Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 939/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 939/
Ședința publică din 5 octombrie 2009
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de petentul împotriva deciziei penale nr. 102/R din 18.06.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsește petentul recurent și intimații și.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Procurorul pune concluzii de respingere, ca inadmisibil, a recursului declarat de inculpat, ciclul procesual fiind încheiat la Tribunalul C-
A,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 125 din 09.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Caransebeșa respins plângerea petentului, împotriva ordonanței procurorului din 07.11.2007 și a ordonanței din 05.06.2008 a prim procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș din dosar nr. 01/II/2/2007 cu referire la dosar nr.1061/P/2007 ale acestui parchet; în baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală, a obligat petentul la 50 de lei cheltuieli judiciare către stat; fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat următoarele:
Prin plângerea înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș din data de 30.10.2006, intimatul a solicitat începerea cercetărilor penale și trimiterea în judecată a petentului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și înșelăciune, fapte prevăzute și pedepsite de art. 290 și art. 215 al. 3 Cod penal.
În motivarea plângerii, intimatul a arătat că petentul se face vinovat de săvârșirea faptelor mai sus arătate, cu ocazia încheierii unui contract de vânzare-cumpărare imobiliară pe baza unor înscrisuri sub semnătură privată, situație față de care a solicitat începerea cercetărilor penale cu privire la acesta.
Prin rezoluția din 14.05.2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș din dosar nr.1887/P/2006 al acestei instituții, s-a dispus încetarea urmăririi penale privind pe petentul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 290 al. 1 Cod penal și disjungerea cauzei în ceea ce privește săvârșirea de către acesta a infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 291 și art. 215 al. 1 Cod penal.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș din 07.11.2007, fila 86 dosar urmărire penală, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a petentului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în condițiile art. 215 al. 1 și 2 Cod penal și aplicarea față de acesta a unei amenzi cu caracter administrativ în sumă de 700 lei și totodată s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală cu privire la acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 291 Cod penal.
Împotriva acestei rezoluții petentul a formulat plângere la prim procurorul de pe lângă Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, plângere care prin ordonanța din 05.06.2008 din dosar nr.401/II/2/2007 al acestei instituții, a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestor două rezoluții ale parchetului, petentul a formulat plângere la această instanță la data de 21.10.2008, înregistrată sub nr-, plângere care prin sentința penală nr.355/03.11.2008 a fost respinsă.
Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat recurs, înregistrat la Tribunalul C-S sub nr-, apreciind că toate soluțiile date până la acea dată sunt netemeinice și nelegale, dar prin decizia penală nr. 364/R/22.12.2008 a Tribunalului C-S, recursul petentului a fost respins, apreciindu-se că nu sunt motive de netemeinicie și nelegalitate a soluțiilor date.
Pe de altă parte, petentul la data de 07.07.2008 a formulat o nouă plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș în legătură cu aceleași aspecte, plângere care a fost înregistrată la Judecătoria Caransebeș sub nr-, la data de 08.07.2008.
După reînregistrarea cauzei la Judecătoria Caransebeș, au fost citate părțile și au fost puse în discuție, eventualele probe prin care petentul să își susțină plângerea în vederea admisibilității sale, însă prin toate cererile și memoriile depuse la dosar de către petent, acesta nu a făcut decât să aducă injurii și invective la adresa instanței (preluate posibil din mass-media) și fără nici un aspect de fapt sau de drept, care să justifice plângerea.
, cele arătate mai sus sunt chestiuni colaterale, având în vedere că petentul a epuizat toate căile ordinare de atac, situație în care eventual, acesta ar putea uza de vreo cale extraordinară de atac, în speță nemaiputând opera încă o plângere, conform principiului "non bis in idem" și operând autoritate de lucru judecat, situație față de care plângerea petentului, atât pe cale de excepție cât și pe fond, apare ca neîntemeiată, fiind respinsă, prin sentința penală nr. 125 din 09.04.2009, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr-. Cheltuielile de judecată solicitate de intimatul nefiind dovedite, nu s-au acordat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, conform disp. art. 385/2-385/3 Cod procedură penală, petentul, solicitând "anularea rezoluțiilor procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș ", "trimiterea acestui dosar la Parchetul DNA", "anularea sancțiunii de 700 lei", obligarea intimaților la plata sumei de 15.000 euro fiecare (prejudiciu creat) și, în fine, "trimiterea cauzei la parchet și refacerea cercetărilor".
