Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 478/2008. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 478
Ședințapublicădin 21.08. 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Grosu Valerica Niculina
JUDECĂTORI: Grosu Valerica Niculina, Adrian Bogdan Vorniceasa
-
*
GREFIER:
***
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU
a fost reprezentat legal de
PROCUROR -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.273/A din 03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal cut în edin a public se prezint recurentul inculpat, în stare de arest, asistat din oficiu de avocat.
Procedura de citare este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Recurentul inculpat având cuvântul precizează că își menține recursul formulat în cauză.
Apărătorul recurentului inculpat și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților, pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpatsolicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege având în vedere atitudinea sinceră a inculpatului precum și situația familială a acestuia, inculpatul având un copil minor în întreținere, fiind singurul întreținător de familie.
Solicită onorariu avocat oficiu din fondul special al MJ.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul solicită respingerea recursului declarat de inculpat, menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.
Recurentul inculpatîn ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
În baza art. 208 alin. 1-209 alin 1 lit. e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, a fost condamat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 13.09.1979 în O, cu domiciliul în, str. -,. 24,. 21, jud. B, CNP -, cetățean român, studii 10 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, recidivist postcondamnatoriu, la pedeapsa închisorii de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 83 alin. 1 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală 1262/2006 pronunțată de Judecătoria Moinești, definitivă prin neapelare la data de 24.11.2006.
În baza art. 7 din Legea 543/2002 s-a revocat grațierea pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală 900/18.05.2005 a Judecătoriei Moinești, definitivă la data de 06.06.05 prin neapelare, pt. art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal.
În baza art. 7 din Legea 543/2002 s-a revocat grațierea pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată prin sentința penală 900/18.05.2005 a Judecătoriei Moinești, definitivă la data de 06.06.05 prin neapelare, pt. art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele a căror suspendare, respectiv grațiere au fost revocate, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care o adaugă la pedeapsa aplicată prin prezenta.
Inculpatul execută 6 ani închisoare.
În baza art. 88 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 36 alin. 3 Cod penal s-a dedus din pedeapsa de mai sus perioada executată în intervalul 5 aprilie 2006-25 octombrie 2006.
S-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 teza a II-a și lit. Cod penal, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 14,346 Cod procedură civilă, și art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei către partea civilă, reprezentând despăgubiri civile.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
La data de 12.03.2007, în barul proprietatea SC SRL se afla partea vătămată, la masă cu prietena sa și cu martora. La un moment dat, partea vătămată s-a ridicat pentru a plăti consumația, iar în momentul în care a încercat să scoată banii din buzunar i-a căzut telefonul mobil, fără ca acesta să simtă. Inculpatul care se afla la aceeași masă a observat acest lucru, a luat telefonul mobil, și a plecat din bar împreună cu martorul pentru a-l valorifica. În scurt timp inculpatul a vândut telefonul contra sumei de 70 de lei, după care s-a reîntors în bar și a cheltuit suma astfel obținută.
Martora a relatat că inculpatul care se afla la aceeași masă cu partea vătămată a văzut cum telefonul i-a căzut accidental, și l-a luat. Acest fapt a fost expus părții vătămate când aceasta s-a întors la masă, în condițiile în care constatase că bunul îi lipsea.
Inculpatul nu a recunoscut decât parțial săvârșirea faptei, în sensul că acesta precizează că martora a fost cea care i-a înmânat telefonul și l-a rugat să îl vândă. Declarația inculpatului este contradictorie, în sensul că în momentul audierii sale de către instanță a arătat că martora i-a spus să vândă telefonul pentru ca ulterior să împartă banii. La confruntarea cu aceasta inculpatul a arătat că suma de bani obținută din vânzare a fost împărțită cu martorul, iar în continuare a precizat că nu ar fi dat niciodată din banii proveniți din vânzare martorei. Nu același lucru l-a declarat martorul (fila 69), care a relatat că inculpatul la reîntoarcerea în bar a împărțit banii cu martora.
Instanța a găsit surprinzător faptul că inculpatul nu a împărțit banii cu martora în urma vânzării telefonului, raportat la declarația acestuia. Astfel dacă aceasta ar corespunde adevărului, și martora ar fi fost cea care i-a dat telefonul și
l-a rugat să îl vândă, în condițiile în care după propriile spuse a crezut că telefonul este al numitei, situația logică imediat următoare ar fi fost fie dă îi dea acesteia toți banii obținuți, fie să îi împartă. Ori inculpatul a aratat că nu numai că nu i-a dat bani, dar nu a avut nici un moment de gând să îi dea, mai mult "nu aș fi dat niciodată bani din vânzarea telefonului martorei ". În aceste condiții instanța a apreciat că, comportamentul inculpatului indică faptul că acesta nu s-a simțit obligat în nici un fel către martoră, și neexistând nici un conflict ulterior între aceștia cu privire la bani, înseamnă că nici martora nu avut nici un fel de pretenții legat de acest subiect.
