Infractiuni silvice Spete. Decizia 330/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 330

Ședința publică din data de 07 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Căliman vicepreședinte instanță

JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Dumitru Pocovnicu Ecaterina Ene

- -

GREFIER: - -

***********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - - procuror

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 62/A din data de 10 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns av. - apărător desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Av. - având cuvântul pentru recurentul inculpat - având în vedere că inculpatul este plecat în Italia și nu a luat legătura cu acesta, iar recursul formulat nu a fost motivat, invocând doar nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pe care a recurat-o, lasă soluția la aprecierea instanței și solicită plata onorariului de avocat oficiu din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că s-a reținut o situație de fapt corectă, s-a dat o soluție corectă, iar pedeapsa aplicată corespunde gradului de pericol social având în vedere că inculpatul s-a sustras judecății.

CURTEA

- Deliberând -

Asupra recursului penal de față constată următoarele,

Prin decizia penală nr. 62/A/10.02.2009 a Tribunalului Bacăus -a dispus în baza art.379 pct.1 lit.a din Cod procedură penală admiterea apelului inculpatului declarat împotriva 249/21 mai 2008 Judecătoriei Moinești pronunțată în dosarul -, e care o desființează în totalitate.

S-a reținut cauza spre rejudecare și în fond:

În baza art. 334.C.P.P. s-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii silvice prevăzute de art. 32 al.1 teza 2 și alin. 4 lit. a din OG 96/1998 cu aplicarea art. 37 lit. a din Cod Penal, în infracțiunea silvică prevăzută de art. 108 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a din Codul silvic ( Legea 46/2008), cu aplicarea art. 13 și 37 lit. a din

Cod Penal

S-a schimbat încadrarea juridică a infracțiunii silvice prevăzute de art. 989 alin. 1,4 din legea 26/1996, cu aplicarea art. 37 lit. a din Cod Penal, în infracțiunea silvică prevăzută de art. 110 alin. 1 lit. a alin. 2 lit. a din Codul silvic ( Legea 46/2008), cu aplicarea art. 13 și 37 lit. a din

Cod Penal

În consecință, a fost condamnat inculpatul, CNP -, fiul lui și, născut la 24 nov. 1979 în, jud. B, domiciliat în com., sat, jud. B, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără copii, fără ocupație, recidivist, după cum urmează:

- la pedeapsa de6( șase) luni închisoarepentru comiterea infracțiunii silvice prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a alin. 2 lit. a din Codul silvic (Legea 46/2008), cu aplicarea art. 13 și 37 lit. a din Cod Penal;

- la pedeapsade 6(șase ) luni închisoarepentru comiterea infracțiunii silvice prevăzute de art. 110 alin. 1 lit. a alin. 2 lit. a din Codul silvic (Legea 46/2008), cu aplicarea art. 13 și 37 lit. a din

Cod Penal

În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. din s Cod Penal-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea.

Pedeapsa rezultantă: 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 83.Cod Penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2(doi ) ani închisoare aplicată prin 1230/1 aug. 2005, definitivă prin neapelare la 12 aug. 2005 și pe care o adaugă la pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecății.

Pedeapsa de executat: 2 (doi) ani și 6(șase) luni închisoare.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b din pe Cod Penal durat și în condițiile art. 71 alin. 2.

Cod Penal

În baza art. 14,346.C.P.P. și 998 cod civil a fost obligat inculpatul la 796,88 lei, despăgubiri civile către Direcția Silvică (pentru Ocolul Silvic M).

În baza art. 191 alin. 1.C.P.P. a fost obligat inculpatul la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus plata din fondul special al Ministerului Justiției a următoarelor sume:

- 100 lei, onorariu av., la fond;

- 200 lei, onorariu av. în apel.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie penală Tribunalul Bacău a reținut următoarele:

Prin 249/21 mai 2008 Judecătoriei Moinești pronunțată în dosarul nr- inculpatul, fiul lui și, născut la 24.11.1979 în, jud. B, CNP -, domiciliat în com., sat., jud. B, a fost condamnat după cum urmează:

- la pedeapsa de 1(un) an închisoare pentru comiterea infracțiunii silvice prevăzute de art. 32 alin. 1 teza II și alin. 4 din OG 96/1998, cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 13.Cod Penal;

- la pedeapsa de 1 (un ) an închisoare pentru comiterea infracțiunii silvice prevăzute de art. 98 alin. 1 teza II și alin. 4 din Legea 26/1996, cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 13.

Cod Penal

Faptele fiind concurente, cele două pedepse au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, de 1(un) an închisoare.

