță de pix decât cea cu care a fost completat buletinul toxicologic.

În subsidiar, apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 45 Cod penal, respectiv este vorba de o stare de necesitate, si implicit, o cauza care înlătură caracterul penal al faptei. Așa cum reiese si din declarația inculpatului, acesta nu a avut intenția de a se urca beat la volan, ci venind de la serviciu (lucrează ca vopsitor la o societate comercială), a consumat o cantitate de bere, după care a primit acel telefon și a intrat în, fiind vorba de mama sa care are o stare de sănătate precară. Față de această situație, inculpatul s-a urcat la volanul mașinii pentru a vedea ce s-a întâmplat cu mama sa, care a avut o criză și a căzut în casă.

În aceste condiții, apreciază că starea prezentată anterior a fost probată atât prin actele medicale depuse la dosar, cât și prin declarația martorei - persoana care l-a sunat pe inculpat.

ca probatoriul să fie apreciate așa cum a fost administrat și să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. e Cod procedură penală întrucât este vorba despre o situație care înlătură caracterul penal al faptei.

În concluzie, solicită să se țină cont de toate circumstanțele atenuante care pledează în favoarea inculpatului, respectiv de faptul că este șofer profesionist și cea mai gravă pedeapsă nu este pedeapsa ca atare, ci aceea că nu mai conduce mașina.

Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului și de menținere a hotărârilor atacate, apreciind că nu există niciun motiv pentru a se dispune achitarea inculpatului. În ceea ce privește buletinul de analiză toxicologică, consideră că acesta corespunde exigențelor de ordin formal din normele metodologice de recoltare și analiză a sângelui în vederea stabilirii alcoolemiei, buletin care este semnat atât de către medicul de laborator, cât și de către șeful serviciului de medicină legală.

În ceea ce privește solicitarea de achitare cu reținerea stării de necesitate, drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei, apreciază că nu sunt întrunite condițiile art. 45 Cod penal, situația prezentată de inculpat fiind reținută deja de către instanță ca și circumstanță atenuantă.

Inculpatul G, având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile apărătorului său.

Desfășurarea ședinței a fost înregistrată în sistem audio, potrivit disp. art. 304 Cod procedură penală.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 394/05.10.2009 a Judecătoriei Suceava, confirmată prin decizia penală nr. 279/03 decembrie 2009 Tribunalului Suceava, a fost condamnat inculpatul G, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, infracțiune prev. de art. 87 alin. 1)din OUG nr. 195/2002, în favoarea inculpatului fiind reținute circumstanțe atenuante prev. de art. 74 alin. 1) lit. a) și e) Cod penal.

I-a fost aplicată inculpatului și pedeapsa accesorie prev. de art. 71, 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.

Executarea ambelor pedepse a fost suspendată condiționat în conformitate cu dispozițiile art. 81 alin. 1) Cod penal și art. 71 alin. 5) Cod penal, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 4 luni conform art. 82 Cod penal.

I s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art. 83 Cod penal și a fost obligat să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 400 lei de la instanța de fond și 150 lei de la instanța de apel.

Pentru a hotărî astfel, cele două instanțe au reținut, în esență, că la data de 30.05.2008, în jurul orelor 22.50, inculpatul G, după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice, respectiv bere, a fost depistat conducând autoturismul VW cu număr de înmatriculare -, pe strada - din mun. S, de un echipaj de la poliția rutieră care l-a oprit pentru control.

La solicitarea organelor de poliție inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest în prezența martorilor - și, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Inculpatul a fost condus de organele de poliție la Spitalul Județean S în vederea recoltării de probe biologice, din care a rezultat o alcoolemie de 1,5 gr./l alcool pur în sânge la ora 23:15 și de 1,25 gr./l alcool pur în sânge la ora 00:15.

Împotriva deciziei tribunalului, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs a arătat că buletinul de analiză toxicologică nr. 1107/D/02.06.2008 este nul, fiind încheiat cu încălcarea prevederilor art. 20 alin. 3) din Normele metodologice privind prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii intoxicației etilice și a stării de influență a produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare acestora asupra comportamentului conducătorilor de autovehicule din 10.04.1996.

