Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 224/2010. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr.989/2/2010

290/2010

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ

Decizia penală nr.224/

Ședința publică din data de 5 februarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie

JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu

JUDECĂTOR 3: Vasile

GREFIER -

.

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI este reprezentat prin PROCUROR.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 27 ianuarie 2010 Tribunalului Giurgiu - Secția penală, din Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.004.252/5.II.2010, aflată la fila 8 dosarului de recurs.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Recurentul-inculpat, prin apărătorul din oficiu, susține că probatoriul a fost deja administrat și nu există date că s-ar sustrage de la procesul penal, astfel că solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive.

Reprezentantul Ministerului Public arată că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.143, Cod procedură penală, în sensul că există probe care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de violență pentru care este cercetat judecătorește, precum și de art.148, alin.1, litera f, Cod procedură penală, pericolul concret pentru ordinea publică rezultând din antecedența penală a inculpatului, care a mai fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni contra integrității corporale, astfel că pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, cu obligarea recurentului-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Recurentul-inculpat, personal, lasă la aprecierea Curții.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din data de 27.2010, din Dosarul nr-, Tribunalul Giurgiu - Secția penală, în temeiul art.300/2, Cod procedură penală, raportat la art.160/b, alin.3, Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, menținând starea de arest preventiv a acestuia.

În motivare, instanța de fond a arătat că măsura arestării preventive este legală și temeinică, iar temeiurile avute în vedere la luarea acesteia continuă să existe, și anume atât disp. art.143, Cod procedură penală, în sensul că există probe privind comiterea de către inculpat a faptei penale reținută în sarcina sa, cât și disp. art.148, alin.1, litera f, Cod procedură penală, și anume pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă atât din natura și gravitatea faptei penale reținută în sarcina sa, îndreptată împotriva vieții, precum și din datele ce caracterizează persoana inculpatului, care a mai fost condamnat, printre alte infracțiuni, pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art.180, alin.2, Cod penal, astfel că s-ar crea un sentiment de insecuritate în rândul colectivității locale, în condițiile în care ecoul nu s-a stins, și, de asemenea, ar putea constitui o încurajare pentru alte persoane în săvârșirea de infracțiuni grave.

În termen legal, inculpatul a declarat recurs, pentru netemenicie.

În motivarea orală a recursului, recurentul-inculpat a arătat că probatoriul a fost deja administrat și nu există date că s-ar sustrage de la procesul penal.

A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive.

Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și încheierea de ședință recurată, atât din punct de vedere al motivului de netemeinicie invocat, cât și din oficiu, potrivit art.385/6, alin.3, Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul nu este fondat.

Astfel, Curtea reține că, prin Încheierea de ședință nr.30/ din Camera de Consiliu din data de 20.XI.2009, din Dosarul nr-, Tribunalul Giurgiu - Secția penală a dispus, în temeiul art.143, alin.1, Cod procedură penală, raportat la art.148, alin.1, litera f, Cod procedură penală, arestarea preventivă a inculpatului, față de care a fost emis nr.36//20.XI.2009, iar, prin Rechizitoriul din data de 8.XII.2009, din Dosarul nr.852/P/2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiua dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art.20, Cod penal, raportat la 174, alin.1-art.175, litera c, Cod penal, reținându-se în sarcina sa că pe data de 19.XI.2009, aflându-se în locuința situată în comuna, județul G, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a înjunghiat-o, cu un cuțit, în zona cervicală inferioară anterior, cu secționarea venei jugulară anterioară, pe partea vătămată, fratele său, căreia i-a pus viața în pericol.

Curtea apreciază că, deși este insuficient motivată, îndeosebi cu privire la cerința prevăzută de art.143, alin.1, Cod procedură penală, Curtea apreciază că măsura menținerii stării de arest preventiv este legală și temeinică.

Curtea apreciază că, într-adevăr, este îndeplinită condiția prevăzută de art.143, alin.1, Cod procedură penală, în sensul că există probe cu privire la comiterea faptei penale de către inculpat, pe care instanța de fond nu le-a mai analizat. Curtea reține procesul-verbal de sesizare din data de 19.XI.2009, întocmit de Postul de poliție, județul G, procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 20.XI.2009, încheiat, la ora 4,30, de către G, la care sunt atașate planșe fotografice, raportul medico-legal nr.421/E/20.XI.2009, întocmit de Serviciul de Medicină Legală G, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorului, declarațiile de recunoaștere ale inculpatului.

În egală măsură, Curtea apreciază că, în mod corect, instanța de fond a stabilit că sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art.148, alin.1, lit. f, Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din împrejurările în care a fost comisă fapta penală reținută în sarcina sa, respectiv dintr-un motiv minor, constând în nemulțumirea părții vătămate față de relația de concubinaj dintre inculpat și martorul, inculpatul a reacționat, față de propriul frate, într-un mod deosebit de violent, astfel că, lăsat în libertate, pe fondul consumului de alcool și al temperamentului agresiv, va comite alte fapte de natură penală. Se impune precizarea deosebit de relevantă, potrivit căreia, în mod greșit, instanța de fond a reținut că inculpatul a mai fost anterior condamnat, printre altele, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.180, alin.2, Cod penal, atâta timp cât fișa de cazier judiciar, depusă la fila 69, dosar de urmărire penală, face dovada faptului că nu este cunoscut cu antecedente penale.

În consecință, Curtea, în temeiul art.385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 27.2010 a Tribunalului Giurgiu - Secția penală, din Dosarul nr-, iar, în temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, va obliga pe recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art.385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 27.2010 a Tribunalului Giurgiu - Secția penală, din Dosarul nr-.

În temeiul art. 192, alin.2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 5.II.2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

-

GREFIER

-

Red. și dact.: jud.

Tribunalul Giurgiu - Secția penală:.

2 ex.

Președinte:Ioana Alina Ilie
Judecători:Ioana Alina Ilie, Daniela Panioglu, Vasile

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 224/2010. Curtea de Apel Bucuresti