Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 6/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

(2992/2009)

DECIZIA PENALĂ NR. 6

Ședința publică de la 4 ianuarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Simona Cîrnaru

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu

JUDECĂTOR 3: Florică Duță

GREFIER - - -

*********

Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul G împotriva încheierii de ședință din 7 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat G în stare de arest și asistat de apărător din oficiu, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului, fiind de acord cu asistența juridică din oficiu.

Apărătorul recurentului inculpatavând cuvântul, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală și pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate. Consideră că nu se mai mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și nu apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri, iar până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare,recurentul beneficiază de prezumția de nevinovăție.

În continuare mai arată că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, era angajat la momentul săvârșirii infracțiunii, are un copil minor în întreținere și a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă.

Concluzionând, solicită admiterea recursului astfel cum a fost susținut.

Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, solicită menținerea încheierii recurate ca fiind legală și temeinică. Tribunalul București în mod corect a apreciază că subzistă temeiurile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, raportându-se la circumstanțele concrete ale faptei comise și la circumstanțele personale ale recurentului, circumstanțe ce au fost cunoscute de instanță la luarea măsurii preventive și nu se impune revocarea acestei măsuri în acest moment procesual.

Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.

Recurentul inculpatvând ultimul cuvânt,arată că are un copil minor în întreținere și solicită admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.

Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.

CURTEA,

Asupra recursului de față.

Prin încheierea din 7.12.2009, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul București - secția a II-a penală a dispus, între altele, menținerea arestării preventive a inculpatului G.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că se mențin temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă în sensul că există indicii temeinice care justifică presupunerea că inculpatul a comis infracțiunea care se reține în sarcina sa iar punerea acestui pericol pentru ordinea publică.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie în sensul că în mod greșit s-a apreciat că menținerea arestării preventive este justificată în condițiile în care a avut o atitudine procesuală cooperantă, nu are antecedente penale și beneficiază de prezumția de nevinovăție până la hotărârea definitivă de condamnare.

Examinând încheierea atacată din perspectiva criticii formulate, cât și din oficiu, potrivit art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat și are în vedere următoarele:

1. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie iar probatoriul care susține actul de inculpare pune în relevanță mai mult decât indicii temeinice (în sensul art.681Cod procedură penală) justificând presupunerea că inculpatul a săvârșit infracțiunea care se reține în sarcina sa.

Deasemenea, având în vedere natura infracțiunii, modul de operare, premeditarea, disponibilitatea de a recurge la orice mijloace pentru a deține un profit ilicit, este evident potențialul criminogen al inculpatului și prin aceasta riscul ce-l prezintă pentru comunitate.

Cu alte cuvinte, temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă nu
s-au schimbat, se mențin și justifică privarea de libertate, în continuare a inculpatului.

2. Sub aspectul legalității, se constată că menținerea măsurii preventive s-a realizat cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale referitoare la libertatea persoanei.

3. Împrejurările invocate de inculpat în susținerea recursului, respectiv lipsa antecedentelor penale, situația familială și poziția sinceră, cooperantă pot fi reținute ca circumstanțe favorabile inculpatului în cursul individualizării pedepsei, dar sunt aspecte care nu înlătură și nici nu diminuează pericolul ce-l prezintă inculpatul pentru ordinea publică, astfel încât instanța nu poate acorda relevanță acestei argumentații.

Așa fiind, Curtea constată realizate exigențele impuse de art.160 alin.3 Cod procedură penală și întrucât încheierea atacată este temeinică și legală, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și dispozițiile art.192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G împotriva încheierii de ședință din data de 7.12.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a în dosarul nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 4 ianuarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.

Dact. 2 ex./ 25.01.2010

Președinte:Simona Cîrnaru
Judecători:Simona Cîrnaru, Nicoleta Grigorescu, Florică Duță

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 6/2009. Curtea de Apel Bucuresti