Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 153/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - prelungire arestare preventivă -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ÎNCHEIERE NR. 153
Ședința publică din data de 14 septembrie 2009
PREȘEDINTE: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 2: Androhovici Daniela
JUDECĂTOR 3: Andronic Tatiana
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 29.11.1983 în mun. S, jud. S, cu același domiciliu,-,.56,. B,.4,.9, CNP. -, în prezent aflat în Arestul S, împotriva Încheierii nr. 182 PA din 11.09.2009 a Tribunalului Suceava, pronunțată în dosarul nr-.
La apelul nominal a răspuns inculpatul recurent, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind inculpatul recurent arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs.
Nefiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat ales, pentru inculpatul recurent, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât în fața primei instanțe nu i s-a asigurat inculpatului o asistență juridică efectivă. În motivare, arată că la primirea dosarului, la instanța de fond, judecătorul care a pus rezoluția nu a dispus și anunțarea apărătorului ales, fiind încălcate astfel disp. art. 146 al. 3 Cod procedură penală, art. 171 al. 4 și 41Cod procedură penală și art. 6 al. 2 Cod procedură penală. Posibilitatea conferită de legiuitor, de desemnare a unui apărător din oficiu, este prevăzută de alin. 41al. art. 171 Cod procedură penală, dar acest articol a fost încălcat în mod flagrant prin desemnarea apărătorilor din oficiu de către instanța de fond, atâta timp cât apărătorul ales, practic, era în imposibilitate de a se prezenta în instanță, nefiind înștiințat. Mai mult, inculpatul nici nu a fost întrebat dacă este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu. Deși ulterior strigării cauzei a trimis pe fax o cerere, solicitând reluarea cauzei în prezența apărătorului ales, instanța nu a dispus nimic cu privire la această cerere, deși avea posibilitatea repunerii pe rol a acesteia. Apărătorul desemnat din oficiu nu a asigurat o asistență juridică efectivă, punând concluzii generale, în care nu s-a referit la condițiile esențiale pentru prelungire și nestudiind, practic, nici un volum al dosarului de urmărire penală. În acest sens, înțelege să facă trimitere la decizia penală nr. 945 din 14.03.2008 a ÎCCJ, pe care o depune la dosar.
În ipoteza în care instanța de recurs nu va împărtăși acest punct de vedere, pe fond solicită admiterea recursului și respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive, ca nefondată. În motivare, arată că prin încheierea anterioară, pronunțată în dosarul -, s-a dispus prelungirea arestării preventive luată față de inculpat doar pentru 20 de zile, apreciindu-se de către instanță că este suficientă pentru terminarea urmăririi penale. Încheierea nu a fost atacată de către parchet, astfel încât se poate susține că s-a intrat sub o anumită autoritate de lucru judecat. În prezent s-ar fi justificat o cerere de prelungire a arestării preventive doar în situația în care s-ar fi schimbat condițiile inițiale, ori situația este aceeași, organele de urmărire penală neinstrumentând un probatoriu suplimentar din care să rezulte necesitatea unei noi prelungiri a detenției provizorii. În privința inculpatului recurent, de la luarea măsurii arestării preventive până în prezent, nu s-a efectuat nici un act de urmărire penală, ci doar o percheziție informatică ale cărei concluzii nu sunt relevante în cauză. Termenul rezonabil la care se referă art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se subscrie și activității de urmărire penală; de la data arestării inculpatului au trecut 50 de zile, iar de la momentul când s-a dispus anterior prelungirea acestei măsuri nu a mai fost efectuat nici un act de urmărire penală cu privire la acesta. invocate de parchet în motivarea cererii de prelungire a arestării - întocmirea unei hărți relaționale, efectuarea unor adrese etc.- nu țin în mod clar de urmărirea penală, iar altele, precum audierea inculpaților, puteau fi efectuate în termenul scurs de la data arestării acestora.
