Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 526/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

Decizia penală nr.526

Ședința publică din data de 24 iulie 2009

PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu

JUDECĂTOR 2: Ștefan Fieraru

JUDECĂTOR 3: Ion Stelian

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de petentul - persoană vătămată - com. Nehoiu, Sat, Cod poștal -, Județ B, împotriva deciziei penale nr. 234 din 12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care a fost respins ca nefondat recursul declarat de persoana vătămată împotriva sentinței penale nr.32 pronunțată la data de 03.03.2009 de Judecătoria P, privind pe intimații: făptuitori - com. Nehoiu, Sat, Cod poștal -, Județ B și - com. Nehoiu, Sat, Cod poștal -, Județ B.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul și intimații și -.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul precizează că alte cereri nu are de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea ia act că în cauză nu mai sunt cereri de formulat și analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea recursului, ca inadmisibil.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față,

Verificând lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.32/3.03.2009 pronunțata de Judecătoria P, în baza art.2781alin.8 lit.a cod pr. penală a respins ca nefondată plângerea formulată de petiționarul împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria adoptate în dosarul nr.307/P/2008 privind pe învinuiții I și N - domiciliați în orașul Nehoiu sat și, în consecința a menținut rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din dosarul nr.307/P/2008 data de Parchetul de pe lângă Judecătoria.

În baza art.191 cod pr. penală a obligat petiționarul la 10 lei cheltuieli judiciare către stat.

In recursul declarat in termen partea vătămată critică sentința penală pentru nelegalitate și netemeinicie,invederînd că există toate elementele săvârșirii infracțiunii de fals în declarații,infracțiune prev.de art.292 cod penal în sensul că inculpații intimați și - au făcut mențiuni mincinoase cu privire la situația reală a terenului. Consideră că soluțiile Parchetului și a instanței de fond sunt netemeinice.

Prin decizia penală nr. 234 din 12 iunie 2009, Tribunalul Buzăua respins ca nefondat recursul declarat de persoana vătămată domiciliat în Nehoiu, sat Bârsa, județul B împotriva sentinței penale nr. 32 din 03.03.2009 a Judecătoriei

Tribunalul Buzău și-a motivat hotărârea, reținând următoarele:

Între părțile litigante există o adversitate notorie de mai bine de 20 de ani.

În adevăr la fila 18 dosar de urmărire penală există declarația intimatului dată de Comisia Locală în care acesta nu face nici o afirmație, precizând doar, că terenul este situat pe raza orașului Nehoiu.

Din materialul de urmărire penală rezultă că cei doi intimați nu au săvârșit infracțiunile prev.de art.292 cod penal.

Urmare cererii formulată de către petentul recurent referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor potrivit legilor fondului funciar, Tribunalul Buzău pronunțând decizia civilă nr. 471/2007 a admis recursul formulat de petenți, modificând sentința recurată și pe fond admițând contestația și dispunând reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 1,8 ha în punctul si 8 ha în punctul Acasă (Golești) teren împădurit pe raza orașului Nehoiu,de pe urma autoarei sale D.

Instanța a retinut în cadrul aceleiași proceduri de reconstituire a dreptului de proprietate, prin sentința civilă nr.205/2008 pronunțată de Judecătoria a fost admisă în parte cererea petiționarului si i s-a reconstituit acestuia dreptul de proprietate pentru suprafața de 2,24 ha teren forestier in punctul "Acasă" si pentru suprafața de 5100 mp fâneață și tufăriș in punctul " la " de pe urma autoarei sale D.

În această situație instanța constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații prevăzută și pedepsită de art.292 cod penal, având în vedere faptul că prin ele însăși,aceste declarații nu pot produce efecte,deoarece atât comisia locală cât și comisia județeană precum și instanțele de judecata au analizat veridicitatea declarațiilor date de intimați.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs petentul, care deși legal citat nu s-a prezentat în instanță pentru susținerea cererii.

Curtea, examinând cererea de recurs în raport de specificul cauzelor având ca obiect disp. art. 2781Cod procedură penală, va constata că recursul este inadmisibil pentru următoarele considerente.

Prin plângerea înregistrată la Judecătoria Județul B cu nr-, petentul a solicitat desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul nr. 307/P/2008 în ceea ce privește pe făptuitorii și -.

Plângerea a fost respinsă prin sentința penală nr. 32 din 3.03.2009, iar recursul formulat împotriva acesteia a fost de asemenea respins prin decizia penală nr.234 din 12 iunie 2009 Tribunalului Buzău.

Potrivit art. 2781alin.10 Cod procedură penală, împotriva sentinței prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluțiilor cu netrimitere în judecată, se poate face recurs de procuror, de persoana care a făcut plângere, de persoana față de care s-a dispus netrimiterea în judecată, precum și de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.

Având în vedere că în cauză legea prevede o singură cale de atac ordinară împotriva hotărârilor date de prima instanță în această materie, iar petentul a uzat deja de aceasta, Curtea, va aprecia că prezentul recurs (declarat împotriva deciziei instanței de recurs) este inadmisibil și va fi respins ca atare.

Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul, domiciliat în com. Nehoiu, Sat, Cod poștal -, Județ B, împotriva deciziei penale nr. 234 din 12.06.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr-.

Obligă recurentul la 6o de lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 24 iulie 2009.

Președinte Judecători

- - - - - -

Grefier

- -

Red.FȘ

Tehnored.DC.

2 ex./ 30.07.2009

nr- - Judecătoria

nr-- Tribunalul Buzău

r / -

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Vasile Mărăcineanu
Judecători:Vasile Mărăcineanu, Ștefan Fieraru, Ion Stelian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 526/2009. Curtea de Apel Ploiesti