Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 101/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 101

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Doru Filimon JUDECĂTOR 2: Membri Valentina Trifănescu

- - - - JUDECĂTOR 3: George

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

Pe rol, judecarea recursului formulat de petentul împotriva sentinței penale nr. 257 din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul, lipsind intimatul.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea dosarului la parchet pentru administrarea de probe, arătând că anterior nu a fost citat.

Reprezentantul parchetului a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precizând că termenul procedurii trebuie să fie rezonabil, însă nu este prevăzut un termen.

Soluția pronunțată este legală și temeinică întrucât polițistul nu a putut să sancționeze pe cei care tăiau lemne.

CURTEA,

Asupra recursului de față;

Prin sentința penală nr. 257 din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr.593/P/10.10.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj în contradictoriu cu intimatul făptuitor și a fost obligat petentul la 30 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin plângerea adresată Tribunalului Gorj petentul a contestat rezoluția nr. 593/P/10.10.2008 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

În motivarea plângerii, a arătat că, echipajul jandarmeriei nu a fost audiat, deși a participat la cercetarea efectuată de către intimatul făptuitor în calitate de agent de poliție iar procesul verbal încheiat de către același intimat făptuitor nu este definitiv fiind atacat cu plângere la instanța de judecată, nefiind definitiv, solicitând completarea probatoriului în acest sens.

Pentru verificarea temeiniciei și legalității rezoluției contestate de către petent, tribunalul a reținu următoarele:

Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj,petentul a solicitat cercetarea agentului de poliție din cadrul Postului de Poliție pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.246 pen, 289 și 291.pen.

În motivarea plângerii a arătat că, acest agent de poliție nu a luat măsuri de constatare a sustragerii de material lemnos de către, faptă sesizată de către petent, și în mod nejustificat l-a sancționat contravențional.

Prin rezoluția susmenționată, în urma efectuării actelor de urmărire penală, procurorul a dispus neînceperea urmăriri penale față de agentul de poliție pentru faptele sesizate.

În motivarea rezoluției, s-a reținut că, intimatul făptuitor nu a comis faptele sesizate.

Tribunalul, analizând prezenta plângere prin prisma motivelor invocate, văzând și rezoluția contestată precum și probatoriul în baza căruia a fost adoptată, a reținut că plângerea este neîntemeiată.

În cauză procurorul a stabilit o corectă și completă stare de fapt în sensul că, la denunțul petentului privind sustragerea de material lemnos de către numitul, agentul de poliție împreună cu - pădurar în cadrul OS s-a deplasat la domiciliul lui constatând că acesta cu fiul său debitau material lemnos și luând măsuri de cercetare a provenienței acestui material întocmindu-se cauza penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.Cărbunești, sub nr. 2511/P/2008.

Întradevăr, intimatul făptuitor s-a deplasat și a cercetat fapta sesizată de către petent cu o întârziere de cca.2 ore însă acest lucru s-a datorat împrejurării că, la momentul sesizării faptei agentul de poliție se afla la cercetarea unui incendiu produs la locuința numitei, din satul.

Totodată, deși petentului i se adusese la cunoștință începerea cercetărilor în cauza sesizată, a continuat să mai apeleze telefonul de urgență 112, motiv pentru care a fost sancționat contravențional de către același lucrător de poliție în baza dispa.rt.2 pct.13 din 61/1991.

Tribunalul a concluzionat că intimatul făptuitor în virtutea funcției sale de lucrător de poliție a acționat în deplină legalitate, în limita și cu respectarea atribuțiilor ce-i reveneau, urmare a denunțului petentului și de asemenea sancționarea petentului s-a făcut pe deplin temei legal ca urmare a continuării apelării telefonului de urgență 112.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs petentul solicitând trimiterea cauzei la parchet pentru administrarea unor probe.

Recursul este nefondat.

Instanța de fond a apreciat în mod corect că plângerea formulată de către petent este nefondată.

Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că agentul de poliție s-a deplasa împreună cu pădurarul la locuința numitului și, ulterior, l-a încunoștințat și pe petent cu privire la cele constatate în legătură cu materialul lemnos și a luat măsuri de cercetare a provenienței materialului lemnos, în acest sens fiind înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbunești cauza cu nr. 2511/P/2008.

Întrucât petentul fusese încunoștințat de către intimat despre cercetările efectuate, acesta a apelat telefonul de urgență 112, fiind sancționat contravențional, potrivit art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991, potrivit procesului verbal seria - nr. -.

Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul, ca nefondat.

Văzând și dispoz. art. 192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de petentul împotriva sentinței penale nr. 257 din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, ca nefondat

Obligă recurentul la 40 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 ianuarie 2010.

- - - - -

Grefier,

Red.jud.GC

IB/22.02.2010

Președinte:Doru Filimon
Judecători:Doru Filimon, Membri Valentina Trifănescu, George

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 101/2010. Curtea de Apel Craiova