Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Decizia 676/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr- - arestare preventivă -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANTA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR.676
Ședința publică de la 25 iunie 2009
PREȘEDINTE G - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă
- - JUDECĂTOR 2: Constantin Mereanu
- - JUDECĂTOR 3: Doru Filimon
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă C de Apel Craiova
Pe rol, judecarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, împotriva încheierii din 15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, privind pe inculpatul.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat -, apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatându-se că dosarul se află în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul Parchetului invederează instanței că nu susține primul motiv din recursul scris depus la dosarul cauzei, invocând cel de-al doilea motiv de recurs cu privire la netemeinicia încheierii recurate.
În acest sens, apreciază că încheierea pronunțată de instanța de fond este netemeinică, raportat la gradul de pericol social concret al infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată intimatul inculpat, respectiv infracțiunea de tentativă de omor calificat, prev.de art.20 rap.la art.174 alin.1, 175 lit.i Cod penal, constând în aceea că în urma unui incident produs între cei doi, inculpatul a aplicat victimei o lovitură cu un corp contondent, respectiv un pietroi în greutate de circa 5 kg, de la mică distanță, în cap, provocându-i leziuni osoase.
În urma leziunilor, victima a necesitat pentru vindecare 35-40 zile, susținându-se că obiectul vulnerant, precum și zona lezionată au fost de natură să pună în pericol viața victimei, astfel că, în cauză sunt îndeplinite condițiile prev.de art.148 lit.f Cod pr.penală.
Concluzionează în sensul admiterii recursului, casării încheierii și pe fond, admiterea propunerii de arestare preventivă formulată prin rechizitoriu, pentru 30 zile împotriva intimatului inculpat.
Avocat - pentru inculpat, susține că încheierea este legală și temeinică, raportat cu deosebire la data producerii incidentului, la circumstanțele reale care au condus agresarea victimei, precum și la circumstanțele personale ale intimatului inculpat care nu prezintă antecedente penale, concluzionând în sensul respingerii recursului ca nefondat.
În acest sens, depune și concluzii scrise la dosar.
Intimatul inculpat având cuvântul își însușește concluziile puse de apărător, apreciază că încheierea pronunțată de instanța de fond este temeinică și solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin încheierea din 15 iunie 2009, Tribunalul O l t, în baza art.302 Cod pr.penală, a admis cererile formulate de inculpat în apărare și de partea vătămată, prin intermediul apărătorilor aleși, avocat - și avocat privind audierea martorilor din acte dar și administrarea unor probe noi, respectiv înscrisuri în apărare și în circumstanțiere pentru inculpat-certificat medico-legal, caracterizări și alte înscrisuri în susținerea apărării, înscrisuri medicale pentru partea vătămată, precum si încuviințarea audierii ca martori a numiților, A și a concubinei inculpatului, cu privire la care s-a susținut că au observat desfășurarea incidentului petrecut între părți în fața Postului de Poliție, pentru a dovedi împrejurările de fapt ale acestui incident ce formează obiectul cauzei și administrarea acestor probe apreciind că sunt legale, concludente și utile pentru soluționarea cauzei conform art.67C.
S-a admis cererea reprezentantului Ministerului Public privind audierea martorilor din acte succesiv și nu toți la un singur termen de judecată, având în vedere complexitatea cauzei și nr. martorilor și în acest sens citarea în vederea audierii a primilor patru martori indicați în rechizitoriu HG, și.
S-a admis cererea apărătorului ales al inculpatului de a se dispune amânarea pronunțării cu privire la propunerea arestării preventive la sfârșitul ședinței de judecată pentru a avea posibilitatea să depună și concluzii scrise.
S-a respins propunerea formulată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr.341/P/2008 privind arestarea preventivă inculpatului - fiul lui și, născut la 18 octombrie 1961, în, județul O, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Referitor la cererile formulate de inculpat în apărare și de partea vătămată, prin intermediul apărătorilor aleși, avocat - și avocat privind audierea martorilor din acte dar și administrarea unor probe noi, respectiv înscrisuri în apărare și în circumstanțiere pentru inculpat-certificat medico-legal, caracterizări și alte înscrisuri în susținerea apărării, înscrisuri medicale pentru partea vătămată, precum si încuviințarea audierii ca martori a numiților, A și a concubinei inculpatului, persoane cu privire la care s-a susținut că au observat desfășurarea incidentului petrecut între părți în fața Postului de Poliție, pentru a dovedi împrejurările de fapt ale acestui incident ce formează obiectul cauzei, va dispune admiterea și administrarea a acestor probe apreciind că probele sunt legale, concludente și utile pentru soluționarea cauzei conform art.67C. și sunt îndeplinite dispoz.art.320 alin.3
C.P.P.De asemenea, se va admite și cererea reprezentantului Ministerului Public privind audierea martorilor din acte succesiv, pe parcursul mai multor termene de judecată care vor fi stabilite de instanță și nu toți la un singur termen de judecată, ca fiind întemeiată, având în vedere complexitatea cauzei și nr. martorilor.
