Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 159/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE PENALĂ Nr. 159
Ședința publică de la 11 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Laura Ani Bogdan
JUDECĂTOR 3: Gheorghe G
Grefier
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 22.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv, asistat de avocați aleși și.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul inculpatului, avocat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând cauza, punerea în stare de libertate a inculpatului, sau în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicția de a părăsi localitatea, considerând că ar fi în măsură a asigura scopul măsurilor preventive, respectiv buna desfășurare a procesului penal și împiedicarea sustragerii inculpatului de la cercetarea judecătorească. În motivare a arătat că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiuni care aduc o atingere minimă gradului de pericol social ocrotit de lege și anume, s-a început inițial urmărirea penală pentru art. 321 al. 1.C.P.P. ulterior schimbându-se încadrarea juridică pentru art. 321 al. 2.C.P.P. A mai menționat că inculpatul are dreptul la un proces echitabil, că chiar dacă este de etnie roomă, acesta este la prima abatere, iar coinculpații sunt judecați în stare de libertate.
Apărătorul aceluiași inculpat, avocat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii prin care s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpat și punerea acestuia în stare de libertate, apreciind că acesta nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică și nu a avut parte de un proces echitabil. Apreciază că măsura arestării a atins o durată excepțională, în sensul că dosarul trenează din anul 2008, deci a trecut mai bine de un an și 7 luni calendaristic de când inculpatul se află în stare de arest preventiv, și lecturând motivele de apel din prezenta cauză se poate trage concluzia că ciclul procesual ar putea fi reluat.
Procurorul a pus concluzii de respingere a recursului, motivat de faptul că încheierea Tribunalului Timiș ca instanță de apel este legală și temeinică.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a arătat că este de acord cu concluziile apărătorilor săi.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 22.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- s-a respins cererea de restituire a cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale pentru nulitatea absolută a actului de sesizare.
În baza art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 C.P.P. s-a constatat temeinică și legală luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul - apelant, și a fost menținută această măsură, urmând ca legalitatea și temeinicia acesteia să fie verificate înainte de expirarea unui termen de 60 de zile, respectiv 06.04.2010.
S-a respins cererea de înlocuire a arestării preventive a inculpatului cu o altă măsură preventivă, respectiv obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea formulată de apărătorii aleși ai acestuia.
Pentru a se pronunța astfel Tribunalul Timișa reținut următoarele:
În ceea ce privește solicitarea apărătorilor inculpatului de restituirea cauzei la parchet, pentru nulitatea absolută a rechizitoriului s-a constatat că această cerere este nefondată și urmează a fost respinsă, pentru următoarele motive:
Împrejurarea că prin rechizitoriu s-a arătat doar în considerente că față de învinuitul senior și față de urmează a se dispune scoaterea de sub urmărire penală (pentru toate infracțiunile pentru care au fost cercetați, din materialul probator nerezultând că aceștia au participat în vreun fel la incident) și nu s-a mai făcut mențiune despre această soluție de scoatere de sub urmărire penală a inculpatului senior și în dispozitivul rechizitoriului, nu atrage nulitatea absolută a actului de sesizare în condițiile art. 197 al. 2.C.P.P.; raportat și la faptul că această omisiune din dispozitivul rechizitoriului nici nu-l vizează pe inculpatul apelant, ci la vizat doar pe învinuitul senior care nici nu a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, astfel că se apreciază că în speță nu operează excepția nulității absolute a actului de sesizare.
Totodată, s-a mai reținut că aspectele mai sus arătate, invocate în susținerea cererii de restituire, nu justifică restituirea cauzei pentru refacerea urmării penale neîncadrându-se în motivele prevăzute de art. 332 al. 1, 2.
C.P.P.De altfel, eventualele neregularități ale actului de sesizare a primei instanțe trebuiau invocate și verificate de instanță la primul termen de judecată când neregularitățile pot fi înlăturate de îndată, sau prin acordarea unui termen de judecată în acest sens, potrivit procedurii prev. de art. 300.C.P.P. care oferă în mod excepțional o cale de remediu.
Așadar, având în vedere că neregularitățile menționate mai sus au fost invocate abia în fața instanței de apel și că neregularitățile actului de sesizare ( constând în omisiunea dispunerii neînceperii urmăririi penale pentru un învinuit care nu a fost trimis în judecată), nu vizează o încălcare a dispozițiilor legale care să-i fi produs inculpatului apelant vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, tribunalul a apreciat că, în cauză, nu este incidentă excepția nulității absolute a actului de sesizare al instanței, astfel că în prezenta fază a procesului penal ( apel), nu se impune restituirea cauzei pentru refacerea urmăririi penale cu privire la sesizarea instanței, nefiind incidente dispozițiile art. 332 al. 2.C.P.P.
Cu privire la stare de arest a inculpatului, s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive și s-a dispus menținerea arestării preventive a acestuia, având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă și în prezent, în sensul subzistenței art.148 al. 1 lit. f C.P.P. întrucât s-a constatat că pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de 4 ani și există în continuare pericolul concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării inculpatului apelant în libertate, pericol apreciat și prin prisma naturii infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță.
Împotriva încheierii de ședință din 22.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr.6447.2/30 din 8.01.2010.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios instanța de apel a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 3001.C.P.P. și 160 C.P.P. precum și art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recursul fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate. Sub acest aspect, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii,rezonanța infracțională ). Pericolul concret pe care îl prezintă pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului derivă din impactul pe care activitatea ilicită a inculpatului și celorlalte persoane implicate în prezenta cauză l-a avut în comunitatea locală a cărei siguranță și stabilitatea ar fi grav afectate prin admiterea recursului declarat de inculpat. . unor fapte de violență și lipsa de ripostă și fermitatea a autorităților abilitate să ia măsuri pentru asigurarea unui climat pașnic în comunitățile locale ar reprezenta indirect sfidarea legii și a autorității judiciare.
Pe de altă parte, aspectele invocate de inculpat în motivarea recursului nu sunt de natură a conduce la înlăturarea pericolului concret pentru ordinea publică a acestuia, precum și că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt, neputându-se face aprecieri cu valoare de certitudine în acest moment procesual.
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă; însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. În sarcina statului există obligația în temeiul articolului 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viață, în cauza Osman Marii Britanii, Curtea Europeană statuând că aceasta depășește obligația primară de "adoptare a unei legislații penale efective care să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața unei persoane, legislație dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, în scopul prevenirii, reprimării și sancționării încălcării prevederilor sale, implicând de asemenea, în anumite circumstanțe bine-definite, o obligație pozitivă a autorităților de a lua preventiv, măsuri de ordin practic pentru a proteja individul a cărui viață este amenințată de actele criminale ale altui individ. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează sănătatea și chiat viața persoanei.
Astfel, n temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 22.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 22.01.2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 p Cod Penal obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 11 Februarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - G
Grefier,
Red.AN/12.02.2010
Tehnored AJ/2 ex/22.02.2010
Prima instantă: Trib. T:,
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Laura Ani Bogdan, Gheorghe
