Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 388/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 388

Ședința publică de la 05 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Căliman Carmen judecător

- - - judecător

- -- judecător

- -- grefier

***********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror

Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.159/A din 20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata parte civilă lipsind celelalte părți, pentru recurentul inculpat a răspuns avocat .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei după care:

Avocat pentru recurentul inculpat a învederat instanței că el este desemnat avocat din oficiu, l-a contactat inculpatul și i-a comunicat că nu a luat legătura cu avocatul pe care dorește să-l angajeze și solicită acordarea unui termen.

Intimata parte civilă a lăsat la apreciere cererea formulată.

Procurorul nu s-a opus cererii formulate.

Instanța constatând că la dosar nu sunt dovezi în sensul susținerilor arătate mai sus de apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul desemnat din oficiu a solicitat lăsarea cauzei la a doua strigare.

Instanța a lăsat cauza la a doua strigare.

La al doilea apel efectuat în ședința publică a răspuns intimata parte civilă lipsind celelalte părți, pentru recurentul inculpat a răspuns avocat .

Apărătorul recurentului inculpat, intimata parte civilă și procurorul au învederat că nu au alte cereri de formulat.

Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri, în temeiul dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, reținerea spre rejudecare și pe fond coborârea pedepsei sub minimum special prevăzut de lege. A învederat instanței că la momentul intrării inculpatului în locuința părții vătămate aceasta fusese deja spartă de alte persoane și erau bunuri sustrase. Inculpatul a fost sincer, a regretat fapta și este singurul întreținător al familiei.

Intimata parte civilă având cuvântul a arătat că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică în raport cu răul ce i-a fost făcut. I-a fost distrusă casa. A solicitat respingerea recursului.

Procurorul având cuvântul a susținut că pedeapsa aplicată inculpatului este destul de mică în raport de circumstanțe și starea de recidivă și a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

-deliberând-

Asupra recursului penal de față constată următoarele;

Prin sentința penală nr. 975/14.11.2007 a Judecătoriei Oneștis -a dispus:

În baza art. 208-209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 41 al 2 Cod penal, art. 75 litera c și art. 37 litera a Cod penal, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, condamnarea inculpatul, fiul lui și, născut la data de 24.02.1979 în Focșani, județul V, domiciliat în O,-, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, recidivist, CNP - -, la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 61 Cod penal s-a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 535 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3,10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 641/2006 Judecătoriei Onești, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta și s- aplicat pedeapsa cea mai grea.

Va executa pedeapsa de 3(trei) ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 litera a teza a II - a și lit. b Cod penal.

În baza art. 208-209 alin.l lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art.41 al. 2 Cod penal, art. 74 litera a, c Cod penal art.76 litera d Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, au fost condamnați inculpații:

-, fiul lui și, născut la data de 12.1991 în O, cu același domiciliu,-, județul B, studii 8 clase, elev, cunoscut cu antecedente penale, CNP - -;

-, fiul lui și, născut la data de 02.05.1990 în O, județul B,-, studii 8 clase, fără ocupație, necunoscut cu antecedente penale, CNP -;

-, fiul lui și, născut la data de 13.12.1990 în B, domiciliat în O,-, județul B, studii 8 clase, elev, necunoscut cu gcedente penale, CNP - -;

- la o pedeapsă de câte 7 (șapte) luni închisoare fiecare.

În baza art. 81 Cod penal combinat cu art. 110 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor pe durata termenului de încercare de doi ani pentru fiecare inculpat.

În baza art. 208-209 alin.l lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 74 litera a, c Cod penal, 76 litera d Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat a fost condamnat inculpatul fiul lui și născut la data de 05.1990 în O, cu același domiciliu,- A, studii 8 clase, fără ocupație, cunoscut cu antecedente penale, CNP - - la o pedeapsă de 5 (cinci) luni închisoare.

În baza art. 81 Cod penal combinat cu art. 110 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 1 an și 7 luni.

În baza art. 359 Cod procedură s-a atras atenția inculpaților minori asupra dispozițiilor art. Cod pen. privind revocarea suspendării.

S-a admis în parte cererea părții civile.

În baza art. 14, 346 al. 1 Cod procedură penală art. 998 cod civil au fost obligați în solidar inculpații, și pe fiecare dintre ei în solidar cu părțile responsabile civilmente și a, și, la plata sumei de 3012 reprezentând despăgubiri civile către partea civilă.

Au fost obligați în solidar inculpații și, iar pe inculpatul minor în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 580 lei către partea civilă.

