Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 158/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 158
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Laura Ani Bogdan
JUDECĂTOR 3: Gheorghe G
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr.279/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentul și intimatul G jr.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța pune în discuție excepția tardivității față de plângerea formulată de petentul și a recursului declarat de procuror.
Petentul apreciază că toate plângerile sale împotriva rezoluțiilor procurorului au fost formulate în termenul legal, însă recursul promovat de procuror este tardiv cu încălcarea dispozițiilor art. 363.C.P.P.
Procurorul solicită respingerea excepției de tardivitate atât în ce privește plângerea petentului cât și cea a recursului declarat de procuror, arătând că data de 2.12.2009 este data depunerii motivelor de recurs și nu data declarării recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin sentința penală nr.279/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a fost admisă plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției procurorului din 09.04.2009 dată în dosar nr. 522/P/1991 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și rezoluției prim procurorului din 16.07.2009 dată în dosar nr. 237/II/2/2009.
Au fost desființate rezoluțiile atacate și s-a dispus trimiterea cauzei la procuror în vederea redeschiderii urmăririi penale cu privire la învinuitul G, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 Cod penal.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 29.07.2009, petentul a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună desființarea rezoluției procurorului din 09.04.2009 dată în dosar nr. 522/P/1/1991 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și rezoluția prim-procurorului din 16.07.2009 dată în dosar nr. 237/II/2/2009 și trimiterea cauzei la Parchet pentru refacerea actelor de urmărire penală și administrarea probelor pe care le-a solicitat.
În motivarea plângerii a arătat că nu a fost respectată dispoziția procurorului adjunct, respectiv decizia instanței supreme nr. 3068/26.02.2003 de refacere a actelor de urmărire penală și de administrare a probelor solicitate de petent.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut următoarea stare de fapt:
În noaptea de 19/20.12.1991, în vârstă de 73 de ani, încadrat ca paznic la A - Ferma nr. 4 taurine, a dispărut de la locul de muncă, fiind găsit decedat într-o fosă de colectare a dejecțiilor animaliere, situată la aproximativ 300 de locul său de muncă, la data de 13 ianuarie 1992.
Inițial, s-a dispus, în două rânduri - prin rezoluția din 23.12.1994 și, respectiv, prin rezoluția din 18.03.1994 - neînceperea urmăririi penale în cauza privind moartea violentă a lui, invocându-se prevederile art. 10 lit. a) raportat la art. 228 al. 4 Cod procedură penală. Împotriva soluțiilor adoptate a formulat plângeri repetate, fiul victimei, în care a susținut că moartea tatălui său nu ar fi una accidentală, arătând că acesta ar fi fost imobilizat și aruncat în fosa respectivă de către G senior și G junior, persoane cu care victima s-ar fi aflat în relații de dușmănie.
Urmare a acestor plângeri, soluțiile au fost succesiv infirmate de Parchetul de lângă Curtea de Apel Timișoara, prima prin rezoluția nr. 1319/II/2/1997 din 9.11.1998, iar secunda prin rezoluția nr. 487/II/2/1999 din 30.04.1999, dispunându-se reluarea și completarea cercetărilor.
Ulterior, la data de 24.05.1999, prin rezoluția olografă a procurorului, scrisă în colțul superior dreapta al primei pagini din rezoluția nr. 487/II/2/30.04.1999, s-a dispus începerea urmăririi penale față de G senior și G junior pentru infracțiunea de omor prev. și ped. de art. 174 Cod penal.
Urmărirea penală a fost închisă prin rezoluția din 21.12.2000 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, act prin care s-a dispus, în baza art. 10 lit. d), art. 11 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților G senior și G junior sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, faptă incriminată de prevederile art. 174 Cod penal, concluzionându-se raportat la probele de la dosar, că moartea victimei s-a datorat în exclusivitate culpei sale.
Soluția a fost criticată de petentul la procurorii ierarhic superiori, până la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție (denumire valabilă pentru momentul formulării acelei plângeri) cu același rezultat - respingerea plângerilor, și consecutiv, la instanța de judecată competentă, petiționarul adresându-se la acea dată justiției în temeiul art. 21 din Constituția României, text ce a primit o aplicabilitate directă ca efect al deciziei nr. 486/2.12.1997 pronunțată de Curtea Constituțională a României.
Tribunalul Arada respins plângerea formulată de petentul împotriva rezoluției de neîncepere a urmărire penală emisă în dosarul nr. 522/P/1991 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad.
Apelul petentul a fost respins de Curtea de Apel Timișoara prin decizia penală nr. 22/A/29.01.2003, pronunțată în dosarul nr. 363/P/2003, hotărâre atacată cu recurs de petiționar care a criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
Curtea Supremă de Justiție, considerând că s-a reținut o stare de fapt incertă, în baza unei probațiuni incomplete, a admis recursul petentului, a casat hotărârile atacate și a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad pentru refacerea actelor de urmărire penală și administrarea probelor solicitate de petent.
