Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Sentința 17/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.17
Ședința publică din 07.02.2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ecaterina Ene
*
GREFIER - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -
legal reprezentat de PROCUROR -
La ordine a venit soluționarea plângerii formulate de petenta INTERNATIONAL M împotriva rezoluției nr.725/II/2/2007 din 23.11.2007, pronunțată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, respectiv petenta - pentru care s-a prezentat avocat ales și intimatul - pentru care s-a prezentat avocat ales.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Nefiind cereri de formulat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a dat cuvântul pe fond.
Avocat, având cuvântul pentru petenta INTERNAȚIONAL M, a solicitat admiterea plângerii și trimiterea dosarului la Parchet, pentru reluarea cercetărilor. A susținut că procurorul care a efectuat cercetările nu a depus diligențe pentru identificarea părții vătămate. A precizat că plângerile au fost formulate de o persoană fizică pentru INTERNAȚIONAL care este persoană vătămată. A susținut de asemenea că nu s-au efectuat acte premergătoare, singurele acte aflate la dosarul cauzei fiind dosarul executorului judecătoresc și o declarație. A imputat faptul că nu s-au analizat și nici cercetat aspectele menționate în plângere; nu au fost audiate și, respectiv nicio persoană dintre cele aflate la fața locului la punerea în executare a titlului executoriu. A susținut de asemenea că nu a existat un titlu executoriu în baza căruia executorul judecătoresc să pornească executarea silită, contractul de leasing neîndeplinind condițiile cerute de lege. Pe de altă parte - a precizat apărătorul - conform art.384/1 pătrunderea în sediul societății trebuia autorizată. A mai susținut că executorul judecătoresc s-a purtat abuziv; nu a verificat dacă proprietarul imobilului a permis pătrunderea în acesta. A solicitat în final trimiterea cauzei spre rejudecare.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul, a solicitat respingerea plângerii, menținerea rezoluțiilor procurorului și obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată, apreciind că acestea sunt legale și temeinice, date după o analiză atentă a actelor din dosar.
Procurorul, având cuvântul, a pus concluzii de respingere a plângerii ca nefondată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată. A susținut că în cauză nu au fost comise infracțiuni, iar executorul judecătoresc nu trebuia să solicite instanței punerea în executare a titlului, astfel încât actele procurorului sunt legale și temeinice.
S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Asupra plângerii de față;
Prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 8 oct.2007, dată în dosarul nr.483/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU, în temeiul art.228 Cod pr.penală, coroborat cu art.11 pct.1 lit.b și art.10 lit.b Cod pr.penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prev.de art.246 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, cu motivarea că faptele nu sunt prevăzute de legea penală.
Pentru a da această soluție procurorul a reținut următoarele:
Persoana vătămată a formulat plângere împotriva executorului judecătoresc, deoarece la data de 6.08.2007 a pus în executare în mod nelegal un contract de leasing, având ca obiect un autotractor și o semiremorcă.
Ulterior, persoana vătămată a depus o nouă plângere, deoarece în ziua de 20.08.2007 executorul judecătoresc a ridicat capul tractor ș semiremorca, bunuri ale INTERNAȚIONAL, dobândite prin contractul de leasing de la o societate austriacă.
Din actele existente la dosar rezultă că la data de 13.09.2005 între societatea austriacă LEASSING AG - în calitate de locator și SC SRL - în calitate de utilizator, s-a încheiat un contract de leasing pentru 2 autotractor și 2 cu 3 axe semiremorcă, rata lunară fiind de 4793 Euro, scadentă la data de 15 lunilor următoare.
În contract s-a stipulat că în situația rezilierii contractului de leasing, locatorulare dreptul să preia obiectul de leasing chiar fără înștiințarea ui.
a declarat irevocabil că este de acord cu preluarea și cu o eventuală îndepărtare necesară a blocării obiectului de leasing și că renunță la introducerea măsurii judiciare urmare a unei îndepărtări justificate, contractul constituind titlu executoriu.
Prin actul adițional la contractul de leasing din 14.02.2006 părțile au convenit concesionarea contractului de leasing către SC INTERNATIONAL SRL,împreună cu toate drepturile si obligațiile.
În actul adițional s-a prevăzut ca din momentul semnării actuluicesionarul trebuie să respecte toate prevederile contractului de leasing.
La data de 19.07.2007 societatea de leasing a înștiințat firma SC & SRL de reziliere a contractului de leasing cu firma INTERNAȚIONAL SRL din data de 14.04.2007.
SC & SRL a solicitat Biroului executorului judecătoresc executarea silită a cesionarului INTERNAȚIONAL în baza contractului de leasing care constituie titlu executoriu prin voința părților.
Executorul judecătoresc, cu adresa nr. 388/E/2007 din 27.07.2007, a somat cesionarul să predea creditorului bunurile care au făcut obiectul contractului de leasing și respectiv a actului de cesionare.
Pe datele de 6, 7 și 9.08.2007 executorul judecătoresc a aplicat sechestru pe bunuri iar în data de 20.08.2007 a predat bunurile cr editorului.
Reclamantul a menționat că a achitat ratele restante pe data de 17.08.2007, dar nu a avut posibilitatea să-l anunțe pe executorul judecătoresc.
Împotriva executării s-au formulat contestații la Judecătoria Moinești.
Prin încheierea din 24.08.2007 - dosar nr- al Judecătoriei Moinești, pe calea ordonanței prezidențiale s-a admis cererea de suspendare provizorie formulate de contestatoarea INTERNAȚIONAL SRL, dispunând suspendarea provizorie a executării silite.
Pe rolul Judecătoriei Moinești se află în curs de judecată dosarul nr-, având ca obiect contestația la executare.
