Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 689/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ operator 2711
DECIZIE Nr. 689
Ședința publică de la 25 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
Grefier: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii penale din data de 12.06.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul ales al inculpatului a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul Timiș și rejudecând cauza, punerea în libertate a inculpatului. În motivare a arătat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu se mai mențin, având în vedere că inculpatul a fost audiat, în declarația sa explicând rolul său în activitatea judiciară dedusă judecății, în dosar nu există constituiri de părți civile și nici prejudiciu. A mai arătat că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 20.p rap. la art. 215.p, iar starea de arest nu este potrivită pentru continuarea cercetărilor judecătorești. Referitor la persoana inculpatului a arătat că acesta nu are antecedente penale.
Procurorul a solicitat respingerea recursului, având în vedere că încheierea primei instanțe este temeinică și legală, procesul audierii inculpatului nu înlătură temeiurile care au determinat arestarea preventivă și care continuă să subziste.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea recursului, arătând că a avut o conduită bună anterior arestării preventive, nu are antecedente penale și s-a prezentat de bună voie în fața organelor de anchetă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului constată următoarele:
Prin încheierea penală din data de 12.06.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 s C.P.P.-a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților -, și .
În baza art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 C.P.P. s-a menținut starea de arest a inculpatilor, urmând ca legalitatea și temeinicia acesteia să fie verificată din nou înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, respectiv data de 10.08.2009.
În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. au fost respinse cererile formulate de către inculpați, prin apărătorii aleși, privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi tara sau localitatea.
În baza art. 1608aalin. 6 C.P.P. s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, ca inadmisibilă.
Deliberând asupra stării de arest a inculpaților, având în vedere faptul că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu s-au schimbat, justificând în continuare privarea de libertate a acestora, în condițiile în care există suficiente indicii cu privire la posibilitatea ca inculpații să fie implicați în săvârșirea a unor fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar raportat la modalitatea în care s-a desfășurat activitatea presupus infracțională și la natura faptelor săvârșite de către inculpați, s-a apreciat că lăsarea acestora în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, astfel că, în temeiul art. 3002.C.P.P. raportat la art. 160 s C.P.P.-a menținut starea de arest a inculpaților, urmând ca legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive să fie verificate din nou, înainte de expirarea termenului prevăzut de lege, respectiv data de 10.08.2009.
Este evident că atunci când anumite infracțiuni, prin gravitatea lor sau prin efectul pe care îl au asupra opiniei publice, pot crea în cadrul societății o reacție de nesiguranță sau de revoltă, privarea de libertate a autorilor, cel puțin pentru o perioadă de timp, apare ca fiind pe deplin justificată. Or, în prezenta cauză, există suficiente probe în legătură cu posibila implicare a celor doi inculpați în săvârșirea unor activități ilicite cu consecințe dintre cele mai grave asupra patrimoniului părților vătămate, astfel că lăsarea lor în libertate nu ar contribui la altceva decât la sporirea sentimentului de neîncredere al opiniei publice în capacitatea organelor judiciare de a proteja valorile sociale, situație incompatibilă cu principiile unei societăți democratice.
Instanța a reținut că măsura arestului preventiv reprezintă o excepție de la prezumția de nevinovăție, aceasta fiind acceptată atâta timp cât măsura preventivă nu se transformă într-o pedeapsă anticipată, stabilită înainte de pronunțarea asupra vinovăției. Or, în prezenta cauză dată fiind complexitatea acesteia, precum și gravitatea faptelor săvârșite, instanța a apreciat că menținerea inculpaților, în stare de arest, pentru o perioada de 3 luni nu poate fi interpretată ca reprezentând o stabilire anticipată a pedepsei, motiv pentru care nu se poate considera că aduce atingere prezumției de nevinovăție de care inculpații beneficiază.
Cu privire la cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu una dintre măsurile prevăzute de art. 136 alin. 1 lit. sau c C.P.P. acestea au fost respinse ca fiind neîntemeiate, în baza art. 139 alin. 1.C.P.P. în condițiile în care s-a apreciat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat.
În ceea ce privește cererea formulată, pentru inculpatul, privind liberarea provizorie sub control judiciar, instanța a reținut că potrivit disp.art. 160 ind. 2 alin. 1.C.P.P. liberarea provizorie se poate dispune, în cazul infracțiunilor intenționate, numai dacă legea prevede pentru infracțiunea respectivă pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Or, în prezenta cauză, în sarcina inculpatului s-a reținut comiterea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 al.5 și Cod Penal sancționată cu închisoarea de la 10 la 20 de ani.