Însăși încadrarea juridică apare ca fiind greșită, fiind reținută atât aderarea, cât și sprijinirea unui grup infracțional organizat, acestea fiind două noțiuni care se exclud, întrucât aderarea presupune ca cel în cauză să devină parte componentă a unui grup infracțional organizat, iar sprijinirea constă doar în exercitarea unor activități prin care se facilitează săvârșirea anumitor infracțiuni. În mod ciudat însă, nu este reținută în sarcina inculpatului recurent și comiterea infracțiunii de trafic de droguri, deși în situația de fapt descrisă se arată că acesta ar fi transportat droguri în mai multe rânduri. Acuzațiile apar ca fiind nefondate, atâta timp cât nu există nici un mijloc de probă care să le susțină, iar față de inculpat nu se poate reține infracțiunea de complicitate la organizarea unui grup infracțional, din punct de vedere juridic, putând fi vorba cel mult de o instigare la infracțiunea de trafic de droguri. Se reține de către organele de urmărire penală că inculpatul ar fi racolat 5 persoane, în scopul traficării drogurilor, însă noțiunea de racolare nu este definită de normele penale, iar racolarea nu este identică cu organizarea. De altfel, nu există nici o dovadă, nici o presupunere rezonabilă în sensul că ar fi racolat aceste persoane, și, arestați în Spania și respectiv, nefiind audiați până în prezent, iar declarația martorului este dubioasă, nedovedindu-se că acesta a fost prins transportând o cantitate de droguri, astfel încât nu se poate reține în sarcina inculpatului că ar fi racolat o persoană despre care nu s-a făcut dovada că ar fi transportat droguri.
Din probele administrate până în prezent nu rezultă indicii temeinice care să conducă la o presupunere rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele puse în sarcina sa, ci doar simple bănuieli, care nu se bazează pe probe consistente. telefonice nu au fost coroborate cu fapte reale și dovedite, simpla afirmație verbală neconstituind ea însăși dovada producerii unei fapte.
Nu a fost dovedit nici pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpatului în libertate, instanța de fond reținând în acest sens doar rezonanța faptelor în colectivitate și o serie de procese-verbale, înscrisuri care nu pot dovedi pericolul social pentru ordinea publică. Cu privire la rezonanța negativă în colectivitate, din jurisprudența CEDO reiese că este necesară și o condiție suplimentară, respectiv ca această rezonanță să suscite anumite tulburări sociale, deci să rezulte din aspecte de fapt și să fie de natura să amenințe cu adevărat ordinea publică ori desfășurarea în bune condiții a procesului penal, astfel cum prevăd disp. art. 136 al. 1 teza I Cod procedură penală, aspecte care însă nu sunt dovedite în prezenta cauză. De asemenea, nu sunt elemente că procesul penal nu ar putea continua în bune condiții, și cum de la luarea măsurii arestării preventive procurorul nu a mai administrat probe, această măsură apare ca fiind fără eficiență, neatingându-și scopul prevăzut de lege.
Mai învederează faptul că referirea doar la gravitatea infracțiunii este în mod vădit contrară practicii CEDO și consideră că în cauză nu s-a dovedit vreun pericol concret pentru ordinea publică, identificat, palpabil, care să afecteze buna desfășurare a procesului penal, ci s-a invocat doar un pericol abstract, care nu rezultă din elemente de fapt și care nu este de natură a justifica prelungirea arestării preventive.
Procurorul, având cuvântul, apreciază că prelungirea arestării preventive a fost luată de instanța de fond cu respectarea dispozițiilor legale în materie, impunându-se în această fază a procesului penal, context în care pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat.
Inculpatul recurent, având cuvântul, arată că își însușește concluziile apărătorului său ales și solicită să fie cercetat în stare de libertate.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio, conform disp. art. 304 Cod procedură penală,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr.182 PA din 11.09.2009 Tribunalului Suceava, a admis propunerea S și în baza art. 159 al. 6.C.P.P. raportat la art. 136, 143 și 148 lit.f a C.P.P. dispus prelungirea măsurii arestării preventive inculpatului, zis "", cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de "aderare și sprijinirea unui grup infracțional organizat", faptă prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 și "complicitate la organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prev. la art.2-9 din Legea nr.143/2000 (respectiv, transportul drogurilor de mare risc, prev. de art. 2, alin.2 din Legea nr.143/2000)", faptă prev. și ped. de art.26 Cod Penal raportat la art.10 din Legea nr.143/2000, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 17 septembrie 2009 și până la data de 16 octombrie 2009.
