Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 64/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ Nr. 64/A/2008

Ședința publică de la 26 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mircea Bădilă

JUDECĂTOR 2: Sanda Trif

Grefier - -

Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu art. 95 și urm. Din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIAa fost reprezentat de

Procuror -

Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și partea civilă împotriva sentinței penale nr. 59/14 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul intimat asistat de avocat ales, partea civilă apelantă asistata de avocat ales și partea civilă intimată -.

Procedura de citare este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța a procedat la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată în proces verbal separat, atașat la dosarul cauzei.

Avocatul ales al părții civile a depus la dosar înscrisuri (act de împăcare dintr-un alt dosar și copia certificatului medico legal emis pe numele persoanei vătămate ).

Nefiind alte cereri de formulat, instanța a acordat cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul parchetului susține apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba pentru motivele expuse pe larg în scris și solicită admiterea acestuia, desființarea sentinței atacate și rejudecând, schimbarea modalității de executare a pedepsei care se impune a fi executată și înlăturarea disp. art. 64 lit.c Cod penal.

Avocatul părții civile solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând, sub aspectul laturii penale schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului aceasta fiind extrem de blândă și este normal ca la infracțiunea cu intenție să fie altă modalitate de executare a pedepsei decât suspendarea condiționată.

Sub aspectul laturii civile solicită majorarea daunelor morale precizând că suma de 10.000 lei este derizorie.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea apelului declarat de partea civilă astfel cum fost susținut.

Avocatul ales al inculpatului solicită admiterea apelului declarat de procuror numai sub aspectul înlăturării disp. art. 64 lit. c cod penal și respingerea în rest a motivelor de apel. Precizează că inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, nu a încercat să ducă în eroare instanța, a fost de acord să plătească daune morale atât cât va stabili instanța de judecată, iar dacă s-ar dispune executarea efectivă a pedepsei atunci nu ar mai putea onora pretențiile civile.

În ce privește apelul declarat de partea civilă solicită respingerea acestuia sub aspectul laturii penale, dar în ce privește latura civilă a cauzei, în baza probelor aflate la dosar instanța de apel are posibilitatea majorării pretențiilor.

Inculpatul având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.

CURTEA DE APEL

Asupra apelurilor de față;

Prin sentința penală nr. 59 din 14 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- s-a dispus condamnarea inculpatului:

, fiul lui și -, k 03.06.1981, în A, jud.A, cetățean român, studii liceale, agent la Penitenciarul Aiud, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în A I,-,.21,.7, jucLAlba, fără antecedente penale, CNP -, la:

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 183. cu aplic.art.74-76.

În baza art.861. s-a dispuS suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani ce constituie termen de încercare.

S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.86/4.

Au fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a-c pen. pe durata și în condițiile prev. de art-71.

În baza art.71 al.5 pen. a fost suspendat exercițiul pedepselor accesorii.

Pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

e) să se prezinte, la datele fixate de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Alba,

f) să se anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau

locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;

g) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

h) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

În baza art.14 pen. rap. la art.998, 999. pen. a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile,astfel:

-10.000 lei,daune morale în favoarea tatălui victimei, partea civilă

, domiciliat în A, sat de,str.-.-, nr.lll,

jud.;

-4.000 lei, despăgubiri materiale în favoarea părții civile

, domiciliată în A, sat de, str.-.-, nr.lll, fără forme

legale în,-, jud.

S-a constatat că din suma de 8.000 lei, reprezentând cheltuieli de înmormântare și priveghi, inculpatul a achitat suma de 4.000 lei.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în fapt următoarele:

În data de 05.05.2007, în jurul orelor 20,00, inculpatul s-a deplasat la barul "" din satul de, municipiul A, unde s-a întâlnit cu mai multe persoane (8 persoane) printre care și victima.

Împreună cu aceste persoane s-au hotărât să se deplaseze în satul la o discotecă, cu un autoturism, condus de unul din cele 8 persoane, respectiv

Când au ajuns în satul, au constatat că nu se organizează discotecă și astfel s-au înțeles să se deplaseze în satul pentru a consuma băuturi alcoolice la un bar.