În ceea ce privește propunerea de arestare preventivă a inculpatului formulată în prezenta cauză, instanța examinând-o în cursul cercetării judecătorești conform art.160 Cod pr.penală -singurul cadru procedural în care mai putea fi examinată această propunere având în vedere că a fost formulată după terminarea urmăririi penale, odată cu sesizarea instanței prin rechizitoriu și trimiterea în judecată a inculpatului, astfel că nu se mai putea aplica procedura prev. de dispoz. art.1491Cod pr.penală, care reglementează "arestarea inculpatului în cursul urmăririi penale", iar alte dispoziții legale privind soluționarea unei asemenea propuneri în faza premegătoare judecății, respectiv la primirea dosarului, similare dispoz. art.3001Cod pr.penală, care vizează însă verificarea arestării inculpatului la primirea dosarului, după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, nu sunt reglementate de codul d e procedură penală, nefiind instituită o procedură specială de soluționare la instanța de judecată a propunerii de arestare provizorie formulată la întocmirea rechizitoriului, se constată următoarele:
Prin cererea formulată în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr.341/P/31 martie 2008 înregistrat pe rolul Tribunalului Olt nr-, s-a solicitat în baza art.267 alin.1 C.P.P. arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 30 zile, fără a fi indicat și cazul de arestare dintre cele 7 prevăzute expres și limitativ de art.148C. și care ar fi determinat în speță aprecierea necesității acestei măsuri preventive după terminarea urmăririi penale.
În motivarea propunerii de arestare preventivă s-a arătat fapta săvârșită de inculpat are un grad ridicat de pericol social și comportarea nesinceră a inculpatului -fila 6 rechizitoriu.
Analizând propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt în raport de probele administrate prin prisma dispozițiilor art.160 Cod pr.penală, art.267 Cod pr.penală și art. 148 lit.f Cod pr.penală - caz de arestare preventivă susținut de reprezentantul Ministerului Public cu prilejul soluționării propunerii de arestare preventivă formulate în rechizitoriu unde s-a omis însă indicarea temeiului legal privind cazul de arestare preventivă la care s-a raportat propunerea luării măsurii preventive, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Art. 148 lit. f reglementează C.P.P. situația în care inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Aceasta ultimă cerință a textului de lege s-a statuat constant în jurisprudență că trebuie motivată deoarece nu rezultă numai din pericolul social al faptei săvârșite și nici nu se confundă cu aceasta, ci trebuie constatată pe baza altor împrejurări privind în principal persoana făptuitorului.
Ori, în cauză s-a constatat că singurele motive invocate în rechizitoriu în susținerea propunerii de arestare preventivă sunt gradul de pericol social al faptei și comportamentul nesincer al inculpatului.
Și așa cum rezultă chiar din examinarea dispoz. art.148 lit.f aceste C.P.P. dispoziții legale fac referire la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea inculpatului în libertate, ceea ce este evident distinct de gradul de pericol social al faptei, aceste dispoziții legale nu trebuie raportate numai la gravitatea infracțiunii, fără nicio altă circumstanță
Este adevărat că la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea inculpatului în libertate nu se poate face abstracție și de gradul de pericol social al faptei, dar acesta nu poate fi exclusiv pentru că în această situație cele două noțiuni s-ar suprapune și astfel nu s-ar mai justifica formularea distinctă a legiuitorului din art.148 lit.f și C.P.P. referirea expresă a acestuia la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea inculpatului în libertate și nu numai la gradul de pericol social al faptei, ceea ce determină concluzia just reținută în teoria și practica judiciară că este necesar să se constate și alte împrejurări de fapt sau ale persoanei inculpatului, pe lângă gradul de pericol social al faptei, care coroborate fiind să conducă la aprecierea existenței pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea inculpatului în libertate.