Prin aceeași încheiere a fost respinsă, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că prin referatul nr.76D/P/2009 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava s-a înaintat Tribunalului Suceava propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive pe o durată de 30 zile, a inculpatului, zis "", cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
- aderare și sprijinirea unui grup infracțional organizat faptă prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că a aderat la grupul infracțional organizat coordonat de, ocazie cu care, de la începutul anului 2009 efectuat mai multe transporturi de droguri pe relația Turcia - Vestul Europei sau de Sud - Marea Britanie, în beneficiul unor rețele internaționale de traficanți nigerieni, rezidenți în Turcia sau. În structura grupului infracțional organizat, zis " " deține un rol de "scouter" (recrutor) de tineri dispuși să efectueze curierat de droguri, pe care îi pune la dispoziția lui, în scopul participării sale directe la împărțirea beneficiilor materiale rezultate din această activitate, generând astfel noi debușee de acțiune a acestui grup și de obținere de profituri consistente și imediate.
- complicitate la organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prev. la art.2-9 din Legea nr.143/2000 (respectiv, transportul drogurilor de mare risc, prev. de art. 2, alin2, din Legea nr.143/2000 ), faptă prev. și ped. de art.26 Cod Penal raportat la art.10 din Legea nr.143/2000, constând în aceea că începând cu anul 2009, în mod repetat și în baza aceleași rezoluții infracționale, a participat în mod direct la racolarea și îndrumarea sub coordonarea lui a patru persoane, cetățeni români, (, ), în vederea efectuării unor transporturi de droguri, pe relația de Sud către țări din Vestul Europei, în beneficiul unor rețele internaționale de traficanți de droguri, asigurând logistica necesară deplasării, cazării și întreținerii pe perioada șederii în țările de destinație și oferind datele de contact ale membrilor rețelelor internaționale de traficanți de droguri, în beneficiul cărora urmau a fi efectuate cursele de către aceștia, constând în aceea că:, zis " " a aderat și sprijinit grupul infracțional coordonat de, acționând în baza aceleiași rezoluții infracționale pentru racolarea de persoane și punerea acestora la dispoziția unor rețele internaționale de traficanți de droguri de mare risc din Turcia sau de Sud. Activitatea infracțională a numitului zis "" a constat în efectuarea de transporturi de cocaină pe relația de Sud - Marea Britanie, în beneficiul unei rețele internaționale de traficanți de droguri precum și pe racolarea unor persoane dispuse să transporte diferite cantități de droguri, persoane ce au fost dirijate atât personal cât și de spre rețelele internaționale de traficanți de droguri din de Sud.
De la începutul anului 2009, în mod repetat și în baza aceleași rezoluții infracționale, a participat la racolarea și îndrumarea sub coordonarea lui a patru persoane, cetățeni români, (, ), în vederea efectuării unor transporturi de droguri, pe relația de Sud către țări din Vestul Europei, în beneficiul unor rețele internaționale de traficanți de droguri, asigurând logistica necesară deplasării, cazării și întreținerii pe perioada șederii în țările de destinație și oferind datele de contact ale membrilor rețelelor internaționale de traficanți de droguri, în beneficiul cărora urmau a fi efectuate cursele de către aceștia.
În motivarea propunerii, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, a arătat că a data de 30.07.2009, Tribunalul Suceava - Secția Penală a emis mandatul de arestare preventivă nr.43 A, prin care a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 29 de zile, considerând că sunt întrunite condițiile cumulative ale art.148 alin.1 lit.f C.P.P. măsură prelungită prin încheierea nr.156/PA din 22.08.2009 a Tribunalului Suceava, pentru o perioadă de 20 de zile.
S-a mai arătat că până în prezent au fost efectuate multiple acte de urmărire penală pentru probarea activităților infracționale desfășurate de persoanele cercetate în cauză, respectiv: audierea inculpaților;;; -;;;;;;; interceptările telefonice realizate în cauză și transcrierea convorbirilor telefonice care prezintă interes pentru cauză; supravegherile audio-video și procesele verbale de transcriere; au fost solicitate și efectuate percheziții domiciliare atât la inculpații în cauză cât și la persoanele racolate de aceștia în vederea descoperirii de noi probe materiale; au fost întocmite adrese către unitățile bancare care dețin servicii în vederea comunicării dacă au fost efectuate transferuri bancare de către membrii grupului infracțional; audierea martorului, care oferă detalii privind modul de racolare, destinația acestuia din, modul de transport al drogurilor pe ruta -. În urma audierii numitului coroborată cu interceptările telefonice autorizate a rezultat modul în care acesta a fost racolat și trimis în în scopul efectuării unor transporturi de droguri de mare risc pe ruta, -, în schimbul transportului de droguri primind aproximativ 7000 euro; au fost audiați următorii martori, foști cărăuși sau persoane care au conoștiință de activitatea infracțională a membrilor grupului, respectiv: -, și, ia, ,; au fost efectuate percheziții informatice în baza cărora vor fi efectuate verificări în scopul stabilirii întregii activități infracționale a membrilor grupului și obținerea de probe în prezentul dosar penal. Ca urmare a acestor activități, au fost obținute imagini și fragmente ale discuțiilor purtate atât prin mesaje SMS cât și prin sistem electronic, ocazie cu care s-a pus în evidență legătura foarte apropiată dintre inculpat și unii membri ai rețelei de traficanți de droguri, atât di țară cât și din străinătate.