Pe drum spre, martorul a oprit mașina și toți pasagerii au coborât pentru a-și face satisface necesitățile fiziologice.

Fără nici un motiv, probabil din cauza stării de ebrietate, inculpatul i-a aplicat victimei o lovitură cu pumnul în zona feței, după care i-a mai aplicat o lovitură în aceiași zonă, determinând căderea acestuia pe solul stratificat și lovirea în zona capului.

Martorul i-a cerut lămuriri inculpatului cu privire la acțiunea sa agresională.

Inculpatul realizând că victima este inconștientă a încercat să o facă să-și revină, aplicându-i câteva palme.

Acesta s-a trezit și fiind ajutată a reușit să urce în mașină și apoi au plecat. Fără să discute despre incident nici unul dintre martorii prezenți nu l-au întrebat pe victimă despre starea de sănătate și nici victima nu s-a plâns. Dimpotrivă, când au ajuns în dreptul casei sale, i-a invitat pe toți la el acasă să consume vin.

Ajunși în satul, toți pasagerii din mașină au intrat în bar cu excepția victimei căreia i se făcuse rău și ieșise din mașină și se sprijinise de un gard. Nici unul dintre martori nu a ieșit afară din bar să vadă ce se întâmplă cu victima.

Victima s-a deplasat pe o stradă din apropierea barului și a mai căzut de câteva ori, și apoi a ajuns în livada numitei unde s-a așezat pe iarbă și la scurt timp a decedat.

În urma autopsierii victimei, medicul legist a concluzionat că moartea acesteia a fost violentă, a prezentat leziuni faciale care s-au putut produce prin lovire cu un corp contondent (ex.pumn), iar leziunile craneo-cerebrale s-au putut produce prin căderea pe un plan dur, după o prealabilă heteroagresiune, între leziunile craneo-cerebrale și deces existând legătură de cauzalitate directă.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art. 183 Cod penal, text de lege în baza căruia a fost condamnat.

La stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile art. 72 din Codul penal și s-a apreciat că sunt justificate reținerea în favoarea inculpatului a prevederilor art. 74 și 76 Cod penal, raportat la atitudinea sinceră și de regret avută pe tot parcursul procesului penal, a acoperit o parte din despăgubirile solicitate de partea civilă.

Sub aspectul modalității de executare s-a reținut că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate iar la soluționarea laturii civile a cauzei s-au avut în vedere dispozițiile art. 14 Cod procedură penală și art. 998 din Codul civil.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel în termen Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și partea civilă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor scrise de apel și susținute oral de către reprezentantul parchetului, se arată că hotărârea atacată este nelegală întrucât instanța de fond a omis să menționeze că despre suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului va fi încunoștințat și organul de poliție din localitatea de domiciliu și unitatea unde acesta își desfășoară activitatea și că greșit i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. c) Cod penal, în contextul concret al cauzei.

Se mai critică sentința atacată sub aspectul pedepsei aplicate, susținându-se că instanța de fond a manifestat o dublă clemență, raportat la circumstanțele concrete ale cauzei.

Se solicită astfel, în baza dis. art. 379 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și, rejudecând cauza pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice în sensul celor criticate, respectiv, schimbarea modalității de executare a pedepsei care se impune a fi executată și înlăturarea disp. art. 64 lit.c) Cod penal.

Partea civilă, prin apărătorul legal a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, sub aspectul laturii penale, schimbarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului prin executarea pedepsei în regim de detenție, iar sub aspectul laturii civile, majorarea daunelor morale, susținând că individualizarea pedepsei aplicate inculpatului raportat la fapta comisă este greșită, aceasta fiind extrem de blândă iar daunele morale acordate nu sunt de natură a acoperii prejudiciul moral suferit de partea civilă urmare a pierderii fiului, ucis de către inculpat.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor invocate de parchet și partea civilă, precum și din oficiu, conf. art. 371 și 372 Cod procedură penală, Curtea de apel constată că apelurile declarate sunt fondate în limitele și pentru cele ce se vor arăta în continuare:

În ce privește apelul parchetului și părții civile sub aspectul laturii penale:

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că probele au fost corect evaluate, astfel încât atât situația de fapt cât și încadrarea juridică sunt corespunzătoare activității infracționale desfășurată de inculpat, dar și în deplin acord cu prevederile textului de încriminare reținut.

