Infractiuni silvice Spete. Decizia 387/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 387
Ședința publică de la 05 Iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Căliman Carmen judecător
- - - judecător
- -- judecător
- -- grefier
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.182/A din 03.04.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat asistat din oficiu de avocat lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
Recurentul inculpat prin apărător a învederat instanței că nu are alte cereri de formulat.
Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri, în temeiul dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat a învederat că motivele de recurs vizează nevinovăția inculpatului arătând că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea în temeiul art. 11 pct.1 lit.a raportat la art.10 lit.b1Cod procedură penală cu aplicarea art.181Cod penal, inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea faptei reținută în sarcina sa nu a tăiat decât arbori marcați. În cauză trebuia să se facă aplicarea dispozițiilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală. A pus concluzii de admitere a recursului și achitarea recurentului inculpat. Onorariu
Procurorul având cuvântul a susținut că hotărârea este temeinică și legală și a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt a susținut că a tăiat numai 2 arbori care au fost marcați, nu este vinovat de fapta pentru care a fost trimis în judecată. A depus la dosar copia adresei nr.51/04.01.2006 emisă de Direcția Silvică B - Ocolul Silvic
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.634 din data de 12.noiembrie.2007, pronunțată de Judecătoria Moinești, județul B, în dosarul nr-, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit. b/1 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 18/1 Cod penal, s-a dispus achitarea, pentru participație improprie la infracțiunea de tăiere ilegală de arbori din fondul forestier național, prevăzută de art. 31 alin. 2 Cod penal, raportat art. 32 alin.1, 3 și 4 lit. a din Ordonanța Guvernului nr. 96/1998, a inculpaților:
1., fiul lui și, născut la data de 15.11.1942 în comuna -, jud. B, cu același domiciliu, CNP -, cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar satisfăcut, pensionar, căsătorit, fără copii minori, necunoscut cu antecedente penale și;
2. -, fiul lui și, născut la data de 14.07.1936, în comuna -, județul B, CNP -, domiciliat în municipiul P,-/3, județul H, cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar satisfăcut, pensionar, căsătorit, fără copii minori.
În temeiul art. 18/1 alin. 3 Cod penal, raportat la art.91 lit. c Cod penal, s-a aplicat fiecărui inculpat sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de câte 100 lei.
În baza art. 189 Cod procedură penală, s-a dispus avansarea onorariului de avocat din oficiu din fondurile Ministerului d e Justiție.
În baza art.192 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod procedură penală, a fost obligat fiecare inculpat să plătească statului suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 100 lei onorariu apărător, pentru avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
În ziua de 03.11.2005, inculpatul, împreună cu fratele său, inculpatul, s-au deplasat în pădurea rămasă moștenire după autorul lor și al părții vătămate - cel ce a fost numitul - însoțiți de către numitul, care poseda un ferăstrău mecanic și i-au solicitat acestuia să taie de pe picior un specie fag care era marcat cu ciocanul silvic de către lucrătorii silvici.
Ajungând la concluzia că nu au material lemnos suficient, a doua zi s-au deplasat din nou în pădure cu martorii și și i-au cerut primului din aceștia, să le doboare de pe picior și alți arbori.
Inculpații recunosc nuanțat fapta săvârșită.
Astfel, inculpatul arată că în luna noiembrie 2005 fost la pădure și au fost tăiați doi arbori marcați. Pentru data de 03,11,2005 recunoaște că a fost cu fratele său, celălalt coincupat care a tăiat un fag marcat, iar pe data de 04.11.2005 a fost la punctul "" un reprezentant al ocolului silvic a marcat 4 esență fag. În aceeași zi, relatează inculpatul că fratele său l-a rugat pe să taie un fag nemarcat, care în cădere a antrenat un stejar, de asemenea nemarcat.