Aceasta rezultă și din examinarea dispoz. art.136 alin.8 conform C.P.P. cărora "la alegerea măsurii preventive ce urmează a fi luată organul judiciar trebuie să aibă în vedere scopul acesteia așa cum este conturat de alin.1 al aceluiași articol,gradul de pericol social al infracțiunii, starea sănătății, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
S-a constatat astfel că însăși legiuitorul a prevăzut că gradul de pericol social al infracțiunii este doar unul dintre criteriile care trebuie să fie avute în vedere de organul judiciar la luarea unei măsuri preventive, dar nu singurul, nu se identifică așadar cu acesta, fiind reglementate exemplificativ și alte criterii care așa cum se observă vizează în mod special scopul măsurilor preventive și persoana inculpatului.
Dar în cauza dedusă judecății la formularea propunerii de arestare preventivă nu s-a indicat niciunul dintre celelalte criterii care să justifice această propunere, singura referire fiind la gradul de pericol social al faptei și atitudinea nesinceră a inculpatului.
În ceea ce privește "atitudinea nesinceră inculpatului" s-a constatat, pe de o parte, că nu se menționează în raport de ce împrejurări sau probe s-a apreciat că această atitudine este nesinceră, pe de altă parte, că potrivit art.70 în C.P.P. inculpatul are dreptul de a nu face nicio declarație, consacrându-se expres dreptul acestuia la tăcere; iar în cauză inculpatul a consimțit să dea declarații în fața organelor judiciare în toate etapele cercetărilor efectuate până în prezent și acesta a susținut constant în esență aceleași împrejurări, a declarat și în fața instanței că menține declarațiile date anterior în cauză și nu se constată revenirea nejustificată asupra acestora.
Referitor la dreptul de a nu se autoincrimina, în art.14 pct.3 lit.g din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice se prevede că orice persoană acuzată de comiterea unei infracțiuni penale are dreptul să nu fie silită să mărturisească împotriva ei însăși sau să se recunoască vinovată, nu poate fi obligat să declare ceva prin care indirect s-ar recunoaște și el vinovat; dispoziții similare sunt reglementate și n Amendamentul 5 (1791) la Constituția Unite ale Americii, conform cărora nimeni nu va putea fi constrâns să mărturisească împotriva propriei persoane. Dreptul la tăcere rezultă și din modul de reglementare a altor instituții juridice. De pildă imunitatea de jurisdicție reglementată de Acordul General privind și Imunitățile Consiliului Europei, presupune și dreptul la tăcere, atunci cînd este întrebat de o autoritate referitor la fapte prin care s-ar încălca imunitatea, în mod deosebit imunitatea în ceea ce privește cuvântul.
De asemenea, în art.10 pct.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului se prevede libertatea de a comunica, ori aceasta presupune și dreptul de a nu comunica, respectiv dreptul la tăcere. Din moment ce comunicarea este tratată ca o libertate, atunci, persoana este liberă să tacă, să nu comunice, ceea ce apare ca un drept la tăcere. În art.21 lit.a din Carta Socială Europeană revizuită atunci cînd se vorbește de dreptul la informare și la consultare se face trimitere și la un drept la tăcere, astfel: "fiind înțeles că divulgarea anumitor informații care pot prejudicia va putea fi refuzată sau că se va putea solicita ca acestea să fie confidențiale".
Conform jurisprudenței Curții Europene Drepturilor Omului, dreptul la tăcere este încălcat chiar și atunci cînd lege îl obligă pe acuzat să răspundă la întrebări sau să furnizeze documente autorităților.
Constituția României în art.29 și art.30 reglementează libertatea conștiinței și libertatea de exprimare, presupunând dreptul de a tăcea și de a nu-ți exprima gândurile, opiniile, credința, creația, deci și dreptul de a nu comunica decît atunci cînd dorești sau consideri necesar și oportun în cadrul exercitării acestei libertăți.
