Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 1190/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
(1752/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 1190/
Ședința publică de la data de 06 august 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Camelia Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea
JUDECĂTOR 3: Silvia
GREFIER -
.-.-.-.-.-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror .
Pe rol soluționarea recursului formulat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr. 689 din data de 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspund: recurentul condamnat în stare de arest și asistat din oficiu de avocat în baza împuternicirii avocațiale emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea constatând că nu sunt cereri prealabile, apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor.
Apărătorul recurentului condamnat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând în fond, prin reaprecierea probatoriilor, admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pe o perioadă limitată de 3 luni, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 455 rap. la art. 453 lit. a Cod procedură penală. Astfel arată că pentru afecțiunea de care suferă recurentul condamnat, discopatie vertebrală, sunt necesare investigații mai laborioase, eventual o intervenție chirurgicală, care nu poate fi efectuată în cadrul rețelei sanitare a ANP-ului,
Reprezentantul Parchetului, olicită respingerea recursului condamnatului, ca fiind nefondat.
Institutul Medico - Legal a arătat că acesta nu se află în imposibilitatea executării pedepsei în Penitenciar din punct de vedere medical, de asemenea, urmare a noilor modificări legislative, condamnatul poate solicita Administrației Penitenciarelor tratamentul medical sub pază în oricare dintre unitățile spitalicești din rețeaua Ministerului Sănătății.
Având ultimul cuvânt, recurentul condamnat, solicită admiterea recursului, întreruperea executării pedepsei pentru a se putea trata medical, întrucât este foarte grav bolnav și necesită a suferi o intervenție chirurgicală.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.689/ 30.06.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, în dosarul nr-, în baza art. 455 raportat la art.453 alin.l lit. din Codul d procedură penală, a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul-condamnat, fiul lui și, născut la 11.09.1979, în prezent deținut în Penitenciarul Rahova, ca neîntemeiată.
În baza art. 192 alin.2 din Codul d procedură penală, a fost obligat petentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu a fost avansat din fondurile.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B la data de 17.12.2008 sub nr-, petentul-condamnat a solicitat întreruperea executării pedepsei de15 ani închisoarela care a fost condamnat prin sentința penală nr.573/ 26.10.1999 a - Secția I Penală, definitivă prin Decizia penală nr.2872/ 21.06.2000 a - Secția Penală, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 al.3 din Codul penal.
În motivarea cererii, petentul a arătat că suferă de o boala gravă, care face imposibilă continuarea executării pedepsei, iar lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică, astfel că este incident cazul de întrerupere a executării pedepsei prevăzut la art.453 alin. l lit.a din Codul d e procedură penală.
Prin sentința penală nr.114/ 10.02.2009 Judecătoria Sectorului 1 Bad eclinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, aceasta fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe - Secția I penală, la data de 19.02.2009, sub nr-.
Tribunalul a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico-legală prin care să se stabilească dacă petentul suferă de o boală care face imposibilă executarea pedepsei.
Prin sentința penală nr.573/ 26.10.1999 a - Secția I Penală, definitivă prin Decizia penală nr.2872/ 21.06.2000 a - Secția Penală petentul a fost condamnat, în baza art. 211 al.3 din Codul penal, la o pedeapsă de 15 ani închisoare, cu aplicarea art.71 și 64 Cod penal și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b, c din Codul penal. A fost emis mandatul de executare al pedepsei închisorii nr.795/ 25.07.2000.
Petentul a mai beneficiat de o întrerupere a executării pedepsei de 2 luni, dispusă prin decizia penală nr.1630/ 16.12.2008 a - Secția I Penală, definitivă, prin care s-a admis recursul declarat de condamnat împotriva sentinței penale nr. 1315/ 6.11.2008 a - Secția a II-a Penală, fiind pus în libertate la data de 16.12.2008, pedeapsă a cărei executare a fost continuată de condamnat începând cu data de 25.02.2009.
Deși a fost pus în libertate la data de 16.12.2008, condamnatul nu s-a supus intervenției chirurgicale recomandate, după cum a rezultat din raportul de expertiză medico-legală.
Tribunalul a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei.
Astfel, potrivit concluziilor Raportului de primă expertiză medico-legală nr.A- din 5.06.2009petentul nu se află în imposibilitatea executării pedepsei în regim penitenciar din punct de vedere medical,arătându-se că: "Numitul prezintă diagnosticul: "1. Tulburare de personalitate de tip mixt. 2. Discopatie vertebrală. 3. septo-piramidală (nazală) veche. 4. Sechele post-otitice dreaptă. 5. radiculare." Actualul stadiu evolutiv al bolilor de care suferă permite acordarea asistenței medicale în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor sus-numitul necesitând reevaluări în sfera neurochirurgicală în vederea decelării momentului optim de realizare a unei posibile intervenții operatorii la nivelul coloanei vertebrale, care în prezent nu este recomandată."
În consecință, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulate de petentul-condamnat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs condamnatul apreciind că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune întreruperea executării pedepsei.
Analizând sentința recurată atât prin prisma criticilor formulate de condamnat dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 3856alin.3 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Conform art.455 raportat la art.453 lit.a Cod de procedură penală, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2009, se poate dispune întreruperea executării pedepseicând se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. In acest caz, executarea pedepsei se întrerupe până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare. Cererea de întrerupere a executării pedepsei nu poate fi admisă dacă se constată că tratamentul condamnatului se poate efectua sub pază permanentă, în condițiile prevăzute de art. 1391, care se aplică în mod corespunzător.
Examinând conținutul actelor dosarului prin raportare la dispozițiile legale anterior menționate, Curtea constată că nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 455 rap. la art. 453 lit. a din Codul d e procedură penală.
Astfel, din raportul de expertiză medico-legală nr.A- din 5.06.2009 a rezultat căpetentul nu se află în imposibilitatea executării pedepsei în regim penitenciar din punct de vedere medical,actualul stadiu evolutiv al bolilor de care suferă permițând acordarea asistenței medicale în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, acesta necesitând reevaluări în sfera neurochirurgicală în vederea decelării momentului optim de realizare a unei posibile intervenții operatorii la nivelul coloanei vertebrale, care în prezent nu este recomandată.
Prin urmare, instanța de fond a apreciat, în mod just, că cererea de întrerupere a executării pedepsei este neîntemeiată, față de împrejurarea că, în cauză, nu s-a făcut dovada că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei în regim de detenție.
Totodată, Curtea constată că recurentul a mai beneficiat de o întrerupere a executării pedepsei de 2 luni, dispusă prin decizia penală nr.1630/ 16.12.2008 a - Secția I Penală, definitivă, și fiind pus în libertate la data de 16.12.2008, acesta nu s-a supus intervenției chirurgicale recomandate, fiind reîncarcerat la 25.02.2009.
Prin urmare, apreciind sentința primei instanțe ca fiind legală și temeinică, în temeiul art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul și-l va obliga la 200 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.689/ 30.06.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală.
Obligă recurentul condamnat la 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 06 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. 07.08.2008
Dact.EA-07.08.2009/2ex
.Pen -jud.
Președinte:Camelia Nicoleta GrigorescuJudecători:Camelia Nicoleta Grigorescu, Dumitru Mirancea, Silvia