Spete inselaciune Art 215 cod penal. Încheierea /2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - art.215 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ÎNCHEIERE
Ședința publică din 25 mai 2009
PREȘEDINTE: Motan Traian
JUDECĂTOR 2: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 3: Frunză Sanda
Grefier C -
Ministerul Public reprezentat de procuror
La ordine, judecarea recursului declarat de inculpata, împotriva deciziei penale nr.16 A din data de 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.
La apelul nominal s-a prezentat inculpata recurentă asistată de avocat ales, și avocat ales pentru partea vătămată intimat lipsă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că la dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr- a Tribunalului Botoșani - secția civilă, după care instanța, constatând că nu sunt chestiuni prealabile a dat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpată, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea dosarului la parchet considerând că instanța nu a fost legal sesizată, și totodată achitarea inculpatei în baza art.11 alin2 lit.b raportat la art.10 lit.d Cod procedură penală. Consideră, potrivit art.3859alin.2 Cod procedură penală, că instanța nu a fost legal sesizată întrucât la urmărirea penală au fost două plângeri formulate împotriva inculpatei, și anume o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune formulată de partea civilă, și a doua de către. Este inadmisibil modul în care s-a procedat la urmărirea penală, în sensul că s-a dat credibilitate doar plângerii părții civile, plângerea lui fiind trecută cu vederea în calitatea de parte vătămată, el fiind audiat ca martor. Consideră că, atâta vreme cât erau două plângeri penale împotriva inculpatei, instanța nu a fost legal sesizată, motiv pentru care solicită restituirea cauzei la parchet. Față de motivul de nevinovăție a solicitat să se observe faptul că ambele instanțe au dat credibilitate în totalitate părții vătămate reținând că inculpata l-a înșelat, inducându- în eroare cu prilejul vânzării acelui apartament, spunând că are trei copii și în realitate având cinci copii. De asemenea, inculpata a fost condamnată de către instanța de fond pentru două fapte de fals și uz de fals, una petrecută în anul 2004 și una în 2005. În acest context, anexa 1, actualmente anexa 24, în care s-a dezbătut succesiunea în urma defunctului, soțul inculpatei, succesiune care a fost suspendată la același notar, erau trecuți doar doi moștenitori. Aceeași anexă 1, cu același număr și la aceeași dată este folosită în dezbaterea succesiunii pentru contractul de ipotecă, dar mai apare o moștenitoare care nu este trecută în anexă, în realitate spunând că au fost trei copii. Situația de fapt care duce la concluzia că recurenta nu este vinovată de săvârșirea acestei infracțiuni este situația de fapt care rezultă în mod indiscutabil din dosarul civil. în mod constant a susținut în prima întâmpinare că suma de bani pentru acest apartament a fost obținută ca urmare a faptului că el și soția lui au muncit în străinătate. În cea de-a doua întâmpinare, la interogatoriul luat de instanță, a susținut că apartamentul a fost cumpărat de către soacra sa cu un împrumut făcut în februarie 2005 de către aceasta, fără a preciza însă care este suma reală. Instanța i-a dat credibilitatea părții vătămate spunând că este o persoană de bună credință, că a cumpărat un bun pentru care a achitat valoarea reală, inculpata fiind cea vinovată că acesta a fost păgubit de 24 mii euro. Prin faptul că la instanța de fond în dosarul civil, precum și în dosarul de apel nu a susținut niciun moment ce sumă a dat părții vătămate, denotă reaua credință. Văzând că există o hotărâre judecătorească prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, a făcut această plângere penală. A mai arătat că pe baza probelor administrate la instanța de fond se ajunge la concluzia că inculpata nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 alin.2 și 3 Cod penal și nici de săvârșirea infracțiunii de fals motiv pentru care solicită admiterea recursului și achitarea ei.
