Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 113/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.113/R/2009
Ședința publică din 23 februarie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Livia Mango JUDECĂTOR 2: Ioana Cristina Morar Monica
JUDECĂTORI: - - -
-
GREFIER: -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR: -
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul împotriva decizie penale nr. 205/A din data de 24.11.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Maramureș, inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art.215 alin.1 și 3 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, asistat de apărător ales, av. și partea civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul inculpatului depune la dosar concluzii scrise.
Nefiind cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită în temeiul art.3859pct.6 raportat la art. 38515pct.2 lit.c Cod pr.pen. raportat la art. 322 alin.2 Cod pr.pen. admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și restituirea cauzei la procuror în vederea prezentării legale a materialului de urmărire penală. La data de 14 ianuarie 2008 când inculpatul a fost chemat la procuror în vederea prezentării materialului de urmărire penală, a murit tatăl inculpatului, însă cu toate acestea inculpatul s-a prezentat la parchet, cu o întârziere de o oră datorită ninsorii abundente. Apărătorul inculpatului era plecat din sediul parchetului și cu toate că inculpatul a insistat să fie chemat telefonic, i s-a refuzat cererea și s-a încheiat procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală pe care inculpatul a refuzat să-l semneze. Având în vedere art.172 Cod pr.pen. potrivit căreia în cursul urmăririi penale, la ascultarea inculpatului se va asigura prezența apărătorului ceea ce nu s-a întâmplat și în cazul inculpatului la prezentarea materialului de urmărire penală, apreciază că dreptul la apărare a inculpatului a fost încălcat, ceea ce atrage nulitatea absolută și refacerea întregului material de urmărire penală. În acest sens face trimitere la Decizia nr.3/1972 a fostului Tribunal Suprem potrivit căreia nerespectarea dispozițiilor referitoare la asistarea inculpatului la prezentarea materialului de urmărire penală este sancționată în toate cazurile cu nulitatea absolută și atrage restituirea cauzei la procuror. De asemenea, prin Decizia nr.86/2007 s-a statuat că pe lângă garantarea dreptului la apărare, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenței juridice a inculpatului chiar în situația în care acesta nu are apărător ales.
Cu privire la fondul cauzei, solicită în temeiul art.38515pct.2 lit.d raportat la art.3859pct.13 Cod pr.pen. admiterea recursului recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să se dispună achitarea inculpatului întrucât fapta reținută în sarcina inculpatului nu este prevăzută de legea penală, având în vedere că între părți nu a existat nici o înțelegere de natură contractuală.
Partea civilă arată că inculpatul nu i-a restituit banii și solicită respingerea recursului formulat de inculpat și menținerea hotărârii pronunțate de Judecătoria Vișeu d S u
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de inculpat, arătând că motivele sunt neîntemeiate. În ce privește solicitarea de restituire a cauzei la procuror, apreciază că nu a fost încălcat dreptul la apărare a inculpatului având vedere că în cauză s-au emis mandate de aducere încă din decembrie 2007 și s-a revenit în ianuarie 2008. La Parchet s-a prezentat apărătorul ales care a citit întreg dosarul după care a plecat din localitate. Ulterior inculpatul s-a prezentat la Parchet și i s-a prezentat materialul de urmărire penală, însă a refuzat semnarea procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, arătând că mai are de propus martori deși anterior a spus că nu mai are probe în cauză.
Cu privire la vinovăția inculpatului arată că aceasta a fost dovedită prin probele administrate în cauză ( declarațiile martorilor și expertiza grafologică), astfel că hotărârea de condamnare a inculpatului, precum și decizia recurată sunt legale și temeinice, sens în care pune concluzii de respingerea recursului.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, își menține declarațiile date în cauză și achiesează concluziilor apărătorului său.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 111 din 21.04.2008 a Judecătoriei Vișeu dea fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 6.1963 în, județul M, CNP -, cetățean român, studii 12 clase, de ocupație conducător auto la Agenția de Plăți în Agricultură M, căsătorit, cu 3 copii din care 2 minori, fără antecedente penale, domiciliat în nr.1506, județul M, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 al.1 și 3 Cod penal la 1 (unu) an închisoare.
În baza art. 81 și 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani, atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art.83 Cod penal.