În concret, instanța supremă a dispus reaudierea martorilor, G, și, pe situația de fapt.
Procurorul desemnat să efectueze urmărirea penală a procedat la ascultarea amănunțită a martorilor G, - și, a realizat o nouă cercetare la fața locului și l-a audiat pe învinuitul G junior, constatând că celălalt învinuit, G senior a decedat la data de 17.10.2005. Prin ordonanța din 3.03.2006 procurorul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor doi, în conformitate cu prevederile art. 10 lit. d), art. 11 pct. 1 lit. b) Cod procedură penală.
Conducătorul parchetului, prin ordonanța nr. 45/II/2/2006, a admis noua plângere formulată de petent, a infirmat soluția dată și a dispus reluarea cercetării, desemnând un alt procuror care să exercite atribuțiile Ministerului Public în cauză, în conformitate cu prevederile art. 209 al. 3 Cod procedură penală.
În temeiul art. 10 lit. a), art. 11 pct. 1 lit. b), art. 249 Cod procedură penală, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arada dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G junior, omițând să se pronunțe în legătură cu fapta pentru care s-a început urmărirea penală față de învinuitul G senior.
Prin ordonanța nr. 485/II/2/2007, din 22.02.2008, primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arada admis plângerea formulată de petiționarul, a infirmat rezoluția de neurmărire și a dispus reluarea urmăririi penale, repartizând dosarul unui procuror din cadrul unității, pentru a evita incompatibilitatea, care să efectueze urmărirea penală.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, prin rezoluția din 29.05.2008, în baza art. 10 lit. a), art. 11 pct. 1 lit. b), art. 249 al. 1 Cod procedură penală, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului G junior, pentru comiterea infracțiunii de omor, prev. și ped. de art. 174 Cod penal, fără a face vreo referire la celălalt învinuit, G senior.
Împotriva acestei soluții a formulat plângere, în temeiul art. 278 al. 1 Cod procedură penală, petentul criticând-o pentru ignorarea sistematică a dispozițiilor instanței supreme care a hotărât, "expressis verbis", "refacerea actelor de urmărire penală și administrarea tuturor probelor solicitate de petent" în sensul "reaudierii tuturor martorilor și confruntării acestora între ei".
Prin ordonanța din 18.08.2008 dată de prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad în dosar nr. 243/II/2/2008 a fost admisă plângerea petentului, infirmată rezoluția din 29.09.2008 și s-a dispus redeschiderea urmăririi penale și reluarea acesteia față de învinuiții G senior - față de care este obligatorie pronunțarea unei soluții, și G junior, observând că, în raport de primul, a intervenit un impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale, urmând ca, pe lângă efectuarea actelor de urmărire penală dispuse, să se procedeze la refacerea actelor de urmărire penală, la readministrarea probatoriilor, la confruntări și la celelalte activități ordonate, în conformitate cu dispozițiile hotărârii instanței supreme și cu considerentele ordonanței.
Prin ordonanța din 09.04.2009 dată de procuror în dosar nr. 522/P/1991 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arads -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților G (tatăl) și G (fiul), pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 Cod penal, deoarece lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii - latura obiectivă.
Procurorul a procedat la reaudierea martorilor G, -, și Învinuitul G (fiul), prevalându-se de disp. art. 70 al. 2 Cod procedură penală, a refuzat să dea declarații și să fie confruntat cu partea vătămată.
Analizând probele administrate în cauză care au evidențiat cauza morții, existența unui conflict mai vechi între părți, condițiile meteo, procurorul a concluzionat că moartea lui s-a datorat propriei acțiuni culpabile.
Împotriva acestei soluții a formulat plângere petentul la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad care prin ordonanța din 16.07.2009 a dispus respingerea plângerii ca neîntemeiată. S-a apreciat că din probele administrate în cauză nu s-a putut reține vinovăția învinuiților G (fiul) și G (tatăl), în altă ordine de idei, arătând că învinuitul sau inculpatul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția; organele judiciare sunt cele cărora le revine obligația administrării probelor de vinovăție, iar învinuitul/inculpatul are dreptul, potrivit art. 66 Cod procedură penală să dovedească lipsa de temeinicie a acestor probe. În caz de îndoială asupra vinovăției așa cum este și în cazul de față, dacă această îndoială nu este înlăturată după administrarea de noi probe, prezumția de vinovăție subzistă, întrucât orice îndoială profită învinuitului/inculpatului.
