Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 89/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
626/2009
ÎNCHEIEREA NR. 89 / R
Ședința publică de la data de 25.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
JUDECĂTOR 3: Viorica Costiniu
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu de la data de 19 martie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - SECȚIA a II a PENALĂ în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut in ședința publică răspunde recurentul inculpat personal în stare de arest si asistată de avocat din oficiu, cu delegația nr.- emisă de Baroul București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Recurentul inculpat declară ca este de acord cu asistența din oficiu la acest termen.
In temeiul disp.art.140/3 alin.3 Cod Procedură Penală Curtea procedează la audierea recurentului inculpat, declarația acestuia fiind atașata la dosar.
Constatând ca nu sunt excepții de invocat, probe de administrat și cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată si acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul din oficiu numit pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință si pe fond, rejudecând,revocarea măsurii arestării preventive și cercetarea acestuia in stare de libertate întrucât a recunoscut si regreta comiterea infracțiunii, nu este cunoscut cu antecedente penale si nu va influenta buna desfășurare a cercetării penale. In subsidiar, solicita înlocuirea măsurii preventive cu obligarea de a nu părăsi țara.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază nefondat recursul declarate de inculpat și pune concluzii de respingere a acestuia,încheierea de ședință fiind legală si temeinică, apreciindu-se corect incidența disp.art.149/1, art.143 si art.148 lit.f Cod Procedură Penală, si existența indicilor temeinice din care rezulta presupunerea rezonabila ca acesta a săvârșit infracțiunea de tentativa la omor, concluziile raportului preliminar medico-legal, declarațiile martorilor,recunoașterile de pe planșele foto, si fata de modalitatea concreta si împrejurările reale ale comiterii faptei, gravitatea acesteia, rezonanta socială, atitudinea inculpatului care s-a sustras cercetărilor, apreciază că judecarea acestui inculpat in stare de libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
In ultimul cuvânt, recurentul inculpat declara ca regreta fapta.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 19.03.2009 pronunțată în dosarul nr- s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
În baza art. 136 Cod procedură penală, art. 143 Cod procedură penală, art. 148 alin. 1 lit. a, e și f Cod penal și 1491Cod procedură penală s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului.
Pentru a pronunța această soluție, TRIBUNALUL BUCUREȘTIa reținut că prin referatul întocmit la data de 19.03.2009 în dosarul Nr.708/P/2009 al Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa fost făcută propunerea de arestare preventivă a inculpatului, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev. și ped. de art.20 rap. la art. 174-175 lit.i Cp. reținându-se în fapt în sarcina acestuia că la data 08.03.2009, pe fondul unui conflict spontan în B, str.-, sector 4, înjunghiat-o cu un cuțit-briceag pe partea vătămată în zone corporale vitale cauzându-i leziuni grave care i-au pus viața în primejdie.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin ordonanța emisă la data de 09.03.2009 de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor calificat, prev. și ped. de art.20 rap. la art.174-175 lit.i Cp.
Din analiza dispozițiilor legale incidente în materia luării măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale Tribunalul a reținut că, potrivit disp. art. 149/1.pen. pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului în prezenta cauză trebuie să fie întrunite condițiile prev. de art.143.pen. și să existe în mod corespunzător unul din cazurile prev. de art. 148.pen.
În ceea ce privește existența în cauză a probelor și indiciilor temeinice că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, Tribunalul a avut în vedere concluziile preliminarii medico-legale, declarația inculpatului, declarațiile martorilor, declarațiile părții vătămate, recunoașterile de pe planșe foto, toate aflate la dosarul de urmărire penală și care constituie probe - în sensul disp. art.143 pr.pen.- că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat.
Astfel fiind, Tribunalul a constatat că există în prezenta cauză penală probe certe că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, a exercitat presiuni asupra părții vătămate și că a încercat o înțelegere frauduloasă cu aceasta și a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și în cauză există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dispozițiile art.148 lit. a, e și f pr.pen. fiind îndeplinite.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului Tribunalul a avut în vedere circumstanțele reale ale faptei, modalitatea concretă de săvârșire a acesteia, natura și gravitatea acesteia.
Cu privire la aspectele vizând persoana inculpatului, acestea vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei pe fond.
La adoptarea hotărârii Tribunalul a avut în vedere și disp. art.136 alin. ultim pr.pen. ținând seama de scopul măsurii preventive, de gradul de pericol social al infracțiunilor, de vârsta, antecedentele precum și de celelalte situații privind persoana inculpatului pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal în scopul administrării tuturor probelor în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele spre justa ei soluționare.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul, criticând soluția ca netemeinică și nelegală și a solicitat punerea în libertate.
Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856Cod procedură penală, constată că acesta este nefondat.
În cauză există indicii temeinice care conturează presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta ce i se reține în sarcină.
Gravitatea infracțiunii reținute, care este una de violență - tentativa de omor, aspectul că fapta a fost comisă în loc public, justifică aprecierea că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind îndeplinită și condiția cu privire la cuantumul pedepsei prevăzute de lege, astfel încât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală;
De aceea Curtea constată că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul conform art. 38515pct. 2 lit. b Cod procedură penală și în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală îl va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 19.03.2009 dată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.03.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-8.05.2009
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera, Viorica Costiniu