În baza art.14 pr.penală combinat cu art.998 cod civil a fost obligat inculpatul să restituie părții civile, domiciliat în, nr.965, județul M, suma de 1500 EURO sau echivalentul în lei, cu dobânzi legale calculate conform OG 9/2000 începând cu data de 15.XII.2000 și să-i plătească suma de 3000 lei cu titlu de despăgubiri civile materiale.
S-au respins ca nefondate cererile privind plata sumelor de 3000 EURO despăgubiri civile materiale și 20.000 lei daune morale.
În baza art.193 pr.penală a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1500 lei cheltuieli judiciare.
În baza art.191 pr.penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 675 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătoria a reținut următoarele:
În anul 1999, partea vătămata a primit un autoturism marca "Renault 21", cu nr. de înmatriculare 729 TR 71, de la fiul sau care se afla la lucru în Franța, cu scopul de a transporta la unități sanitare pe alt copil minor ce prezintă un handicap de gradul Același fiu din Franța i-a spus mamei sale la telefon, martora, să apeleze la inculpatul în problema înmatriculării, deoarece era cunoscut că se ocupa cu așa ceva.
Inculpatul la acea data avea calitatea de instructor auto, pregătea persoane pentru obținerea permisului de conducere și cunoștea toată procedura care trebuia urmată pentru a rezolva înmatricularea unei mașini.
Având in vedere ca valabilitatea numerelor de proveniență franceză expirase și că nu avea pregătirea școlară corespunzătoare (doar 4 clase), partea vătămată l-a contactat pe inculpat pentru ca acesta să se ocupe de înscriere. Inculpatul deși știa foarte bine ca legislația nu permitea decât obținerea numerelor provizorii (roșii), a asigurat-o pe partea vătămată și soția lui (aceasta neștiutoare de carte) că va rezolva totul deoarece are cunoștințe în sistem la care să apeleze și a solicitat suma de 3000 DM.
Pentru a le câștiga încrederea a pretins la început suma de 1000 DM cu scopul de a realiza înscrierea provizorie. Suma i-a fost achitată și cum taxele erau modice la acea vreme în acest scop (câteva sute de mii), inculpatul procedând legal, a obținut numerele roșii dar și un câștig consistent pentru sine. La scurt timp a mai solicitat 2000 DM pentru a realiza înmatricularea definitivă, sumă pe care a primit- Cum, evident nu s-a putut rezolva acest lucru, la solicitarea părții vătămate de a-i restitui banii și actele mașinii, a început cu amânări și promisiuni. După mai multe contactări și drumuri la domiciliul său în, a acceptat să încheie un înscris în care, față de martori, s-a obligat să-i restituie suma de 3000 DM până la 15.12.2000. Nici ulterior acestei date nu a restituit banii și actele mașinii, făcând tot felul de promisiuni și menținând-o în eroare pe partea vătămată (actele mașinii fiind vândute altui cetățean).
Starea de fapt mai descrisă, s-a apreciat că rezultă din declarația părții vătămate, a martorilor, și, parțial din declarațiile inculpatului și martorilor si - -.
Apărările inculpatului că suma a fost luată cu titlu de împrumut și că se referă la anul 1996, nu au putut fi primite de prima instanță. Raportat la pregătirea și ocupația sa, este greu de crezut că a omis să menționeze în actul denumit "contract", că suma a fost luată cu titlu de împrumut în ce an și că a acceptat să semneze deși creanța era prescrisă, că inculpatul nu ar fi avut nici o legătura cu partea vătămată, că nu o cunoștea și că locuiesc în comune diferite, la distanța de 40 KM. Susținerea sa că partea vătămată s-a oferit să împrumute deoarece într-o împrejurare se afla în aceeași mașină cu soția sa (martora ) s-a apreciat ca fiind de-a dreptul hilară.
Sub acest aspect s-a apreciat ca fiind corectă remarca martorului "văzând suma respectivă, eu am făcut o gluma spunând că și eu vreau să împrumut".
Cu privire la perioada în care a avut loc înțelegerea între inculpat și partea vătămată, cei doi martori propuși în apărare, nu au fost convingători iar scopul a fost acela de aop lasa anterior modificărilor Codului penal prin Legea 140/1996, ceea ce ar fi avut consecințe favorabile sub aspectul aplicării art.13 Cod penal și art.122 cu privire la prescripția răspunderii penale.
Celelalte apărări invocate de apărătorul inculpatului, au fost de asemenea înlăturate, mai ales că s-au apreciat că sunt în contradicție cu versiunea inculpatului.