Raportat la concluziile de mai sus, instanța apreciat că situația de fapt reală nu a fost cea descrisă de inculpat și martorul, ci cea descrisă de martora.
Mai mult instanța a apreciat că vinovăția inculpatul rezultă și din comportamentul său ulterior, descris atât de acesta cât și de martora (fila 43). Astfel aceasta a menționat că într-o după amiază din cursul anului trecut s-a întâlnit cu inculpatul care era împreună cu fiul său, martorul, iar acesta i-a spus că a luat telefonul părții vătămate, pe care l-a vândut. Aceasta l-a sfătuit să vorbească cu mama părții vătămate și să îi restituie cartela, ceea ce a și făcut. În continuare martora a arătat că inculpatul i-a relatat împrejurarea că partea vătămată avea telefonul pe canapea, acesta știa cui aparține bunul și l-a luat când partea vătămată era la toaletă. Inculpatul nu a menționat nimic în povestirea sa către martoră despre implicarea martorei.
Instanța a apreciat că declarațiile inculpatului sunt contradictorii, nu corespund adevărului acesta se pierde în detalii în încercarea sa de a-și ascunde vinovăția.
Instanța nu a reținut apărarea inculpatului că fapta de a lua un bun de pe canapea nu întrunește elementul material al infracțiunii de furt, care este luarea unul bun mobil din posesia sau detenția altuia, raportat la faptul că partea vătămată nu avea telefonul asupra sa, întrucât posesia unui bun nu presupune cu necesitate acest lucru.
Instanța a reținut că în drept fapta inculpatului care pe timp de zi a sustras dintr-un bar un telefon aparținând părții vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. 1-209 alin. 1 lit e Cod penal.
Astfel instanța constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 83 Cod penal cu privire la revocarea pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de încercare, motiv pentru care a făcut aplicarea acestei instituții.
Din fișa de cazier a inculpatului a rezultat că inculpatul a beneficiat de asemenea și de grațierea condiționată a două pedepse aplicate prin sentința penală 900/18.05.2005 a Judecătoriei Moinești, definitivă la data de 06.06.05 prin neapelare, respectiv 6 luni pentru fapta prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, și 3 luni închisoare, pentru art. 217 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal.
Întrucât fapta dedusă judecății a fost săvârșită în cursul termenului grațierii condiționate, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 7 din Legea 543/2002, s-au revocat și cele două grațieri de care a beneficiat inculpatul.
Raportat la faptul că infracțiunile cu privire la care s-a dispus revocarea suspendării și respectiv grațierii sunt concurente s-a făcut aplicarea art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal și s-au contopit pedepsele a căror suspendare, respectiv grațiere au fost revocate, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care adăugat-o la pedeapsa aplicată prin prezenta.
În baza art. 88 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 36 alin. 3 Cod penal s-a dedus din pedeapsa de mai sus perioada executată în intervalul 5 aprilie 2006-25 octombrie 2006.
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile acordării de despăgubiri, respectiv există un prejudiciu, o faptă ilicită, legătura de cauzalitate dintre ele, vinovăția făptuitorului, precum și condiția suplimentară a constituirii de parte civilă, motiv pentru care în baza art. 14,346 Cod procedură civilă, și art. 998 cod civil și a obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei către partea civilă, reprezentând despăgubiri civile.
Împotriva sentinței a declarat apel în termen apelantul -inculpat care a invocat nelegalitatea și netemeinicia sentinței prin aceea că nu se face vinovat de săvârșirea faptei, că a primit telefonul de la martora.
Examinând cauza de față sub aspectul motivelor de apel invocate și sub toate aspectele de fapt și de drept, în temeiul art 371 alin 1 Cpp Tribunalul Bacău a constatat că apelul este nefondat, și în consecință l-a respins prin decizia penală nr. 273/A din 3.06.2008.
