Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 99/2008. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIE Nr. 99

Ședința publică de la 07 Februarie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Liliana Novac judecător

: - - - judecător

: - - - judecător

GREFIER:

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU reprezentat legal de

PROCUROR:

La ordine a venit spre soluționare recursul promovat de inculpatul ,împotriva deciziei penale nr. 503/A/22.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul - inculpat asistat de av. oficiu .

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei, după care:

Recurentul - inculpat,prin apărător și reprezentantul parchetului, arată pe rând, că nu mai au de formulat cereri noi.

Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Av. având cuvântul pentru recurentul - inculpat, solicită în principal admiterea recursului și achitarea inculpatului. Arată că inculpatul nu a avut cunoștință de bunurile provin din furt.

În subsidiar solicită admiterea recursului și redozarea cuantumului pedepsei aplicate acestuia. Solicită a fi avut în vedere că recurentul - inculpat este singurul întreținător al familiei sale, având în întreținere trei copii.

Solicită achitarea onorar din fondurile MJ.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea deciziei pronunțate de instanța de apel care este legală și temeinică.

Recurentul - inculpat, având ultimul cuvânt, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.459 din data de 16 octombrie 2006 Judecătoriei Buhuși, județul B, pronunțată în dosarul nr.1624/2005, în ceea ce-1 privește pe inculpatul s-a schimbat încadrarea juridică din două infracțiuni (una de furt iar cealaltă de complicitate la infracțiunea de furt) într-o singură infracțiune de flirt calificat. Apoi, inculpatul, fiul lui și, născut la data de 09.11.1987 în municipiul R, județul N, CNP--, cu domiciliul în B, str. - nr.52,.A, Ap.38, județul B cetățean român, 4 clase, necăsătorit, nesatisfăcut stagiul militar, fără ocupație, cu antecedente penale, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 5 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, e, g și i din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.99 alin.3 și art. 199 Cod penal.

În baza art. 85 Cod penal, a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.l84/D/7 mai 2004 Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr.467/21 ianuarie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art.33 lit.a și art.34 lit.b din Codul penal, a fost contopită pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecății cu pedeapsa anterioară a cărei suspendare condiționată a fost anulată, la care s-a adăugat un spor de 3 luni, obținându-se pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare.

În baza art.83 Cod penal, a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.531/2004 a Judecătoriei Buhuși, definitivă prin neapelare la 3 decembrie 2004, care a fost adăugată la pedeapsa rezultantă de mai sus, inculpatul minor având, astfel, de executat pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a luat act că inculpatul minor era arestat în altă cauză.

S-a procedat la schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni (una de furt și alta de complicitate la furt) în una singură, în formă continuată și în cazul inculpatului minor, arestat de asemenea într-o altă cauză.

Inculpatul, fiul lui și, născut la data de 27 nov. 1987, în I, jud. I, CNP- -, domiciliat în B, str. -,. 52,.A, Ap.45, județul B, cetățean român, 8 clase, necăsătorit, nesatisfăcut stagiul militar, fără ocupație cu antecedente penale, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.99 alin.3 și art.109 Cod penal.

În temeiul art.83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.531/2004 a Judecătoriei Buhuși, care s-a adăugat la pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecății, inculpatul minor având, astfel, de executat pedeapsa de 2 ani închisoare.

S-a procedat la schimbarea încadrării juridice din două infracțiuni (una de furt calificat, cealaltă de complicitate la infracțiunea de furt calificat), în una singură și în cazul inculpatului major.

În temeiul art.208 alin. 1, 209 alin. 1 lit.a, g și i din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal și art.75 lit.c Cod penal, inculpatul -, fiul lui și, născut la 05.05.1986 în B, CNP--, domiciliat în comuna, județul B, cetățean român, 6 clase, necăsătorit, fără ocupație, cu antecedente penale, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată.

S-a luat act că și acest inculpat este arestat în altă cauză.

S-a schimbat încadrarea juridică tot la fel din două infracțiuni (autorat și complicitate la flirt) și în cazul inculpatului minor -, care, în temeiul art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, e, g, i din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.99 alin.2 și art.109 Cod penal, a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Acest inculpat minor, neavând antecedente penale, a beneficiat de suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit potrivit art.110 Cod penal, atrăgându-i-se totodată atenția cu privire la conținutul art.83 Cod penal.

