Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 168/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ nr. 168

Ședința publică din data de 05 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ecaterina Ene

JUDECĂTORI: Ecaterina Ene, Dumitru Pocovnicu Anti Silviu

- -

GREFIER: - -

***********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror

La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 3/A din data de 06 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat - în stare de arest - asistat de apărător desemnat din oficiu av., lipsă fiind intimații părți civile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Av. - având cuvântul pentru recurentul inculpat - arată că așa cum a susținut la fond și în apel, inculpatul consideră că în mod greșit au fost înlăturate probele administrate deoarece, de fapt, acesta la momentul săvârșirii faptei nu se afla în țară. Pentru acest motiv solicită achitarea în baza art.10 lit.c, fapta nefiind săvârșită de el.

Solicită admiterea recursului și pronunțarea unei hotărâri în acest sens. Pe latură civilă, lasă soluția la aprecierea instanței, având în vedere că Primăria nu a făcut dovada prejudiciului cauzat. de asemeni, solicită plata onorariului de avocat oficiu din fondul Ministerului Justiției.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare către stat.

Recurentul inculpat - având cuvântul - lasă soluția la aprecierea instanței.

CURTEA

- Deliberând -

Asupra recursului penal de față,

Prin sentința penală nr. 852/ 5.11.2008 pronunțată în dosar penal nr- al Judecătoriei Onești, s-a dispus:

În baza art. 208 - 209 al. 1 lit. g, i Cod pen. cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal prin schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni prev. art. 208 - 209 al. 1 lit. g, i Cod pen. cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și respectiv art. 208 - 209 al. 1 lit. g, i Cod pen. cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat condamnarea inculpatului zis, fiul lui și, născut la data de 28.12.1983, în com. G văii jud. B, CNP - -, domiciliat în comuna G - jud. B, studii 4 clase, fără ocupație, necăsătorit, 2 copii minori, stagiul militar neîndeplinit, recidivist, arestat în prezenta cauză, aflat în Penitenciarul Bacău la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.

În baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1145/08.12.2003 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr. 5051/2003, rămasă definitivă prin neapelare la 22.12.2003.

S-a dispus executarea, în întregime, a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare alături de pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre.

S-a stabilit să execute pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza a II - și lit. b Cod penal în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 al. 2 Cod penal.

În baza art. 350 al. 1 cod pr. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art. 88 Cod penal, s-a scăzut din durata pedepsei timpul reținerii și al arestării preventive de la 15.05.2008 ora 2200la zi.

În baza art. 14, 346 Cod pr. pen. art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul să achite părții civile suma de 1000 lei, iar Primăriei comunei jud. B suma de 51193,80 euro sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de despăgubiri civile.

S-a constatat că numitele, și nu au calitatea de părți vătămate în prezenta cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:

La data de 13.01.2007 numita din comuna, sat, jud. Bas esizat Postul de Poliție că persoane necunoscute au pătruns în locuința fiului său și au sustras o mașină de spălat marca Artic, trei calorifere din fontă, un aspirator, lenjerie de pat și circa 1000 kg materiale neferoase - fila 14 dosar urmărire penală.

Cu ocazia audierii sale în data de 15.01.2007, a declarat că ulterior decesului fiului cheile de acces în locuința acestuia au rămas asupra ei, partea vătămată deplasându-se periodic la casă - fila 15 dosar urmărire penală.

Cu ocazia cercetării la fața locului efectuate în prezența martorilor asistenți și s-a constatat că fereastra din partea de est a locuinței era deschisă, prezentând urme de forțare, iar ferestrele interioare erau demontate și rezemate de perete.

De pe rama uneia dintre ferestrele forțate și demontate de autorul faptei, s-a ridicat un fragment de urmă papilară în vederea efectuării de comparări dactiloscopice - a se vedea procesul-verbal de la filele 21, 22 dosar urmărire penală.

Cu aceeași ocazie s-a constatat lipsa următoarelor bunuri: mașină de spălat rufe marca Arctic, 3 calorifere, un aspirator, vase de bucătărie, un topor, pături dar și deșeuri neferoase aflate în curtea gospodăriei, a cărei poartă fusese deschisă, de asemenea, prin efracție.

Expertiza tehnico-științifică efectuată în data de 29.01.2007 a concluzionat că urma papilară relevată și ridicată de pe tocul ferestrei deschise prin efracție la locuința lui a fost creată de inculpatul - a se vedea filele 36-40 dosar urmărire penală.

În data de 12.02.2007, în baza autorizației emise de Judecătoria Onești în dosarul nr- s- efectuat percheziție la domiciliul lui, respectiv în O, Calea, FN Cartier. Cu această ocazie într-o magazie s-a găsit o mașină de spălat marca Artic model B 600T având seria 05-100-803-04 - filele 41-52 dosar urmărire penală. Din conținutul înscrisurilor înaintate de Primăria comunei, rezultă că mașina de spălat găsită la locuința inculpatului cu ocazia percheziției îi fusese oferită lui de guvern după inundațiile din luna iulie 2005- filele 18 - 20 dosar. Bunul a fost predat părții vătămate care a mai solicitat despăgubiri civile de 1000 lei - fila 64 dosar instanță.

Inculpatul a negat în mod constant săvârșirea furtului din locuința sus-menționată susținând că mașina de spălat ar fi fost cumpărată de mama lui din târgul săptămânal din O de la numitul aflat în arestul

nu a reușit să ofere instanței nici o explicație logică a urmelor sale papilare găsite la locul faptei. El a declarat că în intervalul 05.01.2007 - 08.05.2008 s-a aflat pe teritoriul Italiei și prin urmare nu putea, obiectiv vorbind, să comită spargerea de la locuința lui - a se vedea declarațiile de la filele 137 - 139 dosar urmărire penală și fila 24 dosar urmărire penală.

Martorul a cărui depoziție avea menirea de a confirma apărarea construită de inculpat, a fost încarcerat în Arestul B în perioada 15.05.2008 - 10.06.2008, fiind cazat în aceeași cameră cu - filele 47,89,190,191 dosar instanță.

Așa - zisul autodenunț formulat de nu conține, însă, nici un element concret de natură a-l face credibil, fiind rezultatul unui, aranjament, între martor și inculpat.

Pe de altă parte, declarațiile lui, tatăl inculpatului, conțin numeroase contradicții care demonstrează lipsa de sinceritate a martorului - fila 108 dosar urmărire penală și filele 25, 132 dosar cercetare judecătorească.

Nici martorul ( fila 119 dosar instanță) nu este credibil din moment ce a relatat că în data de 10 ianuarie fără a putea preciza anul, în timp ce se afla în Italia, s-a întâlnit întâmplător cu inculpatul care venise în acea țară cu scopul,de a prinde " - fila 119 dosar instanță.

Instanța a înlăturat declarațiile martorilor sus - menționați și autodenunțul lui, ca fiind simple apărări de circumstanță.

Au forță probantă raportul de expertiză dactiloscopică și rezultatele percheziției efectuate în cauză care stabilesc legătura dintre inculpat și furtul comis în noaptea de 12/13.01.2007.

Starea de fapt, fiind dovedită cu probatoriile mai - sus analizate, instanța a reținut că luarea de către inculpat a unor bunuri mobile din posesia părții vătămate, fără consimțământul acesteia, în scopul de a și le însuși pe nedrept, faptă comisă pe timp de noapte și prin efracție întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208-209 al.1 lit. g și i Cod penal.

Pe timp de noapte, în jurul datei de 19.01.2007, cunoscând că stația de epurare a apelor reziduale aparținând Primăriei Comunei, este nepăzită și situată într-o zonă izolată inculpatul a pătruns în interiorul stației prin tăierea gardului din sârmă apoi prin spargerea și deschiderea unui geam de la grupul sanitar;

Din interiorul stației inculpatul a demontat, prin tăiere, mai multe subansamble din inox, precum: vase, flanșe, coturi.

