Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 181/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 181/R
Ședința publică din 23 februarie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky G -
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de petenta Armaș împotriva sentinței penale nr. 85/PI din 12.11.2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă petenta, personal și asistată de avocat ales, cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, intimatul, personal, lipsă fiind intimații, și.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul petentei arată că întreaga urmărire penală s-a desfășurat în mod superficial și neprofesionist, probatoriul este contradictoriu și după 4 ani de cercetări nici în prezent persoanele vinovate nu au fost trase la răspundere, astfel că se impune trimiterea cauzei la parchet pentru reluarea cercetărilor pentru infracțiunea de omor.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, sentința primei instanțe este legală și temeinică, din actele premergătoare efectuate în cauză nerezultând indicii temeinice privind săvârșirea infracțiunii de omor, ci eventual o culpă a persoanelor care aveau obligația să împrejmuiască bazinul cu păcură din interiorul societății, să lumineze locul respectiv și să atenționeze persoanele, conform normelor legale de securitate.
Intimatul pune concluzii de admitere a recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 85 din 12.11.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S, în baza art. 2781alin.8 lit.a Cpp a respins ca nefondată plângerea petentei Armaș împotriva ordonanței din 28 iunie 2008 dată în dosarul nr. 192/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C-
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S din 28 iunie 2008, dată în dosarul nr. 192/P/2008, s-a dispus în temeiul art. 10 lit.d Cpp, art. 25, 42, 45 Cpp, neînceperea urmăririi penale față de, și, pentru infracțiunea prev. de art. 174 Cp; s-a declinat competența de soluționare a cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, spre a fi efectuată urmărirea penală față de autori sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 178 Cp.
Împotriva ordonanței din 28 iunie 2008, petenta Armaș a formulat plângere la Prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S, plângere care a fost respinsă prin rezoluția nr. 339/II/2/2008 din 11 august 2008.
Verificând ordonanța atacată, în raport cu motivele invocate în plângere, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul a apreciat că plângerea este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Probele aflate la dosarul de urmărire penală nu justifică existența vreunor indicii temeinice cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 Cp față de victima Armaș, situație în care nu se poate dispune începerea urmăririi penale pentru această infracțiune.
În cauză au fost audiați mai mulți martori, inclusiv cei care s-au aflat împreună cu victima la bar și au consumat băuturi alcoolice, precum și pesroane cu care victima a discutat atunci când s-a dus să cumpere pâine în incinta SC; a fost audiată și numita (care l-a apelat telefonic pe victimă în seara de 9.05.2005 și avea să-i restituie victimei o sumă de bani și despre care se susține că ar fi fost într-o relație mai apropiată cu victima), nu s-a dovedit existența vreunei împrejurări de natură să probele existența vreunei suspiciuni privind infracțiunea de omor.
Astfel fiind, tribunalul a constatat că sunt nefondate susținerile invocate în plângere, în sensul că nu au fost audiate unele persoane, întrucât în cauză au fost audiate toate persoanele la care se face referire în plângere, iar ansamblul probelor aflate la dosar nu justifică începerea urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 174 Cp.
Împotriva sentinței Tribunalului CSa declarat recurs petenta Armaș pe motiv că întreaga urmărire penală s-a desfășurat în mod superficial și neprofesionist, probatoriul este contradictoriu și, după 4 ani de cercetări, nici în prezent persoanele vinovate nu au fost trase la răspundere, astfel că se impune trimiterea cauzei la parchet pentru reluarea cercetărilor și trimiterea în judecată a vinovaților.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele conform prev. art. 3866, al.3 cpp, se constată că sentința recurată este temeinică și legală și nu există nici un motiv de casare a acesteia.
În mod întemeiat s-a reținut de către instanța de fond că, din toate probele administrate în cursul urmăririi penale, nu s-a făcut dovada că fiul petentei a victima unei infracțiuni de omor și că a fost agresată sau împinsă de către intimați în bazinul de păcură, față de care inițial a planat suspiciunea că ar fi autorii faptei.
Organele de anchetă au desfășurat o amplă activitate de investigare a circumstanțelor în care a decedat victima, făcând cercetări la fața locului, și au fost audiați toți martorii care au văzut victima în seara în care aceasta s-a înecat întru-un bazin cu păcură din incinta SC SA, însă nu s-a putut stabili în ce condiții victima a ajuns în bazin.
Deși nu s-a reținut săvârșirea infracțiunii de omor, prin ordonanța din 28 iunie 2008 procurorul a declinat competența și continuarea cercetărilor de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 178 cpp.
Prin urmare recursul petentei este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 38515, pct. 1 lit. b cpp.
Văzând și prev. art. 192 al.2 cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp respinge ca nefondat recursul declarat de petenta Armaș împotriva sentinței penale nr. 85/2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Obligă petenta la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 23.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - G -
GREFIER
- -
Red. /27.02.09
Tehnored. 2 ex./13.03.09
PI. - - Trib. C-
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Victor Ionescu, Gheorghe Bugarsky