Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 337/2010. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE DE FAMILIE ȘI CU MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA NR.337
Ședința publică din data de 31 martie 2008,
PREȘEDINTE: Cristina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Ștefana Anghel
JUDECĂTOR 3: Gabriela Diaconu
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații A, fiul lui și, născut la data de 04 noiembrie 1980, fiul lui G și, născut la data de 05 aprilie 1984, deținuți în Penitenciarul Ploiești și, fiica lui și, născută la data de 20 ianuarie 1985, deținută în Penitenciarul, împotriva încheierii de ședință din data de 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr-, prin care în baza art.300/2 cod proc.penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a celor trei inculpați, iar în baza art.160/b cod proc.penală s-a menținut această măsură.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul inculpat A în stare de arest, asistat de avocat din cadrul Baroului P, recurentul inculpat în stare de arest preventiv, asistat de avocat din cadrul Baroului P și recurenta inculpată ia în stare de arest preventiv și asistată de avocat din cadrul Baroului
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care cu permisiunea instanței s-a dat posibilitatea apărătorilor aleși să ia legătura cu recurenții inculpați.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat A declară că nu are alte cereri de formulat.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat, declară că nu are cereri de formulat.
Avocat având cuvântul pentru recurenta inculpată ia declară că nu are cereri de formulat.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul declară că nu are cereri de formulat.
Curtea ia act de susținerile părților, constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Avocat având cuvântul pentru recurenta inculpată ia critică încheierea de ședință pronunțată la data de 25 martie 2008 de Tribunalul Prahova pentru netemeinicie și nelegalitate.
În opinia apărării, după cum constant a susținut și la termenele anterioare când s-a pus în discuție măsura arestării preventive, și s-au invocat aceleași concluzii, nu se mai impune menținerea acesteia. de ce s-a susținut la termenele anterioare, readuce în atenția instanței aspecte de drept și de fapt. Dincolo de existența acestor condiții ce trebuie avute în vedere la luarea măsurii arestării și la menținerea acesteia, instanța trebuie să vegheze ca măsura să nu-și piardă caracterul provizoriu și să nu se transforme într-o anticipație a pedepsei. S-a statuat de către Convenția Europeană a Drepturilor Omului în art.5 paragrafele 3 și 6, când a precizat că rezonabilitatea duratei unor proceduri (se referă și la arestarea preventivă), trebuie apreciată referitor la perioada de timp scursă de la momentul privării de libertate a inculpatului.
În opinia sa, pe 25 martie 2008 Tribunalul Prahovaa admis cu prea multă ușurință cererea Ministerului Public și fără a avea dosarul de fond al cauzei (întrucât acesta a fost înaintat la Curtea Constituțională pentru a se pronunța pe excepția de neconstituționalitate invocată) a apreciat și dispus că arestarea preventivă este legală și temeinică, cu consecința păstrării măsurii și pentru viitor. Că este așa, a dovedit și faptul că pe parcursul a aproximativ 13 luni de când inculpatul este privat de libertate, la fiecare termen când s-a menținut starea de arest, a declarat recurs motivat de faptul că acuzațiile aduse inculpatului nu sunt susținute, că rechizitoriul este generalizat, că lipsesc probe pertinente și echivoce.
Măsura arestării nu se mai justifică și în aceste condiții în baza art.160/b teza a II-a cod proc.penală urmează ca instanța să constate că temeiurile avute în vedere au încetat sau nu mai există și să se dispună prin încheiere motivată punerea în libertate. Nu au apărut temeiuri noi, iar măsura a fost luată cu ignorarea disp.art.23 din Constituția României, articol ce garantează libertatea persoanei și a dispozițiilor Curții Europene a Drepturilor Omului ce vizează dreptul la un proces echitabil și acel termen rezonabil, care este susținut, dar este ocolit sau neobservat. Tribunalul Prahova, deși au trecut 13 luni de la arestare, a apreciat că temeiul arestării subzistă și că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol. Consideră că acel pericol social trebuie dovedit pe bază unor probe. În acest sens face trimitere la normele CEDO care analizează în concret, în raport cu împrejurările săvârșirii faptei dacă pericolul pentru ordinea publică este dovedit. Nu se va regăsi sub nici o probă materializată că lăsarea inculpatei în stare de libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, pentru că instanța de fond s-a mărginit să aprecieze simplist existența pericolului social. Inculpata de bunăvoie s-a prezentat la organele de poliție, punându-se la dispoziția acestora, venind special din Spania unde muncea, tocmai pentru a-și clarifica situația. Totuși față de aceasta, în aceste împrejurări s-a dispus luarea măsurii arstării. Dacă exista o rezonabilitate și indiciile săvârșirii faptei, care au justificat luarea măsurii arestării, îndepărtându-se de momentul procedural, aceste temeiuri au dispărut.
