Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 55/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 55

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 29 ianuarie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Nimineț Ștefan judecător

- - - - judecător

- - - - judecător

- - grefier

Ministerul Public:PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU

reprezentat prin procuror

La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de recurenții-inculpați și, împotriva deciziei penale nr. 478/ din 05.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședința publică, s-au prezentat inculpații în stare de arest, inculpatul asistat de avocat din oficiu substituind pe avocat, inculpatul asistat de avocat - apărător ales, lipsă fiind intimata-parte vătămată B.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:

Avocat, precizează că d-na avocat, nu s-a putut prezenta datorită unei probleme personale. Nu mai are alte cereri de formulat pentru inculpatul.

Avocat, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat pentru inculpatul.

Reprezentantul Parchetului, arată că nu are alte cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile formulate în cauză, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Avocat, depune copia deciziei nr. 363 din 29 mai 2008 pronunțată de Curtea de APEL BACĂU în dosar nr-, ca practică judiciară. Solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale pronunțată de Judecătoria Bacău și a deciziei civile pronunțată de Tribunalul Bacău, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond soluționarea laturii penale în sensul redozării pedepsei aplicate inculpatului, întrucât este excesiv de mare.

Magistratul care a soluționat cauza pe fond trebuia să se pronunțe și pe măsura arestării, în apel s-a pus în vedere și acest aspect, s-a îndreptat această măsură și s-a menținut starea de arest a inculpaților.

Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare, pedeapsă excesiv de mare comparativ cu alte infracțiuni de omor, tâlhărie cu viol, în acest sens depus decizia pronunțată de Curtea de Apel pentru o infracțiune de tâlhărie cu viol, în care pedepsele aplicate sunt mult mai mici.

Susține că, infracțiunea reținută în cauza de față este o infracțiune atipică, având în vedere că, în momentul când părții vătămate i s-a făcut rău, inculpații i-au acordat primul ajutor. Face referire la o infracțiune de tâlhărie cu viol și cauza de față, la practica judiciară pentru același gen de infracțiuni, la faptul că prejudiciul este mic și recuperat, că inculpații au acționat la pont iar instigatorul a ținut legătura cu inculpații, având cunoștință când vor acționa.

În dosar nu apare instigatorul și nici dosarul disjuns, pedeapsa aplicată este exagerat de mare, infracțiunea nu are caracterul unei tâlhării în sensul prevăzut de lege, deposedarea de bunuri având loc mult mai târziu. Solicită schimbarea încadrării juridice, redozarea pedepsei și aplicarea unei pedepse mai mici, având în vedere circumstanțele inculpatului și faptul că acesta a avut de învățat din comiterea acestei fapte. Precizează că este apărător ales.

Avocat pentru inculpatul, arată că însușește concluziile depuse pentru celălalt inculpat și solicită ca acestea să fie avute în vedere în măsura în care îi sunt favorabile.

Solicită admiterea recursului, redozarea pedepsei având în vedere circumstanțele reale și personale, faptul că este tânăr, a recunoscut săvârșirea faptei, prejudiciul este recuperat, nu are antecedente penale și există șanse pentru a se reforma și reeduca. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea soluției instanței de fond și cea pronunțată în apel și pe fond redozarea pedepsei. Solicită plata onorariului, din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

Reprezentantul Parchetului, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că cele două instanțe corect au apreciat gradul de pericol social al infracțiunii comise de cei doi inculpați. Aceștia au avut cunoștință de faptul că partea vătămată avea bani, au premeditat infracțiunea, iar faptul că au acționat la pont nu poate fi avut în vedere pentru reducerea pedepsei sau schimbarea încadrării juridice.

În concluzie, soluțiile pronunțate sunt temeinice și legale, solicită menținerea acestora, deducerea perioadei arestate la zi pentru ambii inculpați și obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Avocat, precizează că nu s-au exercitat presiuni asupra părții vătămate.

Inculpatul, regretă fapta și lasă soluția la aprecierea instanței.