Ulterior, petentul și-a precizat motivele de recurs, în sensul de a se dispune sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.259, 260 Cod penal.
La dosarul cauzei nu s-au produs probe noi, în sensul disp. art.385/14 al.1 Cod procedură penală (înscrisuri) - proba cu expertiza grafologică solicitată de petent, neputând fi administrată în prezenta cale de atac și ținând cont de obiectul cauzei.
Prin decizia penală nr. 102/R din 18.06.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, a fost respins ca nefondat recursul declarat de petentul, împotriva sentinței penale nr. 125/09.04.2009, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr-. recurentul petent fiind obligat la plata sumei de 30 lei - cheltuieli judiciare față de stat.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul C-S a reținut că atât instanța de fond, cât și Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș au pronunțat soluții temeinice și legale, conforme probelor și dispozițiile legale în materie, stabilindu-se, în mod corect, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 al. 1, 2 și 291 Cod penal - sancțiunea administrativă aplicată fiind justificată față de faptele săvârșite, gradul de pericol social al acestora, efectele produse și persoanele învinuiților.
Referitor la solicitarea de efectuare a unei noi expertize grafologice, tribunalul a constatat că aceasta nu se mai justifică, în cauză dispunându-se, încă din faza cercetărilor, prin rezoluția din 14.05.2007, efectuarea acesteia (12.01.2007 și 08.10.2007).
Referitor la cererea de schimbare a obiectului cauzei din art. 278/1 Cod procedură penală, în art. 259, 260 Cod penal, solicitată de petentul, în calea de atac a recursului, tribunalul a apreciat-o ca fiind nefondată și nelegală, cauza circumscriindu-se disp. art. 278/1 Cod procedură penală, petentul recurent fiind cel cercetat, iar efectuarea cercetărilor solicitate de acesta neputând fi efectuate decât în cadrul unui dosar nou, urmare a solicitării exprese în acest sens a petentului (instanța fiind investită să judece, în prezent numai sub aspectul disp. art. 278/1 Cod procedură penală).
De asemenea, și cererea de judecare a cauzei de către DNA Baf ost considerată ca fiind nefondată de către Tribunalul C-S, cauza nefiind de competența acesteia sub nici un aspect (calitatea persoanei, obiectul cauzei sau prejudiciul creat).
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul, fiind nemulțumit de modul de soluționare a cauzei.
Instanța examinând cauza prin prisma excepției de inadmisibilitate a formulării recursului, apreciază că prezentul recurs formulat de către petentul este inadmisibil pentru următoarele considerente:
Judecătoria Caransebeș prin sentința penală nr. 125 din 09.04.2009, a dispus respingerea plângerii formulată de petent împotriva ordonanțelor procurorului, iar recursul formulat împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia penală nr. 102/R/18.06.2009 a Tribunalului C-S, această hotărâre fiind definitivă.
Împotriva acestei decizii penale petentul nu mai putea uza de calea de atac a recursului, deoarece împotriva hotărârilor definitive nu se poate formula recurs, astfel că demersul juridic al petentului nu este prevăzut de legea procesuală română, recursul petentului urmând a fi respins ca inadmisibil.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. a respinge C.P.P. ca inadmisibil recursul formulat de petentul împotriva deciziei penale nr. 102/18.06.2009 a Tribunalului C-S, pronunțată în dosar nr-.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
G - - - - -
GREFIER,
- -
Red. Gh./22.10.2009
Tehnored./2 ex./22.10.2009
Prima instanță:
Inst. de recurs:,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 939/
Ședința publică din 5 octombrie 2009
În baza art. 38515pct. 1 lit. a respinge C.P.P. ca inadmisibil recursul formulat de petentul împotriva deciziei penale nr. 102/18.06.2009 a Tribunalului C-S, pronunțată în dosar nr-.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă petentul la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 5.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G - - - - -
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea, Victor Ionescu