Apreciază că, raportat la tot ce s-a întâmplat în faza cercetării judecătorești, aceasta epuizându-se în proporție dde 90%, nu există riscul ca inculpata să influențeze continuarea în bune condiții a procesului penal, neexistând pericol pentru ordinea publică dovedit.
În atare situație și raportat la împrejurarea că dosarul cauzei a fost înaintat Curții Constituționale, apreciază că va poate luni de zile, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, perioadă în care arestul preventiv se poate aprecia că se transformă într-o executare cu anticipație a pedepsei. Nu i se poate imputa inculpatei că situația procesuală este aceasta, că dosarul se află la Curtea Constituțională. Mai degrabă culpa aparține autorității judiciare. Nu se justifică starea de arest a inculpatei și privarea acesteia de libertate. Solicită a se examina cu atenție situația, să se constate că măsura arestării preventive este gravă și nu mai subzistă și ca atare nu se mai impune a fi menținută.
Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului declarat de inculpata ia, casarea încheierii și pe fond să se constate că nu se mai impune menținerea stării de arest.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat A solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 25 martie 2008, urmând a se observa că inculpatul a formulat recurs împotriva încheierii de ședință, potrivit art.303 pct.6 cod proc.penală.
La acest moment, în condițiile în care dosarul a fost înaintat Curții Constituționale, se poate discuta doar art.303 Legiuitorul C.P.P. statuează, potrivit art.303, că la acest moment se poate discuta doar măsura art.300/2 rap. la art.160/b cod pr.penală. Apreciază că, potrivit art.300/2 rap. la art.160/2 teza finală instanța în mod greșit a menținut starea de arest pe considerentele existenței în continuare a temeiurilor ce au fost avute în vedere la momentul luării măsurii aresării preventive. Însă, aceste temeiuri nu mai subzistă, s-au efectuat în proporție de 80% actele ce urmau să se administreze de instanță în cadrul procesului. Trebuie avut în vedere că martorii se bucură de identitate protejată nefiindu-le cunoscută adevărata identitate. Cert este că, în acest moment inculpatul nu se mai află sub incidenta prevăzută de art.143 cod pr.penală și nu s-ar zădărnici aflarea adevărului. Poziția sinceră a inculpatului rezultă din întreg ansamblul probator, iar depoziția sa se coroborează cu cea a inculpaților și ia. Nu se poate ca inculpatul să fie privat de libertate de mai bine de 14 luni, încălcându-se astfel prezumția de nevinovăție, potrivit art.5/2 și art.6 paragratul 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Inculpatul a fost reținut și ulterior arestat cu mai bine de 24 de ore înaintea coinculpatului. Pe baza depozițiilor lui, așa cum a fost audiat s-a constatat că numeroase acte sunt pornite de familia inculpatului. Deci întreg dosarul este construit pe declarațiile inculpatului și ale familiei acestuia pentru a putea beneficia de disp. art.16 din Legea 143. Deci inculpatul a fost reținut pe baza unor probe indirecte. Potrivit art.4 din Legea 143 ar fi trebuit ca inculpatul să fi vândut sau să fi oferit spre vânzare droguri, însă depozițiile martorilor sunt în sensul că au auzit că s-ar ocupa de așa ceva, însă nimic concret deși s-au efectuat interceptări telefonice. Nu există aspecte care să conducă la concluzia că inculpatul se face vinovat de trafic de stupefiante. La momentul judecării recursului la Curtea de Apel s-a depus o declarație potrivit căreia l- ar fi amenințat pe, dar acesta din urmă fusese reținut cu 24 de ore înainte.
Față de cele susținute, și analizând probatoriile din dosar, nu există dovezi care să-l incrimineze pe inculpatul. Într-o cauză similară, un inculpat a fost condamnat la ribunalul Arad la 16 ani închisoare, ulterior la Curtea de Apel la 4 ani, iar Înalta Curte de Casație și Justisție a dispus achitarea.
