Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 574/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIENr. 574

Ședința publică din 08 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Monica Vadana

JUDECĂTOR 2: Silviu Anti

JUDECĂTOR 3: Arin Alexandru

GREFIER:

**********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU este reprezentat legal de - procuror.

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 218/A din 12.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat, asistat de avocat ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Instanța pune în vedere recurentului-inculpat dispozițiile art.70 al.2 pr.penală, în sensul de a da sau nu declarație în fața instanței de recurs.

Recurentul-inculpat arată că se prevalează de dreptul la tăcere întrucât nu are elemente noi de declarat.

Nefiind alte cereri de formulat s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Avocat ales, pentru recurentul-inculpat, solicită admiterea recursului în baza art.385/15 al.2 lit.d pr.penală, admiterea cererii formulată față de greșita condamnare a inculpatului, aplicarea unei amenzi administrative, aplicarea art.18/1 penal și achitarea cu reținerea circumstanțelor atenuante, prevăzute de art.74-76.penal.

Apreciază că se impunea analizarea separat a pericolului generic și concret față de vătămarea produsă, urmările și împrejurările de comitere, atitudinea inculpatului de cooperare cu organele de urmărire penală.

În raport de modul de săvârșire a faptei se poate aplica o măsură administrativă-achitarea în raport de referatul poliției de netrimitere în judecată, a absolvit cursurile și urma să susțină examenul. De asemenea, a se avea în vedere poziția sinceră și faptul că a realizat consecințele comiterii faptei reținute.

În subsidiar, solicită reținerea art.74-76 C-penal și reducerea pedepsei.

Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat. În cauză fapta comisă prezintă gradul de pericol social al infracțiunii, inculpatul a pus în pericol siguranța circulației și a produs coliziunea și degradarea autoturismului, ignorând semnul de circulație regulamentar și a fost oprit de organele de poliție. În cauză nu se pot reține dispozițiile art.74-76.penal.

Recurentul-inculpat în cuvântul său arată că regretă fapta.

CURTEA

DELIBERÂND

Prin decizia penală nr. 218/A/12.05.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr- a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 2522 din 16.12.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău.

Pentru a decide astfel instanța de apel a avut în vedere că:

Prin 2522/16 decembrie 2008 Judecătoriei Bacău, pronunțată în dosarul nr-, inculpatul,fiul lui și, născut la 03.06.1986 în B, domiciliat în B-.C.8 jud.B, CNP -, a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii rutiere, prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002, republicată.

Pe lângă pedeapsa principală inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.b pe durata și în condițiile art.71 alin.2 Cod penal.

Pedeapsa principală a fost suspendată potrivit art.81 Cod penal, pe durata termenului de încercare stabilit potrivit art.82 cod penal, iar pedeapsa accesorie a fost suspendată potrivit art.71 alin.5 Cod penal.

Inculpatului i s-a atras atenția cu privire la conținutul art.83 cod penal.

S-a luat act că la fond a fost asistat de avocat ales, iar în final a fost obligat la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere că la data de 7 ianuarie 2008 inculpatul, fără a deține permis de conducere auto condus autovehiculul BC - 85 - pe străzile municipiului B (Calea M, str.- și str.- -), nu a oprit la semnalul regulamentar făcut în acest sens de un echipaj de poliție, după care a intrat în coliziune cu autovehicul -, pe care l-a avariat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termenul legal inculpatul, expunând motivele acestuia prin apărător, oral, în fața instanței. S-a apreciat că prima instanță a pronunțat o hotărâre de condamnare greșită, în raport de analizarea pericolului generic și concret față de vătămarea produsă, urmările faptei, impunându-se achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat C.P.P. la art. 10 lit. b ind. 1.C.P.P. și art. 18 ind. 1.Cod Penal În subsidiar, s-a considerat că pedeapsa aplicată a fost greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72.Cod Penal, nefiind reținute circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Analizând decizia recurată în raport de motivele de recurs invocate, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

Infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, pentru a cărei săvârșire s-a dispus condamnarea recurentului - inculpat, este o infracțiune de pericol, consumarea acesteia nefiind condiționată de producerea unui rezultat. În cauza de față însă, fapta inculpatului a produs și pagube materiale, respectiv avarierea unui alt autoturism, datorită exclusiv atitudinii inculpatului care a încercat să fugă de organele de poliție.

Față de aceste împrejurări cu certitudine nu se impune achitarea inculpatului pe considerentul că fapta săvârșită de acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate se observă că prima instanță s-a orientat spre minimul special prevăzut de textul incriminator, procedând astfel la o apreciere justă în raport de gradul de pericol social al faptei, care nu este unul neînsemnat, dar și de persoana inculpatului care se află la prima încălcare a legii penale.

Pentru considerentele expuse se apreciază că decizia recurată, prin care a fost menținută hotărârea primei instanțe, este legală, astfel că recursul urmează a fi respins ca nefundat, în temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b iar C.P.P. recurentul obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b pr.penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat,împotriva deciziei penale nr. 218/A din 12.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.

Constată că recurentul-inculpat a fost asistat de apărător ales.

În conformitate cu dispozițiile art.192 al.2 pr.penală obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - -

- -

GREFIER,

Red.

Red. /

Red.

Tehnored. / 16.10.2009

2 ex.

Președinte:Monica Vadana
Judecători:Monica Vadana, Silviu Anti, Arin Alexandru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 574/2009. Curtea de Apel Bacau