Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 515/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 515
Ședința publică din 20 august 2009
Complet format din:
PREȘEDINTE: Silviu Anti
JUDECĂTOR 2: Monica Vadana
JUDECĂTOR 3: Gabriel Crîșmaru
GREFIER- - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat legal prin procuror
*
La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate deParchetul de pe lângă Tribunalul Bacău și deinculpatul,împotriva deciziei penale nr. 173/A din 16.04.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-inculpat, în stare de arest, asistat de avocat oficiu C, intimatul-inculpat, în stare de arest, asistat de avocat oficiu, lipsă fiind partea responsabilă civilmente și autoritatea tutelară.
Procedura este completă.
S-a expus referatul oral al cauzei, după care:
Recurentul-inculpat arată că la termenul din 16.07.2009 și-a retras cererea de recurs formulată.
S-au pus în vedere intimatului-inculpat dispozițiile art.70 al.2 pr.penală, în sensul de a da sau nu declarație în fața instanței de recurs.
Intimatul-inculpat arată că se prevalează de dreptul la tăcere.
Nefiind alte cereri de formulat s-au constatat recursurile în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul susține motivele de recurs invocate de parchet, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale și pe fond pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice, având în vedere recursul în interesul legii pronunțat de cu privire la pedepsele accesorii aplicabile inculpaților minori, pedeapsă a cărei executare va începe la împlinirea vârstei de 18 ani, când inculpatul va deveni major în cursul procesului penal și în executarea pedepsei.
În cauză instanța de fond a omis să interzică inculpaților minori și prevederile art.64 al.1 lit.a teza II și lit.b penal după împlinirea vârstei de 18 ani.
În concluzie solicită admiterea recursului declarat de parchet, casarea deciziei penale și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul, solicită să se ia act de declarația de voință că își retrage cererea de recurs formulată.
Avocat oficiu, pentru intimatul-inculpat, cu privire la recursul declarat de parchet, lasă soluția la aprecierea instanței și față de omisiunea instanței de fond cu privire la interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a penal. Cu privire la recursul declarat de inculpatul lasă soluția la aprecierea instanței. Solicită onorar avocat oficiu din fondurile
Avocat oficiu C pentru recurentul-inculpat, solicită să se ia act de retragerea cererii de recurs formulată, iar cu privire la recursul declarat de parchet, lasă soluția la aprecierea instanței și față de decizia nr. 51/2007 a
Recurentul-inculpat în cuvântul său solicită să se ia act că și-a retras recursul declarat.
Intimatul-inculpat în cuvântul său, lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA
DELIBERÂND
Prin sentința penală nr. 2438/5.12.2008 Judecătoria Bacău în dosarul nr- s-a dispus:
În baza art. 334 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice pentru inculpații și din infracțiunile prevăzute de art. 208 al.4-209 al.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art.75 lit a Cod penal și art. 99 Cod penal și infracțiunea prevăzută de art. 78 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată cu aplicarea art. 99 șu Cod Penal ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal în infracțiunea prevăzută de art.208 al.4-209 al.1 lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod Penal și art. 99 Cod penal și în infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată cu aplicarea art. 99 șu Cod Penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal.
În baza art. 208 al. 4-209 al. 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art.75 lit. a Cod Penal și art.99 Cod penal, condamnarea inculpatului, fiul lui și, născut la data de 21.08.1990 în mun. B,cu domiciliul în mun. B,- bis jud. B, cetățean român,studii 4 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, cu antecedente penale CNP - la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată cu aplicarea art. 99 șu Cod Penal, condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 85 al 1 Cod s-al anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2550/16.10.2006 a Judecătoriei Bacău definitivă prin decizia penală 344/A/2007 a Tribunalului Bacău la data de 09.07.2007 pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al.1-209 al.1 lit.g,i Cod penal cu aplicarea art.99 Cod penal și art. 109 Cod penal.
În baza art. 85 al. 1 Cod penal s- anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2439/20.11.2007 a Judecătoriei Bacău definitivă prin neapelare la data de 11.12.2007.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 9 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală menționată mai sus și repune în individualitate lor pedepsele:
a) 9 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 al.1,4-209 al.1 lit.a,e, g,i Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal, art.74 lit. c și art. 76 lit.
b) 3 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere prevăzută de art.86 al.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art.41 al.2,art. 99 și urm. Cod penal, art.74 lit. c și art. 76 lit.e.
În baza art. 85 Cod penal s- anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală 230/29.01.2007 a Judecătoriei Bacău definitivă prin neapelare la 18.02.2007 și adaugă această pedeapsă la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare.
În baza art.33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în cauză cu pedepsele a căror suspendare a fost anulată urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare,sporită cu 3 luni.
Pedeapsă de executat 2 ani și 3 luni închisoare.