Acesta a acceptat starea de fapt reținută în rechizitoriu, însa a contestat interpretarea și încadrarea juridică a faptei, prin aceea că nu a existat un contract, intenție si inițiativa de escrocare, chiar bunăvoința din prezent de a restitui suma din partea inculpatului.
Ori, s-a omis deliberat poziția și conduita inculpatului: acesta a negat în cursul urmăririi penale că ar fi semnat sau scris convenția, după ce s-a efectuat o expertiză grafologică care a confirmat că scrisul îi aparține "si-a amintit" că a luat totuși suma de bani, însă cu titlu de împrumut, iar dispoziția sa de restituire "oricând" în dovedirea bunei credințe după ce luni întregi partea vătămată și soția lui au făcut drumuri la domiciliul său, nu mai suporta comentarii.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art.215 alin.1 si 3 Cod penal, motiv pentru care i-a fost aplicată o pedeapsa de 1 (un) an închisoare (îndreptată spre minimul special).
În baza art.81 și 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare, atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 Cod penal.
Chiar dacă inculpatul a avut o atitudine nesinceră și nu a achitat părții civile nici o suma, s-a apreciat că nu se impune privarea sa de libertate, în raport de faptul că aceste este fără antecedente penale și cu 2 copii minori în întreținere.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, s-a reținut că sunt întemeiate în parte pretențiile părții civile.
Astfel, s-a apreciat că aceasta este îndreptățită la restituirea sumei de 1500 Euro, paritatea celor 3000 DM încasate necuvenit, sau echivalentul în lei cu dobânzi legale calculate conform OG 9/2000, necontestate de inculpat, precum și la suma de 3000 lei reprezentând contravaloarea deplasărilor la, Vișeu de precum și a zilelor pierdute.
Partea vătămată a efectuat 23 drumuri la cu scopul rezolvării problemei înmatriculării și recuperării actelor și 72 drumuri la domiciliul inculpatului plus 4 drumuri de Vișeu de. Raportat la valoarea unei zile de muncă (a se vedea declarațiile martorilor) și costul transporturilor, suma solicitată este mai mică decât cea calculată de însăși partea civilă (5956 lei), astfel că prima instanță nu a putut acorda ce nu s-a cerut.
Inculpatul însă, nu poate fi ținut la plata contravalorii mașinii (3000 Euro) neexistând nici o legătură de cauzalitate între fapta lui și prețul autoturismului. Acesta oricum nu putea fi înmatriculat, iar bunul a rămas în curtea părții civile.
De asemenea, s-a apreciat că partea civilă nu poate pretinde daune morale, fapta inculpatului nefiind de natură să-i lezeze onoarea, demnitatea, să-i creeze suferințe sau traume psihice și care să necesite compensații peste valoarea despăgubirilor civile materiale.
În baza art.193 pr.penală inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către partea civilă, justificate prin onorariu avocațial, martori, drumuri și zile pierdute.
În baza art.191 pr.penală, inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul solicitând în principal desființarea acesteia și restituirea cauzei la procuror întrucât, în faza de urmărire penală, i-a fost încălcat dreptul la apărare cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală.
În subsidiar, s-a solicitat aplicarea dispozițiilor referitoare la prescripția răspunderii penale, al cărei termen s-ar fi împlinit în prezent raportat la data comiterii faptei (anul 1998).
S-a mai invocat împrejurarea că infracțiunea de înșelăciune pentru care a fost trimis în judecată nu există pentru că nu au fost dovedite elementele de inducere în eroare ale părții civile iar simpla pretenție cu caracter civil, întemeiată pe existența unui contract civil încheiat în 2000, care este nul de fapt, nu poate atrage răspunderea penală.
În consecință, s-a solicitat achitarea și înlăturarea obligării la plata despăgubirilor civile sau lăsarea ca nesoluționată a laturii civile.
A declarat apel și partea civilă solicitând modificarea sentinței doar cu privire la latura civilă a cauzei, în sensul obligării inculpatului la plata tuturor despăgubirilor solicitate la instanța de fond, inclusiv la plata sumei de 3.000 euro reprezentând contravaloarea autovehiculului precum și la plata sumei de 20.000 cu titlu de daune morale.
În subsidiar, s-a solicitat trimiterea cauzei la prima instanță pentru completarea probațiunii.