La fel s-a procedat în sensul schimbării încadrării juridice și în cazul inculpatului minor -, care, în temeiul art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.99 alin.3 și 109 Cod penal, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

S-a repus în individualitatea ei, pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 184/D/2003 în următoarele pedepse:

- 4 ani închisoare aplic, prin sentința penală nr.184/D/2004 a Tribunalului Bacău, pentru art. 211 al.2 lit.c și al. 2/1 lit.a Cod penal, cu art. 99 alin.2 și 109 Cod penal.

- 6 luni închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, aplicată prin sentința penală nr.260/18.08.2003 a Judecătoriei Buhuși, definitivă prin neapelare la 29.08.2003, compusă din pedepsele de:

- 6 luni închisoare, pentru art. 192 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 99 alin.2 și 109 Cod penal, art. 13 Cod penal, 74 lit.a și 76 lit.d Cod penal, a cărei suspendare a fost anulată.

- 6 luni închisoare, pentru art. 208 ain.l 209 alin.l lit.e și g Cod penal, cu art. 99.2 Cod penal, 109 Cod penal și art. 74 lit.a și c Cod penal și 76 lit.d Cod penal.

S-a constatat grațiate trei pedepse, respectiv pedepsele de câte 6 luni și respectiv 4 luni închisoare, pentru art.208 alin.l, 209 alin.l lit.g și art.208 alin.l, 209 alin.l lit.e din Codul penal, cu aplicarea art.99 și 109 Cod penal, art.74 lit.a, c și art.76 lit.d Cod penal.

În baza art.33 lit.a, art.34 lit.b și art.36 alin.l Cod penal, cele două pedepse a câte 4 ani închisoare au fost contopite cu pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecății, la care s-a aplicat un spor de 8 luni închisoare, inculpatul având astfel de executat pedeapsa de 4 ani și 8 luni închisoare.

Au fost anulate formele de executare emise respectiv mandatul nr.204/D/2004 al Tribunalului Bacău, dispunându-se emiterea altora.

S-a luat act că inculpatul minor - era arestat în altă cauză.

Inculpatul minor -, fiul lui și, născut la data de 02.06.1989 în I, domiciliat în B,-,.A,.45, județul B, CNP--, cetățean român, 7 clase, nesatisfăcut stagiul militar, fără ocupație, necăsătorit, cu antecedente penale, a fost condamnat după cum urmează:

-la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru art.181 Cod penal, cu aplicarea art.99 și art. 109 Cod penal;

-la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, pentru art.26, raportat la art.208 alin.l, 209 alin.l lit.a, g, i din Codul penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.99 și 109 Cod penal, pentru complicitate la furt calificat.

În baza art. 85 Cod penal, a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.459/24 octombrie 2005 Judecătoriei Buhuși, definitivă la 4 noiembrie 2005.

Faptele fiind concurente, pedepsele aplicate pentru faptele deduse judecății au fost contopite cu pedeapsa a cărei suspendare condiționată a fost anulată, la care s-a aplicat un spor de 2 luni închisoare, inculpatul minor având, astfel, de executat pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare.

În fine, inculpatul, a fost condamnat la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art.221 alin.l Cod penal.

În baza art.85 Cod penal a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 159/2005 a Judecătoriei Buhuși, definitivă la 23 iunie 2005.

Faptele fiind concurente, cele două pedepse au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, inculpatul având de executat, în condiții de detenție, pedeapsa de 3 ani închisoare.

În ceea ce privește latura civilă au fost obligați în solidar inculpații: -, și -, iar inculpații minori în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata sumei de 650 lei RON despăgubiri civile către partea civilă "Eficient"

Inculpații:, -, - și - au fost obligați în solidar iar cei minori în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata următoarelor despăgubiri civile:

-740 lei RON către partea civilă;

-750 lei RON către partea civilă și Co M "

Inculpații: -, -, -, și - au fost obligați în solidar, iar inculpații minori în solidar cu părțile responsabile civilmente, la plata sumei de 770 lei despăgubiri civile către partea civilă -.

S-a luat act că părțile vătămate:, și - nu s-au constituit părți civile în cauză.

Pretențiile civile ale părții vătămate - au fost respinse ca nefondate.

S-au confiscat următoarele sume de la inculpați:

-98,6 lei de la;

-34,1 lei de la;

-87,1 lei de la -;

-70 lei de la -.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere că inculpații au săvârșit nouă fapte de furt calificat, după cum urmează:

În noaptea de 31.07/01.08.2004, inculpatul - a pătruns în magazinul " Eficient" B prin escaladare, de unde a sustras bunuri în valoare de 650 RON, în timp ce inculpații - și - au asigurat paza.

Prejudiciul a rămas nerecuperat.

În noaptea de 03/04.08.2004, inculpații și au pătruns prin escaladare în incinta " B", de unde au sustras bunuri în valoare de 3.636, 64 RON.