În baza art. 71 al. 2 cp s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 10.05.2007 ora 14,30 la 18.01.2008 și de la 08.04.2008 la zi.
II ) În baza art. 208 alin 4 -209 al 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art.75 lit a și art.99 Cod penal, art.74 lit.a,c și art. 76 lit. d Cod penal condamnarea inculpatului minor fiul lui și, născut la data de 31.05.1992 în orașul M jud. C, cu domiciliul în mun. B,- jud. B, cetățean român, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, fără antecedente penale CNP - la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată cu aplicarea art. 99 șu Cod Penal, condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art.33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate în cauză urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
S-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a și b Cod Penal în condițiile și pe durata prevăzute de art. 71 Cod Penal.
În temeiul art. 81 Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei.
În temeiul art. 82 Cod Penal s-a stabilit termen de încercare 2 ani și 6 luni calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
S-a atras atentia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod Penal.
În temeiul art.71 alin. 5 Cod Penal s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală, art.998, 1000 al.2 și 1003 cod civil au fost obligați inculpații în solidar, fiecare în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata următoarelor sume cu titlu de daune materiale: 300 lei către partea civilă, 1200 lei către partea civilă B și suma de 500 lei către partea civilă.
În baza art. 191 al 1,2,3 Cod procedură penală a obligat fiecare inculpat în solidar cu părțile responsabile civilmente la plata a câte 400 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 189 Cod procedură penală onorariile avocat oficiu:200 lei- avocat, 200 lei-avocat au fost suportate din fondurile MJ.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
În noaptea de 12/13.10.2006, o patrulă de poliție din cadrul Secției 1 Poliție au surprins în flagrant trei indivizi care conduceau autoturismul - și care la vederea patrulei au încercat să fugă, polițiștii reușind să prindă doar unul dintre ei, stabilind că se numește și care a declarat că la faptă au mai participat și și.
La data de 17.10.2006, Inspectoratul de Poliție Județean Baf ost sesizat de către despre faptul că în noaptea de 16/17.10.2006, autori necunoscuți i-au sustras autoturismul - ce fusese parcat în fața blocului în care domiciliază.
Efectuându-se cercetări s-a stabilit că autorii comuni ai acestor trei fapte sunt, și.
În fapt, lucrurile s-au petrecut astfel:
În noaptea zilei de 10.10.2006, că cei trei s-au întâlnit la propunerea inculpatului s-au hotărât să sustragă un autoturism pentru a se plimba. În acest sens. În timp ce inculpatul și au asigurat paza, inculpatul, folosind niște chei de la un alt autoturism a descuiat autoturismul -, parcat pe strada -, pe care l-a pornit, după care au plecat toți trei cu această mașină prin municipiul B și ajungând în Cartierul CFR a condus și inculpatul, ulterior abandonând-o pe strada - din municipiul B, unde a fost găsită de poliție și predată ulterior părții vătămate.
În cauză fiind audiat proprietarul mașinii, a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 300 ron, reprezentând contravaloarea avariilor produse autoturismului (flaps bară față dreapta rupt, aripă față stânga deformată).
În seara de 12.10.2006, cei trei s-au întâlnit din nou și s-au hotărât să sustragă o mașină, sens în care au mers pe strada -, unde inculpatul, folosind aceleași chei ca la prima mașină, a descuiat autoturismul -, în care s-au urcat toți și pe care inculpatul menționat l-a condus pe raza municipiului B, până pe strada -. Aici cei trei au văzut o patrulă de poliție care se îndrepta către ei, moment în care s-au speriat și au încercat să fugă, cei doi inculpați reușind, dar numitul, fiind imobilizat de organele de constatare.
Din declarația părții vătămate B rezultă că se constituie parte civilă În sumă de 1200 Ron reprezentând defecțiuni constatate în urma predării autoturismului ( yală portbagaj, cutie de viteze și ambreiaj ).
În seara de 16.10.2006, cei trei s-au reîntâlnit și s-au hotărât să sustragă o mașină pentru a se plimba. În acest sens pe strada - unde folosind chei mincinoase, inculpatul a descuiat mașina și s-a urcat la volan, inculpatul și a descuiat mașina și s-a urcat la volan, inculpatul și urcându-se și ei și împreună au hotărât să meargă la P N. Pe raza comunei autoturismul s-a defectat și a fost abandonat pe marginea șoselei, unde a fost și găsit de polițiști și predat părții vătămate.
Fiind audiată, partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 500 Ron reprezentând contravaloarea defecțiunilor intervenite la motor, dosar cauză.
În dosar, au fost efectuate reconstituirile celor trei fapte cu cei doi inculpați care fiind audiați inculpatul a recunoscut comiterea faptelor în condițiile expuse mai sus arătate.
