Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 431/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 431/
Ședința publică din 14 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
Grefier: - -
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii nr. 50/CC din 07.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest preventiv și asistat de avocat ales, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, inculpatul recurent precizează că, deși are apărători aleși și pe av. și av. -, este de acord ca la judecarea recursului să fie asistat numai de avocatul.
Nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent susține motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei și solicită admiterea recursului, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în stare de libertate a inculpatului, sau înlocuirea cu o altă măsură neprivativă de libertate. Totodată critică faptul că organul de urmărire penală a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive din 7.04.2008, până la 6.05.2008, iar instanța a dispus această măsură în perioada 8.04.2008 până în 7.05.2008, inclusiv.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea în stare de libertate, arătând că i-a fost încălcat dreptul la apărare.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 50/CC din 7.04.2008, Tribunalul Timiș, în baza art. 159 Cpp a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatul, pe o durată de 30 de zile, de la 08.04.2008 până la 07.05.2008, inclusiv.
În temeiul art. 197 alin.2 Cpp rap. la art. 159 alin.1 Cpp, a respins excepția de nulitate absolută a sesizării judecătorului cu soluționarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive, formulată de inculpat, prin apărător ales, av. -.
A fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revocare a măsurii arestării preventive luată față de inculpat, formulată de către acesta, prin apărător, iar în baza art. 139 alin.1 Cpp a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă.
Raportându-se la materialul de urmărire penală, judecătorul a apreciat că în continuare subzistă temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive față de inculpatul, măsură preventivă luată în condiții de legalitate și temeinicie, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că fapta susceptibilă a întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, trafic de persoane, spălare de bani trafic de minori au fost săvârșite de către inculpat, fiind deci îndeplinite condițiile impuse de art. 143 Cpp.
De asemenea, s-a reținut ca sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o infracțiune care este pedepsită de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Referitor la împrejurarea că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică și că starea de detenție preventivă a acestuia este excesivă, întrucât au trecut 4 luni, judecătorul, din analiza actelor și lucrărilor dosarului, a constatat că aceste susțineri sunt neîntemeiate.
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, s-a reținut că aprecierea necesității luării și menținerii unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.
În condițiile de față, s-a apreciat că, la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate. Astfel, s-a reținut că presupunerea rezonabilă privește o faptă gravă, că fapta aduce atingere atât persoanei și demnității acesteia, cât și relațiilor interumane, fapte care au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
Totodată, s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera creșterea sentimentului de nesiguranță al populației și ar fi de natură a conduce la scăderea încrederii populației în capacitatea de protecție a organelor statului.
Pe de alta parte, necesitatea prelungirii măsurii arestării preventive a fost apreciată ca fiind justificată în vederea finalizării cercetărilor, fiind necesară audierea numitelor, și, precum și efectuarea unor verificări asupra patrimoniului inculpatului și asupra modului în care au fost folosiți banii proveniți din exploatarea victimelor.
Împotriva acestei încheieri penale a declarat recurs inculpatul, arătând în motivare că este acuzat doar de transportul unor fete în și din Italia, fără ca nici una dintre acestea să susțină că inculpatul ar fi constrâns-o sau amenințat-o să meargă în Italia pentru a se prostitua.
S-a mai arătat că este singurul inculpat arestat în cauză, deși chiar organele de urmărire penală rețin că racolarea victimelor s-a făcut de către numiții, și, în complicitate cu cetățeanul italian, care se ocupa de cazarea lor în Italia, fiind apoi obligate să se prostitueze sub supravegherea numitelor, a și.
Inculpatul a mai apreciat că, faptele fiind săvârșite în cursul anilor 2003-2004 și 2006, nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, cu atât mai mult că și-a manifestat disponibilitatea de a colabora cu organele de anchetă, în scopul aflării adevărului în cauză, solicitând înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
S-a mai criticat de apărătorul ales al inculpatului faptul că prelungirea măsurii arestării preventive s-a solicitat din 7.04.2008, până la 6.05.2008 de către organul de urmărire penală, iar instanța a dispus această măsură în perioada 8.04.2008 până în 7.05.2008, inclusiv.
Examinând încheierea penală recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp. art. 3856al.3 Cpp, instanța constată că recursul formulat de către inculpatul este nefondat, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.
Astfel, instanța constată că sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, pedepsită cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și modalitatea de desfășurare a activității infracționale, așa cum a stabilit-o organul de urmărire penală, fiind astfel îndeplinite condițiile prev. de art. 143 și 148 lit.f Cpp.
Instanța apreciază că în prezenta cauză este prioritar interesul general de protejare a ordinii publice, raportat la interesul particular al inculpatului, de a fi cercetat în stare de libertate, astfel că se impune prelungirea măsuri arestării preventive a acestuia pe o durată de 30 de zile.
În mod corect, instanța de fond a înlăturat excepția nulității absolute a sesizării judecătorului cu soluționarea propunerii de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de inculpat prin apărător ales, apreciind în mod just că termenul de 5 zile prev. de art. 159 al.1 Cpp este unul de recomandare, iar depunerea de către organul de urmărire penală la instanța de judecată a unei astfel de cereri de prelungire a arestului preventiv cu mai puțin de cinci zile, așa cum s-a întâmplat în cazul de față, nu poate fi sancționat cu nulitatea absolută.
Instanța apreciază că nu este întemeiat nici motivul invocat în legătură cu intervalele de prelungire a măsurii arestării preventive, neavând relevanță sub aspectul legalității hotărârii, că în propunerea de prelungire a arestării preventive, s-a solicitat prelungirea acestei măsuri în intervalul 7.04.-6.05.2008, iar în dispozitivul hotărârii, intervalul este de 8.04.2008-7.05.2008, instanța având dreptul să dispună prelungirea măsurii arestării preventive pentru intervalul necesar.
Afirmația inculpatului că este singurul arestat în cauză, nu are relevanță în speța de față, deoarece instanța examinează necesitatea prelungirii măsurii arestării preventive prin prisma îndeplinirii condițiilor prev. de art. 143 și 148 Cp, având în vedere întinderea în timp a activității infracționale a inculpatului și modalitatea de comitere a faptelor penale, așa cum s-a reținut de către organele de urmărire penală.
Văzând că nu există motive de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, deoarece măsura arestării preventive este singura care poate asigura buna desfășurare a procesului penal, astfel fiind necesară prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului, raportat la faptul că organul de urmărire penală urmează să finalizeze cercetările, iar pentru acest lucru este necesară audierea mai multor persoane care au cunoștință de activitatea infracțională a inculpatului, dar și verificarea patrimoniului inculpatului, respectiv modul de folosire a banilor proveniți din exploatarea victimelor.
Nefiind motive de casare a hotărârii penale atacate, aceasta fiind temeinică și legală, instanța urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând și disp. art. 192 al.2 Cpp,
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii nr. 50/CC/07.04.2008 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosar nr-.
În baza art. 192 al.2 Cpp obligă inculpatul la 50 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR G - - - - -
GREFIER
- -
Red. /24.04.08
Tehnored. 2 ex./24.04.08
PI. - - Trib.
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea, Victor Ionescu