Din probele administrate rezultă fără echivoc că inculpatul i-a aplicat victimei două lovituri cu pumnul în față în urma cărora victima a căzut pe spate și s-a lovit cu capul de solul stratificat al drumului, suferind leziuni grave cranio - cerebrale ce au dus la scurt timp la decesul victimei, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 din Codul penal.

Apoi, în ce privește pedeapsa aplicată, prima instanță judicios a luat în considerare toate criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 din Codul Penal.

Astfel, potrivit art. 72 cod penal, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile generale ale acestui cod,de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite,de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pedeapsa ca să-și poată îndeplinii funcțiile care-i sunt atribuite în vederea atingerii scopurilor sale, ea trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei cât și potențialului de pericol social pe care îl reprezintă în mod real persoana inculpatului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

În speța de față, judecătorul de fond a avut în vedere gradul de pericol social al faptei comise de către inculpatul, și raportat la datele ce caracterizează persoana inculpatului în mod corect a situat pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege, prin reținerea circumstanțelor atenuante judiciare.

Astfel, inculpatul a avut pe tot parcursul procesului penal o atitudine constantă de recunoaștere și regret față de fapta comisă, a depus stăruințe pentru aod espăgubii pe partea civilă.

Conform fișei de cazier aflat la dosar inculpatul nu a mai fost confruntat cu legea penală.

Curtea reamintește că scopul pedepsei este de prevenție generală și specială (art. 52 cod penal ).

Pe linia celor statuate mai sus, se apreciază că scopul pedepsei se poate asigura prin menținerea pedepsei la 4 ani închisoare, prin reținerea circumstanțelor atenuante judiciare, astfel cum a dispus instanța de fond.

În adevăr, așa cum se susține de către apelanți, judecătorul de fond, în mod netemeinic a individualizat pedeapsa sub aspectul modalității de executare, dispunând în temeiul art. 86/1 și urm. din Codul penal, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Curtea reține sub acest aspect, că infracțiunea săvârșită de inculpat prezintă o gravitate sporită, fapta având rezonanță în rândul opiniei publice și determinând o reacție negativă a acesteia față de împrejurarea că persoane care comit astfel de fapte sunt lăsate în libertate.

Calitatea inculpatului de funcționar public cu statut special

- agent în cadrul Penitenciarul Aiud, la data săvârșirii faptei, potențează acest pericol social, prin aceea că persoane având această funcție comit astfel de fapte.

Așa fiind, Curtea apreciază că numai executarea pedepsei în regim de detenție este în măsură să realizeze scopul lor, așa cum prevăd dispozițiile art. 52 din Codul penal, respectiv, prevenție generală și specială.

În raport de aceste considerente,Curtea nu mai are a analiza aspectul de nelegalitate invocat de parchet referitor la omisiunea menționării în minuta și dispozitivul sentinței atacate că despre suspendarea executării pedepsei sub supraveghere aplicată inculpatului va fi încunoștințat și organul de poliție din localitatea de domiciliu și unitatea unde acesta își desfășoară activitatea.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că aspectul de nelegalitate privind aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. c) din Codul penal este fondat.

Curtea constată că instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. c) pen. - interdicția dreptului de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârșirea infracțiunii

Curtea reține că inculpatul la data săvârșirii infracțiunii era agent la Penitenciarul Aiud și a săvârșit infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte fără vreo legătură cu exercitarea unei funcții sau profesii ori în cadrul desfășurării unei activități.

Prin Decizia nr. LXXIV( 74 ) a Înaltei Curți de Casație și Justiție s- admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c) din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3) din Codul Penal.

