Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 140/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR.140

Ședința publică din data de 08 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată potrivit art.278/1 Cod procedură penală, de petentul domiciliat în B,-,.3, apart.13, județul B, împotriva rezoluțiilor 119/P/2009 din 02 iulie 2009 și nr.959/II/2/2009 din 10 august 2009 ale emise în dosarul nr.119/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul personal, lipsă fiind intimata -.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, învederează instanței că a fost atașat dosarul de urmărire penală nr.119/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI în care au fost adoptate rezoluțiile nr.119/P/2009 din 02 iulie 2009 și nr.959/II/2/2009 din 10 august 2009.

Petentul având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat ori excepții de invocat și solicită acordarea cuvântului în susținerea plângerii. Depune la dosar concluzii scrise însoțite de un set de acte, aflate la filele 16 - 23 dosar.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de judecată și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.

Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Petentul având cuvântul, a susținut că făcându-se o comparație între declarațiile mincinoase făcute de învinuiții, și din dosarele de urmărire penală nr.281/P/2005 și nr.3003/P/2005 instrumentate de intimata - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău și actele depuse la dosarul cauzei de acesta, se poate trage concluzia că aceasta, prin soluțiile dispuse i-a favorizat pe învinuiți atunci când și-a motivat rezoluțiile prin afirmații de genul: faptele pentru care sunt incriminați respectivii - nu există, lucru total fals, ceea ce atrage sancțiunea nulității absolute asupra acestor rezoluții de neîncepere a urmăririi penale, dispuse în mod abuziv.

- 2 -

De asemenea, a mai arătat că din dispozitivul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale împotriva căreia se plânge, nu reiese motivele de fapt și de drept pentru care i-a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată împotriva intimatei, astfel că rezoluția dată în dosarul de urmărire penală nr.119/P/2009 de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI este lovită de nulitate absolută, întrucât nu se întemeiază pe probele administrate la dosarul cauzei.

Pentru motivele mai sus enunțate, a solicitat instanței admiterea plângerii și trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, în vederea refacerii tuturor actelor procedurale întocmite până în prezent, inclusiv administrarea probei cu expertiză extrajudiciară de specialitate în vederea soluționării juste și legale a cauzei, atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingerea plângerii formulate de petent ca fiind neîntemeiată și menținerea rezoluțiilor atacate întrucât sunt legale și temeinice, întrucât, din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că intimata a respectat prevederile procesual penale, iar infracțiunile pentru care s-a formulat plângerea nu există.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Persoana vătămată domiciliat în municipiul B,-, bloc 1 Intervenții, etaj 3, apart.13, județul B, formulat plângere penală și înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, împotriva procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, susținând că aceasta a comis infracțiuni de abuz în serviciu și de favorizare a infractorului.

În cuprinsul plângerii, persoana vătămată a reclamat că respectivul procuror a instrumentat dosarele penale nr.281/P/2005 și nr.3003/P/2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, cu superficialitate și subiectivism, ignorând în mod voit toate probele propus de el.

În urma cercetărilor întreprinse de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, ca urmare a sesizărilor formulate de petent, s-a constatat că faptele sesizate nu există și ca atare, prin rezoluția nr.119/P/2009 din 02 iulie 2009 s-a dispus în temeiul disp.art.228 alin.4 Cod procedură penală, rap.la art.109 lit.a Cod procedură penală, neînceperea urmăririi penale față de - procuror în cadrul parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni prev.de art.246 și respectiv art.264 Cod penal.

Astfel, din dosarul penal nr.281/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, rezultă că numitul a formulat plângere penală împotriva a doi reprezentanți ai SC""SA B, iar prin referatul organelor de poliție din 25 aprilie 2005 fost propusă neînceperea urmăririi penale.

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău care supraveghea cercetările, a dispus prin rezoluția din 12 iunie 2005 neînceperea urmăririi penale, fapt ce l-a nemulțumit pe petentul.

- 3 -

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de procurorul respectiv, petentul a formulat plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr.959/II/2/2009 din 10 august 2009 de către Procurorul general de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

În continuare, petentul a formulat plângere penală conform art.278/1 Cod procedură penală, împotriva rezoluțiilor procurorului adresată instanței de judecată.

În susținerile sale, petentul arată că d-na procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău în mod greșit a confirmat propunerea organelor penale de a nu se începe urmărirea penală față de învinuiții, și, instrumentând în mod superficial actele de urmărire penală ce au făcut obiectul dosarelor nr.281/P/2005 și nr.3003/P/2005.

Prin rezoluțiile date în aceste dosare, intimata - procuror i-a favorizat pe învinuiți atunci când și-a motivat rezoluțiile, în sensul că aceștia nu s-ar face vinovați de faptele reclamate.

Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea plângerii și trimiterea dosarului la parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI în vederea refacerii tuturor actelor procedurale întocmite până în prezent, în vederea soluționării juste și legale a cauzei.

Curtea constată că plângerea petentului este nefondată.

În mod corect prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI nr.119/P/2009 din 02 iulie 2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, deoarece în urma cercetărilor efectuate nu au rezultat date care să evidențieze existența vreunei fapte cu potențial penal.

Intimata - procuror care a supravegheat cercetările în două dosare de urmărire penală care au fost formate ca urmare a unor sesizări ale petentului, a dat rezoluții de neîncepere a urmăririi penale față de persoanele reclamate, confirmând referatele date în acest sens de către organele de poliție pe considerentul că faptele reclamate nu există.

Procurorul a analizat temeinic și competent probele administrate în cauză, iar soluțiile dispuse de aceasta în condițiile prevăzute de lege au fost date potrivit art.64 alin.2 și 3 din Legea nr.304/2004 republicată.

În consecință, neexistând date din care să rezulte comiterea vreunei fapte cu potențial penal de către intimata - procuror, Curtea constată că plângerea formulată de petentul este nefondată, urmând a fi respinsă, conform art.278/1 pct.8 lit.a Cod procedură penală și se va menține rezoluția nr.119/P/2009 din 02 iulie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

- 4 -

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul domiciliat în municipiul B, str.- -, bloc 1 - Intervenții, nr.1,.3, apart.13, județul B, împotriva rezoluției nr.119/P/2009 din 02 iulie 2009 Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI și menține această rezoluție.

Obligă petentul la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, iar pentru intimată de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 08 octombrie 2009.

Președinte

Grefier

Red.VM

Tehnored.EV

2 ex./20.10.2009

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Vasile Mărăcineanu
Judecători:Vasile Mărăcineanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 140/2009. Curtea de Apel Ploiesti