Examinând apelurile de față, în baza motivelor invocate dar și din oficiu, tribunalul reține următoarele:
Din analiza actelor existente la dosarul de urmărire penală tribunalul a constatat că prin plângerea adresată organelor de cercetare penală (fila 6 și datată 10.08.2007) partea vătămată a sesizat împrejurarea că în urmă cu 8 sau 9 ani a avut o discuție cu inculpatul care în schimbul unei sume de bani s-a obligat să-i rezolve înmatricularea definitivă a unui autoturism, pe care partea civilă l-a primit din Franța de la fiul său.
Tot din plângere a rezultat că partea civilă a remis inculpatului, inițial suma de 1000 mărci germane, de față fiind soția părții civile iar ulterior i-a mai dat suma de 2000 mărci germane, autoturismul și actele acestuia.
Până în vara anului 2000 inculpatul nu a rezolvat problema părții civile și doar în cursul anului respectiv a admis că datorează părții civile suma de 3.000 mărci germane și s-a obligat să o restituie, aspect care rezultă din contractul sub semnătură privată încheiat în prezența a doi martori și a soției părții vătămate.
În raport de conținutul acestei plângeri tribunalul a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat că data comiterii faptei, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, se plasează în cursul anului 1999 și nu în cursul anului 1996 așa cum în mod nejustificat s-a încercat să se demonstreze de către inculpat.
În raport de această dată, stabilită ca fiind data comiterii faptei, în mod corect s-a constatat de către instanța de fond că dispozițiile art. 122 cu privire la prescripția răspunderii penale nu pot fi aplicate în cauză.
Cu privire la vinovăția apelantului - inculpat tribunalul a apreciat că aceasta a fost dovedită de probațiunea administrată în cauză, respectiv declarațiile date de partea civilă, de declarațiile martorilor, și și nu în ultimul rând cu declarația martorei - soția părții civile.
Având în vedere aspectele menționate de către acești martori în declarațiile date, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, tribunalul a considerat că apărările formulate de inculpat în sensul că ar fi împrumutat suma respectivă de la partea civilă, nu pot fi primite cu atât mai mult cu cât actul denumit contract - încheiat între părți, nu face referire la restituirea vreunei sume împrumutate.
Inculpatul - apelant a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1 și 3 din Codul penal, faptă ale cărei elemente constitutive sunt întrunite în totalitate din următoarele considerente:
Sub aspectul elementului material s-a reținut că prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase se înțelege activitatea subiectului activ prin care acesta face să se creadă ca existentă o faptă care nu are corespondent în realitatea înconjurătoare, iar prin prezentarea ca mincinoasă a unei fapte adevărate se înțelege activitatea făptuitorului prin care acesta face să se creadă ca inexistentă o faptă care există în realitatea obiectivă.
În oricare dintre aceste variante subiectul pasiv are o falsă reprezentare a realității deoarece acesta ajunge să aibă convingerea că fapta mincinoasă este adevărată ori că fapta adevărată este mincinoasă.
În speța de față, partea vătămată, de bună credință fiind, a remis în mai multe rânduri diverse sume de bani inculpatului care a indus-o în eroare cu promisiunea că poate rezolva înmatricularea definitivă a autovehiculului.
Contractul sub semnătură privată încheiat în cursul anului 2000 prin care inculpatul s-a obligat să restituie sumele primite de la partea civilă nu poate fi interpretat ca o obligație luată în cadrul unei convenții civile pentru că acest act s-a încheiat urmare a eforturilor depuse de partea civilă pentru a-și recupera sumele de bani și datorită amânărilor repetate provocate de inculpat, în îndeplinirea promisiunii făcute.
Relevant pentru existența infracțiunii de înșelăciune, indiferent de varianta în care se reprezintă, este rezultatul acțiunii și anume inducerea în eroare a victimei și obținerea de către făptuitor a unei dispoziții de ordin patrimonial păgubitoare pentru victimă sau altă persoană, iar sub aspectul laturii subiective infracțiunea se comite numai cu intenție care trebuie să fie caracterizată și prin scopul urmărit de făptuitor.
În cazul de față, dacă inculpatul nu ar fi promis rezolvarea problemei referitoare la înmatricularea definitivă a autovehiculului primit de partea civilă din Franța, aceasta din urmă nu ar fi remis sumele de bani inculpatului, în speță elementele de inducere în eroare a părții vătămate fiind evidente și dovedite cu probele administrate.