În atare situație, dată fiind complexitatea cauzei, dificultatea gestionării datelor și informațiilor avute sau obținute până în prezent, valorificarea acestora ca probe, și necesitatea efectuării în perioada următoare a unor acte de urmărire penală: reaudierea inculpatului zis " ", cu privire la implicarea sa în activităților grupului infracțional; reaudierea inculpaților zis "", -, și, în scopul stabilirii tuturor legăturilor infracționale dintre aceștia, în măsura în care unii dintre ei vor consimți să facă declarații în fața organelor de urmărire penală; identificarea și audierea altor martori privind implicarea inculpatului în racolarea și punerea la dispoziție de cărăuși membrilor grupului infracțional; întocmirea de hărți relaționale în baza listingurilor telefonice ce vor fi obținute de la companiile de telefonie mobilă cărora le-au fost înaintate adrese în acest sens; verificarea transferurilor bancare efectuate de către și în favoarea inculpatului pentru a scoate în evidență beneficiile financiare obținute în urma desfășurării acestor activități ilicite de racolare de persoane în vederea efectuării de transporturi internaționale de droguri; întocmirea de adrese către unitățile bancare care dețin servicii în vederea punerii la dispoziție a copiilor după recipisele de transfer bancar întocmite de către membrii grupului infracțional în funcție de răspunsurile primite de la aceste unități bancare, existente la prezentul dosar penal, procurorul a solicitat prelungirea detenției provizorii a inculpatului pentru o perioadă de încă 30 de zile.
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, prima instanță a constatat că propunerea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Suceava este întemeiată.
Astfel, prin încheierea nr.43 A din 30.07.2009 a Tribunalului Suceava, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 29 de zile, considerându-se că sunt întrunite condițiile prevăzute în art.143 Cod procedură penală, întrucât din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, dar și cazul prev. de art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală, conform căruia: "există date că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică".
Încheierea sus-menționată a rămas definitivă prin respingerea recursului ca nefondat. Ulterior, măsura prelungită prin încheierea nr.156/PA din 22.08.2009 a Tribunalului Suceava, pentru o perioadă de 20 de zile.
În fapt, s-a reținut că din probatoriul administrat până în momentul respectiv în cauză rezulta presupunerea rezonabilă că inculpatul efectua transporturi de cocaină pe relația de Sud - Marea Britanie, în beneficiul unei rețele de traficanți de droguri, ocupându-se de asemenea, și de racolarea unor persoane dispuse să transporte diferite cantități de droguri (, ), asigurând logistica pentru deplasare, cazare și întreținere pe perioada șederii.
Pentru a dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, Tribunalul Suceavaa reținut că sunt întrunite cerințele prev. de art. 143 Cod procedură penală, respectiv existența unor probe sau indicii temeinice - astfel cum aceste noțiuni sunt definite în art. 63, 64 și 681Cod procedură penală - de săvârșire de către inculpat a faptelor pentru care este cercetat, precum și existența vreunuia din cazurile expres și limitativ prev. de art. 148 a-f Cod procedură penală, în cazul de față lit. f), respectiv că infracțiunile pentru care este formulată învinuirea să fie pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, și, în plus, necesitatea privării de libertate în cursul urmării penale datorită pericolului social concret pentru ordinea publică pe care îl prezenta lăsarea în libertate a acestuia.
Astfel, dacă datele obținute ca urmare a perchezițiilor informatice efectuate (în mare parte convorbiri prin programul și fișiere cu imagini) urmează a fi prelucrate pentru a-și demonstra relevanța probatorie, declarațiile martorilor audiați sunt relevante și necontradictorii.