În baza art. 83.Cod Penal a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin 1230/ l aug. 2005, definitivă la 12 mai 2005 prin neapelare care a fost adăugată la pedepsele aplicate pentru faptele deduse judecății, inculpatul având astfel de executat pedeapsa de 3 ani închisoare.

Pe lângă pedeapsa principală, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. din pe Cod Penal durata și în condițiile art. 71 alin.2

Cod Penal

În ceea ce privește latura civilă, inculpatul a fost obligat să plătească Direcției Silvice B - Ocolul Silvic M suma de 796,88 lei despăgubiri civile.

În temeiul art. 191 alin. 1.C.P.P. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere ca în perioada 2006 - 2007 săvârșit în patru rânduri fapte de tăiere și furt de arbori, respectiv 6 arbori de fag pentru care s-au întocmit patru contravenții silvice, paguba fiind de 796,88 lei.

Inculpatul a fost angajat de o altă persoană, respectiv de, care însă nu a cunoscut că inculpatul a comis o infracțiune silvică.

Inculpatul a fost cercetat și judecat în lipsă, întrucât s-a sustras de la cercetări.

Instanța de fond a ajuns la concluzia că inculpatul este autorul infracțiunilor silvice deduse judecății, în condițiile în care a fost depistat în pădure cu căruța încărcată cu lemne, constatându-se cioate proaspăt tăiate.

Deși organul silvic i-a cerut inculpatului să predea materialul lemnos din căruță, nu s-a conformat, fugind de la locul faptei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul.

Apelul a fost declarat în termen, fără a fi motivat în scris.

Oral, prin avocatul desemnat din oficiu, inculpatul a solicitat achitarea și în subsidiar reducerea pedepsei.

Cu toate că a fost legal citat, inculpatul nu s-a prezentat în fața instanței de control judiciar, astfel că nu a putut să fie audiat.

Examinând sentința atacată pe marginea actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, se constată că situația de fapt reținută de către instanța de fond rezultă din cele 4(patru) procese - verbale de constare a contravențiilor silvice:

- seria - nr. - din 30 oct. 2006, fila 10 dosar urmărire penală;

- seria - nr. - din 27 nov. 2006, fila 11 dosar urmărire penală;

- seria - nr. - din 17 sept. 2007, fila 9 dosar urmărire penală;

- seria - nr. - din 26 sept. 2007, fila 7 dosar urmărire penală.

Din fișele de calcul ale pagubelor, rezultă că valoarea cumulată a celor 6 (șase) arbori tăiați fără drept din pădurea statului a fost de 796,88 lei ( 270,96 lei + 200,17 lei + 114,95 lei + 209,80 lei ).

Prețul unui3de masă lemnoasă stabilit prin ordinul 416/13 iunie 2006 era de 69 lei (RON), ceea ce înseamnă că valoarea cumulată a pagubei era de peste 11 ori prețul unui3de masă lemnoasă.

Același preț este valabil și în momentul de față.

Infracțiunile silvice au fost comise sub legea veche ( Legea 26/1996 și OG96/1998 ) și au fost judecate potrivit actualului cod silvic.

Încadrarea juridică a faptelor indicată în rechizitoriu a fost corectă, însă intrarea în vigoare a noului cod silvic pune în discuție aplicarea legii mai favorabile inculpatului.

Atât legea veche cât și legea nouă sancționa repetabilitatea tăierilor și furturilor de arbori.

Astfel, legea veche cerea ca faptele să fi fost comise, de cel puțin 2 ori, în interval de 2 ani.

În speță însă, faptele au fost comise în decurs de 1(un) an, exact așa cum cere actualul cod silvic.

Prin urmare, infracțiunile silvice n-au fost dezincriminate, inculpatul neputând fi achitat pentru acest temei.

În ceea ce privește tăierea arborilor, art. 32 alin. 1 lit. a teza II din OG96/1998 și art. 108 alin. 1 lit. a alin. 2 lit. a din actualul cod silvic (Legea 46/2008), prevăd aceleași pedepse, în schimb Legea 46/2008 prevede o pedeapsă mai ușoară pentru furtul de arbori, față de vechiul cod silvic, de la 6 luni la 6 ani sau amenda, față de 1 la 8 ani sau amenda.

Prin urmare, pentru furtul de arbori trebuie aplicat noul cod silvic.

Infracțiunile de tăiere și furt de arbori fiind săvârșite cu același prilej, se impune ca pentru ambele infracțiuni silvice să se aplice legea nouă.

a refuzat să semneze procesele - verbale de constatare a contravențiilor silvice, ceea ce înseamnă că s-a prevalat de dreptul său la tăcere.