Inculpatul, susține că nu a abuzat de partea vătămată și i-a acordat primul ajutor. Solicită admiterea recursului și redozarea pedepsei.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursurilor penale declarate de inculpații și, împotriva deciziei penale nr.478/A din 5.XI.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.1406 din 15.VII.2008 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr- s-au dispus următoarele:

S-a dispus espingerea cererii formulate de inculpații și, de schimbare încadrare juridică.

În baza art. 211 al. 21lit. a b, c Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 05.05.1977 în or. P, jud. H, cetățean român, studii 5 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, recidivist, domiciliat în mun. P,- jud. H, deținut în Penitenciarul Bacău, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fapt din data de 11.03.2008, la pedeapsa de 9 ( nouă ) ani închisoare.

În baza art. 192 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, faptă din data de 11.03.2008, la pedeapsa 3 ( trei ) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal a fost stabilită pedeapsa rezultantă 9 ( nouă ) ani închisoare.

PEDEAPSĂ DE: 9 ( nouă ) ani închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b Cod penal în condițiile prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv, de la 11.03.2008 la zi.

II. În baza art. 211 al. 21lit. a b, c Cod penal, a fost condamnat inculpatul -, fiul lui G și, născut la data de 13.01.1974 în mun. C, jud. D, cetățean român, studii 10 clase, stagiul militar satisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, fără antecedente penale, domiciliat în com., sat, nr. 776, jud. D, deținut în Penitenciarul Bacău, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, faptă din data de 11.03.2008, la pedeapsa de 7 ( șapte ) ani închisoare.

În baza art. 192 al. 2 Cod penal a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, faptă din data de 11.03.2008, la pedeapsa 3 ( trei ) ani închisoare.

În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal a fost stabilită pedeapsa rezultantă 7 ( șapte ) ani închisoare.

PEDEAPSĂ DE: 7 ( șapte ) ani închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b Cod penal în condițiile prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv, de la 11.03.2008 la zi.

III În baza art. 221 Cod penal cu aplicarea art. 99 și 109 Cod penal, a fost condamnată inculpata, fiica lui și, născută la data de 23.05.1991 în mun. Focșani, jud. V, cetățean român, studii generale, fără ocupație, necăsătorită, domiciliată în com., sat, jud. V, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, la pedeapsa de 2 ( doi ) ani închisoare.

În baza art. 293 al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 99 și 109 Cod penal, condamnat aceeași inculpată, pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, la pedeaspa de un an închisoare

În baza art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 99 și 109 Cod penal a fost condamnată aceeași inculpată, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal s-a stabilit pedeapsa rezultantă 2 ( doi ) ani închisoare.

PEDEAPSĂ DE: 2 ( doi ) ani închisoare.

Au fost nterzise inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b Cod penal în condițiile prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal, după împlinirea vârstei de 18 ani.

În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și accesorii, pe o perioadă de 4 ani reprezentând termen de încercare cf. art. 110 Cod penal.

A fost atrasă atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

S-a luat act că partea vătămată B nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat integral.

În baza art. 348 Cod procedură penală a fost anulată cartea de identitate seria - nr. - pe numele, aflată la fila 58 dosar urmărire penală.

S-a dispus avansarea din fondurile Ministerului d e Justiție a sumei de 150 lei reprezentând onorariu avocat oficiu pt. av..

S-a luat act că inculpatul, a fost reprezentat de apărător ales, av.. S-a luat act că inculpata a fost reprezentată de apărător ales, av..

În baza art. 191 al 1, 2 și 3 Cod procedură penală au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat după cum urmează:

- inculpatul la plata sumei de 500 lei,

- inculpatul - la plata sumei de 650 lei,

- inculpata la plata sumei de 500 lei.

Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:

La data de 11.03.2008, partea vătămată B sesizează prin plângere organele de politie din cadrul Poliției mun. B faptul că în acea dată, în jurul orelor 08.20, în timp ce intenționa să părăsească locuința și se afla pe holul de la intrare al apartamentului situat B,-/A/10, având ușa de acces în imobil închisă, dar asigurată, în imobil au intrat două persoane cu identitate necunoscută, i-au pulverizat în zona feței un jet iritant lacrimogen, au imobilizat-o, după care au căutat prin camerele apartamentului, sustrăgându-i bani și bijuterii în valoare totală de 130.000 lei.