În aceeași situație se află și inculpatul. Având în vedere art.300/2 rap. la art.160/b alin.2 teza finală cod proc.penală, consideră că nu se mai impune menținerea stării de arest și că nu au apărut temeiuri noi. Având în vedere motivele expuse, împrejurarea că starea de normalitate este judecarea în stare de libertate, consfințită de disp.art.23 din Constituția României, apreciază că se impune admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din 25 martie 2008 și pe fond aplicarea disp.art.300/2 rap. la art.160/b alin.2, teza finală cod proc.penală, întrucât nu se mai impune menținerea stării de arest preventiv pentru inculpatul.
Avocat având cuvântul pentru inculpatul recurent, se raliază concluziilor pus de către colegii săi. Consideră că se impune admiterea recursului, casarea încheierii de ședință iar în completarea concluziilor antevorbitorilor săi susține că măsura arstării preventive nu se mai justifică întrucât cercetarea judecătorească se aproprie de final. Recurenții inculpați au dat declarații, iaar împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa nu poate constitui motiv de prelungire a măsurii. Martorii au indentitate protejată și deci inculpatul nu are cunoștință despre aceștia neavând cum să influențeze bunul mers al proesului penal. Solicită ca instanța de control judiciar să țină seama de termenul rezonabil ce a fost depășit, inculpatul fiind arestat de circa 13 luni, iar la acest moment dosarul a fost înaintat Curții Constituționale pentru soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate. Urmează să se constate că încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este deosebit de gravă, iar probatoriul administrat în faza de urmărire penală lasă de dorit. Ordonanța de reține, luată împotriva inculpatei recurente ia a fost greșită în ceea ce privește ora reținerii și s-a îndreptat cu încheiere de îndreptare a erorii materiale. Actul de sesizare a instanței este o poveste fără a aduce în discuție probatoriile ce-i privesc pe cei 3 inculpați. În momentul în care o instanță este învestită cu luarea măsurii arestării unei persoane trebuie ca aceasta să constate dacă există indicii și probe certe care dovedesc vinovăția acelei persoane. Ori, în cauza de față nu există probe certe că inculpatul este vinovat.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii, pe fond punerea în libertate a recurenților.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a celor 3 recursuri ca nefondate. În mod corect s-a menținut starea de arest preventiv, întrucât din cercetarea judecătorească nu rezultă că temeiurile avute în vedere de instanță la momentul privării de libertate al inculpaților s-ar fi schimbat, fiind îndeplinite în continuare cele două condiții prevăzute de art.148 lit.f cod proc.penală. Susținerile apărătorilor referitor la durata arestării preventive nu pot fi avute în vedere, întrucât acesta nu constituie temei pentru încetarea măsurii, iar arestarea nu a depășit termenul rezonabil.
Recurenta inculpată ia având ultimul cuvânt solicită ca instanța să aibă în vedere că s-a prezentat la poliție de bunăvoie, că la dosar există declarații și probe referitoare la ia, față de care cauza s-a disjuns și că se încearcă o inducere în eroare. Apreciază că nu există la dosar probe care să o incrimineze. Solicită să fie judecată în stare de libertate.
Recurentul având ultimul cuvânt declară că este de acord cu concluziile puse de apărătorul său ales și menționează că este arestat de 14 luni, iar la dosar nu sunt probe care să ducă laa concluzia că este vinovat de săvîrșirea faptei reținute în sarcina sa. În decizia primită de la Curtea de Apel s-a menționat faaptul că l-a amenințat pe, acesta fiind și motivul pentru care nu a fost judecat în stare de libertate. Însă a fost reținut la orele 15,30, pe când el începând cu data de 15.02 era deja luat de poliție. Consideră că DIICOT i-a distrus viața, soția a divorțat și are 1 copil minor. Solicită ca instanța de control judiciar să studieze dosarul și să aprecieze ce pericol social prezintă persoana sa. Să fie analizat fiecare în parte. Nu există corp delict. A fost, telefoanele au fost ascultate.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt arată că este de acord cu concluziile puse de apărătorul său și se declară nevinovat întrucât nu a comis nici o faptă. Solicită să i se facă dreptate.
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față:
Prin încheierea din 25.03.2008 pronunțată in dosarul - Tribunalul Prahova in baza art. 300/2 rap C.P.P. la art. 160/b a C.P.P. constatat legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților, fiul lui G și, născut la 05.04.1984, deținut în Penitenciarul Ploiești, fiul lui și, născut la 08.09.1986, deținut în Penitenciarul Ploiești, A, fiul lui și, născut la 04.11.1980, în prezent deținut în Penitenciarul Ploiești și, fiica lui și, născută la 20.01.1985, în prezent deținută în Penitenciarul și dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților.