În consecință, în condițiile în care legea prevede pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani, în temeiul art. 1608aalin. 6.C.P.P. instanta a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar ca inadmisibilă.
Apărările inculpatului în sensul că există o contradicție între disp.art. 160 ind. 2.C.P.P. și art. 5 alin. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu pot fi primite, normele europene completându-se în această materie cu dispozițiile interne. Astfel, în conformitate cu art. 5 alin. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoana arestată are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei la audiere.
Însă, aceste prevederi nu trebuie interpretate în sens absolut. Ceea ce obligă CEDO statele membre este stabilirea unor proceduri prin intermediul cărora o persoană arestată preventiv să poată fi pusă în libertate în cursul procesului. Însă, nimic nu împiedică statele membre, în virtutea suveranității de care dispun, să stabilească anumite condiții care să reprezinte suficiente garanții că desfășurarea procesului nu va fi împiedicată de lăsarea în libertate a inculpatului. A îmbrățișa o altă opinie ar însemna ca în toate situațiile, indiferent de gravitatea faptei săvârșite și indiferent de periculozitatea inculpatului, acesta să fie pus în libertate prin formularea simplei cereri de liberare provizorie, ceea ce ar contraveni evident spiritului CEDO, Curtea recunoscând în repetate rânduri avantajele pe care le reprezintă detenția preventivă și care nu pot fi negate.
Împotriva acestei încheieri penale a declarat recurs inculpatul, arătând în scris că solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și nemenținerea măsurii arestării preventive, judecarea în stare de libertate și în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. A fost criticată încheierea pronunțată de Tribunalul Timiș deoarece ședința de judecată nu a fost publică, că s-a încălcat prezumția de nevinovăție prin declarațiile făcute în presă de către organele de anchetă, că măsura arestării preventive s-a luat și s-a prelungit fără o justificare rezonabilă. Oral, apărătorul inculpatului a invocat că nu se mai mențin temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive, inculpatul fiind audiat și că nu există părți civile și prejudiciu.
Examinând încheierea penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept potrivit disp.art. 385 ind. 6 alin. 3.p Cod Penal, instanța constată că recursul formulat de către inculpatul este nefondat, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.
Din probele existente în cauză rezultă că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a acestui inculpat nu s-au schimbat deoarece sunt îndeplinite în continuare condițiile prev. de art 143 și 148 lit. p Cod Penal, în sensul că sunt indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lui de către organul de urmărire penală, infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 și 5.p fiind sancționată de legea penală cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și modalitatea săvârșirii infracțiunii așa cum s-a reținut de către procuror. Este adevărat că măsura arestării preventive este o măsură cu caracter excepțional pe parcursul procesului penal însă în speța de față menținerea acestei măsuri este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, cu atât mai mult că lăsarea în libertate a inculpatului ar spori sentimentul de neîncredere a opiniei publice în capacitatea organelor judiciare de a reacționa în mod eficient împotriva fenomenelor infracționale. Nu se poate aprecia că menținerea în continuare măsurii arestului preventiv ar afecta prezumția de nevinovăție de care ar beneficia inculpatul, astfel că aceste critici sunt neîntemeiate. De asemenea, criticile formulate în scris de către apărătorul ales al inculpatului că ar subzista nulitate absolută pentru că ședința de judecată nu a fost publică, este total neîntemeiată, deoarece la termenul de judecată din data de 12.06.2009, ședința de judecată a fost publică, fiind asigurate toate garanțiile procesuale.
Existența prejudiciului urmează a fi stabilite de către instanța de fond, deocamdată acest aspect nu poate constitui un element la aprecierea necesității menținerii măsurii arestării preventive. Instanța apreciază că motivele invocate de către inculpat în recurs sunt nefondate, iar menținerea măsurii apare ca o măsură necesară și în aceste condiții nefiind motive de casare a hotărârii penale recurate, instanța va respinge în consecință recursul formulat de inculpat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 p Cod Penal,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal, respinge, ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii penale din data de 12.06.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosar nr-.
În baza art.192 al.2 p Cod Penal obligă inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 Iunie 2009.
Președinte, Ptr. Judecător, Judecător,
- - G - - aflat în - -
Președinte secție,
Grefier
- -
Red.Gh.B/25.06.09
Tehnored AJ/2 ex/2.07.09
Prima instanță: Trib. T -
02 Iulie 2009
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu
