Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 442/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 442/
Ședința publică din 02 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Diaconu dr.G -
JUDECĂTOR 3: Marius dr.-
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:
Procuror-
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de condamnatul G, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr.274 din 10 iunie 2008,pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice potrivit artr. 304 al. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, s-a prezentat recurentul petent G asistat din oficiu de avocat, care substituie pe avocat desemnată în baza delegației nr.3027/2008.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care, potrivit art.172 al. 7 Cod procedură penală, s-a permis apărătorului să ia legătura cu recurentul.
Recurentul petent G, având cuvântul, arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Avocat și procurorul având pe rând cuvântul, precizează că nu mai au cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul.
Avocat având cuvântul, solicită admiterea recursului și pe fond admiterea cererii,întreruperea executării pedepsei pe motive familiale. Din ancheta socială efectuată în cauză, rezultă că are o situație familială deosebită, casa în care locuiește familia este într-o stare avansată de degradare, iar prin prezența recurentului aceasta ar putea fi reparată.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, menținerea sentinței ca legală și temeinică. Potrivit disp. art.453 al. 1 lit c, Cod procedură penală, întreruperea executării pedepsei se poate face numai dacă executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat și familie, ori situația precară familiei este permanentă și într-o perioadă de numai 3 luni nu ar putea face mare lucru.
Recurentul petent G, având ultimul cuvânt potrivit art. 38513al. ultim solicită întreruperea executării pedepsei pentru a-și ajuta familia.
CURTEA
Constată că, prin sentința penală nr.274 din 10 iunie 2008, Tribunalul Argeșa respins cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de petentul G, fiul lui și, născut la data de 02.01.1962 în com., jud. A, domiciliat în com., sat, jud. A, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași.
A obligat petentul la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei onorariu de avocat din oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că etentul p. se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 20 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de omor deosebit de grav conform mandatului nr.188/2001 al Tribunalului Argeș și până în prezent nu a mai beneficiat de întreruperea executării pedepsei (10 - 11).
Din referatul de anchetă socială nr.2488/09.05.2008 întocmit de Primăria com. (19) rezultă că mama petentului în vârstă de 69 ani este pensionară, are o stare de sănătate bună și locuiește într-un imobil de ostreață, cu 2 camere, în stare de degradare, modest mobilată, împreună cu aceasta, dar într-un imobil distinct, locuiește familia fratelui petentului (soție + doi copii). Fratele petentului este salariat, soția acestuia casnică și locuința acestora este compusă din 3 camere, modest mobilate. În gospodăria comună, aceștia au animale și păsări și dețin în proprietate 8 ha teren arabil.
S-a constatat că familia petentului are condiții bune de locuit, dispune de mijloace financiare și materiale pentru întreținere, iar prezența petentului la domiciliu nu ar determina îmbunătățirea condițiilor de viață ale membrilor acesteia.
Pe de altă parte, nu se constată nici o situație specială, gravă de natură a face admisibilă cererea formulată în sensul art.455 rap.la art.453 lit.c Cod pr.penală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal condamnatul G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs susținute oral, recurentul critică sentința pentru faptul că probele administrate nu au fost interpretate în mod corespunzător, deoarece sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, care justifică admiterea cererii de întreruperea executării pedepsei.
Examinând sentința supusă recursului în raport cu motivele invocate și în conformitate cu disp.art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.
Situația de fapt a fost corect reținută de către prima instanță în raport cu probele administrate în cauză. S-a realizat o interpretare și aplicare corespunzătoare a dispozițiilor normative în materie.
Potrivit dispozițiilor art.453 alin.1 lit.c Cod procedură penală, întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă dacă se constată existența unor împrejurări speciale, potrivit cărora executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat.
Așa cum rezultă din referatul de anchetă socială, membrii familiei inculpatului trăiesc în condiții modeste, dar nu au o situație critică.
Prezența condamnatului în cadrul familiei sale pentru o perioadă scurtă de timp, nu poate determina îmbunătățirea situației materiale a familiei sale.
Totodată, aspectele consemnate în referatul de anchetă socială, nu reprezintă o situație specială gravă de natură a justifica întreruperea executării pedepsei.
Sentința primei instanțe este legală și temeinică.
Urmează ca în baza disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, să se respingă recursul ca nefondat.
În temeiul disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat și la onorariu de avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul condamnatului G, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr.274 din data de 10 iunie 2008, pronunțară de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurent la plata sumei de 140 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 40 lei onorariu apărător oficiu, ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția pentru cauze cu minori și de familie.
dr.Gh. dr.
Grefier,
Red.: dr.
Tehn.
3 ex.
Jud.fond:.
11.09.2008.
Președinte:Marius Gabriel SăndulescuJudecători:Marius Gabriel Săndulescu, Gheorghe Diaconu, Marius