Verificând soluțiile atacate tribunalul a constatat că soluția procurorului se întemeiază doar pe declarațiile martorilor audiați de procurorul în cursul lunii februarie 2009, respectiv G, -, și G, făcându-se abstracție de celelalte probe administrate în cauză începând cu luna ianuarie 1992.
De asemenea, nu au fost respectate dispozițiile instanței supreme privitoare la refacerea actelor de urmărire penală și administrarea tuturor probelor solicitate de petent, realizarea unor eventuale confruntări.
S-a mai reținut că nu au fost respectate dispozițiile prim-procurorului în sensul că nu a fost audiat martorul, și nu a fost realizată confruntarea între martorii, și învinuitul G junior pentru lămurirea contradicțiilor existente între declarațiile acestora. Aceste contradicții privesc natura conflictului preexistent între victimă și învinuit, între petentul și învinuit, persoanele care au rămas în fermă în seara dispariției victimei.
Deoarece nu au fost administrate probe privitor la ceea ce au făcut învinuiții în fermă în acea seară și nu a fost audiat petentul, deși acesta conform celor susținute în plângere la instanță declară că formulează și cereri de probațiune.
Deși din probele administrate în cauză a rezultat că pentru a se ajunge la locul unde a fost găsită victima, aceasta ar fi trebuit să parcurgă un alt traseu decât cel obișnuit, acest aspect nu a fost clarificat.
Astfel, procurorul urmează a audia martorii, cu privire la conflictul existent între victimă și învinuitul G senior din seara ce a precedat dispariția victimei și despre modul în care și-au petrecut timpul în fermă învinuiții G senior și G junior în noaptea dispariției victimei.
De asemenea, procurorul urmează a administra probele propuse de petentul, de a stabili o schiță a traseului parcurs în mod obișnuit de victimă spre domiciliu, precum și a traseului parcurs de victimă în noaptea dispariției, respectiv a găsi explicația pentru care victima a parcurs alt traseu decât cel obișnuit.
Procurorul urmează a analiza întreg materialul probator administrat în cauză, realizarea de confruntări între învinuitul G junior și martorii audiați în cauză cu privire la contradicțiile existente în relatările acestora și orice alte confruntări pe care le apreciază ca fiind utile cauzei.
Împotriva aceste sentințe penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, solicitându-se admiterea recursului formulat, desființarea hotărârii atacate, și pe fond, în principal, respingerea ca inadmisibilă a plângerii formulată de petentul, iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată.
În primul rând, procurorul a invocat excepția de inadmisibilitate a plângerii formulată de petent, deoarece acesta a atacat exclusiv ordonanța nr. 237/II/2/16.07.2009 a Primului procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, și nu ordonanța procurorului de caz, cu toate că s-a statuat constant în practica instanțelor judecătorești că obiectul plângerii prev. de art. 278 ind. 1 alin.1 p Cod Penal îl constituie rezoluție de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanța, ori după caz rezoluția de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale dată de procuror și nu actul prin care procurorul ierarhic superior respinge plângerea făcută conform art. 275, 278.p Cod Penal împotriva unei astfel de rezoluții sau ordonanțe.
În al doilea rând, s-a arătat că martorii audiați și reaudiați în cauză de către procurorii desemnați cu efectuarea urmăririi penale în depozițiile lor nu au oferit nici o informație asupra faptului principal ce face obiectul probațiunii, în cazul omuciderii, reprezentându-o acțiunea prin care a fost curmată viața persoanei, vizând numai fapte probatorii care nu sunt în măsură nici măcar să conducă la ideea că moartea victimei s-ar datora unei acțiuni umane exterioare și cu atât mai mult, nu sunt în măsură să confirme vinovăția învinuiților cu privire la acest deces.
S-a mai menționat că în raportul de constatare medico legală nr. 7/B/1/1992 s-a concluzionat că moartea lui a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice prin înecare, constatându-se că nu au existat leziuni traumatice sau semne de violență pe corpul acestuia care să indice o agresiune umană externă.
Pe de altă parte, cu ocazia cercetării la fața locului nu a fost pus în evidență vreun indiciu care să determine concluzia că moartea victimei s-a produs consecutiv unei agresiuni umane.
S-a mai menționat că, ca urmare a utilizării tehnicii de detecție a comportamentului simulat de tip poligraf, s-a stabilit că nu sunt modificări psihofiziologice caracteristice reactivității emoționale, care au condus la concluzia că subiecții au fost sinceri la răspunsurile date la întrebările relevante.
Procurorul a mai arătat că reaudierea martorului a cincia oară, la 20 de ani după moartea victimei, nu poate furniza date suplimentare în raport cu declarațiile anterioare, audierea în premieră a martorului, stabilirea unei schițe a prezumptivului traseu urmat de victimă, nu sunt utile,iar confruntările cu învinuitul G- fiul, nu sunt posibile câtă vreme acesta refută să mai dea vreo declarație, astfel că toate aceste mijloacele probă ordonate, nu au relevanță probatorie cu privire la faptul principal și sunt inutile.