În consecință, tribunalul a apreciat că soluția de condamnare a apelantului - inculpat pentru infracțiunea prev. de art.215 alin.1 și 3 din Codul penal este legală și temeinică, astfel că nu se justifică solicitarea de a se dispune achitarea pentru această faptă.
Nici solicitarea de a se restitui cauza la procuror pe motiv că i-ar fi fost încălcat inculpatului dreptul la apărare cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, nu poate fi primită având în vedere actele existente de la filele 39 - 48, din dosarul de urmărire penală, din care rezultă că pentru a se asigura prezența inculpatului în vederea prezentării materialului de urmărire penală s-a dispus luarea față de acesta a anumitor măsuri procedurale, respectiv aducerea cu mandat, dar inculpatul nu s-a prezentat și nu a motivat lipsa de la prezentarea materialului de urmărire penală.
În cazul de față, în raport de cele consemnate în dosarul de urmărire penală, se poate interpreta că inculpatul s-a sustras de la prezentarea materialului de urmărire penală.
Raportat la cele mai expuse, nu s-a putut reține lipsa de apărare ca temei al restituirii cauzei la procuror, așa cum s-a invocat de către inculpat pentru că organele de urmărire penală au respectat dispozițiile legale privind dreptul la apărare deoarece atât inculpatul cât și apărătorul acestuia, care a fost prezent la data și ora fixată, au fost încunoștințați că va fi prezentat materialul de urmărire penală.
Tribunalul a constatat că și latura civilă a cauzei a fost corect soluționată prin obligarea inculpatului la restituirea către partea civilă doar a acelei sume cu privire la care acesta s-a obligat să o restituie respectiv doar la plata sumei de 1.500 euro sau echivalentul în lei precum și la plata despăgubirilor civile materiale în cuantum de 3.000 lei reprezentând cheltuielile efectuate de partea vătămată cu deplasările în localitățile u M, și Vișeu de.
Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond inculpatul nu poate fi obligat și la plata contravalorii autovehiculului pentru că acesta nu putea fi înmatriculat și a rămas în posesia părții civile iar cu privire la daunele morale solicitate, s-a considerat că în mod corect acestea nu au fost acordate raportat la natura infracțiunii săvârșite de inculpat.
Constatând că nu sunt motive de nelegalitate sau netemeinicie ale sentinței atacate tribunalul a respins ca nefondate ambele apeluri declarate în cauză, urmând a fi obligați apelanții la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezenta cale de atac.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs în termen legal inculpatul, fără a indica motivele de legalitate ori netemeinicie, cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen, situație în care curtea va examina prezentul recurs numai prin prisma cazurilor de casare care potrivit prevederilor art.38510pr.pen. se iau în considerare întotdeauna din oficiu.
În ședința publică din data de 23 februarie 2009 inculpatul, prin apărătorul său ales, precum și prin concluziile scrise depuse la dosar a invocat două astfel de cazzuri, primul fiind cel reglementat de art.3859pct.6 pr.pen. și anume prezentarea nelegală a materialului de urmărire penală, în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie.
A mai solicitat inculpatul în temeiul art.38515pct.2 lit.d raportat la art.3859pct.13 Cod pr.pen. achitarea sa întrucât fapta reținută nu este prevăzută de legea penală, având în vedere că între părți nu a existat nici o înțelegere de natură contractuală.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514pr.pen. curtea constată că recursul inculpatului nu este fondat și îl va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, referitor la cazul de casare prevăzut de art.3859pct.6 pr.pen. - urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului când prezența acestuia era obligatorie - caz invocat de inculpat cu motivarea că nu a fost asistat de apărătorul său ales cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, curtea reține că acesta nu este incident în cauză.
Art.171 pr.pen. prevede că "învinuitul sau inculpatul are dreptul sa fie asistat de apărător in tot cursul urmăririi penale si al judecății, iar organele judiciare sunt obligate sa-i aducă la cunoștința acest drept.
Asistenta juridica este obligatorie când învinuitul sau inculpatul este minor, internat intr-un centru de reeducare sau intr-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar in alta cauza, când fata de acesta a fost dispusa măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar in alta cauza ori când organul de urmărire penala sau instanța apreciază ca învinuitul ori inculpatul nu si-ar putea face singur apărarea, precum si in alte cazuri prevăzute de lege.
