Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 1092/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 1092/R
Ședința publică din 24 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
Grefier: - -
Ministerul Public - parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de petenții G, G, -, G, și împotriva sentinței penale nr. 76 din 25.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petenții recurenți G și, personal și asistați de avocat ales, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsă fiind petenții, G, -, G, și, pentru care se prezintă același avocat ales, intimata SC UP SRL
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al petenților recurenți, av., solicită admiterea recursului, casarea sentinței Tribunalului Timiș și respectiv desființarea ordonanței procurorului, cu consecința scoaterii de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit.a Cpp, întrucât petenții nu au săvârșit infracțiunea de concurență neloială, pentru care au fost cercetați, iar în acest context nu se mai impune nici aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, sentința Tribunalului Timiș fiind legală și temeinică.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.76/PI/ 25.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 278/1 alin. 8 lit. a teza a III-a s C.P.P.-a respins plângerea formulată de petenții G,G, -, si, împotriva Ordonantei nr 971/P/2006 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și a rezoluției nr. 945/II/2/6.12.2007 pronunțată de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș .
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 27.12.2007 sub nr-, petenții G,G, -, și au solicitat desființarea Ordonanței 971/P/2006 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și a rezoluției nr. 945/II/2/6.12.2007 pronunțată de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș si pronunțarea unei hotărâri, prin care să se dispună scoaterea de sub urmărire penală in temeiul art. 10 lit. a sau art. 10 lit.c C.P.P. sau în subsidiar aplicarea unei sancțiuni administrative a mustrării.
Prin Ordonanța nr. 971/P/2006 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișs -a dispus scoaterea de sub urmărire penală, pentru infracțiunea prev. și ped. de art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 11/1991, față de învinuiții: G, G, -, G, și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, amendă - în cuantum de 1000 (o mie) lei.
Pentru a pronunța această soluție s-a avut în vedere că la data de 20.08.2003, UP, având ca activitate principală transporturi cu taxiuri, a fost înregistrată la Registrul Comerțului, la nr. de ordine /1883/19.08.2003. La data de 19.05.2005, prin încheierea judecătorului delegat la. s-a modificat actul constitutiv al UP în sensul înregistrării mențiunilor privitoare la folosirea emblemei "TAXI T".
În cursul anului 2005, mai mulți colaboratori ai UP și-au încetat activitatea în cadrul acestei societăți, procedând, mai apoi, la înființarea unei noi asociații profesionale, respectiv "T TAXI", asociație înregistrată în registrul persoanelor juridice aflat la grefa Judecătoriei Timișoara. Membrii acestei societăți nou înființată au folosit pe cupola autoturismelor emblema "TAXI T", fără a fi autorizați în acest sens. Mai mult, asociația a intenționat înregistrarea, la. a mărcii "TAXI T" dar, urmare a opoziției formulată de UP, prin Decizia nr. 1741 din 31.07.2005 s-a respins înregistrarea mărcii menționată mai sus. Cu toate acestea, membrii asociației, respectiv învinuiții, au continuat să folosească emblema, acest fapt fiind de natură a produce confuzie cu cea folosită în mod legitim de UP
Având în vedere însă că prin săvârșirea faptei s-a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală și prin conținutul ei concret fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, învinuiții au manifestat un comportament sincer, toți fiind la prima abatere, nefiind cunoscuți cu antecedente penale s-a considerat că aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ - amendă - este în măsură să asigure reeducarea învinuiților, prevenția generală și atingerea scopului prevăzut de legea penală.
De asemenea, față de învinuiții, și s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în temeiul art. 10 lit. c întrucât C.P.P. din materialul probator administrat în cauză s-a stabilit că aceștia, după încetarea raporturilor de muncă cu UP nu au mai desfășurat activități de taximetrie folosind marca "TAXI T".
