Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 90/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

628/2009

ÎNCHEIEREA NR. 90/

Ședința publică de la data de 25.03.2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Cristina Rotaru

JUDECĂTOR 2: Luciana Mera

JUDECĂTOR 3: Viorica Costiniu

GREFIER - - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - a fost reprezentat prin procuror.

Pe rol judecarea recursurilor declarate de inculpații, și împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu de la data de 11 martie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspund: recurentul inculpat personal în stare de arest și asistat de avocat din oficiu I, cu delegația nr.- emisă de Baroul București și recurenții inculpați și, personal, în stare de arest și asistați de avocat din oficiu, cu delegația nr.- emisă de Baroul București.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurenții inculpați declară că sunt de acord cu asistența din oficiu la acest termen.

Constatând că nu sunt excepții de invocat, probe de administrat și cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursurilor.

Apărătorul din oficiu numit pentru recurenții inculpați și solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință și pe fond, rejudecând, respingerea propunerii parchetului privind prelungirea duratei măsurii arestării preventive întrucât nu subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia, nu există pericolul influențării administrării probatoriilor, inculpații urmând a se prezenta la fiecare solicitare a organelor de anchetă. Inculpatul are trei copii minori în întreținere, era încadrat în muncă și nu este cunoscut cu antecedente penale.

Apărătorul din oficiu numit pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și pe fond, rejudecând, respingerea propunerii parchetului privind prelungirea duratei măsurii arestării preventive, având în vedere că acesta a recunoscut și regretă comiterea faptelor, nu este cunoscut cu antecedente penale și nu va influența buna desfășurare a urmăririi penale.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază nefondate recursurile declarate de inculpați și pune concluzii de respingere a acestora, încheierea de ședință fiind legală și temeinică, apreciindu-se corect incidența disp.art.155 și urm Cod Procedură Penală, art.143 și art.148 lit.f Cod Procedură Penală și existența indicilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că aceștia au săvârșit infracțiunile de omor deosebit de grav, tentativa la omor deosebit de grav, lovire și tâlhărie, constând în: procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, raportul de autopsie, procesele-verbale de recunoaștere de pe planșele foto, declarațiile martorilor audiați. Față de modalitatea concretă și împrejurările reale ale comiterii faptei, gravitatea deosebită a acesteia, rezonanța socială, apreciază că judecarea acestor inculpați în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În ultimul cuvânt, recurenții inculpați și declară că au fost bătuți pentru a da declarațiile și nu au comis faptele, iar recurentul inculpat declară că nu știe de ce este arestat întrucât nu a participat la faptă, nu știe de ce anume a fost identificat de victimă, pe care o cunoștea din vedere și declară că este nevinovat.

CURTEA,

Asupra recursurilor penale de față:

Prin încheierea de ședință din Camera de consiliu de la 11.03.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală în dosarul nr-, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, iar în baza art.155 și urm. Cod procedură penală, s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpaților și, pe o durată de 30 zile și pentru inculpatul, pe o durată de 17 zile.

În motivarea încheierii se arată că propunerea este întemeiată, inculpații aflându-se în situația prevăzută de art.148 lit.a și f Cod procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpații, criticând-o pentru netemeinicie, pe motiv că prelungirea arestării nu se mai impune, în raport de circumstanțele lor personale și că nu sunt probe din care să rezulte că cercetarea lor în stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Examinând cauza din perspectiva criticilor formulate, dar și din oficiu, în concordanță cu dispozițiile art.1403cu referire la art.3856alin.3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate.

Astfel, inculpații, și sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunile de omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav, lovire și tentativă de tâlhărie, prev. de art.174-176 lit.d Cod penal, art.20 raportat la art.174-176 lit.d Cod penal, art.180 Cod penal și art.20 raportat la art.211 alin.1, 2 lit.b, alin.21lit.a, b Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, reținându-se în sarcina acestora că în noaptea de 5/06.11.2008 au pătruns în incinta SC SRL cu intenția de a sustrage materiale. Au fost surprinși de paznici pe care i-au agresat, lovindu-i cu bâte și pietre, iar victima în mod repetat cu bâta în zona capului a fost lovită, decedând ulterior în spital ca urmare a leziunilor astfel suferite. De asemenea, partea vătămată a fost lovită în zona capului suferind leziuni grave și a fost lovit și numitul în zona brațului.

Inculpații au fost arestați preventiv prin încheierea din 29.12.2008, emisă de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I penală, inculpatul în temeiul art.148 lit.a și f Cod procedură penală, ceilalți doi inculpați în temeiul art.148 lit.f Cod procedură penală.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială se mențin, fiind îndeplinite cerințele prev. de art.155 Cod procedură penală.

Așa cum a arătat și prima instanță, în cauză există probe în sensul că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 raportat la art.681Cod pr. pen. declarațiile de recunoaștere ale inculpaților coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză.

Pe de altă parte, se constată îndeplinite și condițiile prevăzute de art.148 lit.f pr. pen.

La aprecierea pericolului pe care l-ar genera punerea în libertate a inculpaților pentru ordinea publică, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 136 alin. 8 Cod procedură penală, care, în lipsa unei definiții legale, se constituie în criterii complementare de evaluare a acestui pericol.

Din această perspectivă, și Curtea apreciază că săvârșirea unor infracțiuni de violență, urmare a unui conflict spontan, prin aplicarea mai multor lovituri asupra a trei victime, cu consecința producerii unor leziuni grave ce au determinat moartea uneia dintre victime, în scopul păstrării bunurilor sustrase, evidențiază un grad ridicat de pericol social, care nu este atenuat de împrejurările favorabile invocate de inculpați - constând în atitudinea sinceră manifestată în cursul urmăririi penale și lipsa antecedentelor penale - circumstanțe ce nu sunt în măsură să justifice concluzia lipsei pericolului pentru ordinea publică, căci lăsarea în libertate a inculpaților suspectați de comiterea unor asemenea fapte, ar genera o reacție de indignare și de insecuritate din partea comunității.

În plus, în ceea ce-l privește pe inculpatul este îndeplinită și condiția prevăzută de art.148 lit.a Cod procedură penală, căci inculpatul s-a ascuns pentru a se sustrage de la urmărirea penală.

Drept urmare, constatând că încheierea recurată este legală și temeinică, în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.

Conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga fiecare recurent la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu de câte 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații recurenți, și împotriva încheierii de ședință din 11.03.2009 dată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală în dosarul nr-.

Obligă fiecare recurent la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, de câte 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

a

Red.

Dact. /2 ex./30.04.2009

Președinte:Cristina Rotaru
Judecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera, Viorica Costiniu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 90/2009. Curtea de Apel Bucuresti