Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 246/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

225/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I-A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.246

Ședința publică din data de 10 februarie 2010

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Liliana Bădescu

JUDECĂTOR 2: Veronica Cîrstoiu

JUDECĂTOR 3: Risantea Găgescu

GREFIER - - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - este reprezentat de procuror.

Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.18/A/07.01.2010, pronunțată de Tribunalul București Secția I penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest și asistat juridic de apărător din oficiu, în baza delegației nr.-/10.02.2010 (fila 7 dosar), lipsă fiind intimatul-parte vătămată

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea acordă cuvântul în dezbatere asupra recursului.

Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat, invocând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.14 din Codul d e procedură penală, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor anterior pronunțate în cauză și, pe fond, aplicarea unei pedepse sub cuantumul de 3 ani închisoare, ținându-se cont că prejudiciul a fost recuperat, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, iar inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă.

Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, considerând că pedeapsa aplicată de prima instanță, de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, este corect individualizată față de faptul că inculpatul a manifestat o atitudine parțial sinceră, de modalitatea de săvârșire a faptei (inculpatul profitând de starea părții vătămate, care dormea în urma unei operații suferite), precum și de faptul că acesta, anterior, a fost sancționat administrativ pentru același gen de fapte, fiind cercetat în mai multe dosare penale tot pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, de altfel, fapta dedusă judecății a fost comisă la mai puțin de o lună de la punerea sa în libertate de sub puterea unui alt mandat așa cum reiese din fișa de cazier aflată la fila 52 dup, în care se arată că a mai fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare.

Recurentul-inculpat, personal, în ultimul cuvânt, susține că este o eroare în fișa de cazier deoarece nu cunoaște să fi fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendare. Solicită redozarea pedepsei aplicate de prima instanță.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr.798/30.11.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B (dosar nr-), în baza art.208 al.1-209 al.1 lit.d Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 al.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate, durata prevenției de la 07.08.2009 la zi.

În baza art.350 al.1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.

S-a luat act că partea vătămată G nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat.

În baza art.191 al.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că la data de 07.08.2009 inculpatul, în jurul orei 15:00, în timp ce se afla într-un salon din cadrul Secției de Chirurgie a Spitalului Militar, a sustras un telefon mobil, marca Nokia, aparținând părții vătămate G, aflat pe noptieră, profitând de faptul că partea vătămată dormea în urma unei operații suferite.

Din procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante a reieșit că lucrătorii de poliție din cadrul Secției 20 s-au deplasat Ia Spitalul Militar, fiind sesizați în legătură cu faptul că a fost depistată o persoană care a sustras dintr-un salon un telefon mobil, acesta fiind reținut de martorii oculari, persoana respectivă fiind identificată de poliție, ca fiind inculpatul.

Din declarația martorului G, dată în cursul urmăririi penale, a rezultat că la data respectivă acesta se afla internat, fiind cazat în același salon cu partea vătămată și l-a observat pe inculpat când a luat de pe noptiera situată lângă patul în care dormea partea vătămată un telefon mobil, a strigat la acesta "ce acolo?" moment în care inculpatul a aruncat telefonul pe pat și a încercat să plece.

Martora a declarat - atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești - că la data respectivă se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu la spital, aceasta fiind infirmieră și că în jurul orei 1500fost solicitată de un pacient, întrucât într-un salon a intrat o persoană suspectă. Acesta a intrat în salonul respectiv în timp ce unul din pacienți îl întreba pe inculpat "ce ai băgat în buzunar", iar acesta, când a observat prezența ei, a scos din buzunar un telefon pe care l-a aruncat pe patul unui alt pacient care dormea. Martora a precizat că fiind întrebat în legătură cu prezența sa inculpatul a afirmat că pacientul care doarme este unchiul său, însă partea vătămată trezită de infirmieră a negat, motiv pentru care a solicitat intervenția celor de la pază.

Martorul a declarat, în mod constant, în cursul procesului penal că - fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu de pază a spitalului - a fost solicitat de un cadru medical să intervină pentru a reține o persoană care a fost surprinsă sustrăgând un telefon și a procedat la imobilizarea inculpatului până la sosirea poliției.

Din procesele verbale de recunoaștere a rezultat că atât partea vătămată cât și martorul G l-au indicat pe inculpat ca fiind autorul faptei.

Inculpatul a recunoscut în declarațiile date că a luat telefonul mobil, însă a precizat că s-a deplasat la spital pentru a vizita un unchi și că a crezut inițial că partea vătămată este unchiul său și s-a apropiat de patul acestuia și a luat spontan telefonul mobil pe care l-a lăsat pe pat imediat ce unul din pacienți l-a întrebat ce face.

Instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă, având în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, respectiv împrejurarea agravantă, gradul de pericol social concret al faptei care este dat de circumstanțele personale ale inculpatului care denotă un potențial criminogen ridicat, acestuia fiindu-i aplicate în precedent sancțiuni administrative pentru fapte penale, fiind cercetat în numeroase cauze penale, fapta dedusă judecății fiind comisă la o lună de la punerea sa în libertate de sub puterea unui alt mandat de arestare preventivă, dar și faptul că prejudiciul a fost recuperat și inculpatul a recunoscut în timpul urmăririi penale săvârșirea infracțiunii, însă atitudinea acestuia nu a putut fi apreciată ca fiind una de colaborare cu organele judiciare față de faptul că a fost surprins în flagrant și nici că ar fi manifestat căință activă, deoarece a încercat sa sugereze în declarațiile date că nu a acționat cu premeditare.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, solicitând aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În susținerea apelului, a solicitat instanței să dea eficiență dispozițiilor art.74, 76 Cod penal, având în vedere că nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine sinceră pe tot parcursul procesului, a recunoscut săvârșirea faptei, iar partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în prezenta cauză, prejudiciul fiind recuperat.