Ca urmare a cercetărilor efectuate, au fost identificați ca autori ai infracțiunii inculpații - și, stabilindu-se următoarele:

În luna februarie 2008, inculpatul a aflat de la cumnatul părții vătămate B, în persoana numitului, despre faptul că aceasta deține în apartamentul situat în B, pe strada - 7/A/10, o sumă mare de bani de aproximativ 100.000 euro, motiv pentru care, împreună cu inculpatul, cu care se cunoaște de aproximativ 17 ani, au luat hotărârea infracțională de a sustrage această sumă de bani.

Astfel, din luna februarie 2008 până la data de 11.03.2008, inculpații și s-au deplasat de mai multe ori din mun. Focșani, unde aveau închiriat un apartament, iar ulterior din Adjud, unde de asemenea închiriaseră o locuință, în municipiul B, la locuința părții vătămate B pentru a supraveghea și a afla programul, atât al acesteia cât și al celorlalți membri ai familiei, pentru a pătrunde în apartament în lipsa acestora.

În data de 11.03.2008, în jurul orelor 08.30, cei doi inculpați s-au deplasat din nou în mun. B, pentru a supraveghea apartamentul, ocazie cu care au observat ușa de la apartament întredeschisă, moment în care au luat hotărârea infracțională de a pătrunde în apartament și de a sustrage banii și alte bunuri.

Astfel, cei doi inculpați, pentru a nu lăsa amprente la locul faptei, și-au pus mănuși din material textil, au pătruns în apartament și văzând- pe partea vătămată în baie, pregătindu-se de plecare, inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri, iar inculpatul i-a pulverizat în zona feței un spray iritant lacrimogen, pe care-l achiziționase în acest scop. După imobilizarea victimei, aceasta a căzut în baie, având afecțiuni diabetice și a fost dusă pe o canapea în sufragerie, unde a rămas supravegheată de către inculpatul, pentru a nu face vreo acțiune prin care să alerteze alte persoane, iar inculpatul a început să caute prin celelalte încăperi ale imobilului, ocazie cu care a găsit după un corp de mobilier o cutie de carton, în care se aflau sume de bani în lei și valută și anume 10.600 euro, 810 dolari și 35.000 lei.

După ce a luat aceste sume de bani, inculpatul s-a dus în baie, unde dintr-o casetă a luat mai multe bijuterii din, aproximativ 20 piese, pe care le-a băgat în buzunar. Partea vătămată B, a reușit să deschidă ușa apartamentului și să strige după ajutor, moment în care a fost din nou lovită de către inculpatul, care a fugit urmat de inculpatul. Acesta din urmă, la ieșirea din locuința parții vătămate și-a însușit poșeta acesteia, ce conținea suma de 4400 lei și 50 euro, precum și alte bunuri personale. Inculpatul - a trecut pe lângă partea vătămată și a fugit, urmându-l pe inculpatul, împreună cu care a fugit aproximativ 200 metri, după care s-au despărțit, reușind a fi prins numai inculpatul de un echipaj de poliție ce a auzit strigătele părții vătămate și care pornise în urmărirea lor. Inculpatul -, fugind pe alt traseu, nu a putut fi prins de către organele de poliție și nici nu a avut posibilitatea să afle că inculpatul a fost prins, astfel deplasându-se în orașul Adjud, la imobilul închiriat, unde aștepta învinuita, concubina inculpatului.

Ajuns la locuința din Adjud, inculpatul - i-a relatat învinuitei cele întâmplate, înmânându-i acesteia suma de 4400 lei și 50 euro, ce a fost găsită în poșeta sustrasă spunând acesteia proveniența bunurilor.

Aflând de la inculpatul unde au închiriat un apartament împreună cu, în Adjud,-, organele de poliție s-au deplasat la această adresă, unde a fost găsit inculpatul, împreună cu inculpata.