Inculpatul relatează că pe data de 03.11.2005 l-a luat pe numitul cu drujba în vederea tăierii unor marcați. Având în vedere că în urma tăierii a rămas un rest de material lemnos care nu a încăput în cele două căruțe tocmite s-au întors a doua zi s-a gândit să mai taie un copac pentru a se umple căruța. Acesta în cădere antrenat un stejar pe care a fost nevoit să îl taie.
Din depoziția martorului de la urmărirea penală rezultă că el și martorul au fost rugați de către cei doi inculpați să transporte cei doi arbori nemarcați din pădure, însă inculpații au fost refuzați, pe motiv că nu aveau acte în vederea efectuării unui transport legal. Martorul confirmă ipoteza susținută de.
Instanța a reținut și faptul că cei doi inculpați au semnat procesul verbal de cercetare la fața locului, recunoscând că cele 5 cioate găsite nemarcate în pădurea moștenire de la au rezultat în urma tăierii efectuate de.
Instanța a apreciat că raportat la conținutul infracțiunii nu se impune analizarea dreptului de proprietate al inculpaților, conținutul infracțiunii de tăiere ilegală de arbori existând indiferent de proprietatea terenului de pe care se realizează tăierea.
Conform art. 18/1 din Codul penal nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penala, dacă prin atingerea minimă adusa valorii sociale ocrotite de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar în alin.2 -"la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului".
În acest sens, prima instanță a motivat că a avut în vedere circumstanțele săvârșirii faptei, urmările faptei precum și persoana inculpaților, faptul că nici unul nu este cunoscut cu antecedente penale și, nu în ultimul rând, vârsta acestora.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Moinești și inculpatul.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineștia criticat sentința penală atacată sub aspectul netemeiniciei, întrucât instanța a dispus achitarea inculpatului conform art.18/1 Cod penal, apreciind că fapta nu prezintă grad de pericol social al unei infracțiuni.
Inculpatul a criticat soluția primei instanțe sub aspectul netemeiniciei, a solicitat achitarea sa, întrucât nu există fapta și în mod greșit s-a dispus aplicarea unei amenzi administrative.
Prin decizia penală nr.182/A din data de 03.04.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate.
S-a dispus plata din fondul special al Ministerului Justiției a onorariului avocat oficiu.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în apelul procurorului au fost lăsate în sarcina statului, iar în baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat apelantul să plătească statului suma de 120 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:
Instanța de fond a stabilit o situație de fapt corespunzătoare, a administrat în mod legal și cu respectarea tuturor regulilor care disciplinează procesul penal, probele solicitate, iar soluția pronunțată în cauză reflectă o bună și corectă aplicare a criteriilor de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal.
Individualizarea juridică a pedepsei ce se aplică într-o cauză, se arată de Tribunal, reprezintă rezultatul la care magistratul ajunge ca efect al interpretării întregii situații de fapt care formează obiectul cauzei și ținând seama de circumstanțele reale și personale care caracterizează fapta și făptuitorul.
Dispozițiile art.18/1 Cod penal, pentru a putea fi aplicate într-o cauză, trebuie analizate una câte una.
Ori, analizând critica Parchetului prin prisma speței supuse judecății, respectiv gradul de pericol social concret, modul și mijloacele de săvârșire, împrejurările comiterii, urmările produse precum și conduita făptuitorilor, tribunalul apreciază că instanța de fond a apreciat în mod corespunzător gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Nu se pot primi apărările parchetului, se motivează de instanța de apel, în sensul că nu s-a dat eficiență criteriilor de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, nici a inculpatului apelant în sensul inexistenței faptei. Este cert că ne aflăm, susține Tribunalul, în prezența unui conflict între rude; este cert că fără a avea caracter de noutate, disputa dintre frați cu privire la o moștenire a generat aceste neînțelegeri dintre părți, care au avut ca rezultat acest proces penal, însă pe de altă parte nu au fost înlăturate efectele pe care le-a produs o asemenea situați părților, în general, fiindu-le mult mai facil să apeleze la sfera penalului, pe care în genere o folosesc drept cale de răzbunare, așa cum este în cazul de față, însă soluția adoptată în cauză este cea mai corectă, ori în conformitate cu realitatea situației de fapt, care a rezultat din întregul material probator.
