Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 715/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 715/2009

Ședința publică de la 26 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă

JUDECĂTOR 3: Maria Covaciu

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de

Procuror -

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 255/A/12.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent asistat de avocat ales și avocat desemnat din oficiu.

Procedura de citare a fost îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care avocata desemnată din oficiu a solicitat instanței a se lua act de încetarea mandatului și a se face aplicarea Protocolului încheiat între UNBR și Ministerul Justiției.

Avocatul ales al inculpatului a depus la dosar motive de recurs însoțite de înscrisuri în circumstanțiere.

Nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.

Avocatul inculpatului a susținut recursul formulat în cauză și a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecând, a se menține ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond. Ca temei legal al recursului a invocat dispozițiile art. 385/9 pct. 10 și 18.pr.penală.

În subsidiar a solicitat ca în temeiul art. 385/9 pct. 14.pr.penală, art. 72, 74, 76 cod penal a se proceda la reindividualizarea judiciară a pedepsei. În acest sens a precizat că pedeapsa este prea mare raportat la gradul de alcoolemie (0,45 gr la momentul depistării în trafic), inculpatul își câștigă existența la același loc de muncă unde își poate desfășura activitatea doar dacă posedă permis de conducere.

A precizat că în declarațiile date, inculpatul recunoscut un anumit consum de alcool și între buletinul de analiză toxicologică - alcoolemie și expertiza de recalculare a alcoolemiei există inadvertențe, astfel că instanța nu poate pronunța o hotărâre de condamnare pe presupuneri ci pe probe directe și certe. Orice dubiu profită inculpatului, iar instanța de apel nu a motivat de ce nu a ținut cont de anumite aspecte.

Reprezentanta parchetului a solicitat admiterea recursului declarat de inculpatul doar sub aspectul reținerii circumstanțelor atenuante având ca și consecință reducerea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege având în vedere conduita inculpatului și împrejurările comiterii faptei. În ce privește vinovăția inculpatului aceasta a fost dovedită având în vedere buletinul de analiză -toxicologică - alcoolemie care se coroborează cu concluziile raportului de expertiză, iar consumul declarat de inculpat a fost nereal, astfel că nu se impune achitarea.

Avocatul ales al inculpatului, în replică a precizat că doar judecătorul poate stabili dacă o persoană este sau nu.vinovată, și nu expertul.

Inculpatul având ultimul cuvânt a solicitat admiterea recursului precizând că are nevoie de permisul de conducere la serviciu.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 473/2009, Judecătoria Deva în baza art.11 pct.2 lit.a pr.pen. rap. cu art.10 lit.d pr.pen. a achitat pe inculpatul -, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 republicată.

Cheltuieli judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 08.06.2008, in jurul orelor 0110, după ce a consumat 3 sticle de 500 ml bere cu lămâie, pentru a-l conduce pe prietenul său acasă, a condus autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - (proprietatea tatălui său). La întoarcere, pe str. - -, a fost oprit de un echipaj al Poliției Rutiere și fiind cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool în aerul expirat.

Inculpatul a fost condus ulterior la Spitalul Județean D, unde, la orele 0135 și 0235 i-au fost recoltate două probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei, rezultând, conform buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie, valorile de 1,15 gr. alcool pur în sânge și respectiv 1,00 gr. alcool pur în sânge.

Inculpatul, audiat fiind, a recunoscut că a consumat 3 beri în cursul serii respective, iar ulterior l-a condus pe prietenul său acasă conducând autoturismul în discuție, dar raportat la consumul de alcool a contestat valorile rezultate ale alcoolemiei.

Potrivit concluziilor finale raportului de expertiză medico-legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, efectuat la dispoziția instanței de judecată în urma solicitării inculpatului, s-a apreciat, având în vedere cantitatea de alcool ingerată, rata de eliminare individuală (care depinde la rândul său de starea de plenitudine a stomacului), greutatea corporală a inculpatului și ținând seama de alcoolemiile găsite la analize, că în data de 08.06.2008 la orele 0110 inculpatul ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,10 - 1,15 gr. alcool pur în sânge, menționându-se însă, la punctul 4 după efectuarea calculului teoretic, că din consumul declarat s-ar fi realizat, la ora solicitată, o alcoolemie maximă teoretică zero. Contradicția din concluziile raportului de expertiză și calcului efectiv realizat este justificată de Comisie "printr-un consum de alcool nedeclarat".

Această ultimă concluzie, raportat la celelalte probe administrate în cauză, conduc la existența un dubiu major cu privire la alcoolemia avută de inculpat în momentul producerii accidentului, în sensul că aceasta ar fi fost peste 0,80 gr. alcool pur în sânge, esențială în calificarea faptei drept infracțiune ori contravenție.

Instanța de fond a apreciat că în cauză există o îndoială care a fost interpretată în favoarea inculpatului, susținându-se că prezumția de nevinovăție nu poate fi înlăturată.

Împotriva acestei sentințe, Parchetul de pe lângă Judecătoria Devaa formulat apel, în termen, motivat, solicitând condamnarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002, susținându-se că în mod eronat instanța de fond a apreciat că există un dubiu major cu privire la valoarea alcoolemiei inculpatului, aceasta fiind dovedită cu certitudine de probele administrate în cauză.

Prin decizia penală nr. 255/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr- a fost admis apelul introdus de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva împotriva sentinței penale nr. 473/2009 pronunțată de Judecătoria Deva, județul H, pentru temeiul prev.de art. 379 pct. 2 lit. a pr.pen. a fost desființată în întregime sentința atacată și în consecință:

A fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 18.03.1974 în D, județul H, domiciliat în D, str. -, - 4,. 4,. 46, județul H, cetățean român, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, fără antecedente penale, -, la:

-1 an închisoare pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică care depășește limita legală, prev. și ped. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002.