La data de 14.09.2004, inculpatul - a lovit partea vătămată -, cauzându-i leziuni vindecabile în 43-45 zile îngrijiri medicale.

În noaptea de 23/24.09.2004, inculpații, și - au pătruns prin efracție și escaladare în locuința părții vătămate, de unde au sustras bunuri în valoare de 200 RON, care au fost recuperate de la cumpărătorii de bună-credință.

În noaptea de 24/25.09.204, inculpații: -, -, și - au pătruns prin efracție în locuința părții vătămate, de unde au sustras bunuri în valoare de 800 RON, recuperate parțial de la cumpărători.

În ziua de 26.09.2004, inculpații - și - au pătruns prin efracție și escaladare în locuința părții vătămate -, de unde au sustras bunuri în valoare de 800 RON, unele fiind tăinuite de inculpatul.

În ziua de 28.09.2004 inculpatul - a pătruns în sediul " & Co. " P, de unde a sustras suma de 750 RON, în timp ce inculpații -, și - asigurau paza.

În noaptea de 27/28.11.2004, inculpații -, - și au pătruns prin escaladare în locuința părții vătămate, de unde au sustras bunuri în valoare de 300 RON, recuperate de la cumpărători și restituite părții vătămate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații, -, cât și Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhuși, Județul

Toate apelurile au fost declarate în termen însă numai apelul procurorului și al inculpatului au fost motivate în scris.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Buhușia criticat hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte:

în ceea ce-1 privește pe inculpatul - trebuia anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.241/15 iunie 2005 Judecătoriei Buhuși. definitivă la 5 iulie 2005;

în cazul inculpatului trebuia anulată și suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.427/20 septembrie 2004 Judecătoriei Buhuși, pronunțată în dosarul nr.212/2004, definitivă la 1 octombrie 2004;

pedepsele aplicate tuturor inculpaților sunt prea mici, deși au săvârșit mai multe furturi din locuințele cetățenilor unde au pătruns prin efracție și de unde au furat bunuri de valoare, iar prejudiciile au fost recuperate doar în măsura în care au fost găsite și ridicate de la cumpărători.

Inculpatul prin apelul său a susținut că a fost condamnat pe nedrept, deoarece nu a știut că bunurile cumpărate proveneau din furt. Datorită faptului că instanța de fond nu a ținut seama de declarațiile sale și nici de declarațiile martorilor a reținut o situație de fapt necorespunzătoare realității, motiv pentru care a solicitat ca în apel să fie achitat.

Inculpații și - și-au retras apelurile (fila 58-59 dosar apel vol.II).

Prin decizia penală nr.503/A din data de 22.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art. 379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buhuși și au fost admise și apelurile inculpaților și, în ceea ce privește:

soluționarea laturii penale privind pe inculpații - și; conținutul pedepselor accesorii aplicate inculpaților:, -, -, și -.

s-a desființat sentința apelată sub aspectele arătate, s-a reținut cauza spre rejudecare și în fond, în baza art. 334 Cod procedură penală, s-a dispus schimbarea încadrării juridică a faptelor săvârșite de către inculpatul - din două infracțiuni, una de furt calificat iar cealaltă de complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.l, 209 alin. 1, lit.a, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 și art. 75 lit.c Cod penal și, respectiv, art. 26 Cod penal, raportat la art. 208 alin.l, 209 alin.l lit.a și e Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal, într-o singură infracțiune de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin.l, 209 alin.l lit.a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 și art. 75 lit.c Cod penal și, în consecință, s-a dispus:

1. Condamnarea inculpatului -, -, fiul lui și, născut la data de 5 mai 1986, studii 6 clase, necăsătorit, fără ocupație, fără antecedente penale, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în comuna, județul B, aflat în Penitenciarul Bacău, arestat într-o altă cauză, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 208 alin. 1, 209 alin.l lit.a, e, g și i Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal și art. 75 lit.c Cod penal (acte materiale din 31 iulie/1.aug. 2004, 23/24 sept. 2004, 24/25 sept.2004, 26 sept. 2004, 28 sept. 2004 și 27/28 nov. 2004).

În baza art. 85 Cod penal, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată susnumitului prin sentința penală nr.241 din data de 15 iunie 2005 Judecătoriei Buhuși, pronunțată în dosarul nr. 625/2005, definitivă la 5 iulie 2005, prin neapelare, pentru art. 208 alin.l, 209 alin.l lit.g și i Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit.c, art. 76 lit.c Cod penal, fapta din 20/21 ian. 2005, pe care a contopit-o în pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecății.