Avocat, pentru partea vătămată, a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de inculpată. În ce privește cele două chestiuni de ordin procesual ridicate de inculpată, și anume dispozițiile art.38510alin.21Cod procedură penală, consideră că recursul nu a fost motivat în termenul prevăzut de lege, condiție în care instanța de recurs poate avea în vedere doar motivele de casare de ordine publică. În ceea ce privește solicitarea de admitere a recursului și pe fond de aplicare a dispozițiilor art.332 Cod procedură penală privind restituirea cauzei la procuror, din punct de vedere procedural a solicitat instanței să aibă în vedere că o asemenea cerere este făcută pentru prima oară la acest termen, aspect ce contravine alineatului 1 al art.332 Cod procedură penală, potrivit căruia o asemenea cerere poate fi făcută înainte de terminarea cercetării judecătorești. În subsidiar a solicitat să se aibă în vedere faptul că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se putea dispune restituirea cauzei la procuror. A mai arătat că a existat în faza de urmărire penală o plângere a părții vătămate și o plângere a lui, și așa cum rezultă din rechizitoriu, față de plângerea acestuia din urmă s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpată, iar în ce privește plângerea formulată de clientul său s-a început urmărirea penală, s-au efectuat cercetări, s-au administrat probe, s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei. Față de aspectele prezentate a considerat că urmărirea penală este legală în cauză, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art.332 Cod procedură penală. În ceea ce privește fondul cauzei, atât parchetul cât și cele două instanțe, au avut în vedere trei infracțiuni săvârșite de inculpată. Inducerea părții vătămate în eroare se referă la faptul că inculpata s-a prezentat în fața notarului și a declarat la dezbaterea succesiunii faptul că are trei copii în loc de cinci, ulterior, față de acțiunea celorlalți doi copii, în fața instanței declarând că are cinci copii, fiind de acord cu anularea certificatului de moștenitor. În baza acestui certificat de moștenitor și în baza renunțării celor trei copii s-a prezentat în fața cumpărătorului ca unică proprietară condiție în care a fost încheiat acel contract. A mai arătat că ceilalți doi moștenitori excluși în mod nedrept de la succesiune au formulat o cerere de intervenție în dosarul civil care a fost admisă. Punctele de vedere susținute de inculpată consideră că trebuiesc înlăturate deoarece în dosarele în care au fost anulate contractul de vânzare-cumpărare și certificatul de moștenitor, există chestiuni ce sunt în totală contradicție cu aspectele susținute de către inculpată în prezentul dosar penal. În ce privește latura civilă a considerat că instanțele de fond și apel în mod corect au soluționat acest aspect, solicitând obligarea inculpatei la plata cheltuielilor de judecată din recurs. Totodată, ca și practică judiciară, a depus la dosarul cauzei decizia nr.750 din 8 octombrie 2004 Curții de Apel Constanța.
Avocat, pentru inculpată, având cuvântul în replică, cu privire la faptul că nu au fost invocate la instanțele anterioare prevederile art.385 pct.2 Cod procedură penală, a solicitat să se observe faptul că este o excepție de ordine publică ce duce la anularea actului de sesizare, motiv pentru care poate fi invocată și în faza recursului.
Procurorul, având cuvântul, a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpată, și de menținere a hotărârilor recurate ca fiind legale și temeinice, considerând că din probatoriul administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în cea de cercetare judecătorească, rezultă vinovăția acesteia cu privire la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.
Inculpata, având ultimul cuvânt, a achiesat la concluziile apărătorului său ales.
Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio,
CURTEA
Având nevoie de timp pentru deliberare,
DISPUNE
Amână pronunțarea pentru data de 01 iunie 2009.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 mai 2009.
Președinte Judecători Grefier
Dosar nr- - art.215 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA NR.228
Ședința publică din 01 iunie 2009
Președinte - -
Judecător - -
Judecător - -
Grefier C -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de inculpata, împotriva deciziei penale nr.16 A din data de 27 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în cadrul ședinței de judecată din data de 25 mai 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, și când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 01 iunie 2009.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2027 din 08 septembrie 2008 Judecătoriei Botoșani, s-a dispus condamnarea inculpatei, fostă, pentru săvârșirea a două infracțiuni prev. de art. 292 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare, respectiv la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, iar pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin.2 și 3 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare.
Potrivit art. 33 lit. a și 34 Cod penal, s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 6 ani, instituind în sarcina inculpatei obligațiile prev. de art. 86 Cod penal.
În rezolvarea laturii civile a cauzei, instanța a obligat-o pe inculpată să plătească părții civile suma de 24.500 Euro, la cursul de schimb al BNR de la data plății.
S-a dispus, în continuare, anularea unei declarații notariale efectuate la data de 23 martie 1998, cu obligarea de a plăti statului cheltuielile judiciare aferente.
Pentru a se pronunța această sentință instanța a reținut că, între partea vătămată și inculpată, pe de o parte, cât și între inculpată și martorul, au avut loc o serie de înțelegeri cu referire la vânzarea cumpărarea unui apartament proprietatea inculpatei iar, anterior, pentru a se ajunge la vânzare, inculpata a săvârșit o serie de acte false în fața notarului public " " - B, care au condus în final la înșelarea părții vătămate și la evidențierea falsurilor efectuate de către inculpată în vederea consumării acestei vânzări.