Inculpatul nu a achitat amenzile contravenționale, astfel că nu se pune problema că este sancționat de 2 ori pentru aceeași faptă ( BIS IN ).

Vinovăția inculpatului a fost corect stabilită în condițiile în care a fost surprins în flagrant, cu căruța încărcată cu lemne( arbori secționați ), la locul faptei rămânând și crengile, astfel că achitarea inculpatului nu este posibilă nici pe acest temei.

a fost corect reținută.

În mod corect, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 796,88 lei.

Totuși, având în vedere la ce dată au fost săvârșite infracțiunile silvice și mai ales valoarea pagubei, instanța de control judiciar a apreciat că se impune reducerea pedepsei la minimul special prevăzut de actualul cod silvic, chiar dacă inculpatul este recidivist și nu a avut o bună comportare în timpul procesului.

Având în vedere cele de mai sus, apelul inculpatului este întemeiat și s-a admis, sentința atacată fiind desființată în totalitate.

Cauza a fost reținută spre rejudecare și în fond s-a procedat în sensul celor arătate mai sus.

Împotriva deciziei penale mai sus menționată a declarat recurs, în termen legal, recurentul inculpat, pentru nelegalitate și netemeinicie invocând nesoluționarea fondului cauzei.

Curtea de APEL BACĂU, examinând motivele de recurs invocate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 9 și 10. pr. pen. dar și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/9 alin. 3 pr. pen. constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente.

Art.177 pr. pen. prevede în alin.1 pr. pen. că învinuitul sau inculpatul se citează la adresa unde locuiește, iar dacă aceasta nu este cunoscută, la adresa locului de muncă, prin serviciul personal al unității la care lucrează, cu excepția situației prevăzută de alin.2 al aceluiași articol unde se arată că dacă printr-o declarație dată în cursul procesului penal învinuitul sau inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, el este citat la locul indicat.

În alin.4 al art. 177 pr. pen. se prevede de asemenea că în cazul în care nu se cunoaște adresa unde locuiește învinuitul sau inculpatul și nici locul de muncă, citația se afișează la sediul consiliului local în a cărei rază teritorială s-a săvârșit infracțiunea.

Scopul oricărei citații este acela al ajungerii acesteia la destinatar pentru ca acesta să ia la cunoștință despre elementele cuprinse în conținutul său, elemente prevăzute de art. 176 pr. pen. ori pentru aceasta, interesează locul în care se găsește efectiv inculpatul, iar nu adresa formală a domiciliului sau reședinței.

În fața instanței de apel la termenul de judecată din data de 13.01.2009, instanța de judecată a acordat termen pentru soluționarea cauzei la data de 10.02.2009 și a dispus față de împrejurarea că inculpatul nu se mai afla în țară și nu se cunoștea adresa acestuia din străinătate, citarea și emiterea mandatului de aducere pentru inculpat de la adresa de domiciliu în com. sat, jud. și prin afișare la Consiliile locale ale com. și, deși procedural se impunea citarea inculpatului apelant doar prin afișare la Consiliul Local, în a cărui rază teritorială a fost comisă fapta. Cu ocazia judecării pe fond a cauzei inculpatul a fost citat prin afișare la cele două consilii locale, și, însă din conținutul procesului verbal întocmit de Consiliul Local al Com. nu rezultă termenul de judecată pentru care s-a dispus afișarea citației, iar mandatul de aducere al inculpatului nu a mai fost adus la îndeplinire. În aceste condiții la termenul de judecată din data de 10.02.2009, termen la care a avut loc și judecarea pe fond a cauzei instanța de judecată a trecut la soluționarea pe fond în lipsa existenței unei dovezi certe de îndeplinire a procedurii de citare cu inculpatul apelant.

Este de reținut că situația prezentată este similară și pentru procedura de citare întocmită în fața primei instanțe.

În fața instanței de fond inculpatul nu fost legal citat prin afișare la Consiliul Local, ci la Consiliul Local, deși potrivit dispozițiilor procedurale mai sus detaliate, citarea inculpatului trebuia efectuată la consiliul local în raza căruia s-a săvârșit infracțiunea iar infracțiunea a fost comisă pe raza com. după cum rezultă și din procesul verbal de constatare a contravenției încheiat la data de 24.09.2007.

Mai mult, o hotărâre judecătorească pentru a putea fi verificată în control judiciar prin exercitarea căilor da atac trebuie să fie întemeiată pe o motivare rațională, de natură să convingă asupra legalității și temeiniciei soluției date.

Această necesitate rezultă fără echivoc, din dispozițiile art. 356 și 383 pr. pen. care prevăd obligativitatea arătării temeiurilor de fapt și de drept ale soluției pronunțate cu privire la latura penală și civilă a cauzei. Lipsa de motivare a hotărârii face ca aceasta să nu fie convingătoare, să lase loc la îndoială asupra conformității cu legea și adevărul.

