Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 53/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 53
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 29 ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nimineț Ștefan judecător
- - - - judecător
- - - - judecător
- - grefier
Ministerul Public:PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU
reprezentat prin procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU, împotriva deciziei penale nr. 403/A din 09.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul-inculpat în stare de arest asistat din oficiu de avocat, avocat din oficiu pentru inculpatul, lipsă fiind acesta, intimatul - parte vătămată și intimatul - parte civilă.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Inculpatul, precizează că inculpatul este plecat din țară.
Avocat, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat în cauză pentru inculpatul.
Avocat, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat în cauză pentru inculpatul.
Reprezentantul Parchetului, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri formulate în cauză, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.
Reprezentantul Parchetului, susține motivele de recurs formulate în scris și consideră că în mod greșit s-a apreciat că inculpatul nu a săvârșit fapta reținută prin rechizitoriu, din declarațiile martorilor rezultând că cei doi inculpați împreună cu sustras cabalina părții vătămate.
În condițiile în care din mijloacele de probă administrate rezultă că fapta a fost comisă de cei doi inculpați, apreciază că nu se impune achitarea inculpatului și schimbarea încadrării juridice a faptei comise de.
Solicită admiterea recursului, casarea sentinței de fond și a deciziei pronunțată de Tribunalul Bacău, reținerea cauzei spre rejudecare și pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpaților și, pentru faptele pentru care au fost trimiși în judecată.
Avocat din oficiu pentru inculpatul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că în mod corect instanța a dispus schimbarea încadrării juridice. Pe parcursul cercetărilor s-a dovedit că nu există probe din care să rezulte faptul că acest furt a fost săvârșit de inculpat împreună cu fratele său, ceea ce era și normal ca instanța să pronunțe achitarea lui.
Soluția instanței de fond a fost menținută și de Tribunalul Bacău prin respingerea recursului, ca nefondat. Soluțiile pronunțate sunt legale și temeinice, solicitând menținerea acestora și respingerea recursului declarat de Parchet.
Pentru asistența din oficiu, solicită plata onorariului din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Avocat, din oficiu pentru inculpatul, a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, susținând că instanța de fond și cea ce apel a reținut în mod corect că nu este vinovat, iar inculpatul a declarat că a săvârșit fapta singur.
Solicită plata onorariului, din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
Intimatul-inculpat arată că, iapa a găsit-o pe câmp, a recunoscut fapta și solicită respingerea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 864/25.04.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul penal nr- s-a dispus în baza art.11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art.10, lit. c Cod procedură penală, achitarea inculpatului, fiul lui si, născut la 26.09.1971 în B, porecla "", domiciliat în com., jud. B, cetățean român, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, CNP - pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208, alin.1 Cod penal și 209, alin.1,lit. a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal.
In baza art. 334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridica a faptei reținută în sarcina inculpatului din infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208, alin.1 Cod penal și 209, alin.1,lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal în infracțiunea de furt prev. și pedepsită de art. 208, alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
În baza art. 208, alin. 1 Cod penal cu aplicarea art.37.lit.b Cod penal a fost condamnat inculpatul, porecla " ", fiul lui și, născut la 10.04.1966 în B, domiciliat în com., jud. B, cetățean român, studii 5 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale, CNP -la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
In baza art.71 Cod penal, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64, lit. a, teza a doua și b Cod penal.
S-a luat act ca inculpatul este arestat în altă cauză.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
S-a luat act că partea civilă a renunțat la pretențiile civile formulate.
În baza art.118, lit. e Cod penal, a fost confiscată de la inculpatul suma de 60 lei.
În temeiul art. 191, alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de câte 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorii din oficiu, av. și av., atât din faza de urmărire penală cât și din cursul judecății ce a fost avansată din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art.192, alin. 3 Cod procedură penală, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 300 lei au rămas în sarcina acestuia, suma de câte 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorii din oficiu, av. și av., atât din faza de urmărire penală cât și din cursul judecății a fost avansata din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a avut în vedere următoarea situație de fapt:
În data de 29.07.2007 inculpatul a sustras, pe timp de zi, o cabalina aparținând părții vătămate, cabalina aflată pe pășunea din apropierea locuinței părții vătămate.
Existența faptei astfel cum a fost reținută de către instanța și vinovăția inculpatului rezultă din declarația părții vătămate și din declarația părții civile, persoana care a arătat că a primit la schimb cabalina sustrasă părții vătămatede la inculpatul,toate coroborate cu declarațiile inculpaților.
În ceea ce-l privește pe inculpatul, instanța a reținut următoarele:
Conform dispozițiilor art. 6 din CEDO dar și 5 Cod procedură penală și 23, alin.11 din Constituția României inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Conform dispozițiilor art. 66 Cod procedură penală, coroborate cu dispozițiile art. 65 Cod procedură penală, inculpatul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția iar sarcina administrării probelor revine, în cursul procesului penal, organului de urmărire penală și instanței de judecata. Orice soluție pronunțată de către instanță nu se poate întemeia decât pe probe legal administrate și convingătoare, așa cum a statuat și CEDO în cauza Telfner Austriei, scopul procesului penal fiind că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită conform vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Ori analizând probele administrate în cauză instanța a apreciat că inculpatul nu a săvârșit fapta de care este învinuit pentru următoarele considerente:
Partea civilă a arătat că a cumpărat cabalina sustrasă părții vătămatede la inculpatul. Inculpatula susținut că a sustras singur cabalina, hotărârea infracțională survenind în mod spontan în momentul în care a văzut cabalina pe câmp. Deși inculpații sunt frați instanța a apreciat declarația acestuia ca fiind sinceră în contextul în care se coroborează cu declarațiile părții civile dar și ale martorilor și.
Astfel, deși în cursul urmăririi penale martorul a susținut că inculpații au venit împreună la locuința sa, în fața instanței a arătat căa fost strigat de inculpatul, care a venit singur.La fel martorul a arătat în fața instanței căinculpatul a fost la locuința sa și i-a cerut bani, fără a preciza nimic despre inculpatul, deși în faza de urmărire penală a susținut că cei doi inculpați au venit împreună la locuința sa.
Având in vedere aceste declarații oscilante ale celor doi martori, instanța a apreciat canu pot constitui probe certe de vinovățieîmpotriva inculpatului.
Chiar și în situația în care s-ar reține că cei doi inculpați au mers împreună la locuințele celor doi martori acest fapt nu constituie o probă certă că inculpatular fi participat la săvârșirea furtului de către fratele său sau ar fi avut cunoștință de proveniența cabalinei.
Față de materialul probator aflat la dosar instanța a apreciat că nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție a inculpatului, făcând aplicarea principiului "in dubio pro reo" și a pronunțat o soluție de achitare a acestuia, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală.
Având în vedere că inculpatul a săvârșit singur fapta care formează obiectul cauzei, în baza art.334 Cod procedură penală, instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de furt calificat prev. și pedepsită de art. 208, alin. 1 Cod penal și 209, alin. 1, lit. a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal în infracțiunea de furt prev. și pedepsită de art. 208, alin. 1Cod penal cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal.
Sub aspectul laturii subiective, având în vedere împrejurările săvârșirii faptei, instanța a apreciat că inculpatul a prevăzut lezarea patrimoniului părții vătămate și a urmărit însușirea pe nedrept a bunului, acționând astfel cu vinovăție sub forma intenției directe.
Întrucât inculpatul a săvârșit fapta după executarea pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare aplică prin Sentința penală 159/2004 a Judecătoriei Buhuși, instanța a reținut ca fiind incidente, în privința încadrării juridice a faptei și dispozițiile art. 37, lit. b Cod penal privind recidiva postexecutorie.
Având în vedere că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu vinovăție, în baza art. 345, alin. 2 Cod procedură penală, instanța a pronunțat o soluție de condamnare a inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei, au fost avute în vedere criteriile enumerate de art. 72 din Codul penal și anumedispozițiile părții generale a codului penal,limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al fapteisăvârșite, perseverența infracțională a inculpatului, cunoscut cu antecedente penale dar și poziția sinceră a acestuia pe parcursul procesului penal.
Punând în balanță ansamblul acestor împrejurări, instanța a apreciat că, pentru realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal, privind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni de către inculpat și pentru reeducarea acestuia, se impune aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare, orientată spre minim, cu executare în regim de detenție.
În baza art. 71 Cod penal instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64, lit. a, teza a doua si b Cod penal, reținând că, în cauza Hirst contra Marii Britanii, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a stabilitcă nu este acceptabil ca un deținut să fie decăzut din drepturile sale garantate de Convenție (drepturi electorale) pentru simplul fapt că el se găsește închis ca urmare a unei condamnări iar interdicție absolută de a vota impusă tuturor deținuților nu intră în marja de apreciere a statului, fiind violat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
Instanța a luat act ca inculpatul este arestat în altă cauză.
Sub aspectul laturii civile, instanța reținut că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat prin restituire iar partea civila a renunțat la pretențiile civile formulate.
În consecință, față de dispozițiile art. 118, lit. e Cod penal instanța a dispus confiscarea de la inculpatul a sumei de 60 lei primită de la partea civilă, în urma schimbului efectuat.
În temeiul art.191,alin.1 Cod procedură penală instanța a obligat pe inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de cate 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorii din oficiu, av. și av., atât din faza de urmărire penală cât și din cursul judecății va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
În baza art.192 alin. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 300 lei au rămas în sarcina acestuia, suma de câte 100 lei reprezentând onorariul pentru apărătorii din oficiu, av. și av., atât din faza de urmărire penală cât și din cursul judecății fiind avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău care a criticat soluția primei instanțe sub aspectul netemeiniciei soluției de achitare a inculpatului motivat de faptul că instanța de fond în mod greșit a apreciat probatoriul administrat în cauză și a concluzionat că inculpatul nu este autorul faptei de furt calificat pentru care a fost trimis în judecată.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu apreciat că apelul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, instanța de fond a stabilit o situație de fapt corespunzătoare și a statuat în mod legal și corect gradul de vinovăție al fiecărui inculpat trimis în judecată de parchet.
Instanța de fond a administrat toate probatoriile ce se impuneau în cauză în vederea aflării adevărului și de natură să lămurească cauza sub toate aspectele, acordând și respectând toate etapele procesuale ce guvernează procesul penal iar soluția pronunțată în cauză este rezultatul neechivoc al aplicării tuturor acestor principii de drept.
Reprezentantul parchetului prin motivele sale nu face altceva decât să prezinte teoria administrării și interpretării probelor fără însă să o adapteze la realitatea situației de fapt existente în cauză și care a condus indubitabil la soluția de achitare privind pe inculpatul.
Nici una din declarațiile martorilor audiați în cauză nu îl plasează pe inculpatul în câmpul infracțional și nu există în cauză nici o "probă" în sensul cerut atât de normele de drept intern cât și internațional care să formeze convingerea instanței că acesta a participat alături de fratele său la furtul cabalinei.
Sunt în acest sens relevante declarațiile părții civile, cumpărător de bună credință, care arată că el a cumpărat cabalina dar de la inculpatul, de asemenea declarațiile martorilor și date în cursul cercetării judecătorești relevă faptul că l-au văzut doar pe inculpatul.
Probele de vinovăție invocate de parchet în sprijinul acuzației ce o aduc în sarcina inculpatului suntsimple indiciide vinovăție care nu pot conduce la condamnarea inculpatului așa cum corect a stabilit instanța de fond.
Simplele supoziții, susținute doar de teoria administrării probelor nu pot conduce la concluzia că inculpatul este fără de putință de tăgadă autorul infracțiunii reținute în sarcina sa, tribunalul apreciază în consens cu instanța de fond că prezumția de nevinovăție în ceea ce îl privește pe acest inculpat nu a fost răsturnată, iar soluția de achitare este cea care rezidă din întreaga economie a actelor și lucrărilor dosarului.
Nici motivul de nelegalitate invocat de parchet referitor la schimbarea încadrării juridice a infracțiunii de furt reținută în sarcina inculpatului în sensul înlăturării dispozițiilor art. 209 al. 1 lit. a Cod penal, nu este întemeiat, acesta s-a impus a fi înlăturat ca o consecință directă a soluției de achitare a inculpatului și nu ca o nelegalitate cum greșit a fost interpretat.
Pentru aceste considerente prin decizia penală nr. 403/A din 9.10.2008 pronunțata de Tribunalul Neamțs -a respins ca nefondat apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău, împotriva sentinței penale mr. 864/25.04.2008 a Judecătoriei Bacău pronunțată în dosar nr-.