Pentru a scoate bunurile voluminoase din clădire inculpatul a folosit ușa metalică de acces pe care a deschis-o, distrugându-i sistemul de asigurare din interior.

Bunurile însușite în această modalitate au fost transportate cu autoturismul marca cu număr - proprietatea tatălui său,.

În zilele de 19.01.2007 și 22.01.2007 a transportat și valorificat bunurile sustrase la un centru de achiziție a materialelor neferoase, proprietatea MG Vidra, jud. I - punct de lucru

Predarea bunurilor s-a făcut de către pe numele său și al altor persoane, precum, a, inculpatul încasând suma totală de 4432,5 lei.

În noaptea de 22/23.01.2007, folosind autoturismul nr. - a revenit la stația de epurare a apei reziduale și a reușit să demonteze câteva subansamble de inox.

O parte a acestora au fost încărcate în autoturism iar altele depozitate în apropierea stației. În timp ce inculpatul transporta la autoturism bunurile sustrase a fost observat de o patrulă de jandarmi care se deplasa spre localitate.

Inculpatul urcat la volanul autoturismului și s-a îndreptat spre

La ieșirea din el a întâlnit un autoturism al poliției care fusese contactat telefonic, de patrula de jandarmi cu privire la cele întâmplate în apropierea stației de epurare.

Observând că este urmărit inculpatul a mărit viteza, a virat pe un drum comunal spre satul apoi pe o uliță laterală. Drumul era însă înfundat iar polițiștii i-au barat calea de întoarcere astfel încât a fost nevoit să abandoneze autoturismul și să fugă prin grădinile învecinate, după ce aruncat din mașină o parte din piesele de inox sustrase.

Cu ocazia cercetării autoturismului abandonat lucrătorii de poliție au identificat în interiorul și în apropierea acestuia mai multe piese și subansamble din inox sustrase din interiorul stației de epurare a apelor reziduale.

De asemenea au fost găsite în mașină chei, foarfece, clești, mănuși de protecție, șurubelnițe ce fuseseră utilizate la tăierea și demontarea pieselor din inox.

La câțiva metri distanță lucrătorii de poliție au descoperit două cutii de carton conținând bare și plăci din inox.

De pe aceste bunuri au fost ridicate 6 urme papilare ambalate și sigilate într-un plic tip sigilat cu impresiunea de ștampilă B tehnico-științific 26 - a se vedea procesul - verbal aflat la filele 56-58, planșele fotografice de la filele 60-67, și plicul conținând urmele papilare - fila 122 dosar urmărire penală.

Expertiza tehnico - științifică dactiloscopică efectuată în data de 01.02.2007 a concluzionat că urmele papilare ambalate în plicul tip I sus -menționat au fost create de inculpatul - filele 114-118 din dosarul de urmărire penală.

și subansamblele din inox sustrase de inculpat din stația de epurare și depozitate în apropierea stației, înainte de a fi observat de patrula de jandarmi dar și piesele vândute la centrul de achiziție al MG Vidra, au fost ridicate de lucrătorii de poliție și restituite Primăriei Comunei, proprietara stației de epurare - a se vedea procesele verbale de la filele 83-86 și 103 din dosarul de urmărire penală.

Prin sustragerea pieselor și subansamblelor de inox au fost aduse în stare de neîntrebuințare mai multe echipamente și instalații ale stație de epurare a apelor, reziduale, astfel că acestea nu mai pot fi refăcute, impunându-se achiziționarea altora noi, montajul și punerea în funcțiune a acestora.

Față de această situație Primăria Comunei s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 51.193,80 Euro, conform evaluării efectuate de firma B, specializată în distribuirea, montajul și punerea în funcțiune a stațiilor de epurare - a se vedea fila 96 dosar urmărire penală și fila 105, 148-156 dosar instanță.