Pe de altă parte pentru a afla adevărul și a face o corectă aplicare a legii instanța de judecată are obligația de a aprecia complet și just probele administrate, fără omiterea niciunuia dintre acestea, iar aprecierea fiecărei probe, trebuie realizată astfel încât, convingerea formată să corespundă adevărului. De asemenea, are îndatorirea de a se pronunța motivat asupra oricărei cererii formulate în cursul judecății, inclusiv, asupra fiecărui motiv de apel, în conformitate cu prevederile art. 371 alin.2 pr. pen.

Aprecierea completă și justă a probelor trebuie să aibă la bază o analiză minuțioasă a materialului probator, iar apoi o sinteză rațională a evaluărilor făcute.

În cauza dedusă judecății Curtea apreciază că hotărârile pronunțate de instanțele de judecată, nu satisfac cerințele impuse de art. 383 alin.1 pr. pen.

Hotărârile pronunțate în cauză nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluția, ambele instanțe au omis să lămurească toate contradicțiile legate de modul de întocmire a procesului verbal de constatare a contravențiilor silvice și de modul de calcul al prejudiciului al cărui cuantum are relevanță asupra laturii penale a cauzei.

Astfel la data de 26.10.2007 organele silvice au încheiat procesul verbal de cercetare la fața locului - fila 12 ds. urm. pen. și în conținutul acestuia se arată că inculpatul personal indică șase cioate cu diametrele indicate în continuare în detaliu, rezultate din tăierea de către acesta a arborilor în data de 18.09.2007 pentru ca, ulterior la rubrica descrierea faptei, să se menționeze expres că făptuitorul nu este prezent, iar la rubrica semnătura acestuia, mențiunea că nu este de față.

În conținutul procesului verbal de constatare a faptei datat 24.09.2007 și aflat la fila 7 ds. urm. pen. agentul constatator menționează în rubrica semnătura făptuitorului că acesta refuză să semneze procesul verbal, iar în conținutul actului se precizează că făptuitorul nu a fost de față la întocmirea procesului verbal întrucât imediat ce a fost surprins de organele silvice a fugit de la locul faptei.

Procesul verbal de constatare a contravenției silvice din data de 15.09.2007 a fost întocmit de agentul constatator în lipsa unui martor asistent, iar făptuitorul nu a semnat actul contestând conținutul acestuia.

De asemenea, din conținutul tuturor proceselor verbale întocmite de organele silvice nu rezultă modul de calcul al prejudiciului în sensul că la stabilirea acestuia s-a avut sau nu în vedere valoarea TVA. cu relevanță asupra laturii penale a cauzei, iar pe de altă parte nu s-a verificat de către instanțele de judecată dacă procesele verbale de constatare a contravențiilor au fost comunicate inculpatului, potrivit procedurii instituite de Legea nr. 46/2008 privind codul silvic, pentru a putea fi contestate.

În aceste condiții instanța de recurs constată că în cauză au fost încălcate dispozițiile art. 16, art. 163 și art. 371 alin.2 din pr.pen, și că se află în imposibilitate să verifice legalitatea și temeinicia soluției, urmare a nesoluționării fondului cauzei de către cele două instanțe, de fond și control judiciar.

Constatând că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate potrivit art. 197 alin.2 pr. pen. nulitate ce nu poate fi înlăturată în niciun mod, Curtea va dispune în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. pr. pen. casarea în totalitate a deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe.

Pe cale de consecință, curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. c pr. pen. va admite recursul, va casa cele două hotărâri pronunțate cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 pr. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.385/15 pct.2 lit.c Cod procedură penală, admite recursul declarat de recurentul-inculpat, împotriva deciziei penale nr.62/A din data de 10.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.

Casează în totalitate decizia penală recurată și desființează și sentința penală nr.249 din data de 21.05.2008, pronunțată de Judecătoria Moinești, județul B și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe - Judecătoria Moinești, județul

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților a onorariilor avocat oficiu în sumă de 500 lei, pentru apărarea la instanța de fond, la instanța de apel și la instanța de recurs.

În temeiul art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Carmen Căliman, Dumitru Pocovnicu Ecaterina Ene

GREFIER,

Red. -

Red. - /

Red. -

Tehnored. - - 4 ex.

22.05.2009

Președinte:Carmen Căliman
Judecători:Carmen Căliman, Dumitru Pocovnicu Ecaterina Ene

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Infractiuni silvice Spete. Decizia 330/2009. Curtea de Apel Bacau