A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor prev. de art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a pen. în condițiile art. 71.pen.

În baza art.81,82 pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 3 ani.

S-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83.pen.

În baza art. 71 al. 5.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a pedepsei accesorii aplicate inculpatului.

Cheltuielile judiciare avansate de către stat au fost suportate de inculpatul intimat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Potrivit procesului verbal existent la fila 3 din dosarul de urmărire penală, inculpatul intimat a fost oprit în trafic la ora 01.10 și testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,45 mg./litru.

Cu ocazia prelevării probelor biologice, s-a stabilit că inculpatul a avut o alcoolemie în sânge de 1,10 gr.%o, la ora 01.35, și de 1,00 gr,%o la ora 02.35 ( fila 7 dosar urmărire penală).

Concluziile expertizei medico legale privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei efectuată de IML T sunt clare - la data de 08 iunie 2008, ora 01.10, inculpatul ar fi putut avea o alcoolemie teoretică de aproximativ 1,10 -1,15 gr.%o, care provine și dintr-un consum de alcool nedeclarat (fila 50).

Este evident că inculpatul pentru a încerca să scape de răspunderea penală a declarat, nesincer, că a consumat doar 3 beri, a câte 500 ml. fiecare, "΄s green lemon", având un conținut scăzut de alcool - 2,5 % vol. situație în care, potrivit expertizei, alcoolemia teoretică la ora depistării în trafic ar fi fost zero (absent) - fila 50.

Față de această situație, în mod eronat instanța de fond a reținut că în speță ar exista un dubiu major cu privire la valoarea alcoolemiei inculpatului, aceasta fiind dovedită cu certitudine prin coroborarea procesului verbal încheiat de organele de poliție cu buletinul de analiză toxicologică alcoolemie și cu concluziile expertizei medico legale privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei și având valoarea de 1,10 -1,15 gr.%o la ora 01.10, când inculpatul a fost oprit în trafic.

Prin urmare, apelul a fost admis pentru temeiul prev. de art. 379 pct. 2 lit. a Cod proc. penală și s-a desființat sentința atacată.

Având în vedere prevederile art. 72 Cod penal, gradul de pericol social concret al faptei inculpatului, că acesta nu are antecedente penale, instanța l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 105/2002.

Față de natura faptei comise și de persoana inculpatului, acesta a fost privat de exercițiul dreptului prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a Cod penal.

Cum inculpatul nu are antecedente penale, instanța a apreciat că în cauză, scopul pedepsei poate fi atins și fără executare, astfel că în baza art. 81, 82 Cod penal, s-a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs inculpatul.

Recursul a fost declarat în termen.

În motivarea recursului inculpatul a criticat hotărârea atacată, sub aspect penal, susținând că s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecință condamnarea inculpatului, deși există un dubiu privind alcoolemia în momentul conducerii autovehiculului, solicitând menținerea hotărârii primei instanțe.

Inculpatul a criticat hotărârea atacată, sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, solicitând reținerea de circumstanțe atenuante și reducerea pedepsei aplicate.

De asemenea, inculpatul a susținut că hotărârea instanței de apel nu este motivată.

Criticile formulate de inculpat se încadrează în cazurile de casare prev. de art. 385/9 alin.1 pct. 10, 14 și 18.pr.penală.

Din perspectiva cazurilor de casare prevăzute mai sus, verificând temeinicia criticilor formulate, pe baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța apreciază că acestea sunt nefondate din următoarele considerente:

Instanța de apel a examinat probele existente la dosarul cauzei, reținând corect starea de fapt din care rezultă că inculpatul, deși avea o alcoolemie de 1,10 -1,15 gr, a condus în D pe str. - -, în data de 08 iunie 2008 în jurul orelor 01,10 autoturismul marca cu număr de înmatriculare HD - 07 -.

Raportat la starea de fapt, în mod corect, instanța de apel a constatat că în cauză nu există un dubiu care să profite inculpatului, proba care indică gradul alcoolemiei fiind buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 1053; 1054 (7 dosar de urmărire penală).

Între ceea ce spune dosarul prin scriptele sale și ceea ce spune hotărârea prin conținutul ei nu este o contradictorialitate evidentă și de necontroversat, de natură a justifica existența unei erori grave, esențiale având drept consecință greșita condamnare a inculpatului.

Proba esențială invocată de inculpat, respectiv, buletinul de analiză toxicologică și raportul de expertiză medico legală privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei, indică fără dubiu că în momentul conducerii autoturismului inculpatul avea o alcoolemie mai mare de 0,8 gr.

În cauză instanța de apel a aplicat inculpatului o pedeapsă la minimul special, suspendând condiționat executarea acesteia; raportat la această individualizare judiciară a pedepsei instanța de recurs apreciază că în cauză nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante și reducerea pedepsei sub minimul special.

Instanța de apel a examinat cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, reținând suficiente argumente, pe baza probatoriului administrat în cursul urmăririi penale și în fața primei instanțe de judecată, pentru a justifica condamnarea inculpatului.

Având în vedere considerentele de mai sus, în temeiul art. 385/15 alin.1 pct. 1 lit.b pr.penală, instanța va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Conform art. 192 alin.2 pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor fi suportate de inculpatul recurent.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 255/A/12.10.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr-.

În baza art. 192 alin.2 pr.penală obligă pe inculpat să plătească statului 130 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 26 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

- -

Red. -

Tehnored. VV 2 ex/07.12.2009

, DI

Președinte:Leontin Coraș
Judecători:Leontin Coraș, Alina Lodoabă, Maria Covaciu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni rutiere OG 195 2002 Cod rutier sanctiuni. Decizia 715/2009. Curtea de Apel Alba Iulia