Cu ocazia audierii martorului, proprietara apartamentului din Adjud,-, aceasta a arătat faptul că pe data de 08.03.2008 a închiriat imobilul la trei persoane, respectiv doi bărbați și o femeie, arătând organelor de poliție actele de identitate ale acestora, două dintre ele fiind pe numele și, iar cel de-al treilea fiind pe numele.

Cu ocazia audierii inculpatei, aceasta a declarat în fața organelor de poliție că se numește și are domiciliul în sat, comuna Vânători, județul V și este născută în anul 1987, însă cu ocazia controlului bagajelor învinuitei de către organele de poliție, acestea au găsit un alt act de identitate cu imaginea fotografică a inculpatei, care atesta că se numește de fapt și are vârsta de 17 ani. Ulterior, s-a stabilit că actul de identitate prezentat inițial organelor de poliție cu datele de stare civilă pe numele, este o contrafacere, inculpata recunoscând faptul că în vara anului 2007, în timp ce se afla în orașul din Italia, o persoană necunoscută i-a confecționat actul de stare civilă contrafăcut, contra sumei de 100 euro, act ce dorea să-l folosească în viitor, când dorea să se deplaseze în Italia, pentru a nu mai fi nevoită să ceară acordul scris al părinților.

Conform constatării medico-legale, partea vătămată B, ca urmare a acțiunii inculpaților, a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. 8-9 zile de îngrijiri medicale.

Situatia de fapt reținută de instanță se probeaza cu următoarele probe existente în dosarul de urmărire penală:

- proces-verbal de consemnare a plângerii și declarații parte vătămată - fl. 3-9;

- constatare medico - legală - fl. 12

- dovadă predare - primire bunuri - fl. 13-14

- proces -verbal de cercetare la fața locului și planșă fotografică- fl. 15-22;

- proces verbal de prezentare pentru recunoaștere și planșă fotografică - fl. 31 -35

- proces-verbal și dovadă imobilizare și predare - fl. 29, 30

- declarații martori - - fi. 36, 37; - fl. 38, 39; - fi. 42;

- constatare tehnico - științifică - fl. 49-56;

- proces-verbal de depistare - fl. 40, 41

- proces-verbal de sesizare din oficiu - fl. 43

- proces-verbal de control al bunurilor - fl. 44

- declarații învinuit/inculpat - fl. 78-81; 84-85; 90;

- declarații învinuit/inculpat - fl. 63-68; 70-71; 89;

- declarație învinuită - fl. 45, 46; 95-99.

toate coroborate cu depozițiile date în faza de cercetare judecătorească.

In drept, fapta inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu și tâlhărie, fapte prev. și ped. de art. 192 alin. 2 și art. 211 alin. 21 lit. a, b, c Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și cu aplic art. 37 lit. b Cod penal, cea a inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu și tâlhărie, fapte prev. și ped. de art. 192 alin. 2 și art. 211 alin. 21 lit. a, b, c Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

Instanța a respins cererea inculpaților de schimbare încadrare juridică din infracțiunile de violare de domiciliu și tâlhărie, fapte prev. și ped. de art. 192 alin. 2 și art. 211 alin. 21 lit. a, b, c Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și cu aplic art. 37 lit. b Cod penal, respectiv de violare de domiciliu și tâlhărie, fapte prev. și ped. de art. 192 alin. 2 și art. 211 alin. 21 lit. a, b, c Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal având în vedere următoarele:

Nu poate fi reținută apărarea inculpatului prin care se arată că partea vătămată s-a împiedicat de o masa fantezie de înălțime mică, de unde provin de altfel și vânătăile. Nici apărarea inculpatului nu poate duce la schimbare de încadrare juridica.