După sustragerea bunurilor din patrimoniul Primăriei inculpatul s-a sustras cercetărilor, fiind depistat în ziua de 15.05.2008, reținut în baza ordonanței nr.1655/P/2008 și apoi arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.5/16.05.2008 emis de această instanță.

a negat orice implicare a sa în furtul comis în dauna Primăriei Comunei, susținând că în intervalul 05.01.2007 - 08.05.2008 s-ar fi aflat pe teritoriul Italiei.

În dovedirea acestor susțineri el a propus proba testimonială, în cauză fiind audiați martorii, - filele 46,48 dosar cercetare judecătorească.

Declarațiile martorilor sus-menționați urmează a fi, însă, înlăturate ca neconforme realității din moment ce proba tehnico-științifică (expertiza dactiloscopică) dovedește fără putință de tăgadă că urmele papilare ridicate de pe bunurile sustrase din stația de epurare au fost crate de.

Ori, inculpatul nu se putea afla în același timp în Italia și în România.

Martorul, a susținut și el varianta fiului său, în sensul că - în intervalul 05.01.2007- mai 2008 acesta s-ar fi aflat în străinătate - fila 25 dosar instanță.

Cu ocazia suplimentului de declarație din data de 01.09.2008, același martor nu a reușit, însă, să ofere instanței o explicație credibilă cu privire la nepotrivirile dintre depoziția sa de la fila 25 dosar cercetare judecătorească și cea de la fila 108 dosar urmărire penală.

Martora, angajată a Vidra- punct de lucru O l- indicat pe inculpatul ca fiind persoana care în cursul lunii ianuarie 2007 s-a prezentat la centrul de achiziție, transportând cu o căruță mai multe piese din inox.

Martora a relatat că la predarea cantității de aproximativ 500 kg inox inculpatul a prezentat atât actul său de identitate dar și actele altor persoane, precum . Contravaloarea "deșeurilor" a încasat-o, în totalitate, respectiv 35-40 milioane lei vechi - fila 118 dosar instanță coroborată cu fila 103 dosar urmărire penală și cu adeverințele de primire și plată înaintate de Vidra la cererea instanței - filele 193-197 dosar cercetare judecătorească.

Fapta inculpatului, nerecunoscută dar dovedită cu probatoriile sus-analizate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art.208-209 al.1 lit. g, i Cod penal pentru care se va dispune condamnarea acestuia.

Sustragerile de bunuri din stația de epurare a apelor reziduale au fost săvârșite de inculpat într-una din nopțile premergătoare datei de 19.01.2007 și în noaptea de 22/23.01.2007 în realizarea aceleași rezoluții infracționale, astfel că în cauză sunt incidente prevederile art.41 al.2 Cod penal referitoarea la infracțiunea în formă continuată.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut în sarcina inculpatului săvârșirea a două infracțiuni, respectiv furtul calificat prevăzut de art. 208-209 al. 1 lit. g, i, Cod penal - faptă comisă în dauna avutului lui - în noaptea de 12/13.01.2007 și oad oua infracțiune de furt calificat prevăzută de art. 208-209 al.1 lit. g, i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal în dauna Primăriei, totul cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal.

În intervalul 12.01.2007- 23.01.2007 a comis, așadar, la diferite intervale de timp dar în realizarea aceleiași rezoluții cel puțin 3 acțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208-209 al.1 lit. g, i Cod penal.

Întreaga activitate infracțională desfășurată de inculpat în cursul lunii ianuarie 2007 îmbracă forma infracțiunii continuate. Procurorul a reținut corecta încadrare juridică a faptelor deduse judecății în prezenta cauză ca fiind cea prevăzută de art. 208-209 al.1 lit. g, i Cod penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 al.2 Cod penal pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului.