S-a prorogat discuția cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul A la termenul următor, respectiv la data de 15.04.2008.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a apreciat că subzistă in continuare temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive față de cei patru inculpați, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C.P.P. in sensul că sunt indicii temeinice si probe verosimile pentru a considera că inculpații au comis infracțiunile prev. și ped. de 143/2000 pentru care s-a dispus trimiterea lor in judecată.
A mai arătat tribunalul că sunt îndeplinite si condițiile prevăzute de art. 148 lit. f C.P.P. întrucât infracțiunile pentru care sunt cercetați inculpații sunt pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani si există probe certe că lăsarea lor in libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Tribunalul a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea in libertate a inculpaților rezultă din modalitatea de comitere a faptelor, din gravitatea si amploarea acestui gen de infracțiuni si crearea unui sentiment de insecuritate pentru ceilalți membrii ai societății prin posibilitatea de a fi atins dreptul nepatrimonial personal la sănătate si prin crearea unei reacții negative in rândul populației in cazul in care organele abilitate nu reacționează in mod eficient împotriva unor astfel de făptuitori.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs, in termenul legal, inculpații, A si ia, criticând-o ca nelegală si netemeinică in privința dispozițiilor vizând menținerea arestării lor preventive.
S-a susținut, in esență, că in prezent nu mai subzistă temeiurile avute in vedere la momentul arestării preventive, că de la data luării acestor măsuri si până in prezent a trecut o perioadă de aproximativ 13 luni, perioadă care depășește termenul rezonabil stabilit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că prin menținerea lor in stare de arest se încearcă indirect o anticipare a pedepsei, fiind înfrânte astfel, dispozițiile privind prezumția de nevinovăție de care beneficiază orice persoană pe parcursul procesului penal, in conformitate cu art. 5 din această convenție.
Fiecare dintre cei trei inculpați au arătat pe rând că, sunt nevinovați si că probele administrate până in prezent in cauză nu îi incriminează in mod direct, fiind probe indirecte si / sau declarațiile coinculpatului care a făcut aceste declarații pentru a beneficia de dispozițiile art. 16 din 143/2000.
S-a mai arătat că până in prezent, in fața instanței de fond s-au administrat 80% din probe și că dacă ar fi puși in libertate, inculpații nu ar putea influența martorii care mai sunt de audiat in cauză, câtă vreme identitatea acestora este protejată, iar celelalte probatorii reprezintă numai probe indirecte care nu pot fi luate in considerare pentru stabilirea vinovăției inculpaților.
Inculpații au mai arătat că nu se impune menținerea stării de arest preventiv, in condițiile in care judecarea cauzei este suspendată, ca urmare a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de inculpați la termenul anterior și că soluționarea acestei excepții poate mai multe luni.
S-a solicitat admiterea recursurilor, casarea încheierii si înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă, restrictivă de libertate, apreciindu-se că măsura privativă de libertate nu se mai impune si că lăsarea in libertate a inculpaților nu prezintă nici un fel de pericol pentru ordinea publică.
Curtea examinând încheierea recurată in raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente in materie, respectiv art. 300/2 si art. 160/b C.P.P. dar si din oficiu sub toate aspectele conform art. 385/6 al. 3 C.P.P. constată că recursurile sunt nefondate după cum se va arăta in continuare:
Inculpații au fost trimiși in judecată prin rechizitoriul nr. 7/D/P/2007 din 8.06.2007 al T- Biroul Teritorial Prahova pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 2 al.1 si 2 din 143/2000, art. 3 al.1 si 2 din 143/2000, art. 7 din 39/2003, cu aplic. finală a art. 33 lit. a.
Astfel, inculpata ia este trimisă in judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 al.1 si 2 din 143/2000 cu aplic. art. 41 al.2, art. 10 din 143/2000 și art. 7 din 39/2003, inculpatul A pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 rap la art. 3 al.1 si 2 din Lg.143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a, art. 2 al.1 si 2 din Lg.143/2000 cu aplic. art. 37 lit. a si art. 7 din 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. a, iar este trimis in judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 2 al.1 si 2 din Lg.143/2000 cu aplic. art. 41 al.2, art. 3 al.1 si 2 din Lg.143/2000 si art. 7 din Lg.39/2003.
Ca situație de fapt s-a reținut, in esență, că din inițiativa inculpatei ia a fost organizat si condus pe teritoriul Spaniei un grup infracțional profilat pe trafic de droguri de mare risc, respectiv cocaină. Ceilalți inculpați au aderat la acest grup infracțional organizat si au participat la acțiunile desfășurate in cadrul grupului, in calitate de complici sau autori, ori coautori introducând in țară cocaină și/ sau deținând acest drog la domiciliu.