Astfel, sub aspectul laturii obiective, din depoziția inculpatului "Inculpatul i-a pulverizat în față gaz iritant lacrimogen" Or, violența există. Și mai mult decât atât, cel de al doilea inculpat, prin pulverizarea spray-ului, a pus victima în neputință de a se apăra. Există coautorat la tâlhărie chiar dacă unii dintre participanți exercită violențele, iar alții sustrag bunurile, atâta timp cât acest mod de a proceda a fost stabilit anterior de inculpați, printr-o prealabilă înțelegere, acționând concertat. În astfel de condiții nu se poate admite cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie în cea de furt calificat.

În ceea ce privește latura subiectivă, fapta a fost săvârșită cu intenție directă.

Prin urmare, în cauză a fost operată răspunderea penală inculpatului pentru fapta comisă, prin aplicarea unei pedepse prevăzute de lege, la a cărei individualizare vor fi avute criteriile prevătute de art. 72 Cod penal si anume: gradul de pericol social al faptei, imprejurarile concrete in care a fost comisa fapta, urmarile produse sau care s-ar fi putut produce.

Astfel, instanța a avut în vedere faptul că in timpul urm ririi penale inculpatul a dat dovadă de sinceritate, recunoscând săvârșirea infracțiunii și colaborând cu organele judiciare în scopul aflării adevărului.

S-a avut în vedere inculpatul este recidivist, iar de data acesta și-a planificat acțiunea infracțională mult mai amplu. Este un infractor care a reiterate activitate antisocială, săvârșind o faptă cu mare rezonanță în comunitate.

In consecinta instanța in baza art. 211 al. 21lit, a b, c Cod penal cu aplicarea art. 37 lit b Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 9 ( nouă ) ani închisoare.

În baza art. 192 al. 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal a fost condamna același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, la pedeapsa 3 ( trei ) ani închisoare.

Având în vedere că fapte au fost săvârșite în concurs real, s-au aplicat dispozițiile legale. n baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal s-a stabilit pedeapsa rezultantă 9 (nouă) ani închisoare.

Instanța a constatat că prin Legea nr. 278/04.07.2006, a fost introdus un nou alineat la art. 71 Cod penal, respectiv al. 5, potrivit căruia"pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii -, se suspendă și executarea pedepselor accesorii".Această dispoziție legală a fost introdusă pentru clarificarea unor aspecte menționate în doctrina penală, care aprecia că pedepsele accesorii sunt alăturate, secundare pedepselor principale cu închisoarea sau detențiunea pe viață și că acestea presupun interzicerea drepturilor prevăzute de lege pe toată durataexecutăriipedepsei principale. În consecință, s-a apreciat că în cazul pedepselor suspendate condiționat nu se impune aplicarea pedepselor accesorii, în condițiile în care pedeapsa principală nu ar fi executabilă, ci suspendată condiționat.

Prin introducerea dispoziției legale menționate, legiuitorul a clarificat aceste aspecte, în sensul că pedepsele accesorii pot însoți și o pedeapsă suspendată condiționat, însă, în acest caz, și executarea acestora este suspendată, pe toată durat suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

O interpretare contrară, în sensul că s-ar impune doar suspendarea executării pedepselor accesorii, automat, în virtutea alineatului 5 al art. 71 Cod penal, fără ca în prealabil instanța să le fi aplicat, nu poate fi primită, întrucât nu se poate dispune suspendarea unor pedepse care anterior nu au fost aplicate.

În consecință, instanța a dispus și aplicarea pedepselor accesorii.

Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza articolelor 71 și 64 Cod penal, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.

Astfel, în cauza Hirst Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului de vot persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, constatând că în legislația britanică"interzicerea dreptului de a vota se aplică tuturor deținuților condamnați, automat, indiferent de durata condamnării sau de natura ori gravitatea infracțiunii"(aceeași concepție a legiuitorului reflectându-se și în legislația română actuală,inst.).Curtea a acceptat"că există o marjă națională de apreciere a legiuitorului în determinarea faptului dacă restrângerea dreptului de vot al deținuților poate fi justificată în timpurile moderne și a modului de menținere a justului echilibru",însă a concluzionat că articolul 3 din Primul protocol adițional a fost încălcat, întrucât"legislația națională nu analizează importanța intereselor în conflict sau proporționalitatea și nu poate accepta că o interzicere absolută a dreptului de vot, pentru orice deținut, în orice împrejurare, intră în marja națională de apreciere; reclamantul din prezenta cauză și-a pierdut dreptul de vot ca rezultat al unei restricții automate impuse deținuților condamnați și se poate pretinde victimă a acestei măsuri".