Tribunalul a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare. Astfel, prima instanță a respins,cu o argumentare amplă și convingătoare susținerile inculpatului cum că ar fi primit telefonul de la martora. Însă, la confruntarea inculpatului cu aceasta el a arătat că suma de bani obținută din vânzare a fost împărțită cu martorul, iar în continuare a precizat că nu ar fi dat niciodată din banii obținuți martorei.În mod temeinic prima instanță a respins și declarația martorului, evident dată pro causa pentru a-l exonera pe inculpat de răspunderea penală. Fapta inculpatului care, pe timp de zi dintr-un bar a sustras un telefon mobil al părții vătămate, telefon care îi căzuse acestuia din buzunar când s-a ridicat de pe scaun, constituie infracțiunea de furt calificat. Practica judiciară a apreciat în mod constant că însușirea bunului pierdut chiar sub ochii făptuitorului constituie infracțiunea de furt și nu de însușirea bunului pierdut, pentru că, în asemenea situații proprietarul nu a pierdut posesia asupra acestuia.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei inculpatului,atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 Cp având în vedere că inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, nu a recunoscut săvârșirea faptei. De asemenea prima instanță a revocat în mod corect suspendarea condiționată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sp. 1262/2006 a Judecătoriei Moinești, și a revocat în temeiul art 7 din Legea 543 /2002 grațierea pedepselor de 6 luni și 3 luni aplicate prin sp 900/18.05.2005 a Judecătoriei Moinești.
Sentința primei instanțe fiind legală și temeinică și neexistând motive de desființare care să poată fi luate în considerare din oficiu, a respins ca nefondat apelul.
Împotriva deciziei, în termen legal a declarat recurs inculpatul, care prin apărătorul desemnat din oficiu, a precizat că recursul vizează doar latura penală, respectiv cuantumul pedepsei aplicate în cauză. Sub aspectul susmenționat, a solicitat admiterea recursului,casarea deciziei recurate, iar în rejudecare pe fondul cauzei, reducerea pedepsei sub limita minimă stabilită de lege pentru infracțiunea comisă de inculpat,motivat de faptul că acesta a avut atitudine procesuală sinceră, are o situație familială precară din punct de vedere financiar,având în întreținere un copil minor, fiind singurul întreținător al acestuia.
Instanța de control judiciar, verificând hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat,cât și din oficiu, constată că aceasta este temeinică și legală.
Astfel, în cauză, pe baza probelor administrate a fost reținută o situație de fapt corectă, dându-se acesteia o încadrare juridică legală. Cu toate că inculpatul este recidivist, totuși instanța de fond, a aplicat acestuia pedeapsa minimă prevăzută de lege pentru infracțiunea de furt calificat comisă de acesta. Este adevărat că inculpatul urmează să execute o pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare,dar acest fapt i se datorează în exclusivitate acestuia, care a săvârșit fapta dedusă judecății, atât în termenul de încercare stabilit cu ocazia suspendării executării unei pedepse de 3 ani închisoare,cât și în termenul de încercare stabilit cu ocazia grațierii a două pedepse.
Reanalizând datele ce caracterizează persoana inculpatului,rezultă că acesta a perseverat în activitatea sa infracțională,fapt reflectat în fișa de cazier judiciar ce se află la fila 23 dosar urmărire penală. Deși în mai multe rânduri a beneficiat de clemența instanțelor de judecată,nu a înțeles să respecte interdicțiile impuse cu această ocazie,astfel că nu există temei legal pentru a fi redusă pedeapsa aplicată în cauza sub limita minimă prevăzută de lege pentru fapta comisă.
Pentru motivele arătate și cum nu a fost identificat nici un alt motiv de recurs, care analizat din oficiu să ducă la casarea deciziei, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat în baza art.385/15 pct.l lit. Cod pr.penală.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va suporta din fondul
urmând a se include în cheltuielile judiciare către stat, la care va fi obligat
recurentul în conf. cu art.192 alin.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.l lit. Cod pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul-, împotriva deciziei penale nr.273/A din 03 iunie 2008,pro-nunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Constată că recurentul inculpat este arestat în altă cauză.
Onorariul în sumă de 100 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu se va plăti din fondul, urmând a se include în cheltuielile judiciare.
În baza art.192 aii.2 Cod pr.penală obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 140 lei cheltuieli judiciare
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 21 august 2008, în prezența recurentului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Grosu Valerica Niculina, Adrian Bogdan Vorniceasa
- - - - -
-
GREFIER,
Red.
Red. E/
Red. I/27.08.2008
Tehnored. PE/28.08.2008/2 ex
Președinte:Grosu Valerica NiculinaJudecători:Grosu Valerica Niculina, Adrian Bogdan Vorniceasa