Au fost obligați în solidar inculpații și, iar pe inculpatul minor în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata sumei de 1500 lei către partea civilă.

În baza art. 189 Cod procedură penală s-a dispus plata din fondurile Ministerului d e Justiție a sumei de câte 100 lei pentru av. și și la 200 lei pentru av. reprezentând onorariu pentru av. desemnați din oficiu la instanță.

S-a constatat că inculpatul a avut apărător ales.

În baza art. 191 al. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpații minori în solidar cu părțile responsabile civilmente la e 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:

Într-una din zilele lunii ianuarie 2007, în jurul orelor 14,00, în urma unei neânțelegeri prealabile, inculpații minori și, s-au deplasat pe str.- din O cu intenția de a sustrage bunuri dintr-o locuință, având cunoștință de faptul proprietarul lucrează în Germania.

Pentru a pune în practică rezoluția infracțională, cei doi inculpați au pătruns printr-un geam spart al unei case părăsite ce face legătura cu imobilul vizat, au urcat în pod și prin efectuarea unei spărturi în tavanul casei, au pătruns în interior de unde au sustras mai multe dulciuri, urmând să revină pentru a sustrage mai multe bunuri de valoare, existente în locuință.

După două zile, în jurul orelor 21.00 cei doi minori s-au întâlnit cu minorul și în urma propunerii de a sustrage bunuri din imobilul sus menționat, cu care acesta din urmă a fost de acord, au pătruns, în același mod în locuință, de unde au sustras circa 25- 30 grame bijuterii din aur 8 inele, brățări, ghiuluri, pandantive). Bijuteriile sustrase au fost împărțite între cei trei inculpați și vândute unei persoane necunoscute la indicația martorului din O, Din vânzarea bijuteriilor inculpatul a primit suma de 300 lei suma de 150 lei, iar suma de 300 lei.

La sfârșitul lunii februarie 2007 inculpatul minor a relatat inculpatului major acțiunea la care a participat cu minorii sus menționați, astfel că în urma înțelegerii de a sustrage bunuri din aceeași locuință s-au deplasat pe timp de noapte, pe str. - din O și în același mod au pătruns în interior, de unde au sustras: două televizoare, precum și mai multe obiecte electrocasnice și articole vestimentare.

Cele două televizoare au fost recuperate de la martorii și HG, cărora le-au fost vândute de inculpatul, iar parte din celelalte bunuri sustrase au fost recuperate de la inculpatul și restituite pe bază de dovadă, părții vătămate.

La începutul lunii aprilie 2007, în jurul orelor 22.30 - 23.00 inculpatul V împreună cu inculpatul minor au pătruns în locuința părții vătămate, de unde au sustras bunuri alimentare, articole vestimentare, produse cosmetice, bibelouri, pe care le-au transportat cu două genți de voiaj aparținând lui și o geantă de voiaj găsită de învinuiți în locuință.

Bunurile sustrase au fost evaluate de către partea vătămată la suma totală de 19.150 lei, din care s-au recuperat bunuri în valoare de 1035 lei, partea vătămată constituindu-se parte civilă în procesul penal cu suma de 18.115 lei.

Pe tot parcursul procesului penal, inculpații au recunoscut comiterea faptelor și la reconstituire în prezența martorilor asistenți și au indicat în amănunt modul de operare.

Cu ocazia cercetării la fața locului efectuată la data de 05.04.2007 s-au ridicat mai multe fragmente de urme papilare, din concluziile raportului de expertiză dactiloscopică (fila 54), rezultând că urmele papilare din fotogramele 3, 4 (relevate și prelevate de pe ambalajul instalației de brad și respectiv ambalaj husă telefon mobil) au fost create de.

În drept, faptele inculpaților așa cum au fost descrise mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 - 209 al. 1 lit. a, g, i Cod penal.

Întrucât inculpații, și au comis câte două sustrageri, dar de la aceeași parte vătămată, prin același procedeu și la un interval scurt de timp, instanța a reținut că la baza lor a stat o singură rezoluție delictuală urmând să facă și aplicarea dispozițiilor art. 41 al. 2 Cod pen.

Împotriva sentinței penale sus-menționată au declarat apel în termen legal inculpații, și, care au solicitat reducerea pedepselor aplicate.

Prin decizia penală nr. 159/A/20.03.2008 a Tribunalului Bacău,n baza art. 379 pct. 1 lit. b pr.penala s-au respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații, și împotriva nr. 975/14.11.2007 pronunțata in dosarul nr- al Judecătoriei Onești.