În consecință, o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional.

Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a teza I, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.

Astfel, față de circumstanțele personale ale inculpatului și existența antecedentelor sale penale determină instanța a apreciat că aplicarea acestei pedepse accesorii nu se impune, și în consecință, în baza art. 71 Cod penal și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional CEDO, a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal în condițiile și pe durate prevăzute de art. 71 al. 2 Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv, de la 11.03.2008 la zi.

Fapteleinculpatuluiîntrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de violare de domiciliu și tâlhărie, fapte prev. și ped. de art. 192 alin. 2 și art. 211 alin. 21 lit. a, b, c Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

Prin urmare, în cauză s-a operat răspunderea penală a inculpatului pentru fapta comisă, prin aplicarea unei pedepse prevăzute de lege, la a cărei individualizare au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal si anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete in care a fost comisa fapta, urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

Astfel, instanța a avut în vedere faptul că in timpul urmăririi penale inculpatul a dat dovadă de sinceritate, recunoscând săvârșirea infracțiunii și colaborând cu organele judiciare în scopul aflării adevărului.

Deși în apărarea sa a fost nuanțat faptul că prejudicial a fost recuperat, se pot reține în beneficiul inculpaților împrejurări ca restituirea bunului sustras, atitudinea sinceră a inculpatului, dacă din analiza atentă și obiectivă a circumstanțelor reale în care s-au comis infracțiunile calificate, rezultă că faptele comise de inculpați prezintă un grad de pericol social sporit.

Prin incriminarea faptelor care aduc stingerea patrimoniului, legea penală are în vedere acțiunea ilicită a făptuitorului, nu poziția juridică a victimei.

Pentru ocrotirea patrimoniului și drepturilor legate de acesta, se impune să fie apărate situațiile de fapt existente, în sensul menținerii în starea în care se aflau până la intervenția ilicită a făptuitorului.

În consecință, n baza art. 211 al. 21lit, a b, c Cod penal, a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 7 ( șapte ) ani închisoare.

În baza art. 192 al. 2 Cod penal a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, la pedeapsa 3 ( trei ) ani închisoare.

Având în vedere că fapte au fost săvârșite în concurs real, au fost aplicate dispozițiile legale. În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal a fost stabilită pedeapsa rezultantă 7 ( șapte ) ani închisoare.

Au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b Cod penal în condițiile prev. de art. 71 alin. 5 Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestului preventiv, de la 11.03.2008 la zi.

Faptele inculpatei îndeplinesc elementele constitutive ale infracțiunilor tăinuire, fals privind identitatea și uz de fals, fapte prev. și ped. de art. 221, art. 293 alin. 1 și art. 291 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și art. 99 și urm. Cod penal.

Prin urmare, în cauză s-a operat răspunderea penală a inculpatului pentru fapta comisă, prin aplicarea unei pedepse prevăzute de lege, la a cărei individualizare au fost avute criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal si anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisa fapta, urmările produse sau care s-ar fi putut produce.

Astfel, instanța a avut în vedere faptul că in timpul urmăririi penale inculpatul a dat dovadă de sinceritate, recunoscând săvârșirea infracțiunii și colaborând cu organele judiciare în scopul aflării adevărului.

S-a avut în vedere că inculpata a renunțat la continuarea studiilor, preferând să plece în Italia. Deasemeni, deși nu are 18 ani s-a angrenat într-o relație de concubinaj cu inculpatul, relație care s-a sfârșit prin săvârșirea unei fapte antisociale. De altfel, inculpata a dat dovadă de un comportament antisocial inadecvat, prin cumpărarea unei cărți de identitate false. Pornind de la aceste premise, rezultă că este deja conturată o predispoziție spre încălcarea normelor de drept.