Astfel, arată inculpatul recurent, buletinul de analiză toxicologică nu a fost contrasemnat de către șeful de laborator sau șeful de serviciu, că valorile alcoolemiei sunt trecute cu o altă nuanță de pix decât cea cu care a fost completat buletinul toxicologic, că, de asemenea, există neconcordanță foarte mare între valorile alcoolemiei depistată în aerul expirat și cea depistată în sânge, în toate studiile de specialitate stabilindu-se că valoarea concentrației de alcool în sânge se poate obține înmulțind cu 2 valoarea alcoolemiei în aerul expirat.

Prin urmare, susține inculpatul recurent, se impune achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, întrucât fapta pentru care a fost condamnat, nu există.

În subsidiar, solicită reținerea stării de necesitate, drept cauză care duce la înlăturarea caracterului penal al faptei, arătând că a urcat la volanul mașinii sale după ce a primit un telefon de la o vecină a mamei sale, care i-a comunicat că aceasta din urmă a suferit o criză și a căzut în casă, fiind dovedit faptul că mama sa are probleme grave de sănătate.

În fine, mai invocă inculpatul recurent și faptul că instanța de recurs trebuie să țină seama și de circumstanțele reale și personale ale sale, că a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, că nu are antecedente penale și nici măcar contravenții nu a săvârșit, că este șofer profesionist, posesor al permisului de conducere pentru toate categoriile de autovehicule, că este căsătorit și are doi copii minori, fiind singurul întreținător de familie.

Criticile formulate se încadrează în cazurile de casare prev. de art. 385/9 pct. 14 și 18 Cod procedură penală, critici pe care instanța le constată nefondate.

Astfel, contrar susținerilor inculpatului recurent, buletinul de analiză toxicologică ( 14 dosar) a fost semnat atât de persoana care l-a completat, respectiv, biolog, cât și de conducătorul serviciului de medicină legală, medic primar -, încât nu se poate reține că ar fi fost încălcate dispozițiile art. 20 alin. 3) din Normele metodologice mai sus menționate.

În ce privește faptul că valorile alcoolemiei sunt trecute cu o altă nuanță de pix decât restul mențiunilor completate pe respectivul buletin de analiză, acest lucru se poate explica prin faptul că pur și simplu, la completarea valorilor alcoolemiei conținutul minei pixului folosit anterior s-a epuizat, fiind folosit un alt pix atât la completarea acestor mențiuni cât și la semnarea biologului.

Oricum ar fi, nu se poate reține că acest lucru ar putea conduce la nulitatea buletinului de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 1107/D/02.06.2008.

De asemenea, nu poate fi reținută nici susținerea că alcoolemia stabilită în urma analizei de laborator nu ar fi reală, deoarece nu ar reprezenta dublul valorii de alcool pur în aerul expirat, atâta timp cât inculpatul nu a demonstrat că s-ar fi stabilit în mod științific acest lucru.

În ce privește critica referitoare la faptul că în cauză ar fi dată starea de necesitate, în mod corect au reținut atât instanța de fond, cât și cea de apel că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 45 Cod penal.

Astfel, în cauză nu este dată condiția ca pericolul să nu poată fi înlăturat altfel decât prin săvârșirea faptei de către inculpat, acesta având la îndemână alte mijloace pentru a-i veni în ajutor mamei sale, respectiv putea suna la ambulanță, putea să-i ceară vecinei mamei sale să facă acest lucru sau putea să se deplaseze el cu un alt mijloc de transport (ex. taxi) etc.

În fine, referitor la circumstanțele reale și personale ale inculpatului la individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere aceste criterii prev. de art. 72 Cod penal, reținând, așa cum s-a arătat mai sus, în favoarea acestuia, circumstanțele atenuante prev. la art. 74 alin. 1) lit. a și e Cod penal, coborând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, în conformitate cu dispozițiile art. 76 alin. 1) lit. d) Cod penal.

Față de cele mai sus expuse, și cum nici motive de casare din oficiu nu au fost reținute, instanța, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul inculpatului, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G, fiul lui și, născut la data de 25.04.1970 în mun. S, cu domiciliul în mun. S,-, -. 1,. 7, jud. S, CNP -, împotriva deciziei penale nr. 279 din 03 decembrie 2009 Tribunalului Suceava.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare din recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 03 februarie 2010.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnoredact.

2 ex./16.02.2010/Jud. fond: /Jud. apel: /.

Președinte:Androhovici Daniela
Judecători:Androhovici Daniela, Nechifor Veta, Ilieș Titiana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 57/2010. Curtea de Apel Suceava