In cursul judecății, asistenta juridica este obligatorie si in cauzele in care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viata sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai
Când asistenta juridica este obligatorie, daca învinuitul sau inculpatul nu si-a ales un apărător, se iau masuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu."
În prezenta cauză asistarea inculpatului de către un apărător ales în cursul urmării penale nu era obligatorie, fiind la latitudinea inculpatului dacă își angajează sau nu apărător ales.
Inculpatul și-a angajat un apărător ales, însă la data de 14 ianuarie 2008, fixată pentru prezentarea materialului de urmărire penală, între inculpat și apărătorul său nu a existat o comunicare eficientă, aceștia prezentându-se la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș la ore diferite, astfel cum reiese din procesul-verbal de la fila 39.
Inculpatul a fost citat pentru a se prezentat la parchet la ora 9, însă s-a prezentat abia la ora 9,50 în data de 14.01.2008, iar anterior a mai fost citat pentru data de 17.12.2007, dar nu a dat curs acelei solicitării, fiind necesară emiterea unui mandat de aducere pe numele său.
Apărătorul ales al inculpatului s-a prezentat la ora 9 și l-a așteptat pe inculpat până la ora 9,30.
Curtea apreciază că inculpatul putea și trebuia să își anunțe telefonic apărătorul ales pentru a se prezenta împreună la parchet.
Este adevărat că la data de 14.01.2008 a încetat din viață tatăl inculpatului, numitul, însă inculpatul nu a făcut dovada că decesul a survenit în dimineața zilei de 14 ianuarie 2008 și nu a menționat în fața procurorului că întârzierea lui s-a datorat acestui fapt.
Mai mult decât atât certificatul de deces este eliberat în ziua următoare, în data de 15.01.2008, ori dacă decesul ar fi survenit în dimineața zilei de 14.01.2008 putea fi declarat chiar în acea zi, tatăl inculpatului locuind în comuna, localitatea în care trebuia declarat decesul.
Faptul că inculpatul nu a invocat acest motiv în fața procurorului, că nu l-a anunțat pe avocatul său despre această împrejurare, că pentru a ajunge din comuna la B M la ora 9 era necesar ca inculpatul să pornească din cu cel puțin o oră și J înainte, distanța fiind de 130 km. coroborat cu eliberarea certificatului de deces în ziua următoare, conduce la concluzia că decesul tatălui inculpatului a survenit după ora 8 în data de 14.01.2008, posibil în după amiaza acestei zile.
Inculpatul nu a justificat neprezentarea lui din data de 17.12.2007 la parchet.
În vederea respectării dreptului la apărare autorităților le revine obligația de asigura învinuitului sau inculpatului asistarea de către un apărător din oficiu atunci când asistența juridică este obligatorie.
În situația în care inculpatul și-a angajat un apărător, atât inculpatul cât și apărătorul ales au îndatorirea de a se prezenta la solicitarea organelor judiciare, iar inculpatul are obligația de a-și anunța apărătorul în legătură cu orice situație care împiedică prezentarea lor împreună la solicitarea organelor judiciare.
părților ori ale apărătorilor aleși ai acestora, făcute în scopul tergiversării soluționării cauzei nu pot fi acceptate de autorități, iar în prezenta speță curtea apreciază că deficiențele de comunicare dintre inculpat și apărătorul său ales nu sunt imputabile autorităților și că este culpa inculpatului că nu s-a prezentat la procuror împreună cu apărătorul, culpă pe care nu o poate invoca pentru a obține ca efect casarea hotărârii, cu atât mai mult cu cât asistarea lui de către apărător nu era obligatorie
Referitor la cazul de casare prevăzut de art.3859pct.13 Cod pr.pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală - curtea reține că nici acest motiv nu este prezent în speță.
Starea de fapt a fost în mod corect reținută de instanța de fond și cea de apel, rezultând din probele administrate că inculpatul recurent a indus în eroare pe partea vătămată promițându-i că îi va facilita înmatricularea unui autoturism, adus de partea vătămată în țară în anul 1999 și înmatriculat în Franța, deși știa că acest lucru nu este posibil, din cauza vechimii mașinii, inducând în eroare partea vătămată și cu privire la destinația sumelor solicitate acesteia, spunând că sunt necesare pentru înmatricularea autovehiculului, însă taxele necesare pentru acest scop sunt reduse și nu se ridică la nivelul sumei de 3.000 mărci.