În consecință, instanța în baza art. 221 Cod penal cu aplicarea art. 99 și 109 Cod penal, a condamnat pe inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, la pedeapsa de 2 ( doi ) ani închisoare.

În baza art. 293 al.1 Cod penal, cu aplicarea art. 99 și 109 Cod penal, a condamnat aceeași inculpată, pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, la pedeaspa de un an închisoare

În baza art. 291 Cod penal, cu aplicarea art. 99 și 109 Cod penal a condamnat aceeași inculpată, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals la pedeapsa de un an închisoare.

În baza art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal a stabilit pedeapsa rezultantă 2 ( doi ) ani închisoare.

Au fost interzise inculpatei drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b Cod penal în condițiile prev. de art. 71 alin. 5 Cod penal, după împlinirea vârstei de 18 ani.

Considerând că scopul educativ al pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, ținând seama de lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră de recunoaștere a faptei, precum și de îndeplinirea prevederilor art. 81 Cod penal instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și accesorii, după împlinirea vârstei de 18 ani.

A fost atrasă atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării

Sub aspectul laturii civile, s-a luat act că partea vătămată B nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat integral.

În baza art. 348 Cod procedură penală s-a anulat cartea de identitate seria - nr. - pe numele, aflată la fila 58 dosar urmărire penală.

Împotriva sentinței penale au declarat apel parchetul și inculpații.

Prin decizia penală nr.478/A din 5.XI.2008 pronunțată de Tribunalul Bacăus -au dispus următoarele:

În baza art. 379 pct. 2 lit. a Cod pr. penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în dosarul - numai cu privire la omisiunea primei instanțe de a se face aplicarea dispozițiilor art. 350 cod pr. penală.

A fost desființată sentința apelată numai cu privire la acest aspect, reține cauza spre rejudecare și, pe fond:

În baza art. 350 Cod pr. penală s-a menținut starea de arest a inculpaților și.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

A fost menținută starea de arest a inculpaților și.

S-a dedus în continuare starea de arest a inculpaților de la 15.07.2008 la zi.

În baza art. 192 al. 3 cod pr. penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

II. În baza art. 379 pct. 1 lit. b cod pr. penală s-au respins ca nefondate apelurile declarate de apelanții inculpați, și împotriva aceleiași sentințe.

S-a dispus plata din fondurile a câte 200 lei către Baroul Bacău - avocați oficiu și.

S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

În baza art. 192 al. 2 Cod pr. penală au fost obligați inculpații apelanți să plătească statului câte 70 lei fiecare, cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această soluție, s-au reținut următoarele:

Tribunalul a constatat că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză, dând faptei comise de aceștia încadrarea juridică corespunzătoare. Astfel din probatoriul administrat a rezultat fără dubiu că la data de 11.03.2008 inculpații și au pătruns în locuința părții vătămate B, despre care cunoșteau că deține sume de bani și bijuterii, de unde prin utilizarea violenței și a unui spray paralizant au sustras 4400 lei 50 euro și bijuterii. Inculpata a primit sumele de bani în condițiile în care a cunoscut că proveneau din fapta de tâlhărie. De asemenea, s-a prezentat în fața autorităților sub identitatea falsă de folosind un act de identitate falsificat.

De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal. Sunt nefondate susținerile inculpaților cum că pedeapsa de 9 ani, respectiv de 7 ani închisoare sunt prea mari raportat la fapta săvârșită și la împrejurările acesteia.

Astfel inculpatul a avut inițiativa săvârșirii faptei, a urmărit victima mai multe zile, este recidivist iar inculpatul fost cel care infracțiunea de-a pulverizat victimei spray-ul paralizant în. Împrejurarea că partea vătămată și-a pierdut cunoștința iar inculpații infracțiunea i-au acordat ajutor nu poate atenua răspunderea penală atâta vreme cât această împrejurare nu infracțiunea de-a împiedicat să continue activitatea infracțională.

