Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 127/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - Art. 215 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA NR. 127

Ședința publică din 10 martie 2008

PREȘEDINTE: Ghertner Artur

JUDECĂTOR 2: Andronic Tatiana Luisa

JUDECĂTOR 3: Samoilă Viorica

Grefier - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA - reprezentat prin procuror

Pe rol soluționarea recursului declarat de partea civilă " " R - prin administrator, împotriva deciziei penale nr. 25 din 4 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția penală - în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns administrator, pentru partea vătămată-recurentă " " R, și avocat din oficiu, pentru inculpatul-intimat, lipsă fiind acesta din urmă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța a procedat la legitimarea reprezentantului părții vătămate-recurente, numitul, posesor al seria - nr. -, CNP -, domiciliat în mun. R,-,. 1, județul S și, constatând că acesta are nevoie să studieze dosarul, a lăsat cauza la a doua strigare când au răspuns aceleași părți.

Administrator, pentru partea vătămată-recurentă " " R, a precizat că dorește să renunțe la recursul promovat împotriva deciziei penale nr. 25 din 4 februarie 2008 a Tribunalului Suceava, declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal separat, atașat la dosarul cauzei.

Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, instanța a constatat recursul în de judecată și a acordat cuvântul la dezbateri.

Administrator, pentru partea vătămată-recurentă " " R, a solicitat să se ia act de renunțarea sa la calea de atac promovată.

Avocat din oficiu, pentru inculpatul-intimat, a solicitat să se ia act de retragerea recursului.

Reprezentantul Ministerului Publica solicitat, de asemenea, să se ia act de retragerea de către administratorul părții vătămate-recurente a recursului declarat.

Declarând dezbaterile închise, dezbateri ce au fost înregistrate în sistem audio, în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, după deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin sentința penală nr. 736 din 5 decembrie 2007, Judecătoria Rădăuți l-a condamnat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de:

- înșelăciune - prev. de art. 215 alin. 1, 2 și 4 Cod penal, cu aplicarea art. 74, 76 lit. c Cod penal, la pedeapsa de 2 ani închisoare;

- emitere de file CEC fără elemente esențiale - prev. de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 74, 76 lit. e Cod penal, la pedeapsa de 4 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal, privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. bșc Cod penal, pentru fiecare dintre infracțiunile concurente.

În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani, prev. de art. 82 Cod penal și s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83, 84 Cod penal.

Conform art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

Inculpatul a fot obligat să plătească părții civile de - prin administrator suma de 4.310, 80 lei cu titlu de despăgubiri civile și 300 lei cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul, în calitate de reprezentant al Tg. Ocna, la data de 29.12.2006 a emis o filă CEC pe care a semnat-o și a ștampilat-o fără a-i completa elementele esențiale, știind că pentru valorificarea acesteia nu are provizia necesară. Nu s-a făcut dovada că beneficiarul filei CEC, respectiv R - prin administrator - a avut cunoștință în momentul emiterii că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras.

Apelul declarat de către inculpat împotriva sentinței anterior menționate a fost admis prin decizia penală nr. 25/4.02.2008 a Tribunalului Suceava care a desființat în totalitate hotărârea și a trimis caua spre rejudecare instanței de fond, motivând că judecata a avut loc cu citarea nelegală a inculpatului.

Împotriva deciziei a declarat recurs partea civilă - de - prin administrator, dar la termenul de judecată de astăzi a declarat că înțelege să își retragă recursul.

Potrivit art. 3854raportat la art. 369 Cod procedură penală, până la încheierea dezbaterilor oricare dintre părți își poate retrage recursul declarat.

În cauza de față, la termenul de judecată de astăzi, reprezentantul părții civile a declarat că înțelege să își retragă recursul.

În aceste condiții, instanța va lua act de retragerea recursului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Ia act că partea civilă " " R - prin administrator și-a retras recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 25 din data de 04.02.2008, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.

Obligă partea civilă-recurentă să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu inculpat se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10 martie 2008.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red:

Dact:

Jud. fond:

Jud. apel:

2 ex./17.03.2008

Președinte:Ghertner Artur
Judecători:Ghertner Artur, Andronic Tatiana Luisa, Samoilă Viorica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 127/2008. Curtea de Apel Suceava