S-a reținut în consecință că, activitatea inculpatei cu prilejul încheierii vânzării cumpărării cu partea vătămată de a declara în fața notarului că apartamentul nu era grevat de sarcini deși, în data de 26 martie 2004, aceasta a acceptat ca imobilul să constituie garanție imobiliară pentru sumă de 10.000 Euro împrumutată, constituie infracțiune de fals în declarații. Că activitatea inculpatei de a face declarații false în fața notarului public cu prilejul dezbaterii unei succesiuni inserând în cuprinsul cererii de deschidere a succesiunii că defunctul său soț are cu dânsa doar 3 copii, când în realitate avea 5 copii, constituie de asemenea fals în declarații. Totodată, activitatea inculpatei de încheia cu partea vătămată în final o vânzare cumpărare deși cunoștea că beneficiarul achiziționează un apartament grevat de sarcini constituie infracțiunea prevăzută de art.215 alin. 2 și 3 Cod penal și nu cea prevăzută de art. 215 alin. 1 și 3 Cod penal cum s-a consemnat în rechizitoriu odată cu trimiterea în judecată, motive pentru care s-a dispus schimbarea încadrării juridice întrucât inculpata s-a folosit de un mijloc fraudulos pentru a induce în eroare partea vătămată adică a folosit la vânzare un certificat de moștenitor ce fusese obținut printr-o declarație falsă.
S-a apreciat în continuare că, reeducarea inculpatei poate fi obținută și fără executarea pedepsei, motive pentru care s-a dispus suspendarea sub supraveghere a acestei executări.
Cu referire la latura civilă a cauzei, instanța a apreciat că, o dată cu vânzarea-cumpărarea apartamentului proprietatea inculpatei către partea vătămată, acesta a fost, în realitate, prejudiciat cu suma de 24.500 Euro cu toate că în cuprinsul actului se face vorbire despre un preț de 400.000.000 lei vechi, preț care însă nu este cel real ci este unul simulat, așa cum rezultă din probele dosarului, făcându-se trimitere la declarațiile martorilor și și la celelalte înscrisuri de la dosar.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpata, depunând la dosar în mod detaliat motivele acestuia, criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând în esență să fie achitată întrucât nu sunt date condițiile de existență ale infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată și condamnată, iar în ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a solicitat de asemenea, să se dispună înlăturarea obligațiilor dispuse.
S-a nuanțat faptul că cele două infracțiuni de fals în declarații nu există întrucât, odată cu dezbaterea succesiunii, moștenitorii îndreptățiți nu au făcut nici o reclamație în legătură cu modul de dezbatere, fiind implicat în cauză doar martorul, neexistând nici un fel de pagubă în legătură cu ceilalți moștenitori, moștenirea fiind dezbătută în mod legal în final. În legătură cu infracțiunea de înșelăciune, s-a arătat că aceasta de asemenea, nu există, deoarece partea vătămată nu a făcut plângere penală decât atunci când i-a fost anulat de către instanța civilă contractul de vindere cumpărare cu inculpata, anularea având la bază vicii de consimțământ, adică în concret o activitate de violență iar prețul de 24.500 Euro, nu a fost încasat de către inculpată niciodată ci de alte persoane așa cum rezultă din sentințele civile de la dosar, cel care a instrument întreaga situație fiind în realitate martorul, așa încât inculpata nu poate fi învinuită de înșelăciune cată vreme între inculpată și partea vătămată nici nu a existat o tranzacție directă.
Tribunalul Botoșani - secția penală, prin decizia nr.16 A din data de 27 ianuarie 2009, respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata împotriva sentinței penale nr.2027 din data de 08 septembrie 2008 Judecătoriei Botoșani, obligând-o pe aceasta să plătească statului suma de 30 lei cheltuieli judiciare, iar părții vătămate suma de 700 lei cu același titlu.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut, în esență, faptul că inculpata a fost căsătorită cu defunctul G decedat la 15 decembrie 1996, iar de pe urma căsătoriei au rezultat 5 copii, în persoana numiților, și, dintre care a fost o perioadă plecată în Italia iar a fost o perioadă arestat în penitenciar în executarea unei pedepse.