Împotriva acestei soluții au formulat plângere petenții G, G, -, și, solicitând pronunțarea unei hotărâri de scoatere de sub urmărire penală, în temeiul art. 10 lit. a sau art. 10 lit.c iar C.P.P. în subsidiar aplicarea unei sancțiuni administrative a mustrării.
Prin rezoluția nr. 945/II/2/6.12.2007 pronunțată de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timișa fost respinsă ca nefondata plângerea formulată de petenți, motivat de faptul soluția pronunțată în cauză este temeinică și legală, întrucât din probatoriul administrat în cauză rezultat că învinuiții au folosit fără drept emblema,TAXI T" ce era înregistrată de SC UP SRL T.
Examinând plângerea formulată de făptuitorii G, G, -, și împotriva Ordonanței nr. 971/P/2006 de scoatere de sub urmărire penală și a rezoluției prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș din 8.12.2007 în dosar nr. 945/II/2/2007 privind aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ în cuantum de 1000 lei pentru fiecare făptuitor, pentru infracțiunea prev. de art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 11/1991, Tribunalul Timișa constatat că aceasta este neîntemeiată în raport cu decizia nr. 1741/31.07.2005 prin care s-a respins cererea de înregistrare a mărcii,TAXI T".
S-a constatat că la data de 20.08.2003, s-a înregistrat la Registrul Comerțului petenta SC UP SRL T, cu activitate de taximetrie, ulterior, în data de 19.05.2005 s-a modificat prin Încheierea judecătorului delegat la ORC actul constitutiv al petentei, în sensul folosirii pe viitor a emblemei,TAXI T".
Tot în anul 2005, mai mulți colaboratori ai petentei au încetat activitatea la această societate, înființând o nouă societate profesională sub denumirea,T TAXI", înregistrată în registrul persoanelor juridice la grefa Judecătoriei Timișoara, folosind, fără nici un fel de autorizație, pe cupola autoturismelor emblema,TAXI T" nereușind să își înregistreze aceasta marcă.
Sancțiunea administrativă aplicată de procuror cu ocazia scoaterii de sub urmărire penală, de 1000 lei pentru fiecare făptuitor a fost motivată prin atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de legea penală, de împrejurarea că făptuitorii au fost sinceri în declarațiile date, nu au antecedente penale, apreciindu-se în mod întemeiat că reeducarea învinuiților și prevenția generală se poate realiza sub această modalitate, în raport cu situația fiecărui făptuitor în parte.
Instanța de fond constatat că în cursul cercetărilor penale s-au administrat probe concludente în raport cu obiectul cauzei, că rezoluția procurorului confirmată de prim procuror este temeinică și legală, astfel că în baza art. 278/1 alin. 8 lit. a teza a III-a C.P.P. a fost respinsă plângerea formulată de petenți.
Împotriva sentinței penale nr. 76/PI/25.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat recurs în termen legal petenții G, G, -, G, și, fără a arăta și motivele.
Prin decizia penală nr. 442/R din 17.04.2008, Curtea de APEL TIMIȘOARAa respins ca nefondat recursul declarat de petenți.
Împotriva acestei decizii au formulat contestație în anulare petenții G, G, -, G, și.
Prin decizia penală nr. 940/R din 13 octombrie 2008, Curtea de APEL TIMIȘOARAa admis contestația în anulare, a anulat decizia nr. 442/R/17.04.2008 și a fixat termen pentru rejudecarea recursului.
Din analiza probelor existente la dosar a rezultat că pentru termenul de judecată din 17 aprilie 2008, când recursul declarat de contestatori s-a judecat, procedura de citare cu aceștia nu fost procedural îndeplinită. Astfel, pe niciunul dintre procesele verbale de citare nu se face mențiunea "am afișat actul: pe ușa principală a locuinței destinatarului, pe ușa principală a clădirii, hotelului" agentul procedural procedând doar la încercuirea mențiunilor de punctul 2 lit.b și c din respectivul proces-verbal, care se referă la faptul că "nici o persoană de la punctul 1 nu a fost găsită" și respectiv că "în lipsa persoanelor de la punctul 1 nu s-a putut afla data când cel citat poate fi găsit".