De asemenea, inculpații nu se pot prevala de faptul că prejudiciul a fost recuperat întrucât inculpatul a fost prins în flagrant la scurtă vreme după ce a părăsit locuința părții vătămate cu bijuteriile și banii sustrași din dormitor iar sumele de bani din poșeta părții vătămate, luate de inculpatul au fost găsite de organele de poliție ulterior predării către inculpată.

Faptele celor doi inculpați de a pătrunde în locuința părții vătămate și de a sustrage bunuri prin violență și folosirea unui spray paralizant sunt foarte grave iar poziția inculpaților de recunoaștere nu poate cântări foarte mult la dozarea pedepsei fiind surprinși în flagrant. Astfel de fapte penale necesită o ripostă fermă a autorităților și sancțiuni care să asigure pe deplin scopul educativ preventiv al pedepsei. Din aceste considerente pedepsele aplicate de prima instanță reflectă periculozitatea faptelor și a făptuitorilor iar tribunalul nu apreciază că este necesară reducerea acestora.

În privința inculpatei, față de faptele acesteia de a fi primit sume de bani despre care cunoștea că provin din săvârșirea unei tâlhării și s-a prezentat sub o identitate falsă autorităților uzând de un act de identitate fals aplicarea unei măsuri educative așa cum solicită nu corespunde pericolului social al faptei.

Din aceste considerente apelurile declarate de inculpații, sunt nefondate și s-au respins în baza art. 379 pct. 1 lit. b cod pr. penală.

În schimb apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu privire la omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra stării de arest a inculpaților, este fondat și s-au admis pentru cele ce urmează.

Potrivit art. 350 Cod pr. penală, instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe asupra luării, menținerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului și asupra luării sau revocării măsurii obligării acestuia de a nu părăsi localitatea ori țara, motivând soluția pronunțată.

Odată ce prima instanță a dispus condamnarea inculpaților la pedeapsa închisorii trebuia să se pronunțe și cu privire la starea de arest.

Împotriva deciziei penale inculpații și au declarat recurs în termen legal, fără motivare scrisă.

Cu ocazia dezbaterilor inculpații prin apărători au solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de furt și reducerea pedepselor.

Instanța de control judiciar examinând în temeiul art.38514Cod procedură penală hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei în raport de motivele invocate cât și din oficiu conform art.3859al.3 Cod procedură penală, constată că aceasta este legală și temeinică.

În cauză nu se impune schimbarea încadrării juridice întrucât inculpații au folosit violența la sustragerea bunurilor, astfel că fapta săvârșită întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, așa cum de altfel au apreciat și primele instanțe.

În ce privește pedepsele aplicate acestea au fost bine individualizate în raport de gravitatea deosebită a faptelor, modalitatea de comitere și persoana inculpaților, din care unul este recidivist, neimpunându-se reducerea acestora.

Față de cele ce preced și neconstatându-se cazuri din cele care examinate din oficiu să ducă la casarea hotărârii atacate, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate.

Se va computa arestarea preventivă în continuare până la zi.

Se va constata că inculpatul a avut apărător ales.

Onorar avocat oficiu în sumă de 300 lei pentru celălalt inculpat se va suporta din fondul Ministerului Justiției și se va include în cheltuieli judiciare.

Văzând și prevederile art.192 al.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 38515al.1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și, împotriva deciziei penale nr. 478/A din 05.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău.

În baza art. 38516al.2 Cod procedură penală, compută arestarea preventivă în continuare începând cu 05.11.2008 la zi pentru ambii inculpați.

Constată că inculpatul a avut apărător ales.

Onorariu avocat oficiu în sumă de 300 lei pentru celălalt inculpat se suportă din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală, obligă recurentul inculpat la 100 lei iar pe inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat în care s-a inclus și onorariu avocat oficiu pentru inculpatul.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29.01.2009 în prezența inculpaților arestați.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan, Grosu Valerica

GREFIER,

Red. -

Red.-/

Red. -

Tehnored. - - 2 ex.

16.02.2009

Președinte:Nimineț Ștefan
Judecători:Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan, Grosu Valerica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 55/2009. Curtea de Apel Bacau