Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 249/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 1068/2/2010
311/2010
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I-A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.249
Ședința publică din data de 10 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liliana Bădescu
JUDECĂTOR 2: Veronica Cîrstoiu
JUDECĂTOR 3: Risantea Găgescu
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - este reprezentat de procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva Încheierii de ședință din data de 03 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - inculpat, personal, în stare de arest și asistat juridic de avocata, apărător substituent al apărătorului desemnat din oficiu, în baza delegațiilor depuse la filele 5 și 6 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea acordă cuvântul în dezbatere asupra recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu al recurentului - inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de libertate, întrucât nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că nu există probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică ori ar impieta buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentanta Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat și menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive (art.148 lit.a,b,e și f).În plus, față de stadiul cercetării judecătorești, care este încă la început, de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, precum și de poziția inculpatului, de nerecunoaștere a săvârșirii faptei, nu se impune judecarea acestuia în stare de libertate.
Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, susține că este nevinovat și solicită să se aibă în vedere că este arestat de 8 luni.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din 3 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Penală, în dosarul nr-, în baza art. 3002Cod procedură penală și art. 160 alin.1 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 160 alin.3 Cod procedură penală, s-a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, menținându-se starea de arest a inculpatului.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a reținut că temeiurile de fapt și de drept care au justificat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat se mențin și impun în continuare privarea de libertate, proba referitoare la pericolul concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate rezultând din natura și gravitatea deosebită a infracțiunii reținute a fi fost săvârșite, ce determină o puternică rezonanță socială negativă, dar și din modalitatea concretă de comitere a acestora.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.
S-a arătat, în esență, în motivarea orală a recursului că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare a cercetării judecătorești.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce-l privește pe inculpatul, se reține că, acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de minori prevăzută de art.13 al.1 și 2 din Legea nr.678/2001, raportat la art.12 al.2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, constând în aceea că, în cursul lunilor martie -mai 2009, prin violențe și amenințări, a recrutat-o pe minora, în vârstă de 14 ani, domiciliată în orașul Țăndărei, județ I, minoră pe care, împreună cu altă persoană, a exploatată sexual.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive (art.143 rap. la art.148 lit. f Cod procedură penală), Curtea apreciază că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, existând suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată de art.143 alin. ultim Cod procedură penală acestei noțiuni, că inculpatul a comis fapta pentru care este cercetat.
Totodată, sunt îndeplinite și cerințele prev. de art. 148 lit.a, b, e și f Cod procedură penală, întrucât inculpatul s-a sustras urmăririi penale, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, a exercitat presiuni asupra părții vătămate pentru a încerca o înțelegere frauduloasă cu aceasta, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpații sunt cercetați fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și gravitatea faptelor, la modalitatea de comitere a acestora, precum și la persoana inculpatului, existând temerea că, odată pus în libertate, ar continua activitatea infracțională.
Recrutarea unei persoane minore în scopul exploatării ei sexuale, prin determinarea la practicarea prostituției, determină aprecierea că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică - neîncrederea populației în sistemul legislativ, în capacitatea autorităților de a proteja persoanele, îndeosebi minorii, de abuzuri.
Inculpatul este recidivist, recidivă atrasă de săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat. Săvârșirea ulterioară a unei infracțiuni de trafic de minori, infracțiune considerată gravă, indică o periculozitate socială sporită a infractorului.
Temeiurile care au determinat arestarea inițială, impun în continuare privarea de libertate.
Astfel, există temerea că lăsat în libertate, inculpatul va încerca să zădărnicească în mod direct aflarea adevărului prin influențarea martorilor și părții vătămate, că va exercita presiuni asupra acestora sau va încerca o înțelegere frauduloasă cu victima.
Cu atât mai mult acum, inculpatul va încerca să se sustragă urmăririi penale, posibil chiar prin părăsirea teritoriului țării.
Cât privește susținerea apărătorului inculpatului, în sensul că instanța de fond a greșit atunci când a apreciat că se impune menținerea măsurii arestării preventive, este de observat că această susținere nu are niciun suport în probele produse cauzei până la acest moment procesual; dimpotrivă, în cauză, recurentul din speță a fost trimis în judecată, alături de alți doi coinculpați, prin Rechizitoriul nr.43/D/P/2009 din 21 decembrie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - Biroul Teritorial Ialomița.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat de inculpatul ca fiind nefondat și, în consecință, în baza art.38515pct.1 lit. b Cod procedură penală, le va respinge ca atare.
Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 3 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei - reprezentând onorariul apărătorului din oficiu - se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact.
Ex.2
Red.-Trib.
Președinte:Liliana BădescuJudecători:Liliana Bădescu, Veronica Cîrstoiu, Risantea Găgescu