Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1189/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
(1887/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 1189/
Ședința publică de la data de 06 august 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Camelia Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea
JUDECĂTOR 3: Silvia
GREFIER -
.-.-.-.-.-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror .
Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul, împotriva încheierii de ședință din data de 30 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde: recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat ales cu delegație depusă la fila 7 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea constatând că nu sunt cereri prealabile, apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor.
Apărătorul recurentului inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, lăsarea în libertate a recurentului inculpat.
Apreciază că, în prezent, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, iar lăsarea în libertate a acestuia nu prezintă pericol pentru ordinea publică, se va prezenta la termenele de judecată și nu va impieta buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului inculpatului, ca fiind nefondat.
Apreciază că, pericol concret pentru ordinea publică este unul ridicat subzistând temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în raport și de, caracterul continuat a infracțiunii comise în cauză, numărul de doze de heroină traficate, și nu în ultimul rând, natura drogului traficat, respectiv heroina.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat, solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Prin încheierea de ședință din 30.07.2009, pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București - Secția I penală a menținut arestarea preventivă a inculpatului .
Tribunalul a reținut că subzistă temeiurile avute în vedere la data arestării inculpatului.
Inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 ain.2 și art.33 lit.a Cod penal.
Inculpatul este acuzat că la data de 27.05.2009 în jurul orelor17.00 și la orele23.00, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, i-a dat inculpatului 5 punguțe ce conțineau 0,59 grame heroină și alte 7 punguțe ce conțineau 0,79 grame heroină, cele 12 punguțe cu heroină fiind date de inculpatul inculpatului pentru a fi comercializate de acesta din urmă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care a solicitat să fie judecat în stare de libertate, arătând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la data arestării preventive și nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Recursul inculpatului nu este întemeiat și va fi respins în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
În cauză sunt indicii temeinice din care rezultă vinovăția inculpatului, respectiv faptul că a traficat droguri, în acest sens fiind declarațiile inculpatului, ale martorilor, procesele-verbale încheiate de organele de poliție și drogurile ridicate de poliție.
Față de pericolul pe care îl reprezintă traficul și consumul de droguri apare cu totul justificată măsura menținerii arestării preventive a inculpatului.
Lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta un pericol pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea deosebită a faptelor comise și starea de insecuritate ce s-ar produce în societate.
Trebuie subliniat faptul că față de creșterea consumului și traficului de droguri este necesară o reacție mai fermă a societății în combaterea acestui flagel, iar măsura arestării preventive se încadrează în acest obiectiv.
Nu se poate spune că o persoană prinsă de organele de poliție că face trafic de droguri nu prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere consecințele deosebite ale acestei activități.
Susținerile inculpatului nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la data arestării, nu pot fi primite deoarece acesta a făcut simple afirmații și nu a indicat în ce ar consta modificarea temeiurilor ce au determinat arestarea preventivă.
Simpla trecere timpului nu reprezintă un element care să ducă prin sine la punerea în libertate a inculpatului.
De asemenea în cauză nu s-a depășit nici un termen rezonabil, inculpatul fiind arestat de câteva luni, respectiv 28.05.2009.
În concluzie se constată că sunt îndeplinite prevederile art.143 și 148 lit. Cod procedură penală și nu se impune casarea încheierii recurate.
Recurentul inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 30 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 6 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
GREFIER,
Red.
Dact. AL 2 ex./10.08.2009
Președinte:Camelia Nicoleta GrigorescuJudecători:Camelia Nicoleta Grigorescu, Dumitru Mirancea, Silvia