Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Art. 455 Cod pr. penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA NR. 122

Ședința publică din 10 martie 2008

PREȘEDINTE: Ghertner Artur

JUDECĂTOR 2: Andronic Tatiana Luisa

JUDECĂTOR 3: Samoilă Viorica

Grefier - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA - reprezentat prin procuror

Pe rol soluționarea recursului declarat de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 16 iunie 1981, în prezent aflat în stare de detenție în Penitenciarul Botoșani, împotriva sentinței penale nr. 56 din 13 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția penală - în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul recurent, asistat de avocat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Condamnatul-recurent a precizat că dorește să își retragă prezentul recurs, declarat împotriva sentinței penale nr. 56 din 13 februarie 2008 a Tribunalului Suceava, declarație care a fost consemnată în proces verbal separat, atașat la dosarul cauzei.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul la dezbateri.

Avocat din oficiu, pentru condamnatul-recurent, a solicitat să se ia act de retragerea de către acesta din urmă a recursului promovat.

Reprezentantul Ministerului Publica solicitat, de asemenea, să se ia act de declarația de retragere a recursului.

Condamnatul-recurent, având ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu retragerea consemnată în procesul verbal.

Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio, în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 56 din 13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, s-a luat act de retragerea cererii de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul.

Pentru a hotărî astfel, a reținut prima instanță că prin sentința penală nr. 295 din 03.09.2007 Judecătoria Fălticenia admis excepția de necompetență materială în soluționarea cauzei și a declinat competența de soluționare în favoarea Secției penale a Tribunalului Suceava.

În motivare, s-a arătat că prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni petentul a solicitat întreruperea executării pedepsei de 30 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, aplicată prin sentința penală nr. 15/2002 a Tribunalului Suceava, întrucât familia sa se află într-o situație dificilă, nu are niciun sprijin și este singurul în măsură să le asigure ajutorul membrilor familiei. Deosebit de aceasta, a mai arătat că mama sa este bolnavă de cancer.

Având în vedere că din datele existente la dosar rezultă că Judecătoria Fălticeni nu este, în accepțiunea prevederilor art. 456 Cod procedură penală, nici instanță de executare, nici instanță a locului de deținere, în baza art. 39 raportat la art. 42 Cod procedură penală, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Cauza a fost înaintată și reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub numărul - la data de 28.09.2007.

În cauză s-a dispus atașarea dosarului de fond nr. 1658/2001 al Tribunalului Suceava și efectuarea unei anchete sociale la domiciliul condamnatului de către Primăria municipiului V

La termenul de judecată din 13 februarie 2008, petentul a arătat că înțelege să își retragă cererea formulată, sens în care i s-a luat declarație.

Față de exprimarea de voință a petentului, astfel cum a fost exprimată, Tribunalul a luat act de retragerea cererii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petentul, fără să îl motiveze însă.

Oral, în instanță, la termenul de judecată, a precizat că își retrage recursul declarat în cauză, sens în care s-a luat acestuia declarație în scris, anexată la dosar.

Așa fiind, Curtea în conformitate cu dispozițiile art. 3854alin. 2 coroborat cu art. 369 Cod procedură penală, va lua act de retragerea recursului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 1 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Ia act că, fiul lui și, născut la data de 16.06.1981, în mun. V D, județul S, cu același domiciliu,-, județul S, -, în prezent deținut în Penitenciarul Botoșani, și-a retras recursul declarat împotriva sentinței penale nr. 56 din data de 13.02.2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.

Obligă condamnatul recurent să plătească statului suma de 140 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs, din care suma de 40 lei reprezentând onorar avocat oficiu condamnat se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red:

Dact:

Jud. fond:

2 ex./17.03.2008

Președinte:Ghertner Artur
Judecători:Ghertner Artur, Andronic Tatiana Luisa, Samoilă Viorica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Suceava