Examinând sentința penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp.art. 385 ind. 6 alin.3 p Cod Penal, instanța constată că recursul formulat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad este fondat, pentru considerentele care urmează a fi expuse în continuare.
Prin ordonanța din data de 09.04.2009 dată în dosar nr. 522/P/1991 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arads -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiților G ( tatăl ) și G ( fiul ) pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174.p, considerându-se că lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura obiectivă, fiind incidente disp.art. 10 lit.d
C.P.P.Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petentul, plângere care a fost înregistrată la Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad la data de 24.04.2009, plângerea fiind soluționată prin ordonanța din 16.07.2009 în lucrarea nr. 237/II/2/2009 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, respectiv de primul procuror al acestei unități de parchet, prin respingerea plângerii formulate de către petent.
Conform disp.art. 278 ind. 1 alin.2 p Cod Penal, în cazul în care prim procurorul parchetului nu a soluționat plângerea în termenul prevăzut în art. 277.C.P.P. ( 20 de zile ), termenul prevăzut în alin.1 al art. 278 ind. 1.p Cod Penal curge de la data expirării termenului inițial de 20 de zile, în speța de față petentul având la dispoziție un termen de practic 40 de zile, începând cu data de 24.04.2009 ( data depunerii plângerii la parchet ), iar la data de 03.06.2009 a expirat termenul de depunere a plângerii împotriva ordonanței date de primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, neavând relevanță faptul că acesta nu a soluționat în termenul de 20 de zile prevăzut de textul de lege plângerea cu care a fost investit.
Se observă că petentul a formulat plângerea în fața instanței împotriva ordonanțelor menționate, la data de 29.07.2009, conform ștampilei aplicate de Tribunalul Arad, adică cu depășirea termenului legal explicat mai sus și așa cum s-a mai arătat, acest termen expirând la data de 03.06.2009, neavând relevanță nici faptul că ordonanțele procurorului nu au fost comunicate petentului, acesta trebuind să se adreseze după 40 de zile după depunerea plângerii la primul procuror al parchetului, instanței de judecată, în cazul în care dorește să formuleze plângere împotriva ordonanței procurorului.
Pentru toate aceste considerente, instanța apreciază că plângerea formulată de petent în fața instanței de judecată împotriva ordonanței din 09.04.2009 în dosar nr. 522/P/1991 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, menținută prin ordonanța prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 237/II/2/2009 din 16.07.2009, apare ca tardivă și în aceste condiții se impune admiterea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, împotriva sentinței penale nr. 279/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad, va casa această sentință penală și în urma rejudecării, în temeiul art. 278 ind. 1 alin.8 lit.a teza I- p Cod Penal cu raportare la art. 278 ind. 1 alin.2 p Cod Penal, va respinge ca tardivă plângerea arătată mai sus.
În ceea ce privește excepția de tardivitate a recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, instanța apreciază că această excepție invocată de petent este neîntemeiată.
Astfel, Tribunalul Arada pronunțat sentința penală nr. 279 la data de 27.10.2009 în dosar nr-, iar recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arada fost înregistrat la data de 03.11.2009, în condițiile în care, hotărârea atacată putea fi recurată în termen de 10 zile de la pronunțare, recursul declarat în cauză încadrându-se în acest termen legal.
Față de soluționarea prezentei cauze, pe baza excepției de tardivitate a plângerii formulate de petent, instanța nu va mai analiza criticile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în motivele de recurs, care se referă la fondul cauzei, respectiv problema admisibilității unei astfel de plângeri, considerând că nu se poate pune problema inadmisibilității plângerii formulate de către petent, așa cum s-a susținut în motivele de recurs ale parchetului.
Pentru acest motiv, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată excepția de tardivitate a recursului formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, invocată de către petent.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 p Cod Penal,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.3853p Cod Penal respinge ca neîntemeiată excepția de tardivitate a recursului invocată de petent.
În temeiul art.38515pct.2 lit.d p Cod Penal admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr.279/27.10.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Casează sentința penală recurată și rejudecând:
În temeiul art.2781alin.8 lit.a teza I p Cod Penal raportat la art.2781alin.2 p Cod Penal respinge ca tardivă plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței dată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în dosarul nr.522/P/1991 din 09.04.2009, menținută prin ordonanța prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr.237/II/2/2009 din 16.07.2009.
În temeiul art.192 alin.3 p Cod Penal cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică din 11 Februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - G
Grefier,
Red.GB/12.02.2010
Tehnored AJ/2 ex/25.02.2010
Prima instantă: Trib. AR - -
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Laura Ani Bogdan, Gheorghe
