Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 69/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BAC
SECȚIA PENAL, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENAL NR. 69
Ședința public de la 29 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Pocovnicu Dumitru
JUDECTORI:- -
- -
-A- grefier
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Bac u - legal reprezentat de - - procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.307/AP/30.10.2008 pronunțat de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de faț s-au desfșurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedur penal, în sensul c au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal fcut în ședinț public a lipsit recurentul inculpat, pentru acesta a rspuns avocat ales -.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul oral al cauzei dup care:
La solicitarea instanței, aprtorul ales al recurentului inculpat a artat c acesta nu s-a putut prezenta în instanț la acest termen. A depus la dosar solicitarea aprtorului din oficiu prin care solicit plata prestației pân la acest termen conform acordului încheiat între UNBR și
Aprtorul ales al recurentului inculpat și procurorul au învederat instanței c nu au alte cereri de formulat.
Nefiind formulate alte cereri, instanța a constatat recursul în stare de judecat și a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și pe fond achitarea inculpatului având în vedere dispozițiile art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. a Cod procedur penal învederând c în mod greșit instanțele nu au ținut cont de expertizele medico legale efectuate și care au concluzii diferite. Expertiza din 31.10.2007 a stabilit o alcoolemie de 0,6 %o care este sub limita prevzut de lege ori în aceast situație instanța a pronunțat o condamnare greșit. În mod greșit instanța de apel i-a respins apelul întrucât dubiul a fost confirmat și de martorii audiați în cauz. Diferența dintre cele dou curbe, întocmite pe baza declarației inculpatului cu privire la buturile consumate și conform analizei chimice se încadreaz în limitele admise de metodologia de calcul.
În aceste condiții, având în vedere c alcoolemia real este cea de 0,6%o, depozițiile martorilor și concluziile expertizei, dubiul persist și profit inculpatului.
Procurorul având cuvântul a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare ctre stat, decizia pronunțat de instanța de apel este temeinic și legal, condamnarea s-a dispus pe baza probelor administrate iar pedeapsa a fost corect individualizat.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând-
Asupra recursului penal de faț, constat urmtoarele:
Prin sentința penal nr.320 din data de 27.05.2008 a Judec toriei Roman, județul N, s-a dispus condamnarea inculpatului, pentru svârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de ctre o persoan care are în sânge o îmbibație alcoolic care depșește limita legal, prevzut de art.87 alin.1 din nr.OUG 195/2002, cu aplicarea art.74 lit. a și art.76 lit. b Cod penal, la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare.
S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevzute de art.64 lit. a, teza a -II-a și lit. b Cod penal, în condițiile și pe perioada prevzute de art.71 Cod penal.
În baza art.81 și 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționat executrii pedepsei pe perioada termenului de încercare de doi ani și patru luni, timp în care s- suspendat, conform art.71 alin.5 Cod penal și executarea pedepsei accesorii susmenționate.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.
Conform art.191 alin.1 Cod procedur penal, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare ctre stat.
Pentru a pronunța aceast soluție, instanța de fond a reținut urmtoarele:
Prin rechizitoriul nr.1944/P/2007 al Parchetului de pe lâng Judec toria Romans -a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecat a inculpatului, pentru svârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de ctre o persoan care are în sânge o îmbibație alcoolic peste limita legal, prevzut de art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002, fapt comis în ziua de 30.06.2007, când a condus autoturismul înmatriculat cu nr. - dup ce a consumat buturi alcoolice.
Din probele administrate în cauz: procesul verbal de depistare, testul aparatului alcooltest, buletin de analiz toxicologic- alcoolemie, buletin de examinare clinic, declarațiile martorilor, și, a reieșit c în ziua de 30.06.2007 inculpatul dup ce a consumat buturi alcoolice, a condus autoturismul sus-menționat prin satul, comuna.
Fiind testat cu aparatul alcooltest a rezultat c avea o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost condus la Spitalul Municipal R, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei și s-a constatat c avea o alcoolemie de 2,30 gr%o, la ora 22.30 și de 2,15 gr%o la ora 23.30.