Neînscrierea în procesul-verbal de îndeplinire a procedurii, a locului afișării citației, face ca procedura de citare să fie viciată, neconformă cu disp. art. 179 alin.4 Cpp.
Împotriva sentinței penale nr. 76/PI din 25.01.2008 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-, au declarat recurs petenții G, G, -, G, și, solicitând desființarea Ordonanței nr. 971/P/2006, respectiv rezoluția nr. 945/II/2/2007 ale Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, scoaterea petenților de sub urmărirea penală, în temeiul art. 10 lit. a Cod proc.penală, întrucât fapta nu există, aceștia nesăvârșind infracțiunea de concurență neloială prev. de art. 5 din Legea nr. 11/1991, astfel că nu se impune aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, invocându-se motivul de recurs prev. de art. 3859pct. 18 Cod proc.penală, respectiv că s-a comis o eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite. S-a mai arătat că începând cu aprilie 2005 și până în prezent au folosit în mod legal denumirea de "T Taxi" având aprobarea tuturor organelor abilitate.
Examinând sentința penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit dispozițiilor art. 3856alin. 3 Cod proc.penală, instanța constată că recursul formulat de petenții G, G, -, G, și este nefondat, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.
Instanța de fond a reținut în mod corect modul de formare a asociației "T Taxi", a societății comerciale UP SRL și modalitatea de obținere a avizelor, autorizațiilor de la organele abilitate de către acestea, reținând aceeași situație de fapt ca și organul de urmărire penală, aceea că petenții au folosit emblema "T Taxi" cu toate că cunoșteau faptul că acest lucru contravine dispozițiilor legale.
În mod clar rezultă din probele dosarului că petenții, deși au luat cunoștință de faptul că Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci a respins cererea de înregistrare a mărcii "T Taxi", fiind și notificați în acest sens de SC UP SRL, aceștia în continuare au folosit pe mașinile care funcționau în regim de taxi, emblema "Taxi T", săvârșind în mod formal infracțiunea de concurență neloială, prev. de art. 5 alin. 1 lit. a din Legea nr. 11/1991.
Totuși, organul de urmărire penală, ca și prima instanță, a apreciat că deși fapta ar întruni elementele constitutive ale infracțiunii de concurență neloială, prin atingerea minimă adusă valorilor ocrotită de legile penale, aceasta nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii, raportat la lipsa antecedentelor penale ale petenților, dar și atitudinea sinceră a acestora, astfel că reeducarea acestora se poate realiza și prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
În aceste condiții, instanța de recurs apreciază că în mod justificat s-a dispus aplicarea unei amenzi administrative în sumă de 1.000 lei pentru fiecare petent în parte, și se impune menținerea rezoluțiilor atacate, acestea fiind temeinice și legale.
Cu privire la motivele de recurs care au fost invocate, în sensul că aceștia aveau toate avizele și autorizațiile existente pentru a-și exercita activitatea de taxi în mod legal, nesăvârșind fapta reținută în sarcina lor, instanța apreciază că în lumina celor arătate mai sus, aceste susțineri nu sunt întemeiate și solicitarea de achitare în temeiul art. 10 lit. a Cod proc.penală, nu poate fi primită, nesubzistând motivul de recurs prev. de art. 3859pct. 18 Cod proc.penală.
Văzând că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, nefiind motive de casare a hotărârii penale recurate, instanța va respinge ca nefondat recursul petenților.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod proc.penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp respinge, ca nefondat, recursul formulat de petenții G, G, -, G, și împotriva sentinței penale nr. 76/PI/25 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
În baza art. 192 al.2 Cpp obligă pe fiecare petent recurent la câte 30 lei cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.11.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - G - - -
GREFIER
- -
Red. /11.12.08
Tehnored. 2 ex./15.12.08
PI. - - Trib.
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu