Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 111/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 111/2008

Ședința publică din 02 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mircea Bădilă

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de

Procuror -

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petentul împotriva rezoluției nr. 721/II/2/2008 din 21.07.2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA și a rezoluției nr. 57/P/2008 din 30.06.2008 procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata asistată de apărător ales, avocat, lipsă fiind petentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al intimatei, avocat, solicită în temeiul art. 2781al. 8 lit. a Cod procedură penală respingerea ca nefondată a plângerii formulate și menținerea ca temeinice și legale a soluțiilor pronunțate, cu cheltuieli de judecată.

Arată că față de intimată s-au desfășurat acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea posesiei, de nerespectare a hotărârii judecătorești și de tulburare a folosinței locuinței.

Învederează instanței faptul că prin sentința civilă nr. 1453/1995 pronunțată de Judecătoria Sibius -a dispus sistarea stării de indiviziune între C și C prin formarea a două loturi și atribuirea lor acestor persoane. În anul 1997 fiica lui C, R, împreună cu soțul ei, de comun acord cu intimata au construit gardul despărțitor dintre cele două proprietăți, gard menținut până în anul 2007 când imobilul proprietatea celor doi a fost vândut petentului, fapt ce rezultă și din declarațiile martorilor audiați în cauză, martori care arată că nu există nici un material depozit pe terenul petentului.

Mai mult, arată că faptele invocate de petent s-au petrecut în anul 1997, astfel că se pune problema prescripției acestor fapte.

Apreciază că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale celor trei infracțiuni pentru care s-a formulat plângere penală, dovadă în acest sens fiind și faptul că avocatul petentului în plângerea formulată nu mai susține decât o singură infracțiune, cea de tulburare de posesie.

Precizează că, în cazul tulburării de posesie, lipsește atât acțiunea de ocupare a unui imobil al altuia, posesia asupra acestui imobil lipsind cu desăvârșire, cât și intenția de a ocupa imobilul.

Cu privire la infracțiunea de nerespectare a hotărârii judecătorești, arată că în cauză este vorba de o hotărâre de sistare de indiviziune și nu o hotărâre de grănițuire, astfel încât nu poate fi vorba de nerespectarea hotărârii atâta timp cât nu se cunoaște amplasamentul exact al liniei de graniță.

Cu privire la infracțiunea de tulburare a folosinței locuinței, precizează că această infracțiune presupune o faptă prin care se tulbură în mod repetat folosința locuinței, cerința esențială pentru existența acestei infracțiuni fiind caracterul repetat al tulburării folosinței.

Reprezentanta Parchetului solicită respingerea plângerii formulate de petent ca fiind nefondată având în vedere faptul că în baza probatoriului administrat s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a formulat plângere penală.

CURTEA DE APEL

Asupra cauzei penale de față:

Constată că la data de 14 august 2008 s-a înregistrat la această instanță sub nr- plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 721/II/2/2008 din 21.07.2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA și a rezoluției nr. 57/P/2008 din 30.06.2008 a procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.

În motivarea plângerii petentul a arătat că soluțiile procurorului sunt greșite întrucât avocata Cac omis o infracțiune de tulburare de posesie prin aceea că a mutat gardul ocupând o suprafață de circa 200 mp din terenul lui.

Examinând soluțiile pronunțate de procurori, Curtea reține următoarele:

Prin rezoluția nr. 57/P/2008 din 30.06.2008 a procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, în urma efectuării actelor premergătoare, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita C, avocat în cadrul Baroului S, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 220 Cod penal, art. 271 Cod penal și art. 320 Cod penal, reținându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni pentru care a formulat plângere penală petentul, soluție menținută și prin rezoluția nr. 721/II/2/2008 din 21.07.2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat (declarațiile martorilor și C ) că gardul dintre proprietățile petentului și intimatei a fost construit de proprietara anterioară, numita R, iar intimata C nu a modificat amplasamentul acestuia, probându-se și faptul că intimata nu a depozitat materiale de construcții pe terenul proprietatea petentului. De asemenea, s-a reținut în mod corect că sentința civilă nr. 1453/1995 a Judecătoriei Sibiua dispus doar asupra sistării indiviziunii, nu și asupra graniței dintre proprietățile părților, astfel că nu s-a comis nici infracțiunea de nerespectare a hotărârilor judecătorești.

Prin urmare, faptele imputate de petent, neîntrunind elementele constitutive ale infracțiunilor arătate în plângere, în mod corect au dus la soluția de neîncepere a urmăririi penale.

Față de cele de mai sus și de dispozițiile art. 2781alin. 8 lit. a Cod procedură penală, plângerea petentului este nefondată și urmează a fi respinsă.

În temeiul art. 192 al. 2 Cod procedură penală petentul va fi obligat să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar în baza art. 193 Cod procedură penală intimatei suma de 2152,8 lei cu același titlu.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției nr. 721/II/2/2008 din 21.07.2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA și a rezoluției nr. 57/P/2008 din 30.06.2008 a procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.

Obligă pe petent să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, iar intimatei C suma de 2152,8 lei cu același titlu.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare cu petentul și de la pronunțare cu intimata.

Pronunțată astăzi 2 oct. 2008 în ședință publică.

Președinte, Grefier,

- - - -

Red.

Tehnored.

2 ex./29.10.2008

Președinte:Mircea Bădilă
Judecători:Mircea Bădilă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 111/2008. Curtea de Apel Alba Iulia