Aprecierile atât a reprezentantului Parchetului cât și a apelantului-inculpat, motivează instanța de control judiciar, sunt pur subiective, așa încât, tribunalul a apreciat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, care a criticat hotărârile pronunțate în cauză, susținând că aceste sunt nelegale, deoarece în mod greșit s-a dispus achitarea sa și aplicarea unei amenzii cu caracter administrativ, întrucât nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat a se dispune achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, cu aplicarea art.10 lit.c Cod procedură penală.
Analizând hotărârile pronunțate în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, pentru motivele de recurs prevăzute de acest text, Curtea constată că recursul este fondat și urmează a fi admis pentru considerentele care vor fi dezvoltate.
Examinând robele p. administrate în cursul urmăririi penale și cele administrate nemijlocit în cursul judecății, Curtea constată că în cauză nu sunt probe prin care să se dovedească fără dubii vinovăția recurentului-inculpat.
Potrivit dispozițiilor art.5/2 Cod procedură penală, care consacră prezumția de nevinovăție, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă.
În cazul în care probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, se aplică regulain dubio pro reo,potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, soluția care se impune este achitarea inculpatului de instanța de judecată.
Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane, etc. s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe:
vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției;
sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului penal;
hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, care nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.
Toate aceste cerințe sunt argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivăși numai pe baza unor probe certe de vinovăție.
Din probele administrate în cauză de instanțe nu rezultă săvârșirea de recurentul-inculpat a infracțiunii pentru care i s-a aplicat amenda cu caracter administrativ.
Recurentul-inculpat a recunoscut doar faptul că în luna noiembrie 2005 fost la pădure și au fost tăiați doi arbori marcați. De asemenea acesta a recunoscut că pe data de 03.11.2005 a fost cu fratele său, celălalt coincupat, care a tăiat un fag marcat, iar pe data de 04.11.2005 a fost la punctul "" cu un reprezentant al Ocolului silvic care a marcat 4 esență fag.
În aceeași zi, a declarat inculpatul, că fratele său, inculpatul, l-a rugat pe să taie un fag nemarcat, care în cădere a antrenat un stejar, de asemenea nemarcat.
Martorul, audiat de prima instanță-fl.22 dosar prima instanță a arătat că cei doi arbori transportați erau marcați și nici un moment martorul nu a susținut că recurentul-inculpat l-ar fi determinat pe să taie vreun nemarcat.
Martorul nu a fost audiat de prima instanță, fiind plecat din țară.
Din procesul verbal încheiat de organele silvice la data de 22.11.2005- fl17-18 dosar instanța de apel, rezultă că la fața locului s-au găsit doar două cioate de stejar, ambele fiind marcate de pădurarul Tocilă, prezent și el la efectuarea cercetării la fața locului.
Apoi, trebuie observat că deși se reține că faptele ar fi fost săvârșite în data de 04.11.2005, procesul verbal prin care se susține că s-ar fi tăiat arbori nemarcați este din data de 09.12.2005, deși, așa cum se arăta mai sus, prin procesul verbal încheiat de organele silvice la data de 22.11.2005, deci după data la care se reține săvârșirea infracțiunii, s-a constatat că s-au găsit doar două cioate, care erau marcate de organele silvice.
Din examinarea procesului verbal din data de 09.12.2005 rezultă că acesta nu a fost semnat de recurentul-inculpat, deși a fost prezent la fața locului, fiind semnat doar de fratele său.
Având în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, chiar și în condițiile aplicării dispozițiilor art.18/1 Cod penal, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea privind vinovăția inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia "orice îndoială este în favoarea inculpatului"(in dubio pro reo).
Regulain dubio pro reoconstituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 Cod procedură penală, se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică, tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-1 achite.
Atât prima instanță, cât și instanța de apel nu și-au fundamentat soluțiile pe probe certe de vinovăție.