Onorariu avocat oficiu în sumă de câte 200 lei a fost suportat din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul care critică decizia recurată sub următoarele aspecte:
S-a invocat netemeinicia și nelegalitatea hotărârilor pronunțate de instanțele de apel și de fond cu privire la greșita achitare în temeiul art. 10 lit. c Cod procedură penală a inculpatului și cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice a faptei comise de inculpatul, în sensul nereținerii prev. de art. 209 al. 1 lit. a Cod penal.
Din declarațiile martorilor ( fl. 32 dos. și fl.72 dos. ) (fl. 31 dos. și fl. 64 dos. ) și ale cumpărătorului de bună credință, rezultă că inculpații și au sustras împreună cabalina părții vătămate, animalul fiind văzut în posesia celor doi inculpați în noaptea de 29/30.07.2007, imediat după sustragerea acestuia, de către primii doi martori anterior arătați. Se apreciază că instanțele de fond și de apel au înlăturat netemeinic și nejustificat declarațiile date în cursul urmăririi penale de martorii și și au aut în vedere doar depozițiile din cursul cercetării judecătorești, fără însă a se da vreo motivare.
În condițiile în care, din mijloacele de probă arătate, coroborate și cu declarațiile părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului, rezultă că fapta a fost comisă de cei doi inculpați, în cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului.
Curtea de Apel, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859alin. (3) combinate cu art. 3856alin. (1) și art. 3857Cod procedură penală constată următoarele:
Deși procurorul a susținut că ambele instanțe - prima instanță și cea de apel - au ajuns la concluzia achitării inculpatului prin ignorarea mai multor probe administrate în cursul urmăririi penale, Curtea de Apel constată că, dimpotrivă, atât prima instanță, cât și cea de apel au făcut o analiză amănunțită a tuturor probelor administrate pe parcursul procesului penal.
În Codul d e procedură penală român, prezumția de nevinovăție este înscrisă între regulile de bază ale procesului penal, în art. 52statuându-se că "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă."
Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe:
- vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției;
- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului;
- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri de condamnare definitive prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte "erga omnes";
- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.
Toate aceste cerințe sunt argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă, garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă.
În prezenta cauză au fost audiați mai mulți martori, însă declarațiile acestora nu conțin informații concludente de natură a releva vinovăția celor doi inculpați. Declarațiile martorilor și date în cursul urmăririi penale cu care se încearcă a se demonstra de procuror vinovăția inculpatului, nu pot conduce la răsturnarea prezumției de nevinovăție de care beneficiază inculpatul. Martorii amintiți, prin percepție directă au arătat la urmărirea penală doar împrejurarea că inculpații și au venit împreună la locuința acestora, situație pe care cei doi martori nu au mai susținut-o și în instanță.
Curtea, în concordanță cu opinia instanțelor anterioare, apreciază că elementele de fapt prezentate de acești martori nu pot constitui probe certe și concludente în învinuirea inculpatului care să formeze instanței convingerea că inculpații au săvârșit fapta în coautorat, în condițiile în care nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză.
Având în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive sau sunt incomplete, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia " orice îndoială este în favoarea inculpatului " ( in dubio pro reo).
Regulain dubio pro reoconstituie un complement al prezumției de nevinovăție, un principiu instituțional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului, consacrat în art. 3 Cod procedură penală, se regăsește în materia probațiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autoritățile judecătorești penale nu-și pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-l achite.
Înainte de a fi o problemă de drept, regulain dubio pro reoeste o problemă de fapt. . justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății).
Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.
Chiar dacă în speță s-au administrat probe în sprijinul învinuirii, iar alte probe nu se întrevăd ori pur și simplu nu există, și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția, atunci îndoiala este " echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție " și deci inculpatul trebuie achitat.
Pentru cele ce preced, Curtea în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondate recursul procurorului.
Văzând și dispozițiile art.189, 192 al. 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, împotriva deciziei penale nr. 403/A din 09.10.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosar nr-.
În baza art. 189 Cod procedură penală dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de câte 300 lei fiecare, către Baroul Bacău.
În baza art. 192 al. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2009 în prezența intimatului inculpat, arestat în altă cauză.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan, Grosu Valerica
GREFIER,
Red. -
Red. -/Gh.
Red. -
Tehnored. - - 2 ex.
3.02.2009
Președinte:Nimineț ȘtefanJudecători:Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan, Grosu Valerica