Ulterior luării măsurii arestării preventive au fost audiați, cu privire la activitatea întregului grup, martorii ia, G, G, și s-a procedat la reaudierea martorului. Aceste declarații sunt detaliate și (cu excepția declarațiilor lui G și ) prezintă relevanță deosebită sub aspectul probării și documentării activității întregului grup. Martorii au indicat aceeași modalitate de racolare din partea inculpaților, aceeași modalitate de desfășurare a transportului de droguri și au indicat în mod concordant locația și datele de identificare ale persoanelor din Turcia ce procedau la "distribuirea" curierilor.
În consecință, față de probatoriul administrat în cauză, atât anterior luării măsurii arestării preventive, cât și ulterior, Tribunalul concluzionează că indiciile cu privire la activitatea infracțională a inculpatului sunt temeinice și corespund exigențelor art. 681.C.P.P. raportat și la faza în care a ajuns procesul penal.
Potrivit art. 155 al. 1 Cod procedură penală, "arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate".
Instanța de fond a apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Referindu-se la art. 148 alin. 1 lit. f teza a II-a, ce a servit ca temei al arestării preventive a inculpatului, și care subzistă și în prezent, s-a reținut că pericolul la care face referire textul amintit, în lipsa unor criterii legale exprese, se deduce prin raportare la mai multe aspecte. Astfel, literatura de specialitate și practica judiciară a cristalizat ceea ce înseamnă interpretarea textului de lege referitor la pericol.
Chiar dacă din Codul român de procedură penală lipsește definiția legală a expresiei "pericol concret pentru ordinea publică", doctrina și jurisprudența constantă din România, și îndeosebi a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care are ca atribuție constituțională asigurarea interpretării și a aplicării unitare a legii de către celelalte instanțe judecătorești, au cristalizat acest concept, iar o jurisprudență constantă satisface exigențele de previzibilitate a legii, stabilindu-se că prin "pericol concret pentru ordinea publică" trebuie înțeleasă inclusiv reacția colectivă față de infracțiunea săvârșită care, prin rezonanța sa, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare.
Trebuie făcută distincția clară dintre noțiunea de pericol social generic propriu fiecărei infracțiuni și cea de pericol social, deoarece o confuzie a noțiunilor ar duce la arestarea tuturor inculpaților acuzați de săvârșirea infracțiunilor mai mari de 4 ani, dar pentru a înțelege noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică trebuie analizată noțiunea de periculozitate, care este sinonimă cu cea de gravitate și înseamnă însușirea de a fi periculos, primejdios, dăunător, grav sau contraindicat. Însă, s-a decis totodată că existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este învinuit acuzatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane în lipsa unei reacții ferme față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Pericolul concret pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu posibilitatea ca inculpatul să comită o nouă infracțiune, care constituie un temei al luării măsurii arestării preventive distinct, deci probele la care se referă art. 148 lit. f nu trebuie să vizeze acțiuni viitoare ale inculpatului, în eventualitatea cercetării sale în stare de libertate. Tribunalul a apreciat, spre deosebire de apărătorul inculpatului și unele decizii de speță, că probele din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică sunt cele administrate până în prezent, pe baza cărora s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa pentru săvârșirea infracțiunilor menționate. Din interpretarea acestor probe s-a dedus reacția declanșată de faptele care i se impută inculpatului de indignare, de dezaprobare, de insecuritate publică. În situația în care o astfel de persoană ar fi cercetată și judecată în stare de libertate, lipsa unei reacții ferme a autorităților judiciare poate fi o încurajare a altor persoane să comită fapte de același gen.
Trebuie precizat faptul că în aprecierea existenței pericolului concret pentru ordinea publică a lăsării în stare de libertate a inculpatului nu are nici o relevanță interesul mass-mediei pentru cauza penală în care inculpatul este parte iar reacția colectivității cu privire la fapta de care este învinuit inculpatul nu trebuie probată prin luarea unor declarații tuturor sau unei mari părți din persoanele care formează o colectivitate pentru a-și exprima dezacordul, indignarea temerea sau dimpotrivă aprobarea faptei de care este învinuit inculpatul, ceea ce ar impune în sarcina organelor de urmărire penală, în fiecare caz în parte, o sarcină imposibilă.