Prin decizia penală nr.18/A din 7 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, a fost respins - ca nefondat - apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.798/30.11.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B; s-a dedus prevenția inculpatului de la 07.08.2009 la zi; a fost menținută starea de arest a apelantului inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.

În motivarea acestei decizii, Tribunalul a arătat că, din examinarea hotărârii atacate, apelul declarat apare ca nefondat pentru următoarele considerente:

Prima instanță a reținut corect situația de fapt, dând o încadrare juridică corespunzătoare, din materialul probator administrat pe parcursul procesului penal (declarațiile părții vătămate, declarațiile inculpatului, procesul verbal de cercetare la fata locului, procesul verbal de recunoaștere din grup, procesul verbal de depistare a inculpatului și declarațiile martorilor G, și ), rezultând fără echivoc vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

În conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal, la stabilirea pedepselor se ține seama de gradul de pericol social al faptelor, de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

În raport de gradul de pericol social concret al faptei, de împrejurările și modalitatea de comitere, respectiv dintr-un salon al unui spital, profitând de faptul că partea vătămată dormea în urma unei operații suferite, de persoana inculpatului, care a dat dovadă de perseverență infracțională, fiindu-i aplicate în precedent sancțiuni administrative pentru fapte de același gen, fiind cercetat în numeroase cauze penale, fapta dedusă judecății fiind comisă la o lună de la punerea sa în libertate de sub puterea unui alt mandat de arestare preventivă, Tribunalul apreciază că prima instanță a procedat la o justă individualizare a pedepsei aplicate, care, de altfel, a fost stabilită la minimul special prevăzut de lege.

Astfel, arată instanța de apel, reținerea de circumstanțe atenuante solicitată de apelantul-inculpat nu se justifică în cauză, nefiind incidente dispozițiile art.74 Cod penal, inculpatul nu a dat dovadă de o bună conduită anterior comiterii faptei deduse judecății, nefiind la primul conflict cu legea penală, atitudinea parțial sinceră este pur formală în condițiile în care acesta a fost prins în flagrant iar recuperarea prejudiciului nu s-a datorat stăruinței inculpatului, ci faptului că infracțiunea a fost flagrantă.

Totodată, Tribunalul a apreciat că scopul pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, poate fi atins numai prin executarea acesteia în regim de detenție având în vedere că, deși inculpatul nu are antecedente penale, numeroasele amenzi administrative aplicate, cercetarea sa și în alte cauze penale, precum și comiterea prezentei fapte la o lună de la data punerii sale în libertate de sub puterea unui alt mandat de arestare preventivă, dovedesc că reeducarea sa nu s-a realizat.

Nemulțumit și de această soluție, în termen legal, a promovat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate și invocând cazul de casare prevăzut de art.3859pct.14 Cod procedură penală, a solicitat reducerea pedepsei.

Criticile avansate de recurentul inculpat vizează aplicarea circumstanțelor atenuante, prevăzute de art.74 Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.

Această cerere, însă, nu poate fi primită, având în vedere împrejurarea că inculpatul a mai săvârșit fapte penale, tendințele sale infracționale fiind evidente, cu atât mai mult cu cât, a săvârșit fapta dedusă acestei judecăți, la un interval doar de o lună de zile, respectiv la 7.08.2009, după ce fusese pus în libertate de sub puterea unui alt mandat de arestare preventivă (fiind cercetat în mai multe cauze penale), la data de 8.07.2009.

Deși nedovedită, pretinsa greșeală din cazierul judiciar, nu are nicio relevanță, întrucât actele de la dosar demonstrează faptul că inculpatul denotă un potențial criminogen care nu permite aplicarea circumstanțelor atenuante.

Recunoașterea circumstanțelor atenuante este atributul instanței de judecată, astfel că, în caracterizarea, ca atare, a unor împrejurări, acestea trebuie să fie raportate la gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, la urmările ei, la ansamblul condițiilor în care a fost comisă.

Astfel, reținând gradul de pericol social concret al faptei, împrejurările și modalitatea de comitere - dintr-un salon al unui spital, profitând de faptul că partea vătămată dormea în urma unei operații suferite; de datele personale ale inculpatului - care a dat dovadă de perseverență infracțională (fiindu-i aplicate în precedent sancțiuni administrative pentru fapte de același gen, fiind cercetat în numeroase cauze penale), fapta dedusă judecății a fost comisă la scurt timp de la punerea sa în libertate de sub puterea unui alt mandat de arestare preventivă, Curtea arată că - în cauză - prima instanță a procedat la o justă individualizare judiciară a pedepsei aplicate, care, oricum a fost stabilită la minimul special prevăzut de lege.

Aspectele relevate mai sus împiedică instanța să rețină în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante, Curtea apreciind că prin pedeapsa astfel cum a fost stabilită - în cuantum și modalitate de executare (3 ani închisoare) - este aptă să realizeze scopul prevăzut la art.52 Cod penal.

Față de aceste argumente și având în vedere că la examinarea din oficiu nu rezultă alte motive care să conducă la casarea hotărârilor, în temeiul art.38515pct.1, lit.b Cod procedură penală, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat.

Curtea va computa prevenția inculpatului la zi.

Constatând că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, Curtea îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.18/A/7.01.2010.

prevenția inculpatului de la 7.08.2009 la zi.

Obligă recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei - onorariul avocat din oficiu - se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red.

Dact.

Ex.2

Red.--

Red.-Jud.Sect.6

Președinte:Liliana Bădescu
Judecători:Liliana Bădescu, Veronica Cîrstoiu, Risantea Găgescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 246/2010. Curtea de Apel Bucuresti