La cererea inculpatului, în cursul urmririi penale, au fost efectuate dou rapoarte medico-legale privind calculul retroactiv al alcolemiei, în raport cu susținerea sa privind cantitatea de buturi alcoolice consumate.
Din raportul de expertiz medico-legal nr. 604/A/20.09.2007 al I, rezult c la ora 21.40, momentul când a fost surprins conductorul autoturismului, inculpatul avea o alcoolemie de 1,10 g%
Ulterior inculpatul a revenit asupra declarațiilor sale susținând - inclusiv în cursul judecții, c a consumat doar 200 ml palinc, nu și bere. Faț de aceast susținere, prin raportul de expertiz medico-legal nr.714/A/31.10.2007s-a stabilit c în momentul conducerii, inculpatul ar fi avut o alcoolemie de 0,60 gr %
Este adevrat c martorii și au artat c inculpatul nu ar fi consumat bere.
Analizând îns buletinul de examinare clinic și procesul verbal de prelevare, ambele semnate de inculpat, fr obiecțiuni, s-a reținut c acesta a declarat medicului c a consumat bere, c avea halen alcoolic, c seringa și acul cu care s-a prelevat proba biologic au fost de unic folosinț, c nu s-a folosit alcool, eter, benzen, sau alte substanțe, iar flaconul a fost curat și nu prezenta urme de alcool sau alte substanțe volatile, care s influențeze rezultatul analizelor.
În aceste condiții, instanța de fond a se constatat c prelevarea probelor biologice s-a fcut conform normelor legale, iar rezultatul buletinului de analiz toxicologic - alcoolemie nr.1119/3.07.2007 este corect, neexistând vreo prob care s le infirme.
Pe baza probelor administrate, s-a constatat c fapta inculpatului constituie infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de ctre o persoan care are în sânge o îmbibație alcoolic ce depșește limita legal, prevzut de art.87 alin.1 din nr.OUG 195/2002 și s-a dispus condamnarea sa.
La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere pericolul social al faptei și persoana inculpatului, care este cstorit, nu a mai svârșit fapte penale, are în întreținere trei copii minori, este administrator la "" și s- reținut în favoarea sa circumstanța atenuant prevzut de art.74 lit. a Cod penal, coborându-se pedeapsa sub minimul special prevzut de lege.
Instanța de fond apreciat c scopul educativ al pedepsei poate fi realizat fr executarea efectiv a acesteia, fapt pentru care, în temeiul art.81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționat executrii pedepsei pe perioada termenului de încercare prevzut de art.82 Cod penal, timp în care s- suspendat și executarea pedepsei accesorii.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel inculpatul, considerând hotrârea nelegal și netemeinic, întrucât în mod greșit s-a reținut vinovția sa, având în vedere faptul c din raportul de expertiz medico-legal nr. 714 din 31.10.2007 rezult c inculpatul, în momentul în care a fost oprit în trafic, avea o alcoolemie de 0,60 %o, deci sub limita prevzut de lege pentru a constitui infracțiune.
Prin decizia penal nr.307/AP din data de 30.10.2008, pronunțat de Tribunalul Neamț, în temeiul art.379 pct. 2 lit. a Cod procedur penal, s-a admis apelul declarat de inculpat, a fost desființat în parte sentința și, rejudecând cauza, s-a fcut aplicarea dispozițiilor art.76 lit. d Cod penal, în locul dispozițiilor art. 76 lit.b Cod penal.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
S-a constatat c inculpatul a fost asistat de aprtor ales.
În baza art.192 alin.3 Cod procedur penal, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au fost lsate în sarcina statului.
Pentru a pronunța aceast decizie, Tribunalul a reținut urmtoarele:
În mod corect instanța de fond a reținut situația de fapt, încadrarea juridic și vinovția inculpatului, dând o just interpretare probatoriului administrat în cauz.
În ceea ce privește situația de fapt și încadrarea juridic a faptei, inculpatul nu a formulat critici ale sentinței iar instanța, verificând din oficiu hotrârea, în conformitate cu dispozițiile art.371 al. 2 Cod procedur penal, constat c nu sunt motive de nelegalitate a acesteia.