În condițiile în care indiciile temeinice sunt în sensul că inculpații:
au acționat coordonat și coerent, modalitatea de operare fiind identică în fiecare caz de racolare,
au racolat persoane ce fac parte din aceeași categorie socială și cu vârste apropiate,
au săvârșit un număr ridicat de racolări și trimiteri în străinătate în vederea transportului de droguri de mare risc și, mai ales,
au expus persoanele racolate unor riscuri enorme, pe care acestea nu le-au conștientizat pe deplin, și care au avut ca rezultat arestarea și chiar condamnarea unor curieri la pedeapsa închisorii,
coroborate cu intervalul de timp scurt ce a trecut de momentul luării măsurii arestării preventive, este imposibil de susținut că toate aceste activități nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Arestarea inculpaților a fost modalitatea prin care s-a pus punct activității infracționale, în condițiile în care aceasta avea o deosebită amploare, iar inculpații dezvoltaseră multiple contacte la nivel național și internațional.
Deși s-a afirmat că inculpații nu ar fi obținut beneficii importante din aceste presupuse activități, Tribunalul a reținut, pe de o parte, că declarațiile martorilor audiați confirmă sumele menționate de procuror, iar pe de altă parte existența sau cuantumul unor beneficii materiale nu face parte dintre elementele constitutive ale vreuneia dintre infracțiunile reținute, urmând a fi avută în vedere, eventual, la individualizarea judiciară a pedepsei.
În ceea ce privește situația concretă a inculpatului din prezenta cauză, Tribunalul a reținut în primul rând că aplicarea unor măsuri mai puțin restrictive nu poate fi eficientă. Astfel, un număr ridicat al persoanelor implicate (în mod special curieri) nu au fost identificate (și în consecință nu i se poate impune inculpatului să nu ia legătura cu acestea), iar pe de altă parte legăturile dintre membrii grupului, precum și cu persoanele implicate din străinătate, au avut loc în principal prin telefon sau e-mail. În consecință, limitarea dreptului de circulație prin aplicarea uneia dintre măsurile prevăzute de art. 145 sau 1451nu C.P.P. poate fi apreciată ca eficientă pentru buna desfășurare a procesului penal. De asemenea, una dintre caracteristicile activității infracționale a fost existența unor multiple legături între cei implicați, la nivel internațional, ceea ce constituie un important factor de risc de sustragere de la tragerea la răspundere penală.
În cauza de față, având în vedere gravitatea activității infracționale de care inculpatul este acuzat, durata arestării de aproximativ 40 de zile, până în prezent, și o prelungire a acesteia cu încă 30 de zile nu apare ca nerezonabilă, în condițiile în care urmărirea penală este una complexă, necesitând administrarea unui probatoriu vast precum și întocmirea unor acte procesuale și procedurale corespunzătoare. O activitate infracțională petrecută atât în țară cât și în afara teritoriului României, compusă din numeroase acte materiale, cu participarea unui număr ridicat de persoane, cu implicarea unor persoane din afara țării necesită o durată mai îndelungată și justifică durata urmăririi penale în cauza de față, astfel încât nici durata arestării preventive, în contextul menținerii motivelor ce au stat la baza dispunerii acesteia, nu poate fi caracterizată ca "nerezonabilă".
Față de toate cele reținute, Tribunalul a admis propunerea DIICOT S și a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului pe o durată de 30 zile, începând cu data de 17 septembrie 2009 și până la data de 16 octombrie 2009.
De asemenea, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara ca nefondată, temeiurile ca au stat la baza arestării preventive neschimbându-se în nici un fel, așa cum impun prevederile art. 139 alin. 1.proc.pen. pentru înlocuirea unei măsuri preventive cu o alta.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul, solicitând casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, motivat de faptul că la instanța de fond nu i s-a asigurat inculpatului o asistență juridică efectivă, atâta timp cât apărătorul ales al acestuia nu a fost încunoștiințat despre termenul fixat pentru soluționarea propunerii DIICOT, iar avocatul desemnat din oficiu nu a studiat practic nici un volum al dosarului de urmărire penală, rezumându-se doar la a pune concluzii generale, fiind încălcate astfel disp. art. 146 al. 3 Cod procedură penală, art. 171 al. 4 și 41Cod procedură penală și art. 6 al. 2 Cod procedură penală. Pe fond, a solicitat respingerea propunerii de prelungire a arestării preventive ca nefondată, motivat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune astfel, respectiv cerințele prev. de art. 143 Cod procedură penală, referitoare la existența unor probe sau indicii temeinice - astfel cum aceste noțiuni sunt definite în 681Cod procedură penală - că ar fi săvârșit faptele pentru care este cercetat, precum și existența probelor din care să rezulte că lăsarea sa în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, condiție impusă de art. 148 lit.f teza a-II-a Cod procedură penală, dar nici că o astfel de măsură este necesară și oportună în această etapă a procesului penal.
