Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 637/2009. Curtea de Apel Bucuresti

DOSAR NR-

653/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I -A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.637

Ședința publică din data de 05 mai 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Mihai Oprescu

JUDECĂTOR 2: Viorel Adrian Podar

JUDECĂTOR 3: Antoaneta

GREFIER -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat prin procuror

Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva Deciziei penale nr.140/A/23.02.2009, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II -a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-inculpat, reprezentat de apărător din oficiu, și intimatul - parte civilă SC &.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat, având cuvântul, critică hotărârile pronunțate în cauză pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei condamnării a inculpatului, acesta susținând că este nevinovat, de altfel, declarațiile martorului sunt contradictorii, motive pentru care solicită, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate anterior în cauză și, pe fond, achitarea inculpatului în baza art.11 alin.2 raportat la art.10 lit.c C.P.P. iar, în subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și, pe fond, reducerea cuantumului pedepsei aplicate inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat, probele administrate în cauză dovedind săvârșirea de către acesta a infracțiunii de furt calificat, iar pedeapsa aplicată de instanța de fond este corect individualizată.

CURTEA

Prin sentința penală nr.816 din 16.12.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B, în dosar nr-, în baza art. 208 al.1-209 al.1 li a, e, i, al. 3 lit. h Cp cu aplic. art. 41 al.2 Cp a condamnat pe inculpatul la 3 ani închisoare.

A făcut aplic. art.71-64 lit. a, teza a-II-a, b Cp.

In baza art. 81-82 Cp a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe 5 ani termen de încercare.

A făcut aplicarea art. 359 Cpp.

In baza art.71 al. 5 Cp a dispus suspendarea executării pedepselor

accesorii.

A obligat inculpatul la despăgubiri civile reprezentând daune materiale către partea civilă SC & SA, în sumă de 12.360,14 lei RON.

A obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, că în perioada martie 2005-martie 2006, în baza aceleiași rezoluții infracționale și folosindu-se de același mod de operare, inculpatul a sustras - singur sau împreună cu - prin efracție, mai multe componente și echipamente de telecomunicații (aproximativ 40 de amplificatoare de semnal TV și 6-7 switch-uri de internet aparținând rețelei de distribuții servicii TV și internet prin ca-, din cutiile metalice de protecție special amenajate, amplasate și montate în diverse blocuri din B situate pe raza sectorului 6.

Apelul inculpatului a fost respins ca nefondat prin decizia penală nr.140/23.02.2009 a Tribunalului București Secția a II-a Penală.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul,pentru motivele consemnate în partea introductivă.

Recursul este nefondat.

Declarațiile inculpatului sunt contradictorii, oscilante și nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă administrat în cauză. Deși inițial a recunoscut că îl cunoștea pe încă din luna noiembrie 2004 și că a vândut mai multe piese primite de la acesta,fără să-și pună întrebarea de unde proveneau, ulterior și în mod nejustificat și-a modificat declarația în sensul că în perioada ianuarie-decembrie 2005 nu s-a mai întâlnit cu niciodată și nu a vândut nimic.

a avut o poziție constant sinceră și cooperantă și nu se poate reține că declarațiile sale nu corespund adevărului în condițiile în care a condus organele de cercetare penale la locurile de unde au fost sustrase piesele - procedându-se astfel la reconstituirea faptelor, a descris amănunțit modalitatea de operare - a sa sau împreună cu inculpatul - a avut aceeași poziție și cu ocazia confruntărilor cu inculpatul, declarațiile sale coroborându-se cu declarațiile martorei și cu ale martorilor cumpărători ai bunurilor sustrase și vândute de inculpat (recunoscut din grup de acești martori). În prima declarație olografă dată de inculpat (din 27.03.2006), acesta a recunoscut că a participat și el la sustragerea de amplificatoare, declarație cu privire la care nu a contestat modalitatea în care i-a fost luată, dar pe care nu a mai menținut-o, fără a justifica în vreun fel această modificare de comportament.Mai mult, tot ca probă a vinovăției sale în săvârșirea infracțiunii de furt calificat este și declarația martorei și recunoașterea din grup făcută de aceasta astfel, martora l-a recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care a umblat la cutia metalică de protecție a echipamentului &, într-o zi a lunii ianuarie 2006, persoană pe care a prins-o de mână, dar care s-a smucit și a luat-o la fugă.

Nu poate fi reținută apărarea inculpatului în sensul că martora "poate" l-a recunoscut de la taraba din piață, atâta timp cât aceasta l-a identificat pe inculpat ca fiind persoana văzută pe scara blocului și și-a menținut constant aceeași declarație.

Dovadă că inculpatul a avut o atitudine nesinceră și evident încercând să împiedice aflarea adevărului este și poziția acestuia cu privire la vânzarea componentelor sustrase de; inițial a recunoscut că a vândut astfel de piese, apoi nu a mai recunoscut nici o vânzare deși martorii cumpărători au arătat că în aproape toată perioada reclamată au cumpărat în mod repetat de la inculpat echipament &.

Pentru toate aceste considerente,tribunalul a constatat dovedită vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pentru care de altfel a și fost condamnat de instanța de fond.

Individualizarea pedepsei s-a tăcut în mod judicios, avându-se în vedere atât

gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, forma continuată a acesteia, cât și datele personale ale inculpatului (necunoscut cu antecedente penale) și toate celelalte criterii generale de individualizare prevăzute de art.72 Cp.

Nu se impune reducerea cuantumului pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, dată fiind forma continuată a infracțiunii și numărul mare de piese sustrase și vându te, dar și atitudinea procesuală a inculpatului, pedeapsa minimă de 3 ani închisoare fiind în măsură să asigure realizarea scopului preventiv și educativ al pedepsei.

În consecință,Curtea în baza disp.art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge,ca nefondat,recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.140A/23.02.2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală,în dosarul nr-.

Obligă recurentul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică,azi 05.05.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECATOR

GREFIER

Red.

Dact.IE/2 ex./29.05.2009

2

Președinte:Mihai Oprescu
Judecători:Mihai Oprescu, Viorel Adrian Podar, Antoaneta

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 637/2009. Curtea de Apel Bucuresti