În ceea ce privește criticile formulate cu privire la greșita reținere a vinovției inculpatului, instanța constat c acestea sunt nefondate, bazându-se pe o prob subiectiv, în sensul c expertiza invocat în aprare, a fost efectuat doar pe baza declarațiilor date de inculpat cu privire la cantitțile de alcool consumate. Mai mult decât atât, pe parcursul procesului penal inculpatul a avut o poziție oscilant, în sensul c inițial a declarat c a consumat doar bere, dup care a revenit și a artat c a consumat doar palinc, susținere pe care a menținut-o și cu ocazia audierii sale în instanț. Din declarațiile date în cursul urmririi penale de martorii cu care s-a aflat inculpatul în momentele anterioare comiterii faptei, respectiv și, rezult c acesta a consumat la început bere, iar dup o perioad de timp și palinc. Aceeași martori, audiați în instanț, au revenit asupra declarațiilor, susținând c inculpatul a consumat doar palinc. Or, rezult cu claritate c expertiza privind calculul retroactiv al alcoolemiei se bazeaz doar pe declarațiile subiective ale inculpatului, nefiind fondat pe aspecte obiective.
Din buletinul de analiz toxicologic-alcoolemie, întocmit imediat dup depistarea inculpatului în trafic și conducerea la Spitalul Județean N și care reflect în mod obiectiv situația de la data comiterii faptei, rezult c acesta avea o alcoolemie de 2,30 %o la ora 2230și de 2,15 %o la ora 2330, alcoolemie care se situeaz peste limita prevzut de lege pentru existența infracțiunii.
Pedeapsa stabilit a fost corect individualizat în raport de gradul de pericol social al faptei, de împrejurrile concrete în care aceasta a fost comis, dar și de conduita inculpatului, cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei, astfel cum au fost stabilite, fiind de natur a crea condițiile reeducrii inculpatului și atingerii scopului pedepsei.
În condițiile în care în favoarea inculpatului s-au reținut circumstanțe atenuante, sentința instanței de fond este nelegal, sub aspectul greșitei rețineri a dispozițiilor art. 76 lit. b Cod penal, având în vedere c minimul special al pedepsei prevzute de lege pentru infracțiunea comis este de 1 an, astfel c în cauz sunt aplicabile dispozițiile art. 76 lit. d Cod penal.
Împotriva acestei decizii, în cadru termenului legal, a declarat recurs inculpatul.
Deși legal citat, acesta nu s-a prezentat în fața instanței de recurs.
Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale aprtorul ales al recurentului-inculpat a criticat hotrârile pronunțate pentru motivele reținute în preambulul prezentei decizii, motive care nu vor mai fi reluate.
Analizând hotrârile pronunțate în raport de motivele de recurs invocate și examinându-le și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.385/9 alin.3 Cod procedur penal, pentru motivele prevzute de acest text, Curtea constat c recursul urmeaz a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate.
Instanțele au reținut o situație de fapt corespunztoare probelor administrate, a dat faptei svârșite de recurentul-inculpat o corect încadrare juridic, iar instanța de fond a dat dovad, în raport de alcoolemia deosebit de mare pe o avea recurentul-inculpat în momentul în care a fost depistat în trafic conducând autoturismul pe drumurile publice (2,30%0, respectiv 2,15 %0), precum și poziția acestuia pe parcursul procesului penal, de mult înțelegere prin reținerea în favoarea acestuia de circumstanțe atenuate, coborârea pedepsei principale sub minimul special prevzut de lege pentru infracțiunea comis și prin suspendarea condiționat a executrii pedepsei de doar 4 (patru) luni închisoare.