Analizând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 3856alin. 3 Cod de procedură penală, Curtea constată că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Cu privire la cazul de nulitate absolută invocat, vizând încălcarea dreptului la apărare al inculpatului, prin neanunțarea avocatului ales al acestuia, Curtea constată că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 197 al. 2 Cod procedură penală, întrucât o atare obligație există doar la luarea măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale, conform art. 1491al. 3 Cod pr.penală, nu și la prelungirea acestei măsuri.
Pe de altă parte, este de observat că apărătorul ales al inculpatului avea obligația legală, în virtutea contractului de asistență juridică încheiat, de a depune diligențele necesare pentru a se prezenta la data și ora stabilită pentru soluționarea cererii de prelungire a arestării preventive și a formula apărările cuvenite, câtă vreme din conținutul cererii de repunere pe rol a cauzei înaintată prin fax, rezultă că avea cunoștință de termen, de stadiul dosarului și al ședinței de judecată care nu era finalizată la ora 1350.
În ceea ce privește apărarea făcută de către apărătorul dessemnat din oficiu, din încheierea instanței de fond rezultă că acesta a pus concluzii pertinente și la obiect și prin urmare a făcut o apărare efectivă și nu formală. Nu în ultimul rând este de menționat că nu a existat nici o opoziție din partea inculpatului în acest sens.
Conform art. 155 Cod procedură penală, prelungirea arestării preventive în cursul urmăririi penale poate fi dispusă, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În speță, prin încheierea nr. 43 A din data de 30.07.2009 pronunțată de Tribunalul Suceavas -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de 30 iulie 2009 până la data de 27 august 2009, inclusiv, măsură ce a fost prelungită ulterior pentru o durată de încă 20 de zile, până la data de 16 septembrie 2009, inclusiv, prin încheierea nr.156 PA din 22. 08.2009, soluții ce au fost confirmate de către instanța de recurs.
Aceste măsuri au fost dispuse apreciindu-se că sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit. f Cod procedură penală.
Din probatoriul efectuat până în prezent în cauză, respectiv, transcrierile convorbirilor telefonice, supravegherile audio - video, planșele fotografice, procese verbale de investigații, declarațiile martorilor, ia, datele obținute ca urmare a perchezițiilor informatice efectuate (în mare parte convorbiri prin programul și fișiere cu imagini) rezultă că inculpatul se ocupa cu racolarea tinerilor pe care îi punea la dispoziția altor membri ai grupului infracțional, în vederea efectuării activităților de cărăușie de droguri de mare risc. Martorul a oferit detalii despre modul de racolare, destinația, modul de transport al drogurilor pe ruta -, aspectele prezentate fiind confirmate de interceptările telefonice autorizate care pun în evidență și legăturile pe care inculpatul le avea cu diferite persoane din afara țării, precum și modalitatea în care acționa pentru a trimite diverși cărăuși pe rute externe în vederea transportării de droguri.
Din probele menționate rezultă indicii temeinice că inculpatul a acționat în mod coordonat, că a avut legături cu membrii unei rețele de traficanți de droguri, iar prin trimiterea de cărăuși care făceau transportul acestora pe relația Turcia sau de Sud a ajutat ca acest grup să ființeze.
Aceste indicii îndeplinesc atât cerințele disp. art. 681Cod procedură penală, cât și cele prevăzute în art. 5 lit c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, creând instanței convingerea că există suficiente date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat.
Forța lor probantă nu trebuie să fie identică cu cea impusă la pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei, prin care se statuează asupra vinovăției inculpatului, ci doar să îndeplinească cerința anterior arătată.
Critica vizând greșita încadrare juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului nu poate fi analizată în acest context, în care instanța are doar datoria de a verifica existența indiciilor temeinice de săvârșirea a infracțiunilor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală precum și a necesității și oportunității prelungirii măsurii arestării preventive.
Din actele și lucrările dosarului de urmărire penală rezultă că subzistă și temeiul prev. de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, reținut la luarea și ulterior prelungirea măsurii arestării preventive, respectiv acela că lăsarea inculpatului în libertate prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică.
Chiar dacă acesta, în accepțiunea textului de lege anterior menționat, este distinct de cel abstract avut în vedere de legiuitor la reglementarea infracțiunilor și regimului lor sancționator, anumite fapte, dată fiind gravitatea lor deosebită, relevă un astfel de pericol prin însăși comiterea lor.