Astfel, atât circumstanțele reale cât și cele personale incidente în cauză în raport de probele administrate nu justifică luarea măsurii arestării preventive, respectiv pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta cercetarea inculpatului în stare de libertate și pe parcursul judecății, așa cum a fost cercetat de organele de urmărire penală pe parcursul mai multor luni de la data faptei pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată până la sesizarea instanței
S-a constatat că aceste simple susțineri nu au la bază nici un element nou care să justifice necesitatea luării acestei măsuri după trecerea unui interval de timp mai mare și nu într-un moment mai apropiat de data comiterii faptei, dată la care s-a apreciat chiar de către procurorul care a întocmit rechizitoriul că inculpatul poate fi cercetat în stare de libertate.
Pe de altă parte, starea de libertate este starea normală conform art.5 pct.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art.23 alin.1 din Constituția României, iar arestarea preventivă constituind o măsură cu caracter de excepție prin care o persoană prezumată nevinovată este lipsită de libertate, dispunerea ei nu se justifică decât în condițiile în care sunt îndeplinite toate cerințele legale și numai dacă luarea măsurii este absolut necesară în cauză, ceea ce nu se poate susține în speța dedusă judecății, nici la data sesizării instanței și nici în acest moment.
De asemenea, în jurisprudența Curții Europene în aplicarea dispozițiilor art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la siguranță și libertate, în Constituția României - art.53 alin.2, s-a stabilit că restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți, în speță dreptul la libertate, poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică, consacrându-se principiul proporționalității, al aprecierii în mod concret a criteriilor de individualizare a măsurii preventive dar și a oportunității ei și adecvarea ei cauzală, toate acestea în vederea asigurării protecției libertății individuale în mod efectiv și concret.
S-a constatat că inculpatul a fost cercetat în stare de libertate de organele de urmărire penală, pe tot parcursul cercetării și urmăririi penale, iar propunerea de arestare preventivă a fost formulată la data de 31.03.2009 odată cu dispunerea trimiterii în judecată a inculpatului prin rechizitoriu, fără a se motiva în ce constă apariția pericolului concret pentru ordinea publică a cercetării în libertate a inculpatului numai în această fază procesuală câtă vreme gravitatea faptei la care s-a făcut referire în motivarea acestei propuneri nu s-ar putea susține că s-a ivit brusc doar la momentul sesizării instanței, fiind vorba de aceeași faptă pentru care procurorul care a întocmit rechizitoriul a efectuat urmărirea penală dar și acte premergătoare acesteia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul că fapta pentru care intimatul inculpat a fost trimis în judecată dezvoltă un grad ridicat de pericol social, avându-se în vedere obiectul vulnerant folosit de acesta, dar și zona asupra căreia a acționat, situație în care sunt îndeplinite dispozițiile art.148 lit.f Cod pr.penală, lăsarea în libertate a inculpatului fiind de natură să prezinte pericol pentru ordinea publică.
Recursul este nefondat.
Curtea constată temeinicia încheierii recurate, apreciind că respingerea propunerii de arestare preventivă făcută de organul de urmărire penală prin rechizitoriul care a sesizat instanța de judecată este legală și temeinică.
Instanța de fond a reținut în mod corespunzător împrejurările concrete în care s-a produs incidentul, dar cu deosebire împrejurarea că propunerea de arestare preventivă, făcută chiar prin actul de sesizare a instanței, deși cu respectarea dispozițiilor legale nu se impunea a fi luată, oportunitatea acesteia fiind sensibil diminuată de perioada lungă de timp scursă de la data pretinsei săvârșiri a infracțiunii și până la emiterea rechizitoriului.
Ori, luarea măsurii arestării preventive, de principiu, se putea solicita și eventual, lua la scurt timp de la săvârșirea infracțiunii de către intimatul inculpat, instanța putând să aprecieze la momentul respectiv cu privire la impactul produs asupra normelor de conviețuire socială și implicit al pericolului social concret pentru ordinea publică, apreciind în condițiile art.148 lit.f Cod pr.penală, oportunitatea luării acestei măsuri.
Cum propunerea a fost făcută prin rechizitoriu și în raport de circumstanțele reale, dar și de circumstanțele personale ale intimatului inculpat, în mod temeinic se apreciază că s-a dispus respingerea propunerii de arestare preventivă.
În consecință, constatând legalitatea și temeinicia încheierii, se va dispune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul O l t, împotriva încheierii din 15 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul nr-, privind pe inculpatul, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 25 iunie 2009.
G - - - - -
Grefier,
Red.jud.CM
PS/1.07.2009
Președinte:Gheorghe VintilăJudecători:Gheorghe Vintilă, Constantin Mereanu, Doru Filimon