Așa fiind s-a reținut faptele comise de inculpați, constituie infracțiunile de furt calificat, comise în concurs de infracțiuni și în stare de minoritate, fiind prevăzută de art.208 al.4, 209 al.1 lit.a,g,i cu aplicarea art.33 lit.a și 99 și urm. Cod penal, precum și art.86 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Faptele comise sunt stabilite prin declarațiile părților vătămate, martorii audiați în cauză cât și constatările tehnico- științifice. La individualizarea pedepselor instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod Penal și anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă urmările produse urmând să aplice inculpatului o pedeapsă privativă de libertate orientată sub minimul special prevăzut de lege pentru fiecare infracțiune.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate și văzând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, instanța în baza art. 81Cod Penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și a stabilit termen de încercare în condițiile art. 110 Cod Penal în ceea ce privește pe inculpatul.
În baza art. 359Cod Procedură Penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83Cod Penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În ceea ce privește pe inculpatul acesta a săvârșit faptele în concurs cu alte fapte pentru care a fost cercetat anterior și a fost condamnat însă faptele pentru care este cercetat au fost săvârșite înainte ca aceste sentințe să rămână definitive astfel că instanța a anulat beneficiul suspendării condiționate, a descontopit pedepsele rezultante aplicate prin sentințele anterioare, iar în final a contopit pedepsele aplicate în cauză cu cele pentru care s-a dispus anularea suspendării și a aplicat pedeapsa cea mai grea și având în vedere perseverența infracțională a aplicat și un spor de pedeapsă.
Având în vedere că prejudiciile cauzate părții vătămate nu au fost recuperate și există indicii asupra întinderii acestuia potrivit declarațiilor martorilor și a actelor de la dosar, instanța a obligat inculpații la plata despăgubirilor civile ce nu au fost recuperate.
Împotriva sentinței penale a declarat apel Parchetul de lângă Judecătoria Bacău criticând-o pentru nelegalitate întrucât prima instanță nu a interzis inculpaților drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II și lit b Cp începând de la majorat
Prin decizia penală nr173/16.04.2009 pronunțată de Tribunalul Bacăus -a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de lângă Judecătoria Bacău.
Pentru a pronunța această soluție, s-au reținut următoarele:
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea care are la bază analiza și interpretarea probelor administrate în cauză din care rezultă că inculpații au comis faptele.
De asemenea instanța a stabilit calificarea juridică legală pentru infracțiunile reținute și a individualizat legal și temeinic pedepsele principale și accesorii pentru ambii inculpați.
În cea ce privește motivul de apel privind neaplicarea pedepselor accesorii celor doi inculpați minori se constată a nu fii real deoarece instanța a aplicat această pedeapsă ambilor inculpați. Cât privește regimul juridic legal al acestei pedepse pentru viitor acesta depinde de momentul împlinirii vârstei de 18 ani de către fiecare inculpat.
Având în vedere că minorii au dreptul de vot la împlinirea vârstei de 18 ani, deci când devin majori executarea pedepsei accesorii care însoțește pedepsea închisorii nu este posibilă pentru considerentul că minorul nu are dreptul de vot pe de o parte și pe de altă parte nefiind major conform dispozițiilor actului juridic fundamental al statului, respectiv Constituția României,nu are nici capacitatea de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice ori de a ocupa funcții ce implică exercițiul autorității de stat. Astfel dacă pedeapsa se execută în întregime pe timpul minorității este evident că drepturile sus menționate nu vor putea să fie exercitate în principal datorită stării de minoritate și nicidecum interdicției instanței. Interzicerea acestor drepturi prin urmare se aplică întotdeauna de către instanțe în considerarea faptului că este posibil ca inculpatul care era minor la data comiterii faptei să împlinească vârsta de 18 ani fie în cursul procesului penal fie ulterior în cursul executării pedepsei.
Din analiza deciziei nr. 51 ICCJ și tuturor dispozițiilor legale ce privesc pedepsele accesorii nu rezultă nici necesitatea și nici obligația ca instanțele de judecată să prevadă expres în dispozitivul sentinței că pedepsele accesorii aplicate minorilor se execută după împlinirea vârstei de 18 ani, deoarece o asemenea executare operează de drept la data la care minorul a împlinit vârsta de 18 ani.
Această concluzie rezultă considerentele deciziei sus menționate în care se arată că " specificul situației în care se poate afla o persoană condamnată pentru infracțiuni săvârșite în timpul minorității presupune existența unui câmp deosebit de restrâns al drepturilor de la exercițiul cărora ar fi împiedicat de pedeapsa accesorie, limitat la drepturile părintești pentru cei între 16-18 ani, dar o asemenea pedeapsă devine deplin efectivă în cazul celor ce devin majori în cursul procesului penal sau în timpul executării pedepsei ".