La individualizarea judiciară a pedepsie în baza art. 72 Cod penal s-a avut în vedere: gradul de pericol social al faptei concretizat în diminuarea patrimoniului părților civile și Primăria Comunei; atitudinea nesinceră a inculpatului pe întreaga durată procesului penal, acesta încercând să deturneze instanța de la aflarea adevărului.

La dozarea pedepsei s-a ținut seama, în egală măsură, de tinerețea inculpatului și de împrejurarea că acesta are în întreținere 2 copii minori.

Prin sentința penală nr. 1145/08.12.2003 pronunțată de Judecătoria Onești în dosarul nr.5051/2003, definitivă prin neapelare la 22.12.2003 a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni - a se vedea fișa de cazier judiciar de la fila 132 dosar urmărire penală.

Infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză a fost săvârșită prin urmare, în stare de recidivă poscondamnatorie, fiindu-i aplicabile prevederile art.37 lit. a Cod penal.

Infracțiunea prevăzută de art.208- 209 al.1 lit. g, i, Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal și art.37 lit. a Cod penal a fost comisă în termenul de încercare de 3 ani și 6 luni stabilit prin sentința penală nr.1145/08.12.2003.

Pe cale de consecință și în baza art.83 Cod penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1145/08.12.2003 a Judecătoriei Onești care va fi executată în întregime, alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre.

S-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor civile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal în condițiile și pe durata prevăzută de art.71 al.2 Cod penal.

Pedeapsa rezultantă neputând fi executată decât în regim privativ de libertate instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, astfel cum prevede art.350 al.1 Cod procedură penală.

În baza art.88 Cod penal s-a scăzut din durata pedepsei perioada reținerii și a arestării preventive, de la 15.05.2008 ora 22,00 la zi.

Sub aspectul laturii civile a procesului penal instanța a reținut că în cauză sunt întrunite, cumulativ, condițiile răspunderii materiale a inculpatului pentru prejudiciul cauzat prin fapta culpabilă proprie.

Față de aceste considerente și în baza art.14, 346 Cod procedură penală și art. 998 cod civil a fost obligat să achite suma de 1000 lei lui, persoana care avea bunurile în posesia ei la momentul comiterii furtului astfel că, B și - fosta soție și fiicele defunctului - nu au calitatea de parți vătămate în prezenta cauză.

În ceea ce privește fapta comisă în dauna părții civile Primăria Comunei, inculpatul a fost obligat la suma de 51.193,80 euro sau echivalentul în lei al acestei sume, calculat în funcție de cursul valutar la momentul efectuării plății.

Instanța a constatat, totodată, că MG Vidra județul I nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat apel, inculpatul în motivarea căruia a susținut că instanța de fond l-a condamnat greșit pe inculpat deoarece la data comiterii faptelor nu se afla în țară, iar acest aspect a fost cunoscut și relatat de martorii audiați în cauză.

Inculpatul a susținut că instanța de fond a înlăturat nejustificat toate probele administrate în apărare, iar vinovăția sa a fost reținută eronat fără ca aceasta să fie dovedită de vreo probă. Pentru aceste motive inculpatul a solicitat în apel achitarea pentru temeiul prevăzut de art. 10 lit. "c" cod procedură penală.

În temeiul art.378 alin 1 cod procedură penală verificând hotărârea apelată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, Tribunalul constată următoarele:

Instanța de fond a apreciat și reținut corect din probele administrate în cauză, comiterea faptei cu vinovăție de către inculpat, reținând o situație de fapt corespunzătoare acestora și a stabilit încadrarea juridică legală a acestora. Din coroborarea probelor administrate în cauză, respectiv declarațiile părților, martorilor, cu procesele verbale de reconstituire și cercetare la fața locului și cu raportul de constatare tehnico-științifică rezultă că inculpatul a comis un număr de 3 acte materiale de furt, în baza unei rezoluții infracționale unice în perioada 12.01.2007-23.01.2007, prin efracție din locuința părții vătămate și de la Stația de epurare a apelor reziduale. În noaptea de 22/23 -01-2008 inculpatul a fost identificat de organele de poliție în timp ce transporta cu autoturismul bunuri sustrase de la stația de epurare a apelor și fiind urmărit acesta abandonat mașina și bunurile sustrase pe o uliță înfundată, reușind să fugă prin grădinile din apropiere. De asemenea din bunurile sustrase de la partea vătămată la locuința inculpatului a fost găsită o mașină de spălat. Din rapoartele de constatare tehnico-științifică rezultă că urma papilară ridicată de la fața locului de la locuința lui a fost creată de inculpat. Or, dacă nu ar fi comis furturile în autoturismul inculpatului și la domiciliul acestuia nu s-ar fi găsit bunurile furate iar la locul comiterii infracțiunii urmele sale papilare. Susținerea inculpatului că în perioada comiterii faptelor a fost plecat în Italia nu a fost dovedită de probe ci dimpotrivă infirmată. Astfel, martorul care este tatăl inculpatului a declarat că nu poate preciza când a fost fiul său în Italia însă cu aproximație a indicat data de 4 sau 5 ianuarie 2006, adică cu un an înainte de comiterea faptelor. Or, în intervalul de timp de un an, inculpatul putea să se întoarcă oricând în țară, fapt demonstrat de constatarea tehnico-științifică. Matorii și care sunt rude apropiate cu inculpatul au declarat că acesta le-a spus după revelion că o să plece în Italia, aspect ce nu poate forma convingerea instanței că în perioada comiterii faptelor inculpatul se afla în Italia. De altfel martora a declarat că l-a văzut ultima dată pe inculpat la data de 21 ianuarie 2007 când acesta a vizitat-o la domiciliu și că ulterior la data de 26 ianuarie 2007 inculpatul i-a telefonat și i-a spus că se află la C unde caută de lucru. Or, coroborând declarația acestei martore cu concluzia probei științifice rezultă fără nici o îndoială că în perioada 12 ianuarie - 23 ianuarie 2007 inculpatul se afla la domiciliu. În aceste condiții susținerea acestuia că s-a aflat în Italia este iar declarațiile martorilor săi propuși în apărare în mod corect au fost analizate de instanță și înlăturate ca fiind neconcludente. Prin urmare, instanța de fond a reținut corect că inculpatul este autorul faptei și în raport de situația de fapt stabilită a reținu corect că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208 alin. 1 raportat la art. 209 alin. 1 lit. " d,i" cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal. În cea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei însă, se constată că instanța de fond a dat curs tuturor exigențelor art. 72 cod penal manifestând o atitudine moderată și echilibrată la stabilirea pedepsei.

Din actele depuse la dosar rezultă că inculpatul a evitat să se integreze în comunitate după prima sa condamnare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Din certificatul de cazier judiciar rezultă că acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 1145/8-12-2003 Judecătoriei Adju d rămasă definitivă prin neapelare la 22-12-20083 la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru comiterea aceluiași gen de infracțiune. În interiorul termenului de încercare al acestei suspendări inculpatul a comis infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză aspect care pe lângă, reținerea recidivei post condamnatorii prevăzută de art. 37 lit. "a" cod penal și producerea consecințelor juridice legale prevăzute de art. 83 cod penal atrage atenția și asupra periculozității infracționale a acestuia datorată perseverenței infracționale.

Faptele comise în împrejurările reținute corect de instanța de fond prezintă un grad de pericol social sporit dedus din modul de săvârșire, scopul, urmărit de inculpat și din urmările produse. Condițiile specifice de comitere a faptei, natura infracțiunilor comise, forma continuată reținută pentru infracțiunea de furt calificat, starea de recidivă și urmările produse conferă un grad de pericol social sporit constituind circumstanțe ce caracterizează fapta și autorul ce nu permit reducerea pedepsei și în apel întrucât aceasta nu ar mai fii eficientă și astfel s-ar încălca dispozițiile art. 52 cod penal privind funcțiile și scopul pedepsei

Pentru considerentele expuse mai sus apelul declarat de inculpat, a fost respins ca nefondat în baza art. 379 punctul 1 lit. "b" cod procedură penală, iar în temeiul art. 192 alin 2 cod procedură penală apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în care s-a inclus și onorariul pentru asistența juridică din oficiu.