Din probele administrate atât în cursul urmririi penale cât și al judecții, respectiv:procesul verbal încheiat de organele de poliție de surprindere a inculpatului în trafic în timp de conducea autoturismul fiind sub influența buturilor alcoolice-fl.7-9 dosar urmrire penal, buletinul de testare a inculpatului cu aparatul etilotest-fl.24 dosar urmrire penal, din care rezult c inculpatul avea o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, Buletinul de analiz toxicologic-alcoolemie nr. nr.1119/3.07.2007- fl.28 dosar urmrire penal, din care rezult c inculpatul avea o alcoolemie de 2,30 %o la ora 22,30 și de 2,15 %o la ora 23,30, declarațiile martorilor -fl.10-13 dosar urmrire penal și fl.37 dosar prima instanț, -fl.14-16 dosar urmrire penal, -fl.17-20 dosar urmrire penal și fl.29 dosar prima instanț, -fl.21-22 dosar urmrire penal, -fl.23 dosar urmrire penal, rezult pe deplin vinovția recurentului-inculpat pentru svârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de ctre o persoan care are în sânge o îmbibație alcoolic care depșește limita legal, prevzut de art.87 alin.1 din nr.OUG 195/2002.
Recurentul-inculpat a fost surprins în trafic de organele de poliție, conducând autoturismul înmatriculat cu nr. - dup ce a consumat buturi alcoolice.
Organele de poliție au procedat potrivit dispozițiilor legale la testarea cu aparatul alcooltest, examen în urma cruia a rezultat c avea o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În momentul testrii cu aparatul alcooltest au fost prezenți martorii, și.
În aceste condiții, cu respectarea dispozițiilor legale, recurentul-inculpat fost condus la Spitalul Municipal R, unde i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei și s-a constatat c la ora 22,30 avea o alcoolemie de 2,30 gr%o, iar la ora 23, 30 avea o alcoolemie de 2,15 gr%o.
Prelevarea probelor biologice s-a fcut conform normelor legale-fl.25-26 dosar urmrire penal, iar rezultatul buletinului de analiz toxicologic - alcoolemie nr.1119/3.07.2007 este corect, neexistând vreo prob care s le infirme.
Din buletinul de examinare clinic și procesul verbal de prelevare-fl.25 dosar urmrire penal, ambele semnate de inculpat, fr obiecțiuni, s-a reținut c acesta a declarat medicului c a consumat 1 litru bere, c avea halen alcoolic, c seringa și acul cu care s-a prelevat proba biologic au fost de unic folosinț, c nu s-a folosit alcool, eter, benzen, sau alte substanțe, iar flaconul a fost curat și nu prezenta urme de alcool sau alte substanțe volatile, care s influențeze rezultatul analizelor.
În declarația dat organelor de poliție la data de 30.06.2007-fl.45-46, imediat dup surprinderea sa în trafic, inculpatul a declarat c a consumat 1 litru bere.
La cererea inculpatului, în cursul urmririi penale, au fost efectuate dou rapoarte medico-legale privind calculul retroactiv al alcoolemiei, în raport numai cu susținerea sa privind cantitatea de buturi alcoolice consumate.
Dup efectuarea raportului de expertiz de stabilire a alcoolemiei prin care s-a stabilit c la ora 22,30 avea o alcoolemie de 2,30 gr%o, iar la ora 23.30, avea o alcoolemie de 2,15 gr%o, recurentul-inculpat a declarat la data de 03.09.2007-fl.48 dosar urmrire penal c a consumat 1 litru bere și 200 ml.plinc de 65 grade.
Din raportul de expertiz medico-legal nr. 9295 din 25.09.2007 al I-fl.32-33 dosar urmrire penal, rezult c la ora 21,40, momentul când a fost surprins conductorul autoturismului, inculpatul avea o alcoolemie de 1,10 g%
În aceeași expertiz se arat c din comparația celor dou curbe se constat o diferenț semnificativ care s-ar putea explica printr-un consum de buturi alcoolice în alte împrejurri decât cele declarate.
Din declarația dat de martorul la data de 03.09.2007-fl.21 dosar urmrire penal, rezult c a participat împreun cu inculpatul la meciul de fotbal, fiind în aceeași echip cu acesta și la pauza meciului inculpatul a consumat 2 sticle de bere "" a câte 500 ml, iar la terminarea meciului inculpatul a consumat 200 ml. palinc de 65 grade, dup care inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului și a plecat spre cas, la data de 18.10.2008-fl.22, martorul revine și susține c inculpatul ar fi consumat doar 200 ml.plinc, acesta consumând în mod obișnuit trii.