2. Condamnarea inculpatului,--, fiul lui și, născut la 24 febr. 1982 în B, județul B, cu același domiciliu,-, fără ocupație, necăsătorit, studii 1 clasă, cetățean român, 2 copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, prevăzută de art. 221 alin.l Cod penal, la pedeapsa de 5 (cinci) luni închisoare, fapta din 26/27 sept. 2004.

În baza art. 85 Cod penal, s-a anulat suspendarea condiționată a executării următoarelor pedepse:

3 ani închisoare aplicată prin sentința penală 159/2005 a Judecătoriei Buhuși, definitivă la 23 iunie 2005;

3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 427 din data de 20. sept. 2004 Judecătoriei Buhuși, pronunțată în dosarul nr. 212/2004, definitivă prin neapelare la 4 oct. 2004.

În baza art. 33 lit.a și art. 34 lit.b Cod penal, s-a dispus contopirea pedeapsa aplicată pentru fapta dedusă judecății, cu pedepsele a căror suspendare condiționată a fost anulată în pedeapsa cea mai grea, cea de 3 (trei) ani închisoare.

S-a interzis inculpaților:, -, -, - și exercițiul drepturile prevăzut de art. 64 lit.a teza II și lit.b Cod penal, pe durata și în condițiile art. 71 al.2 Cod penal.

În baza art. 369 Cod procedură penală, s-a luat act că inculpații - și și-au retras apelurile declarate.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

S-a dispus plata din fondul special al Ministerului Justiției a sumei de 1050 lei (150 x 7) reprezentând onorariile pentru avocații desemnați din oficiu.

În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații - apelanți - și la plata a câte 180 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:

Examinând sentința atacată pe marginea actelor și lucrărilor din dosarul cauzei se constată că prima instanță a făcut o corectă apreciere a probelor administrate în cauză, reținând o situație de fapt corespunzătoare realității.

Într-adevăr, inculpatul în mod constant s-a declarat nevinovat, susținând că nu a știut că de suc cumpărate de la inculpatul - provin din furt:

în cursul urmăririi penale a declarat că a aflat că respective proveneau de la;

în fața instanței de fond, inculpatul a declarat că vânzătorul avea marfa de la mama sa.

Cu certitudine s-a stabilit că predarea-primirea mărfurilor ca urmare a vânzării-cumpărării acestora a avut loc aproape de miezul nopții.

târzie din noapte când i-a fost adusă marfa a fost de natură să-l atenționeze pe inculpatul că provine din furt. Nu s-a dovedit că mama inculpatului -, la firma unde lucra ar fi primit în mod licit o cantitate așa de mare de băuturi răcoritoare.

de suc fiind așa de multe au fost puse într-un sac. Inculpatul a fost văzut cu sacul în spate, la miezul nopții intrând în blocul în care locuia. (sacul) în care s-au aflat respective s-a găsit în apartamentul inculpatului și restituit persoanei păgubite cu 34 bidoane pe bază de dovadă (fila 82-83 dosar urmărire penală). Atunci când i s-au ridicat de la domiciliu, de către organele de urmărire penală, inculpatul a declarat în prezența martorilor că le-a cumpărat de la -.

S-a dovedit fără putință de tăgadă că pentru sucurile primite de la - în noaptea de 26/27 septembrie 2004 trebuia să-i dea suma de 150.000 lei vechi, prețul modic care trebuia plătit fiind de natură a-l convinge că mărfurile proveneau din furt.

Din procesul-verbal de confruntare, aflat la fila 77 dosar urmărire penală, rezultă că inculpatul știa sigur proveniența reală a bidoanelor respective, existând indicii că nu a fost străin de comiterea infracțiunii de furt însă făcându-se aplicarea principiuluiin dubio pro reoa fost trimis în judecată doar pentru comiterea infracțiunii de tăinuire.

Inculpatul major îi cunoștea de multă vreme pe inculpații minori, autorii infracțiunilor de furt deduse judecății.

Vinovăția inculpatului rezultă și din declarațiile inculpatului minor -, care 1-a văzut primind de la - mai multe bidoane de suc (fila 188 dosar urmărire penală).

Inculpatul minor prin avocatul său a solicitat reducerea pedepsei.

Pentru inculpații minori s-au întocmit atât anchete sociale cât și referate de evaluare psiho-socială.

În ceea ce privește pedepsele aplicate inculpaților, tribunalul a constatat că nu se impune majorarea cuantumului acestora, având în vedere data comiterii faptelor, cât mai ales împrejurarea că mulți dintre ei erau minori.