Inculpatul a fost arestat preventiv la 15.02.2007, inculpatul Aaf ost arestat preventiv la 16.02.2007, iar inculpata ia a fost arestată preventiv la 21.03.2007, fiecare pentru o durată de câte 29 de zile, iar ulterior, măsura arestării preventive a fost prelungită si apoi menținută in mod succesiv de către instanța de judecată, in raport de dispozițiile legale in materie.
Astfel, la luarea măsurii arestării preventive au fost avute in vedere disp. art. 143 si C.P.P. art. 148 lit. f C.P.P. in sensul că există probe si indicii temeinice privind participația inculpaților la săvârșirea infracțiunilor pentru care la acel moment erau cercetați, pedeapsa închisorii prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, iar lăsarea in libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Așa cum a reținut si instanța de fond, curtea constată că aceste temeiuri avute in vedere inițial nu au suferit modificări.
Astfel, condiția prev. de art. 143 privind C.P.P. existența probelor si indiciilor de participare la săvârșirea faptei este îndeplinită, deoarece din probele administrate in cursul urmăririi penale cât si din cele administrate până in acest moment pe parcursul cercetării judecătorești, se desprind indicii verosimile pe baza cărora să se poată presupune, până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, că inculpații au executat acte de participație penală la săvârșirea infracțiunilor pentru care sunt deduși judecății, o astfel de presupunere având un caracter rezonabil in raport de natura infracțiunilor deosebit de grave deduse judecății.
Aceste probe si indicii temeinice nu sunt constituite doar in declarațiile coinculpatului sau ale membrilor familiei acestuia, așa cum încearcă să acrediteze inculpații recurenți, ci și din depozițiile numeroșilor martori cu identitate protejată, ce au dat declarații in cursul urmăririi penale.
Deși inculpații A si orice participare la activitatea de trafic de droguri de mare risc,chiar si coinculpata in declarațiile sale din cursul urmăririi penale a dat relații despre activitatea acestor inculpați, susținând că aceștia și nu ea au desfășurat o astfel de activitate.
In opinia curții, este îndeplinită si cea de a doua condiție prevăzută de art. 148 lit. f C.P.P. referitoare la existența pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea inculpaților in libertate.
Faptele pentru care cei trei recurenți inculpați sunt deduși judecății sunt de o gravitate deosebită, reflectată atât de cuantumul deosebit de ridicat al pedepselor prevăzute de lege pentru aceste infracțiuni cât si datorită faptului că acest fenomen al traficului si consumului de droguri constituie un real pericol pentru sănătatea publică, in special a persoanelor tinere care sunt atrase in acest fenomen in calitate de consumatori.
In ceea ce privește durata rezonabilă a arestării preventive, despre care inculpații susțin că ar fi depășită in cazul lor, curtea consideră că această durată trebuie apreciată in raport de mai multe criterii referitoare la complexitatea speței și la amplul probatoriu ce trebuie administrat. Nu trebuie uitat nici faptul că la solicitarea inculpaților a fost întrerupt cursul judecății, întrucât invocarea unei excepții de neconstituționalitate a unor texte legale aflate in legătură cu soluționarea cauzei, are drept consecință si suspendarea judecății, timp in care sunt incidente dispozițiile art. 303 al.6 p, referitoare la măsurile preventive luate in cauză.
Față de aceste considerente,curtea apreciază că este justificată soluția pronunțată de prima instanță, in sensul că se impune in continuare privarea de libertate a inculpaților prin menținerea măsurii arestării preventive a acestora, in conformitate cu disp. art. 160/b al.3
C.P.P.In concluzie, în conformitate cu art. 385/15 pct.1 lit. b curteaC.P.P. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații ia, A si, împotriva încheierii din 25.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.
Văzând si disp. art. 192 al.2
C.P.P.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații A, fiul lui și, născut la data de 04.11.1980, fiul lui G și, născut la data de 05.04.1984, deținuți în Penitenciarul Ploiești și inculpata ia, fiica lui și, născută la 20.01.1985, deținută în Penitenciarul, împotriva încheierii de ședință din data de 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-.
Obligă recurenții la câte 30 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 31 martie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. DG/
8 ex/1.04.2008
-- Tb.
jud. fond
Operator de date cu caracter personal
Nr. Notificare 3113/2006
Președinte:Cristina GeorgescuJudecători:Cristina Georgescu, Ștefana Anghel, Gabriela Diaconu