Inculpatul nu a negat primirea sumei de 3.000 mărci, dar a declarat că suma menționată a fost luată cu titlu de împrumut de la partea vătămată.
Susținerile inculpatului referitoare la împrumutarea în cursul anului 1996 sumei de bani menționate de la partea civilă nu este dovedită în cauză.
Astfel, din înscrisul aflat la fila 21 din dosarul de urmărire penală și intitulat "contract" nu reiese că suma de 3.000 mărci ar fi fost dată cu titlu de împrumut, în act menționându-se doar că "subsemnatul am luat de la suma de 3000 DM de mărci și mă oblig să îi restitui până în data de 15.12.2000."
Actul nu este datat, dar martorul, care a asistat la semnarea lui și l-a semnat și el în calitate de martor, a declarat că acest act a fost perfectat în primăvara sau vara anului 2000.
Corect a reținut instanța de fond că nu este credibilă recunoașterea unei datorii din 1996 în anul 2000, când dreptul la acțiune al părții civile era prescris, inculpatul nefăcând vreun efort pentru restituirea sumei nici până în prezent.
Ori, atunci când recunoști o datorie prescrisă este firesc să onorezi obligația de restituire, lucru care nu s-a realizat.
A mai precizat martorul că a aflat de la soția părții vătămate, care l-a chemat să asiste la perfectarea actului că suma de 3.000 mărci i-a fost dată inculpatului pentru înmatricularea unei mașini, că mașina nu a fost înmatriculată și nici banii nu i-au fost restituiți.
Fapta de înșelăciune este dovedită cu declarația părții vătămate, a martorilor, și, parțial cu declarațiile inculpatului și ale martorilor si - -
Partea vătămată are ca pregătirea școlară doar 4 clase, iar soția sa este neștiutoare de carte, astfel că inculpatul, care se ocupa de instruirea persoanelor pentru obținerea carnetului de conducere - școala de șoferi ( acesta fiindși motivul penru care partea vătămată a apelat la inculpat), a profitat de cunoștințele reduse ale părții vătămate, l-a asigurat că va rezolva totul deoarece are cunoștințe în sistem la care să apeleze și a solicitat suma de 3000 DM.
Pentru a le câștiga încrederea inculpatul a pretins și primit la început suma de 1000 DM cu scopul de a realiza înscrierea provizorie, însă taxele necesare în acest scop erau modice la acea vreme (câteva sute de mii), astfel că procedând legal inculpatul a obținut numerele roșii dar și un câștig consistent pentru sine. La scurt timp a mai solicitat 2000 DM pentru a realiza înmatricularea definitivă, sumă pe care a primit-o, dar cum nu se putea rezolva acest lucru, la solicitarea părții vătămate de a-i restitui banii și actele mașinii, a început să o amâne pe partea vătămată, făcându-i promisiuni și menținând-o în eroare (actele mașinii fiind vândute altui cetățean).
Pentru existența infracțiunii de înșelăciune este necesară inducerea în eroare a victimei și obținerea de către făptuitor a unui avantaj patrimonial, concomitent cu producerea unei pagube pentru victimă sau altă persoană, infracțiunea comițându-se numai cu intenție care trebuie să fie caracterizată și prin scopul urmărit de făptuitor.
În cazul de față s-a dovedit că dacă inculpatul nu ar fi promis rezolvarea problemei referitoare la înmatricularea definitivă a autovehiculului primit de partea civilă din Franța, aceasta din urmă nu ar fi remis sumele de bani inculpatului, elementele de inducere în eroare a părții vătămate fiind evidente și dovedite cu probele administrate.
În consecință, constatând că nu sunt incidente cazurile de casare invocate, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, curtea va respinge în baza art.38515pct.1 lit.b pr.pen. ca nefondat recursul declarat de inculpatul domiciliat în nr.1506 jud.M împotriva deciziei penale nr.205 din 24.11.2008 a Tribunalului Maramureș.
În baza art.192 alin.2 pr.pen. va fi obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECI D
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul domiciliat în nr.1506 jud.M împotriva deciziei penale nr.205 din 24.11.2008 a Tribunalului Maramureș.
Obligă pe inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - -
Red./
12.03.2009 - 2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Livia MangoJudecători:Livia Mango, Ioana Cristina Morar Monica