În ceea ce-1 privește pe inculpatul -, logic ar fi fost, motivează instanța de apel, ca să se compută ceva din pedeapsa rezultantă de executat, însă verificând mandatul nr.204/11 februarie 2005 al Tribunalului Bacăus -a constatat că nu a fost pus în executare.

Nu se justifică nici reducerea pedepselor aplicate.

Criticile procurorului în ceea ce privește soluționarea laturii penale privind pe - și sunt însă întemeiate, se arată în considerentele deciziei recurate, deoarece instanța de fond nu a făcut aplicarea art.85 Cod penal pentru toate pedepsele aplicate pentru fapte concurente.

Instanța de fond a greșit și în ceea ce privește conținutul pedepselor accesorii aplicate inculpaților, deoarece oricât de grave sunt furturile săvârșite între acestea și interzicerea dreptului de a alege nu există nici o legătură.

Inculpatului minor - care a fost condamnat la 1 an și 7 luni închisoare cu suspendare nu i-a fost aplicată și pedeapsa accesorie.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, care a criticat hotărârile pronunțate în cauză, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat deoarece bunurile găsite de organele de cercetare penală au fost cumpărate și nu a cunoscut că provin din furt și a solicitat achitarea, iar în subsidiar, față de faptul că are trei copii minori și este singurul întreținător al familiei, să se redozeze pedeapsa aplicată de prima instanță.

Analizând hotărârile pronunțate în cauză, în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o, în conformitate cu prevederile art.385/9 alin.3 Cod penal, și din oficiu, cu privire la cazurile de casare acolo arătate, Curtea constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate.

În cauză s-a reținut o situație de fapt corespunzătoare probelor administrate, s-a dat faptei săvârșite de recurentul-inculpat o corectă încadrare juridică și s-a dat dovadă, având în vedere și antecedentele penale ale inculpatului, de clemență, prin aplicarea unei pedepse apropiată de minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că din probele administrate: declarațiile inculpatului -, procesul verbal de ridicare de la domiciliul inculpatului a bunurilor primite de la inculpatul -, procesul verbal de confruntare, declarațiile inculpatului minor -, coroborate cu declarațiile recurentului-inculpat, rezultă pe deplin vinovăția acestuia.

Având în vedere criteriile de individualizare a pedepsei principale, Curtea constată că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate, așa cum se arăta, prima instanță aplicând o pedeapsă apropiată de minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății.

Așa cum se arătă, recurentul-inculpat a mai cunoscut rigorile legii penale.

Astfel, prin sentința penală nr. 159 din data de 15.04.2005, pronunțată de Judecătoria Buhuși, județul B, definitivă la data de 26.04.2005, i s-a aplicat pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a,g și i Cod penal, faptă din data de 23/24.01.2004, iar prin sentința penală 427 din data de 20.09.2004, definitivă prin neapelare la 04.oct. 2004, fost condamnat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii continuate de furt calificat, prevăzută de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.75 lit.c Cod penal, acte materiale din 28/29.11.2002 și 29/30.11.2002.

Infracțiunea dedusă judecății fiind săvârșită până la data rămânerii definitive a sentințelor anterioare de condamnare, în mod corect s-a dispus anularea condiționată a executării pedepselor aplicate prin cele două sentințe anterioare de condamnare și contopirea acestor pedepse cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune în pedeapsa cea mai grea.

Având în vedere, cuantumul pedepsei rezultate, prevederile art.81 alin.2 Cod penal și perseverența infracțională a recurentului-inculpat, Curtea constată că în mod judicios s-a dispus executarea în regim de detenție a pedepsei rezultante, această fiind singura modalitate de individualizare judiciară prin care pedeapsa își poate atinge scopul preventiv-educativ.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefundat recursul formulat de recurentul-inculpat.

În baza art.69 alin.1 din Legea nr.51/1995, cu art.189 Cod procedură penală, se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bao norariului avocat oficiu.

În conformitate cu prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penală, va fi obligat recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DECIDE:

În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-inculpat împotriva deciziei penale nr. 503/A din data de 22.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Bao norariului avocat oficiu în sumă de 100 RON.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 150 RON cu titlul de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.02.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Liliana Novac, Dumitru Pocovnicu, Ecaterina Ene

GREFIER,

Pronunțat sent.

Pronunțat dec.apel -Gh.

Red.dec.recurs

2 ex.

14.02./14.02.2008

Președinte:Liliana Novac
Judecători:Liliana Novac, Dumitru Pocovnicu, Ecaterina Ene

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 99/2008. Curtea de Apel Bacau