Organele de poliție au procedat la audierea, la data de 28.11.2007, a martorului -fl.23 dosar urmrire penal, iar acesta a declarat la meci s-au consumat dou navete de bere "", dar nu știe dac inculpatul a consumat bere.
În momentul în care i s-au prezentat de organele de cercetare penal concluziile acestui din urm raport de expertiz, recurentul-inculpat, vzând c și în aceste condiții fapta sa constituie tot infracțiune, a declarat c ar fi consumat doar 200 ml palinc de 65 grade, nu și bere-fl.51-52 dosar urmrire penal, condiții în care prin raportul de expertiz medico-legal de stabilire retroactiv a alcoolemiei nr.10055 din data de 03.11.2007 emis de Institutul de Medicin Legal I - Comisia pentru interpretarea alcoolemiei s-a stabilit c în momentul conducerii, inculpatul ar fi avut o alcoolemie de 0,60 gr %
În mod corect, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut c în momentul surprinderii în trafic inculpatul avea o alcoolemie în sânge peste limita legal prevzut de lege, fapta constituind infracțiunea prevzut de art.87 alin.1 din nr.OUG195/2002 și a înlturat depozițiile ulterioare ale recurentului-inculpat și ale martorilor și .
Este adevrat c martorul, audiat în cursul urmririi penale, au revenit în instanț asupra declarației date inițial și a susținut c inculpatul nu ar fi consumat decât 200 ml.plinc.
Aprecierea probelor este un proces de cunoaștere a realitții obiective, un rol deosebit în evaluarea și estimarea realitții (realitate exprimat prin probe) revenind convingerii organelor judiciare și conștiinței lor juridice.
În dreptul procesual penal românesc funcționeaz principiul liberii aprecieri a probelor, concluzia la care ajung organele judiciare sprijinindu-se pe probe care nu au o valoare dinainte stabilit (art.63 alin.2).
Probele nu au o valoare prestabilit, valoarea lor probant nu depinde dup cum au fost administrate în fața instanței sau în faza de urmrire penal. Toate probele au o valoare probant egal, indiferent de faza procesual în care au fost administrate.
Nu exist temei pentru o preferinț între declarațiile succesive ale martorilor, simplele retractri ale acestora nu sunt suficiente pentru a înltura vinovția inculpatului.
Declarațiile date de martori în cursul urmririi penal se coroboreaz cu procesul verbal de depistare, testul aparatului alcooltest, buletin de analiz toxicologic- alcoolemie, buletin de examinare clinic, precum și cu declarația dat inițial de inculpat în cursul urmririi penale, acesta recunoscând c a consumat 2 sticle de bere "" de câte 0,500 ml, apoi 200 ml palinc de 65 grade, dup care s-a urcat la volanul autoturismului su pe care l-a condus pe drumurile publice fiind oprit în trafic de organele de poliție.
De altfel, nu ar fi posibil ca la testarea cu aparatul alcooltest inculpatul s aib o concentrație de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pe baza expertizei de stabilirea retroactiv a alcoolemiei s rezulte o alcoolemie de doar 0.60 %
Pentru aceste considerente, în cauz vinovția recurentului-inculpat fiind pe deplin dovedit, prezumția de vinovție de care beneficia acesta fiind rsturnat, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedur penal, va fi respins ca nefondat recursul declarat de recurentul - inculpat.
Se va constata c recurentul-inculpat a fost asistat de aprtor ales.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedur penal, va fi obligat recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare ctre stat.
Pentru aceste considerente;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedur penal, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - inculpat împotriva deciziei nr.307/AP din data de 30.10.2008, pronunțat de Tribunalul Neamț.
Constat c recurentul-inculpat a fost asistat de aprtor ales.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedur penal, oblig recurentul-inculpat s plteasc statului suma de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Definitiv.
Pronunțat în ședinț public, astzi, 29.01.2009.
PREȘEDINTE, JUDECTORI,
GREFIER,
a
Red. sent.pen.
Pronunțat dec.apel -
Red.dec.recurs
Ex.2
31.01./02.02.2009
Președinte:Pocovnicu DumitruJudecători:Pocovnicu Dumitru, Crîșmaru Gabriel Ene Ecaterina