Conform art. 192 al. 2.pr.penala a fost obligat fiecare apelant sa plătească statului câte 200 lei cheltuieli judiciare.

S-a dispus plata sumei de 450 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu din fondul către Baroul de Avocați B - câte 150 lei pentru av., si

S-a constatat ca inc. a fost asistat de apărător ales.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Bacăua reținut următoarele:

Pe baza unor probe concludente judicios administrate și temeinic apreciate, instanță de fond a reținut corect situația de fapt și a făcut o încadrare juridică legală a faptelor.

Cu privire la pedepsele aplicate, s-a constatat că prima instanță a realizat individualizare corectă, având în vedere împrejurările concrete ale comiterii faptelor, gravitatea acestora, forma continuată, numărul actelor materiale, contribuția fiecărui inculpat, periculozitatea inculpaților fiind recidivist postcondamnatorie, ceilalți coinculpați fiind infractori primari, circumstanțele personale ale fiecărui inculpat - au recunoscut săvârșirea faptelor și au regretat, iar pentru inculpații minori au fost reținute circumstanțele judiciare prev. de art.74 lit.a,c Cod penal,având ca efect coborârea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.

Pentru fapta inculpatului a fost reținută circumstanța agravantă legală prev. de art.75 lit.c Cod penal, motiv pentru care, corect, pedeapsa aplicată nu a fost coborâtă sub minimul special, însă datorită atitudinii nesincere manifestată pe tot parcursul procesului penal, prima instanță s-a orientat corect la o pedeapsă spre minimul special prevăzut de lege.

Tribunalul a apreciat că nu se impune reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatului și reducerea cuantumului acestuia, întrucât aceasta este necesară și suficientă pentru reeducarea inculpatului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal, recurentul inculpat, pentru netemeinicie invocând cuantumul ridicat al pedepsei aplicate.

Analizând decizia penală atacată, atât sub aspectul motivelor invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept existente, curtea constată că recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins ca atare pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare.

Tribunalul Bacăua apreciat ca având caracter agravant împrejurarea că inculpatul a mai cunoscut rigorile legii penale, și cu toate acestea a persistat în conduita sa infracțională, a reținut ca și caracter agravant împrejurarea că recurentul a avut o conduită nesinceră ulterior săvârșirii infracțiunii, manifestând o conduită procesuală constant nesinceră, dar și împrejurarea că a săvârșit infracțiunea împreună cu un minor și în consecință, în mod a apreciat că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. În condițiile în care față de judecata în primă instanță și în apel nu au apărut elemente noi care să conducă la concluzia de a se dispune coborârea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, faptă cu un grad ridicat de pericol social, Curtea urmează să constate că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice și nu se impune reformarea lor.

Nu se poate face abstracție de împrejurările concrete în care infracțiunea a fost comisă, astfel încât să se ajungă la o diminuare ce nu are acoperire în realitate a gradului concret de pericol social al faptei săvârșite.

Este de reținut că prima instanță a manifestat o clemență excesivă în stabilirea cuantumului pedepsei însă, aflându-se în căile de atac promovate doar de inculpat, această netemeinicie nu a putut fi îndreptată de instanța de apel și nu poate fi îndreptată nici de instanța de recurs. O pedeapsă de 3 ani închisoare, orientată spre minimul special al pedepsei prevăzut de lege, nu corespunde gradului concret de pericol social al faptei săvârșite, demonstrat de faptul că inculpatul a săvârșit o faptă cu un grad ridicat de pericol social - infracțiune de furt din locuință săvârșită prin efracție, pe timp de noapte, cu un minor și în condiții de coautorat. Ca atare, pedeapsa aplicată de prima instanță, și reținută ca și temeinică de instanța de apel, în împrejurările arătate, urmează a fi menținută și de instanța de recurs și, în temeiul art. 385 /15 pct.1 lit. b pr. pen.va respinge ca nefondat recursul declarat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 pr. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva deciziei penale nr.159/A din data de 20.03.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bao norariului avocat oficiu în sumă de 100 lei RON.

În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 190 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 05.06.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Căliman Carmen, Ene Ecaterina, Pocovnicu Dumitru

GREFIER

Red.sent. -

Red.dec.apel -

Red.dec.rec. -

Tehnored.

2 ex.

11/12.06.2008

Președinte:Căliman Carmen
Judecători:Căliman Carmen, Ene Ecaterina, Pocovnicu Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 388/2008. Curtea de Apel Bacau