Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp.
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I -A PENALĂ
Dosar nr. 32808/3/2009
2015/2009
Î Ν C Η Ε Ι Ε R Ε NR. 290
Ședința publică din 26 august 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Lefterache Lavinia
JUDECĂTOR 2: Bădescu Liliana
JUDECĂTOR 3: Piciarcă Dumitrița
GREFIER - - --
__________________________________________________________
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 11.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător desemnat din oficiu, cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr.-/26.08.2009, depusă la dosarul cauzei (fila 9).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea face aplicarea disp. art. 38513.C.P.P. și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu recurentului, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate i continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de libertate.
Precizează că acesta a recunoscut parțial faptele, solicitând a se avea în vedere disp. art. 136 alin. 8.pr.pen. respectiv vârsta și lipsa antecedentelor penale, considerând astfel că lăsarea sa în libertate nu ar împieta buna desfășurare a procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat, considerând hotărârea instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Solicită a se avea în vedere natura și gravitatea infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, apreciind a fi îndeplinite condițiile prev. de art. 155.pr.pen. cu referire la 143 și art. 148 lit. f pr.pen. menținându-se astfel temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de acesta, mai mult impun în continuare privarea sa de libertate.
Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, solicită continuarea procesului penal în stare de libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu de la 11 august 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-, în baza art.155 Cod procedură penală, a fost dmisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București și s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului, pe o durată de 30 zile, de la data de 16 august 2009, până la 14 septembrie 2009, inclusiv.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive față de inculpat se mențin și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, s-a arătat că în cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală.
De asemenea, Tribunalul a reținut că sunt îndeplinite și cerințele prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, pericolul concret pentru ordinea publică rezultând din pericolul social deosebit al faptei imputate - din impactul negativ deosebit în rândul opiniei publice pe care îl creează acestea, precum și din datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri a propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de parchet.
S-a arătat, în motivarea orală a recursului, că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, având în vedere că acesta a recunoscut parțial fapta comisă, iar față de datele personale, se apreciază că, lăsat în libertate, nu va împieta buna desfășurare a procesului penal.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu - potrivit art.3856alin.3 Cod procedură penală - sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor deosebit de grav și tâlhărie, prevăzute de 20 Cod penal raportat la art.174 alin.1 - art.175 lit.i - art.176 lit.d Cod penal, cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal și art.211 alin.2 lit.c și alin.21lit.a Cod penal, reținându-se în fapt că, la data de 23 iulie 2006, inculpatul, împreună cu inculpații și, în timp ce se aflau într-un loc public, i-au aplicat părții vătămate numeroase lovituri cu picioarele, în tonele cranio-facială, toracică și abdominală, cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața și - prin exercitarea acestor violențe - i-au sustras un telefon mobil marca Motorola model.
Întrucât inculpatul s-a sustras urmăririi penale, prin încheierea nr-, din data de 21.09.2006, a Tribunalului București, Secția a Il-a Penală, s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile (mandat de arestare preventivă nr. 393/UP/21.09.2006). Ulterior, față de inculpatul s-a emis mandat european de arestare preventivă (nr. 7/31.01.2007) al Tribunalului București. Secția a Il-a Penală. Inculpatul a fost depistat pe teritoriul Spaniei, fiind apoi predat autorităților române. Prin încheierea nr-, din data de 18.06.2009, a Tribunalului București, Secția a ll-a Penală, s-a constatat faptul că măsura arestării preventive în lipsă a fost pusă în executare, începând cu data de 17.06.2009, măsura preventivă expirând la data de 16.07.2009.
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 14.07.2009, Tribunalul București - Secția I Penală a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 17.07.2009 până la data de 15.08.2009, inclusiv.
Potrivit art.155 alin.1 Cod procedură penală, arestarea inculpatului dispusă de instanță poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Analizând materialul probator administrat în cauză până la acest moment procesual, Curtea constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul se mențin și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, în cauză există suficiente indicii temeinice care justifică presupunerea întemeiată că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat, fiind astfel îndeplinite cerințele prev.de art.148 alin.1 rap.la art.143 Cod procedură penală; relevante în acest sens fiind probele administrate până la acest moment procesual, având în vedere și faptul că urmărirea penală nu a putut fi definitivată.
Totodată, Curtea constată că sunt îndeplinite și cerințele prevăzute de art.148 lit.a și f Cod procedură penală, în sensul că inculpatul a fugit și s-a ascuns, pentru a se sustrage de la urmărirea penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani și există date certe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Acest gen de pericol este pus în evidență de natura și gravitatea faptei, precum și de modalitatea de săvârșire a acesteia; în acest context, se remarcă violența deosebită de care a dat dovadă inculpatul în momentul în care a intenționat să comită o altă faptă gravă, existând posibilitatea producerii urmării celei mai grave.
Acest deznodământ nu poate crea decât un sentiment de nesiguranță în rândul membrilor comunității, un ecou ce generează temerea că, lăsat în libertate, inculpatul s-ar putea manifesta violent din nou, ceea ce determină, în mod real, o tulburare a ordinii publice.
În plus, Curtea apreciază că susținerile invocate de apărătorul inculpatului, referitoare la împrejurarea că inculpatul a recunoscut parțial faptele comise, reprezintă mai mult circumstanțe agravante, dacă avem în vedere circumstanțele personale ale inculpatului - care deși este în vârstă de 27 de ani, nu are studii sau vreun loc de muncă și, cu toate acestea, după ce a lovit partea vătămată cu violență, împreună cu alte două persoane, iar după presupusa comitere a acestor fapte, inculpatul a găsit de cuviință și să-i sustragă un bun, respectiv un telefon mobil.
Oricum, recunoașterea faptelor presupus a fi comise exced cauzei deduse judecății în acest moment procesual, aceasta urmând a fi valorificată în cadrul unui eventual proces de individualizare a pedepsei, dacă va fi găsit vinovat.
În consecință, reținând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și impun în continuare privarea acestuia de libertate, Curtea constată că, în mod întemeiat, instanța de fond a admis propunerea de prelungire formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, menținerea inculpatului în stare de arest preventiv fiind motivată și de necesitatea finalizării actelor de urmărire penală, astfel cum acestea sunt menționate în referatul Parchetului.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge - ca nefondat - recursul declarat de inculpat și, având în vedere că acesta este cel care se află în culpă procesuală, îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din Camera de Consiliu de la 11 august 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei - onorariu avocat din oficiu - se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 august 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- --
Red.
Dact.
Ex.2
Red.--
Președinte:Lefterache LaviniaJudecători:Lefterache Lavinia, Bădescu Liliana, Piciarcă Dumitrița