Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 129/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Art. 2781Cod pr. penală -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA NR. 129

Ședința publică din 10 martie 2008

PREȘEDINTE: Ghertner Artur

JUDECĂTOR 2: Andronic Tatiana Luisa

JUDECĂTOR 3: Samoilă Viorica

Grefier - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA - reprezentat prin procuror

Pe rol soluționarea recursului declarat de petentul, domiciliat în mun. S,-,. B,. 5, județul S, împotriva sentinței penale nr. 388 din 12 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția penală - în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul-recurent, lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța a procedat la legitimarea petentului-recurent, posesor al seria - nr. -, CNP - după care, nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, a constatat recursul în stare de judecată și a acordat cuvântul la dezbateri.

Petentul-recurent a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, arătând că nu a fost citat la ribunalul Suceava, neprimind citația nici personal, și nici prin afișare. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului și condamnarea intimatului, arătând că în cauză s-a săvârșit un abuz, fiind emise acte în baza unor falsuri iar soluția instanței de fond nu este legală. A învederat instanței că a solicitat Parchetului să obțină o copie a paginii în care se află extrasul fără ca acest lucru să se întâmple întrucât respectivul extras nu conține mențiunile obligatorii pe ar trebui să le aibă consemnate.

Reprezentantul Ministerului Publica solicitat respingerea recursului declarat de petent. A apreciat că nu se impune casarea cu trimitere spre rejudecare și că solicitarea de condamnare a intimatului este nefondată.

Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio, în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, constată:

Prin sentința penală nr. 388 din 12.12.2007 a Tribunalului Suceavaa fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul împotriva actelor procurorului, fiind menținute rezoluția nr. 519/P/2006 din 16.02.2007 și ordonanța nr. 821/II/2/2007 din 20.08.2007 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 28.04.2005, a formulat plângere penală împotriva numiților, și, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, prin rezoluția nr.1925/P/2005 din 2.02.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava confirmându-se neînceperea urmăririi penale în baza art. 228 alin. 6 rap. la art.10 lit.a Cod procedură penală, față de pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.246, 288, 291, 292 Cod penal, față de pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.292 și 246 Cod penal, față de pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.291 Cod penal și față de pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 Cod penal (obținerea extrasului CF cu nr. 1621/2005 prin trafic de influență) și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 289 Cod penal (întocmirea extrasului CF cu nr.1621/2005), întrucât faptele nu există.

Plângerea formulată de petentul împotriva acestei rezoluții a fost admisă prin rezoluția nr.367/II/2/2006 din 10.05.2006 a Prim-procuorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în sensul infirmării parțiale a soluției sub aspectul săvârșirii de către a infracțiunii prev.de art.257 Cod penal, dispunându-se trimiterea cauzei Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru s se pronunța sub aspectul săvârșirii acestei infracțiuni.

În ce privește pe, și (întocmire extrasului de CF cu nr.1621/2005), plângerea petentului a fost respinsă, apreciindu-se că soluția în ce-i privește este corectă.

Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava sub nr.519/P/2006, prin rezoluția din data de 16.02.2007 dispunându-se, în temeiul art.228 alin.6 și art.10 lit. a Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prev.de art.257 Cod penal, întrucât din actele premergătoare efectuate nu a rezultat săvârșirea acestei fapte.

Organele de urmărire penală au stabilit în urma cercetărilor efectuate că, în cursul anului 2005 fost încheiat un contract de schimb la Biroul Notarului Public din mun. S între Primăria mun. S reprezentată de numitul, șef serviciu cadastru fond funciar și SC" "SRL, pentru suprafața de 1.904 mp teren curți-clădiri din mun. S, str. - -, identic cu p. 4815 formată prin transformarea parcelei nr.1198/300 din CF 2244. Schimbul s-a făcut cu un teren de 3.600 mp situat în mun. S și dobândit de SC" "SRL prin cumpărare.

La încheierea acestui contract s-a folosit extrasul CF nr.1621 din 15.02.2005 în care se atesta că suprafața de 1.904 mp este proprietatea Statului Român - Ministerul Agriculturii și Domeniilor. Acest extras a fost solicitat de către, reprezentantul primăriei, la data de 15.02.2005, prin intermediul Biroului Notarului Public. Cererea acestuia a fost soluționată de, registrator de carte funciară la OCPI, care a precizat că a consemnat în extras toate mențiunile înscrise în fila Bac ărții funciare pentru CF 2244 în care parcela 1198/300 era proprietatea Statului Român.

La data de 19.12.2006, OCPI Saî naintat o copie din evidențele alfabetice ale proprietarilor comunei cadastrale S în care CF 2244 figura ca proprietar Statul Român - Ministerul Agriculturii și Domeniilor.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere adresată Prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, susținând că nu au fost verificate condițiile în care s-a efectuat schimbul de teren, prin ordonanța nr.821/II/2/2007 din 20.08.2007, această plângere fiind respinsă, cu motivarea că, petentul a ignorat faptul că Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceavaa fost legal investit să efectueze cercetări doar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, celelalte aspecte fiind verificate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceavaa cărui soluție a fost comunicată la data adoptării ei, petentului.

Plângerea făcută de petent împotriva actelor procurorului a fost respinsă de către instanța de fond care a concluzionat că petentul nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de trafic de influență.

Împotriva sentinței a formulat recurs petentul care a criticat-o ca nelegală și netemeinică. A invocat necitarea sa în fața instanței de fond, solicitând casarea cu trimitere pentru rejudecare. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului și condamnarea intimatului, arătând că acesta a comis abuzuri fiind emise acte în baza unor falsuri.

Examinând recursul se constată că este nefondat.

După cum se poate observa din conținutul actelor procurorului ce au fost atacate de petent, acestea se referă la comiterea de către intimat a infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 Cod penal.

Ori, din probele administrate în cauză nu se poate reține că intimatul ar fi comis respectiva infracțiune, din moment ce acesta, în calitate de șef serviciu cadastru fond funciar în cadrul Primăriei municipiului S nu a făcut decât să solicite prin intermediul notarului public un extras de carte funciară, neexistând indicii care să evidențieze că ar fi acționat ilegal pentru obținerea înscrisului respectiv.

Apoi cererea pentru eliberarea extrasului de carte funciară fost soluționată de registratorul care audiată în calitate de martor ( 26) a arătat că a inserat în extras toate mențiunile care erau înscrise la data respectivă la fila "B" a cărții funciare.

În ce privește critica referitoare la necitarea petentului în fața instanței de fond, Curtea constată că din dovezile existente la filele 11, 7 dosar rezultă că procedura de citare cu petentul a fost legal îndeplinită prin afișare, petentul solicitând chiar la un moment dat (fila 9) amânarea cauzei pentru a-și angaja avocat.

Așa fiind, cum nu s-a dovedit comiterea infracțiunii de trafic de influență și cum motive de casare din oficiu nu s-au constatat, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, recursul va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul, fiul lui și, născut la 31.07.1962 în mun. S, cu același domiciliu,-,. B,.5, județul S împotriva sentinței penale nr. 388 din 12.12.2007 a Tribunalului Suceava (dosar nr-).

Obligă petentul la plata către stat a sumei de 50 lei cu titlul de cheltuieli judiciare din recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red. GA

Tehnored. TD

Ex.2/18.03.2008

Jud. fond -

Președinte:Ghertner Artur
Judecători:Ghertner Artur, Andronic Tatiana Luisa, Samoilă Viorica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 129/2008. Curtea de Apel Suceava