În lumina acestei decizii, care este obligatorie, conf. art.414/2 alin. 2 din Codul d e procedură penală, Curtea de Apel, raportat la circumstanțele specifice proprii cauzei penale aflată pe rolul Curții, constată că aplicarea pedepsei accesorii sub aspectul interdicției prevăzute de art. 64 lit. c) Cod penal nu se justifică în afara oricărei conexiuni cu fapta imputată inculpaților

Mai mult decât atât este de precizat că, în contextul în care nu este nicio legătură între împrejurările susmenționate și fapta comisă, nu se poate aplicaope legispedeapsa accesorie prev. de art.64 lit. c) Cod penal, căci ar însemna să se încalce principiul proporționalității consecințelor juridice cu situația care le-a generat ( art.53 alin. 2 din Constituție, cauzele Hirst contra Regatului Unit, și Pârcălab contra României).

În ce privește apelul părții civile sub aspectul laturii civile:

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că judecătorul de fond a adus o soluție netemeinică sub aspectul laturii civile a cauzei, în ce privește daunele morale acordate părții civile,.

În concret, cerințele legii impun ca inculpatul să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea infracțiunii, indiferent de caracterul lor - material sau moral, ceea ce rezultă din însăși redactarea art. 998 și 999 din Codul civil comb. cu art. 14 alin.3 Cod proc. penală.

În speță, s-a dovedit că victima în vârstă de 23 de ani, a locuit până acum 5 ani împreună cu tatăl său, că între tată și fiu exista o legătură afectivă puternică.

Este de necontestat că, prin fapta penală comisă, inculpatul a adus atingere vieții de familie a părții civile, a modificat echilibrul vieții acesteia.

Prin uciderea fiului părții civile, condițiile morale și sociale de viață ale victimei au fost adânc schimbate.

Așa fiind, prima instanță trebuia să oblige pe inculpat să plătească părții civile daune morale corespunzătoare suferințelor morale cauzate părții civile.

În raport de gravitatea suferințelor morale produse părții civile, se apreciază că obligarea inculpatului la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale corespunde cerințelor unei juste și integrale despăgubiri, în sensul prevederilor art. 14 Cod de procedură penală, și art. 998 și următoarele din Codul civil.

Față de aceste considerente, apelurile declarate în cauză se privesc ca fondate și, conf. art. 179 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, se vor admite ca atare, se va desființa sentința penală atacată numai sub aspectul modalității de executare a pedepsei, a aplicării pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit.c) Cod penal și sub aspectul cuantumului daunelor morale și se va înlătură aplicarea dispozițiilor art. 86/1 și urm. Cod penal privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere precum și pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit.c) cod penal în condițiile art. 71 cod penal.

Se va majora cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă de la suma de 10.000 lei la suma de 25.000 lei.

Se vor menține în rest celelalte dispoziții ale hotărârii penale atacate.

În baza disp. art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia.

În baza disp. art. 193 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul la plata sumei de 350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, reprezentând cheltuieli de transport și onorariu avocațial, justificate cu înscrisurile aflate la dosar, către partea civilă.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE:

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba și partea civilă împotriva sentinței penale nr. 59/14 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Alba - secția penală și în consecință:

Desființează sentința penală atacată numai sub aspectul modalității de executare a pedepsei, a aplicării pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit.c Cod penal și sub aspectul cuantumului daunelor morale și procedând la o nouă judecată în fond a cauzei în aceste limite:

Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 86/1 și urm. Cod penal privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere precum și pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit.c cod penal în condițiile art. 71 cod penal.

Majorează cuantumul daunelor morale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă de la suma de 10.000 lei la suma de 25.000 lei.

Menține în rest celelalte dispoziții ale hotărârii penale atacate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia.

Obligă pe inculpat la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel către partea civilă.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

Grefier,

- - -

Semnează grefier șef

Red.ST

Dact LS/2 ex/22.07.2008

Jud.fond:

Președinte:Mircea Bădilă
Judecători:Mircea Bădilă, Sanda Trif

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 64/2008. Curtea de Apel Alba Iulia