Revenind la specificul cauzei a rezultat că în speță pentru inculpatul care a devenit major la data de 21-08-2008, adică anterior pronunțării hotărârii, deci în cursul procesului penal, pedeapsa accesorie aplicată de instanță va fi pusă în executare de drept o dată cu punerea în executare a pedepsei principale a închisorii pe care o va însoții, context în care nu formele de executare a acesteia se emit din oficiu și în mod complet de biroul de executări penale al instanțelor de fond fără a fii necesară vreo mențiune în acest sens în dispozitivul sentinței.
În ceea ce-l privește pe inculpatul care va împlinii vârsta de 18 ani la 31 mai 2010, deoarece instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale a închisorii și a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni, rezultă că problema executării după majorat a acestor pedepse s-ar pune numai în cazul în care ulterior inculpatul s-ar afla în situația prevăzută de art. 83 cod penal când o dată cu revocarea suspendării instanța ar dispune executarea de drept în mod efectiv și din oficiu a ambelor pedepse ce fuseseră suspendate, caz în care se va pronunța o nouă hotărâre în baza căreia se emit forme noi de executare.
Prin urmare și în acest caz mențiunea în dispozitivul sentinței a împrejurării că pedeapsa accesorie se execută după majorat este inutilă. Rezultă deci că motivul de apel este în parte nereal în cea ce privește susținerea că instanța nu a aplicat pedepse accesorii pentru cei doi inculpați și pur formal în cea ce privește lipsa mențiunii că aceste pedepse se execută numai după majorat, deoarece executarea pedepsei operează de drept la împlinirea vârstei de 18 ani în cazul în care pedeapsa închisorii este executabilă și pe data revocării suspendării în C de al doilea caz.
Împotriva deciziei penale a declarat recurs în termenul legal Parchetul de lângă Tribunalul Bacău reiterând aceleași critici ca și cele invocate în apel.
Împotriva aceleiași decizii a mai declarat recurs și inculpatul fără a- motiva în scris.
Examinând cauza de față sub aspectul motivelor de recurs invocate și sub aspectul cazurilor de casare care, potrivit art. 385/10 alin 2/1 Cpp se iau în considerare din oficiu Curtea constată că recursul de față este nefondat, și în consecință îl va respinge din următoarele considerente.
Instanța de control judiciar examinând în temeiul art. 385/14 Cpp hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei în raport de motivele invocate cât și din oficiu conform art. 385/9 alin 3 Cpp, constată că aceasta este legală și temeinică.
Curtea constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de aceștia încadrarea juridică corespunzătoare.
De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 Cp.
Motivele de recurs invocate de Parchet sunt nefondate. După cum, într-o motivare amplă și convingătoare arăta instanța de apel inculpatul a devenit major înainte de data pronunțării hotărârii primei instanțe așa încât precizarea că pedeapsa accesorie se va executa după data împlinirii vârstei de 18 ani era superfluă. În privința inculpatului,fiindu-i suspendată condiționat executarea pedepsei principale cât și a celei accesorii, problema executării pedepsei accesorii s-ar putea pune numai în eventualitatea revocării suspendării condiționate când, oricum se va executa pedeapsa accesorie alăturat pedepsei principale.
În mod corect a apreciat instanța de apel că motivul de apel reiterat și în recurs al Parchetului este nu numai nereal dar și pur formal.
Decizia instanței de apel este legală și temeinică și nu există motive de casare care să poată fi luate în considerare din oficiu în temeiul art. 385/10 alin. 2/1 Cpp.
Din aceste considerente, Tribunalul, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cpp a respins recursul declarat de recurentul Parchetul de lângă Judecătoria Bacău ca nefondat.
La data de 16 iulie 2009 inculpatul a declarat că își retrage recursul formulat, așa încât, în temeiul art. 385/4 Cpp raportat la art. 369 Cpp va lua act de declarația acestui inculpat
Văzând și dis part 192 alin 2 și 3 Cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU, împotriva deciziei penale nr. 173/16.04.2009 pronunțată de Tribunalul BACĂU în dosarul nr-.
În baza art. 192 al.3 cheltuieli C.P.P. judiciare rămân în sarcina statului.
II. În baza art. 385/4 raporat C.P.P. lka art. 369.C.P.P. ia act de declarația recurentului inculpat că își retrage recursul declarat împotriva aceleași decizii.
Dispune plata din fondurile a câte 300 lei către Baroul Bacău - apărători oficiu C și.
În baza art. 192 al.2 obligă C.P.P. recurentul să plătească statului suma de 400 lei, cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.08.2009 în prezența inculpaților în stare de arest în altă cauză.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
GREFIER,
- -
Red.
Red. /
Red.
Tehnored. / 27.08.2009
2 ex.
Președinte:Silviu AntiJudecători:Silviu Anti, Monica Vadana, Gabriel Crîșmaru