În consecință, având în vedere aceste considerente, precum și clauzele contractului de leasing și cele din actul adițional, s-a apreciat că în cauză nu există rea-credință din partea executorului judecătoresc în efectuarea atribuțiilor de executare silită.
Împotriva rezoluției petenta a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, aceasta fiind respinsă prin rezoluția din 23.11.2007, arătându-se în esență că potrivit art.8 din nr.OG51/28.08.1997, modificată și republicată, contractul de leasing este titlu executoriu.
La data de 20.12.2007 petenta a formulat plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată.
În motivarea acesteia s-a susținut că executorul judecătoresc a încălcat dispozițiile legale în materia executării silite, deoarece contractul de leasing nu constituie titlu executoriu.
În cauză s-a atașat dosarul nr.483/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU și dosarul nr.388/2007 de executare silită.
Plângerea a fost introdusă în termenul legal de 20 de zile, rezoluția dată de procurorul general fiindu-i comunicată petentei la 5 decembrie 2007 (fila 20).
Din examinarea lucrărilor dosarului instanța constată că plângerea nu este fondată, din considerente ce se vor expune.
La data de 27.07.2007 creditorul " & " a solicitat executarea silită a debitorului " Internațional" M în baza contractului de leasing din 13.09.2005, motivat de faptul că debitoarea nu a achitat toate ratele.
În baza contractului executorul judecătoresc a trecut la executare silită, care s-a finalizat cu instituirea sechestrului definitiv asupra bunurilor ce au făcut obiectul contractului, respectiv un autotractor și o semiremorcă (fila 12 ). Ulterior, capul de tractor și semiremorca au fost ridicate de executorul judecătoresc.
Deși în plângerile penale, petenta " Internațional", prin administratorul său, a solicitat cercetarea executorului judecătoresc pentru infracțiunea de abuz în serviciu, prev.de art.246 Cod penal, afirmând doar că executarea silită este nelegală, ulterior, în plângerile formulate în conformitate cu dispozițiile art.278 și 2781Cod pr.penală a motivat că aceasta este nelegală pentru că nu s-a întemeiat pe un titlu executor, deoarece potrivit art.8 din nr.OG51/1997, modificată prin Legea nr.571/2003 și Legea nr.533/2004 contractul de leasing devine titlu executor doar în 2 situații expres și limitativ prevăzute de lege și care nu sunt incidente în cauză.
Din lucrările dosarului rezultă că la data de 13.09.2005 s-a încheiat contractul de leasing între societatea austriacă " Leassing AG" în calitate de locator și "", în calitate de utilizator, obiectul contractului constituindu-l două autotractoare și două semiremorci, rata lunară fiind 4793 EURO. La data de 14.02.2006 părțile au convenit concesionarea contractului de leasing împreună cu toate drepturile și obligațiile către petentă, încheindu-se în acest sens un act adițional.
Ordonanța Guvernului nr.51/28 august 1997 suferit mai multe modificări, ultima dată prin Legea nr.241/27.07.2007, iar potrivit art.8, așa cum a fost modificat prin această lege, contractele de leasing, precum și garanțiile reale și personale constituite în scopul garantării obligațiilor asumate prin contract, constituie titlu executor.
Este adevărat că la data încheierii contractului de leasing și chiar a actului adițional, potrivit art.8 din nr.OG51/1997, modificată prin Legea nr.533/2004, contractul de leasing era titlu executor numai în două situații și anume:
a) la sfârșitul perioadei de leasing, dacă nu a formulat opțiunea cumpărării bunului sau a prelungirii contractului;
b) în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a ui.
La data efectuării executării silite însă, așa cum s-a menționat, contractul de leasing constituia în mod necondiționat titlu executor, iar această normă fiind de procedură, este de imediată aplicare, astfel încât în mod corect executorul judecătoresc a trecut la executarea silită.
De altfel, într-o situație similară, cea a contractelor de credit bancar, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin decizia în interesul legii nr.XIII/20.03.2006 în același sens.
Cu ocazia dezbaterilor, oral, apărătorul petentei a criticat soluția de netrimitere în judecată și cu privire la faptul că executorul judecătoresc a pătruns pe proprietatea altor persoane și că nu s-au făcut cercetări în acest sens.
În primul rând se impune precizarea că aceste critici au fost formulate pentru prima dată oral, cu ocazia dezbaterilor, petenta neinvocându-le nici în plângerea adresată procurorului ierarhic superior și nici în plângerea adresată instanței de judecată.
Pe de altă parte, prin aceste critici petenta nu invocă un drept al său, ci al altor persoane, care nu au făcut plângere penală. Or, potrivit art.2781al.1 Cod pr.penală împotriva soluției de netrimitere în judecată pot face plângerepersoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese legitime au fost vătămate.
Față de cele ce preced, instanța constată că plângerea formulată nu este fondată, urmând a fi respinsă în temeiul art.2781al.8 lit.a Cod pr.penală.
Pe temeiul culpei procesuale, va fi obligată petenta atât la plata cheltuielilor judiciare către stat, cât și a celor efectuate de intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.278/1 al.8 lit.a Cod pr.penală respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta INTERNAȚIONAL împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror la 8.10.2007 în dosarul nr.483/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BACĂU.
Menține rezoluția atacată.
În baza art.193 al.6 Cod pr.penală obligă petenta să plătească intimatului 1000 lei cheltuieli judiciare, reprezentând onorar de avocat.
În baza art.192 al.2 Cod pr.penală obligă petenta să plătească statului 40 lei cheltuieli judiciare.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 7.02.2008.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.sent.
Tehnored. - 2 ex.
25/25.02.2008
Președinte:Ecaterina EneJudecători:Ecaterina Ene