Împotriva deciziei a declarat recurs, la pronunțare, inculpatul.

Cu ocazia dezbaterilor, a reinterat motivele din apel susținând că nu a comis faptele reținute în sarcina sa, motivul invocat constituind cazul de casare, prevăzut de art.3859pct.18 și C.P.P. care, în conformitate cu dispozițiile art.3859al.3 teza II-a poate fi luat în considerare din oficiu.

Totodată, inculpatul a susținut prin apărător că partea civilă Primăria nu a făcut dovada prejudiciului suferit.

Verificând decizia, pe baza motivului invocat și a lucrărilor dosarului, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru considerente ce se vor expune.

Atât prima instanță, cât și cea de apel au făcut o analiză completă și o apreciere corectă a probelor în baza cărora au reținut dovedită vinovăția inculpatului.

Deși inculpatul nu a recunoscut comiterea faptelor susținând că în perioada 5 ianuarie 2007 - 8 mai 2008 a fost plecat din țară, susținere în dovedirea căreia a propus proba testimonială, în mod corect instanțele au înlăturat aceste probe caracterizate prin contradicții, dar și neconformitatea unora chiar și susținerile inculpatului cu privire la acest din urmă aspect, relevantă este declarația tatălui inculpatului, care a afirmat că acesta a plecat în Italia pe data de 4 sau 5 ianuarie 2006.

Pe de altă parte, sunt covârșitoare probele care dovedesc că inculpatul este autor al furturilor, urmele sale principale fiind identificate la locul faptei în cazul ambelor părți civile, iar unul dintre bunurile sustrase de la partea civilă a fost găsit la domiciliul părinților săi.

În plus, la sediul "MG ", punct de lucru O, având ca obiect achiziții de metale, au fost identificate piese și subansamble sustrase de la stația de epurare a apei reziduale din cadrul Primăriei și care au fost vândute de inculpat la acest centru, existând adeverințe de primire și plată din 19 și 22 ianuarie 2007 întocmite pe numele său (fl.193-194 ds.fond).

În ce privește motivul invocat de inculpat privind acțiunea civilă exercitată de Primăria, se impune precizarea că această critică nu a fost formulată în termenul prevăzut de art.38510și C.P.P. nici nu constituie unul din cazurile care pot fi luate în considerare din oficiu, astfel încât Curtea nu va examina acest motiv.

Din considerentele arătate, în temeiul art.38515pct.1 lit.b se C.P.P. va respinge recursul ca nefondat.

Deoarece inculpatul este arestat preventiv în cauză, în baza art.38517se C.P.P. va deduce în continuare din durata pedepsei perioada executată prin arest preventiv, începând cu data pronunțării deciziei în apel la zi.

În baza art.192 al.2 va C.P.P. fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 385 /15 pct. 1 lit. Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat, împotriva deciziei penale nr. 3/ din 06.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.

În baza art. 385/17 alin.4 Cod pr. penală, cu art. 383 alin2 Cod procedură penală, deduce din pedeapsa principală aplicată perioada executată de la data pronunțării deciziei recurate - 06.01.2009 la zi.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiție și Libertăților a onorariului avocat oficiu în sumă de 200 lei, avocat.

În temeiul art. 192 al.2 Cod procedură penală, obligă recurentul - inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 05.03.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ecaterina Ene, Dumitru Pocovnicu Anti Silviu

GREFIER,

Red. -

Red. - /.

Red. -

20.03.2009

Președinte:Ecaterina Ene
Judecători:Ecaterina Ene, Dumitru Pocovnicu Anti Silviu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 168/2009. Curtea de Apel Bacau