Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 250/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 250/2009
Ședința publică din 16 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Elena Covaciu
JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 3: Monica
Grefier
Prezentul complet a fost constituit potrivit prevederilor art.95 și urm. din Regulamentul de Ordine Internă a Instanțelor Judecătorești
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de partea civilă împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Alba - Secția penală la data de 09.02.2009 în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns inculpatul intimat asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat și inculpatul intimat asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat, lipsă fiind partea civilă recurentă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată că prin încheierea pronunțată la data de 16 martie 2009 în dosarul nr- Tribunalul Vâlceaa respins sesizarea Tribunalului Alba privind reunirea cauzei ce formează obiectul dosarului nr- al Tribunalului Alba cu cauza ce formează obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea.
De asemenea, se constată că prin încheierea penală nr. 17/R/CC/2009 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia la data de 16 aprilie 2009 fost admisă cererea de abținere formulată de judecătorul în dosarul penal nr- al Curții de Apel Alba Iulia.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul, avocat, solicită respingerea recursului ca rămas fără obiect.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul, avocat, solicită respingerea recursului ca rămas fără obiect.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului ca inadmisibil.
Inculpații și, având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorilor desemnați din oficiu.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
În deliberare, constată că prin încheierea penală din 09.02.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar penal nr- s-a dispus scoaterea de pe rol și trimiterea cauzei privind pe inculpații și, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 20 rap. la art. 174, 175 lit. i Cod penal în dauna părții civile, Tribunalului Vâlcea pentru a se pronunța asupra oportunității conexării dosarului de față, nr- al Tribunalului Alba la dosarul penal nr- al Tribunalului Vâlcea.
În considerentele încheierii, Tribunalul Albaa reținut următoarele aspecte de fapt și de drept:
Prezentul dosar are ca obiect soluționarea plângerii formulată de partea vătămată împotriva inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 raportat la art. 174,175 lit. i Cod penal, constând în aceea că în noaptea de 18/19.11.2004 în timp ce se aflau în fața sediului Poliției AIc ei doi i-au aplicat părții vătămate multiple lovituri cu pumnii și bâtele, încercând să-i suprime viața cauzându-i leziuni vindecabile în 11-12 zile îngrijiri medicale.
Inițial în dosarul de față s-a judecat plângerea împotriva ordonanței și rezoluției procurorului și respectiv prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a celor 2 inculpați menționați mai sus, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la omor.
Prin încheiere, în același dosar, Tribunalul a admis plângerea desființând actele de urmărire penală atacate cu reținerea cauzei spre judecare conform art. 278/1 alin.8 lit.c Cod pr. penală.
La acest dosar, cu nr-, a fost conexat în data de 3.11.2008 dosarul penal nr- al Tribunalului Alba constându-se că ambele dosare privesc aceleași părți și același obiect.
Anterior, în dosarul nr-, prin decizia penală nr. 191/2008 a fost admis recursul părții vătămate împotriva sentinței penale nr. 86/2008 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia sub același număr unic de dosar, cu consecința casării sentinței penale atacate și trimiterea cauzei completului inițial investit cu soluționarea dosarului de față (nr-) ca instanță de fond în vederea discutării conexării care, așa cum s-a arătat mai sus a fost admisă.
In prezentul dosar inculpații prin apărătorul lor au cerut conexarea la dosarul nr- al Tribunalului, având în vedere că faptele ce se judecă în ambele dosare au fost comise de aceleași persoane și în același loc.
Din rechizitoriul nr.22/D/P/2005 aflat în dosarul nr- al Tribunalului Vâlcea ( dosar strămutat de la ribunalul Alba în data de 12.04.2006), se reține că cei doi inculpați și au fost trimiși în judecată printre altele și pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, punct.9 din rechizitoriu, constând în aceea că noaptea de 18/19.11.2004 împreună cu alți inculpați l-au agresat pe partea vătămată în fața sediului poliției cauzându-i leziuni vindecabile în 11-12 zile îngrijiri medicale.
S-a constatat deci că această stare de fapt și aceleași persoane se regăsesc și în starea de fapt descrisă de partea vătămată în plângerea formulată în dosar nr- al Tribunalului Alba, în privința căruia se solicită conexarea la dosarul penal nr- al Tribunalului.
Prin urmare, s-a constatat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 34 lit. Cod procedură penală privind cazurile de conexitate și anume, când două sau mai multe infracțiuni sunt săvârșite prin acte diferite, de una sau mai multe persoane împreună, în același timp și în același loc.
Potrivit art. 32 Cod procedură penală în caz de conexitate judecata în primă instanță dacă are loc în același timp pentru toate faptele și pentru toți făptuitorii, se efectuează de aceeași instanță, prin reunirea cauzelor.
Potrivit art. 35 alin.1 Cod procedură penală în cazurile de conexitate competența de a judeca toate faptele și toți făptuitorii revine instanței mai întâi sesizate, iar potrivit art. 36 Cod procedură penală instanța competentă să hotărască reunirea cauzelor este instanța mai întâi sesizată.
In speță instanța mai întâi sesizată este Tribunalul (căreia i s-a-/2005 al Tribunalului Alba având ca obiect faptele cuprinse în rechizitoriul anterior menționat), aceasta fiind instanța care potrivit legii este competentă să se pronunțe asupra reunirii cauzelor în cazul în care apreciază că există cazuri de conexitate, în funcție de dispozițiile art. 34 lit. a și d Cod procedură penală.
Prin urmare, în baza textelor de lege arătate, Tribunalul Albaa trimis cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra oportunității conexării dosarului de față nr- al Tribunalului Alba la dosarul penal nr- al Tribunalului.
Referitor la susținerile părții vătămate că în cazul conexării s-ar produce o tergiversare a judecării cauzei, s-a reținut că instanța competentă să hotărască asupra reunirii cauzelor va analiza necesitatea conexării și în funcție de această împrejurare, pentru o mai bună înfăptuire a justiției.
Împotriva încheierii a declarat recurs partea vătămată, fără a expune prin cererea de recurs sau prin memoriu separat critici apte de a fi apreciate cazuri de casare în sensul art. 3859Cod procedură penală.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
1. Prin încheierea din 16 martie 2009 adoptată de Tribunalul Vâlcea Secția penală în dosar penal nr- s-a dispus respingerea sesizării formulate de Tribunalul Alba privind reunirea cauzei ce formează obiectul dosarului nr- a Tribunalului Alba cu cauza ce formează obiectul dosarului nr- aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, pentru cazul de conexitate prev. de art. 34 lit. a și d Cod procedură penală.
2. În aceste circumstanțe Curtea arată că partea civilă nu mai justifică nici un interes legitim în promovarea căii de atac de față, astfel că, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul, cu consecința obligării recurentului la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 al. 2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de partea civilă împotriva încheierii penale pronunțate de Tribunalul Alba - Secția penală la data de 09.02.2009 în dosarul nr-.
În baza art. 192 al. 2.pr.pen. obligă recurentul la plata sumei de 280 lei în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu, se înaintează din fondurile MJ în contul Baroului de Avocați
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16.04.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex. /04.05.2009
jud. fond
Președinte:Maria Elena CovaciuJudecători:Maria Elena Covaciu, Leontin Coraș, Monica