Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 224/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 224/
Ședința publică din 02 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Elena Minodora Rusu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
JUDECĂTOR 3: Corina
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin procuror.
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurentul-petent, împotriva deciziei penale nr. 148/R din 02 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică,a răspuns recurentul-petiționar, lipsind intimații și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul parchetului și petiționarul, precizează pe rând că nu mai au cereri prealabile de formulat în cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat instanța constată recursul în stare de judecată și dă cuvântul părților pe excepția de inadmisibilitate a acestuia, având în vedere că decizia recurată este definitivă.
Petentul, având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, iar cu privire la excepție solicită respingerea acesteia deoarece nu a fost mulțumit cu soluția pronunțată de Tribunalul Argeș, iar drepturile sale nu trebuie îngrădite.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției de inadmisibilitate, deoarece petentul a exercitat o dată calea de atac unde i s-a respins recursul ca nefundat,decizia fiind definitivă.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin sentința penală nr. 2294 din data de 15 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Pitești, în temeiul art.278/1 al.8 lit.a Cod pr.penală, s-a respins plângerea formulată de către petentul, domiciliat în Pitești, cart.,.4B,.C,.31, județul A, împotriva rezoluției nr.2162/P/2007 din 18.10.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pe considerentul că există autoritate de lucru judecat. În temeiul art.192 al.2 Cod pr.penală, a fost obligat petentul la 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, că plângerea care face obiectul prezentei cauze a mai fost soluționată în mod definitiv de către instanța de judecată, existând astfel autoritate de lucru judecat.
Împotriva sentinței, în termen legal, a declarat recurs petentul, solicitând casarea sentinței iar, pe fond, admiterea plângerii, cu precizarea că debitul către Asociația de proprietari este de 10.000.000 lei, ci nu 20.000.000 lei.
Tribunalul Argeș, prin decizia penală nr.148/R din 2 martie 2009, respins, ca nefondat, recursul declarat de petentul și a fost obligat acesta la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare către stat.
Respectiva sentință a rămas definitivă, prin decizia penală nr. 572/R/20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, prin care a fost respins ca nefondat, recursul declarat de petent împotriva sentinței.
În această cauză, petentul a formulat o nouă plângere împotriva aceleiași rezoluții a parchetului, față de care s-a pronunțat o sentință definitivă, astfel că, în mod corect instanța de fond a apreciat existența autorității de lucru judecat, nemaifiind posibilă analizarea motivelor invocate.
Față de aceste considerente, în baza art.38515pct.1 lit."b" Cod pr.penală, s-a respins recursul ca nefondat cu obligarea recurentului petent la cheltuieli judiciare către stat, potrivit art.192 Cod pr.penală.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs, din nou, petentul, intitulându-l "recurs în anulare" la Curtea de APEL PITEȘTI.
In motivarea recursului s-a criticat sentința și decizia pronunțate în dosar, deoarece instanța ar fi copiat motivele invocate de procuror atunci când a dispus prin rezoluție neînceperea urmăririi penale, precum și alte aspecte de care este nemulțumit petiționarul.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea constată că acesta este inadmisibil.
Prevederile privind recursul în anulare, respectiv art.409-414/1 din Codul d e pr.penală, au fost abrogate prin art.I pct.5 din Legea nr.576/2004, în prezent nemaiexistând posibilitatea promovării recursului în anulare. De altfel, recursul în anulare se judeca numai de către Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare promovării acestuia de către procurorul general al parchetului de pe lângă instanța supremă, neputând fi judecat de către curtea de apel.
In consecință, recursul promovat de către petentul este unul ordinar, dar este inadmisibil, deoarece această cale de atac a fost judecată de către Tribunalul Argeș, care a pronunțat decizia penală nr.572/R din 20 octombrie 2008, hotărâre care este definitivă.
Împotriva hotărârilor definitive nu se poate promova un nou recurs, ci doar căile extraordinare de atac și numai pentru situațiile expres și limitativ prevăzute de textele procedurale care le reglementează, iar competența de soluționare se oprește la nivelul instanței ce ar fi judecat în ultim grad de jurisdicție acea cauză. Or, în speță, ultima instanță care ar putea soluționa o cale de atac, chiar extraordinară, ar fi tot tribunalul.
Inadmisibilitatea este o sancțiune care intervine obligatoriu atunci când, printre altele, se încearcă exercitarea unui drept sau a unei căi de atac nepermisă de lege sau a uneia deja epuizată. Aceasta este situația și în cauza de față, motiv pentru care, recursul petiționarului va fi respins ca inadmisibil, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.a Cod pr.penală.
Față de prevederile art.192 alin.2 Cod pr.penală, care impun obligația instanței de a dispune recuperarea cheltuielilor judiciare avansate de stat de la persoana căreia i s-a respins apelul, recursul sau cererea, curtea îl va obliga pe petiționar la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul, domiciliat în Pitești, cart.,.4B,.C,.31, județul A, împotriva deciziei penale nr.148/R/02 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.
Obligă pe petiționar la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red./Tehnored.
ex.2/22 aprilie 2009
Jud.fond
Jud.recurs Gh.
Președinte:Elena Minodora RusuJudecători:Elena Minodora Rusu, Dumitru Diaconu, Corina