Apoi, instanța de apel, în condițiile în care inculpatul a pledat nevinovat, în loc să analizeze probele administrate și să justifice în mod temeinic care sunt probele din care rezultă fără echivoc vinovăția acestuia, a făcut afirmații generale"instanța de fond a stabilit o situație de fapt corespunzătoare, a administrat în mod legal și cu respectarea tuturor regulilor care disciplinează procesul penal, probele solicitate, iar soluția pronunțată în cauză reflectă o bună și corectă aplicare a criteriilor de individualizare prev. de art.72 Cod penalNu se pot primi apărările inculpatului apelant în sensul inexistenței faptei, este cert că ne aflăm în prezența unui conflict între rude, este cert că fără a avea caracter de noutate, disputa dintre frați cu privire la o moștenire a generat aceste neînțelegeri dintre părți care au avut ca rezultat acest proces penal, însă pe de altă parte nu au fost înlăturate efectele pe care le-a produs o asemenea situați părților în general fiindu-le mult mai facil să apeleze la sfera penalului, pe care în genere o folosesc drept cale de răzbunare, așa cum este în cazul de față, însă soluția adoptată în cauză este cea mai corectă, ori în conformitate cu realitatea situației de fapt ce a rezultat din întregul material probator".
Instanța de apel s-a mulțumit să facă afirmații generale, să se refere la conflictele dintre rude, care nu aveau nici o relevanță în ceea ce privește vinovăția recurentului-inculpat, neargumentând și neanalizând care sunt probele din care rezultă săvârșirea cu certitudine de acesta a infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
Înainte de a fi o problemă de drept, regulain dubio pro reoeste o problemă de fapt. înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).
Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția, așa cum este și în cauza dedusă judecății în ceea ce îl privește pe recurentul-inculpat, atunci îndoiala este"echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție"și deci inculpatul trebuie achitat.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.2 lit.b Cod procedură penală, va fi admis recursul declarat de recurentul-inculpat, va fi casată decizia penală recurată și în parte sentința pronunțată de prima instanță, numai cu privire la recurentul-inculpat și se va reține cauza spre rejudecare.
În baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, coroborat cu art.10 lit. c Cod procedură penală, se va dispune achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la tăiere ilegală de arbori, prevăzută de art.31 alin.2 Cod penal, raportat la art.32 alin.1, 3 și 4 din Ordonanța Guvernului nr.96/1998.
În baza art.189 Cod procedură penală, se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor avocat oficiu pentru apărarea din oficiu de la prima instanță, la instanța de apel și de recurs.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cod procedură penală;
Pentru aceste motive;
În numele legii;
DECIDE:
În temeiul art.385/15 pct.2 lit.b Cod procedură penală, admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.182/A din data de 03.04.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Casează în totalitate decizia și în parte sentința penală nr.634 din data de 12.nov.2007 pronunțată de Judecătoria Moinești în dosarul nr- numai cu privire la inculpatul.
Reține cauza spre rejudecare și în fond;
În baza art.11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, coroborat cu art.10 lit. c Cod procedură penală, achită pe (cu date cunoscute) pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la tăiere ilegală de arbori, prevăzută de art.31 alin.2 Cod penal, raportat la art.32 alin.1, 3 și 4 din Ordonanța Guvernului nr.96/1998.
În baza art.189 Cod procedură penală, dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului pentru avocatul oficiu prima instanță.
Menține celelalte dispoziții din sentință.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor pentru avocații desemnați din oficiu în apel și în recurs.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare la prima instanță, apel și recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Căliman Carmen, Ene Ecaterina, Pocovnicu Dumitru
Pentru președinte complet
aflat în concediu de odihnă
PREȘEDINTE INSTANȚĂ,
GREFIER,
Red. sent.
Pronuțat dec. apel -
Red.dec. recurs
4 ex.
23.06/23.06.2008
Președinte:Căliman CarmenJudecători:Căliman Carmen, Ene Ecaterina, Pocovnicu Dumitru