Ori, faptele pentru care inculpatul este cercetat sunt de o gravitate și o periculozitate deosebită, în condițiile în care pe de o parte, traficul de droguri a cunoscut o amploare ridicată, iar pe de altă parte, consecințele consumului acestui produs conduc la vătămarea stării de sănătate fizică și psihică a persoanelor consumatoare și nu de puține ori chiar la decesul acestora.
Această gravitate a faptelor relevă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, chiar dacă de la arestarea sa până în prezent s-a scurs o perioadă de timp, de circa 50 zile.
În ce privește necesitatea prelungirii măsurii arestării preventive, Curtea constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că se impune deținerea în continuare în stare de arest a inculpatului, însă deși Codul român de procedură penală nu o reglementează în mod expres, jurisprudența constantă CEDO consacră expresis verbis încă o condiție obligatorie pentru prelungirea arestului preventiv al unei persoane, și anume diligența particulară cu care autoritățile competente instrumentează procedura (cauza Gosselin contra Franței, paragraful 31). Examinând sub acest aspect materialul de urmărire penală, Curtea concluzionează că prelungirea arestării preventive pentru durata maximă permisă de lege - 30 zile nu este justificată, în condițiile în care reaudierea inculpaților putea avea loc până la acest moment, cu atât mai mult cu cât aceștia și-au exprimat intenția în acest sens, fiind deci oricând posibilă, că identificarea și audierea altor martori este o noțiune generală și lipsită de conținut concret, că întocmirea de hărți relaționale în baza listingurilor telefonice este de asemenea oricând posibilă și nu prezintă un grad ridicat de complexitate, iar relațiile solicitate de la operatorii de servicii au sosit în mare măsură.
Prin menținerea în continuare în stare de arest preventiv a inculpatului, pe o durată de 10 zile, apreciată de către instanță de recurs ca necesară, dar totodată și suficientă, pentru efectuarea activităților specifice finalizării urmăririi penale, nu s-ar depăși termenul rezonabil al acestei măsuri preventive ținând cont de complexitatea cauzei penale raportată la faptul că în aceeași cauză sunt cercetați un număr de 9 inculpați, în sarcina cărora s-a reținut comiterea în concurs a câte două infracțiuni cu un grad relativ ridicat de pericol social, la necesitatea cooperării cu instituții bancare pentru strângerea probelor, aspecte ce comportă unele dificultăți inerente. Instanța de recurs apreciază că pericolul concret pentru ordinea publică prezentat de inculpat, deși s-a diminuat în timp, nu a dispărut și justifică prelungirea măsurii arestării preventive.
În ceea ce privește situația concretă a inculpatului din prezenta cauză, Curtea reține că la acest moment aplicarea unor măsuri mai puțin restrictive, cum ar fi limitarea dreptului de circulație prin aplicarea uneia dintre măsurile prevăzute de art. 145 sau 1451nu C.P.P. poate fi apreciată ca eficientă pentru buna desfășurare a procesului penal.
Pentru considerentele arătate, constatând întemeiat recursul declarat de inculpat, Curtea, în conformitate cu disp.art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală rap. la art. art.159 alin.8 Cod procedură penală, îl va admite, va casa în parte încheierea atacată și în conformitate cu disp.art.159 alin.6 Cod procedură penală va prelungi măsura arestării preventive a inculpatului pe o durată de 10 zile (în loc de 30 de zile) începând cu data de 17.09.2009 și până la data de 26.09.2009 inclusiv.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu contrare prezentei încheieri.
Văzând și disp.art.192 alin.3 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DISPUNE:
Admite recursul declarat de inculpatul.
Casează în parte încheierea nr. 182 PA din 11septembrie 2009 a Tribunalului Suceava și în rejudecare:
Admite, în parte cererea de prelungire a arestării preventive formulată de DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava. În baza art. 159 al. 6 Cod pr.penală rap. la art. 136, 143 și 148 lit. f Cod pr.penală prelungește măsura arestării preventive a inculpatului, pe o durată de 10 zile (în loc de 30 de zile), de la 17 septembrie 2009 până la 26 septembrie 2009, inclusiv.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14 septembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
3 ex./15.09.2009
Președinte:Ilieș TitianaJudecători:Ilieș Titiana, Androhovici Daniela, Andronic Tatiana