După deces, s-a încercat într-o primă fază dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului, începând cu data de 23 martie 1998 (fila 31 dosar urmărire penală) care a fost suspendată și ulterior reluată la 24 martie 2004 (fila 41 dosar urmărire penală). În cadrul dezbaterii succesorale, așa cum rezultă din acte, inculpata a declarat că defunctul a avut doar 3 copii, când în realitate există 5 copii, dintre care 2 au fost în situațiile speciale sus -arătate, emițându-se în final, certificatul de moștenitor nr. 87 din 24 martie 2004, de către notarul public " "- Conform certificatului inculpata era singura moștenitoare de pe urma defunctului întrucât ceilalți 3 copii declarați au înțeles să renunțe la succesiune în mod expres.
În prealabil, inculpata îi cunoștea pe soții și iar împreună având nevoie de bani au luat legătura cu martorul, în luna februarie 2004 de la care au împrumutat împreună 10.000 Euro, din care 1.000 Euro inculpata și 9.000 Euro soții iar, pentru garantarea împrumutului, în baza certificatului de moștenitor sus-arătat au încheiat contractul de garanție imobiliară nr. 557 din 26 martie 2004 (fila 28 dosar).
Întrucât împrumuturile nu au mai fost restituite, martorul a încercat să pună în executare contractul de garanție iar pentru a se găsi o soluție, s-a încheiat între inculpată și partea vătămată din prezentul dosar, împreună cu soția sa, contractul de vindere cumpărare nr. 708 din 17 februarie 2005 (fila 47 dosar), înscriindu-se un preț de 400.000.000 lei vechi, așa cum rezultă din cuprinsul actului, în prezenta cauză cât și în celelalte dosare civile conexe, făcându-se vorbire despre faptul că, în realitate, a fost vorba despre un preț simulat, în sensul că prețul real și exact al tranzacției a fost 24.500 Euro, deci cu mult mai mult decât prețul în moneda națională de mai sus, preț care nici nu ar fi fost încasat de către inculpată.
Ulterior acestor situații, la revenirea celorlalți doi moștenitori în țară și, respectiv din penitenciar, între aceștia și inculpată, în contradictoriu cu martorul și cu soții, apar două litigii civile în cadrul cărora s-a invocat nulitatea atât a certificatului de moștenitor cât și a vânzării cumpărării de mai sus, pentru vicii de consimțământ, pe de o parte pentru faptul că certificatul de moștenitor a fost obținut în baza unor declarații false, iar pe de altă parte că, vânzarea cumpărarea s-a făcut în baza acestui act fals, aducându-se în discuții viciile de consimțământ care au afectat actele.
În consecință, prin sentințele civile nr. 5634 din 14 noiembrie 2005 Judecătoriei Botoșani și nr. 3896 din 13 septembrie 2006 aceleiași instanțe (fila 59 și urm. dosar), s-a dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 87/2004 cu constatarea că și ceilalți doi copii sunt moștenitorii defunctului, dispunându-se pe de altă parte anularea contractului de garanție imobiliară cât și a contractului de vânzare cumpărare încheiat între inculpată și soții.
În final, s-a emis un nou certificat de moștenitor cu nr. 84 din 14 aprilie 2006 (fila 46 dosar), potrivit căruia rămân în cadrul moștenirii, cu calități de moștenitori, inculpata și ceilalți doi copii care au fost înlăturați în prima fază a succesiunii, cu constatarea că ceilalți trei copii sunt străini de succesiune prin neacceptare conform art. 700 Cod civil, putându-se aprecia că, în prezent, inculpata și doi copii sunt proprietarii apartamentului în indiviziune.
În aceste condiții, partea vătămată cât și martorul au formulat plângere la organele de urmărire penală, acuzând-o pe inculpată de infracțiunea de fals în declarații, pe care le-a făcut o dată cu dezbaterea succesiunii defunctului său soț, cât și odată cu încheierea vânzării cumpărării cu soții, iar prima instanță a reținut vinovăția inculpatei și a dispus condamnarea acesteia pentru cele două infracțiuni de fals în declarații, adică cu ocazia vânzării cumpărării când a spus că apartamentul ce-1 vinde soților nu este grevat de sarcini; cât și cu ocazia dezbaterii succesiunii; existând în consecință și infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin.2 și 3 Cod penal, întrucât vânzarea dintre inculpată și soții s-a făcut în baza unui certificat de moștenitor obținut în mod fraudulos ca urmare a declarațiilor false.
În apel, inculpata a arătat că nu există niciuna dintre infracțiunile sus-arătate după cum s-a detaliat mai sus, solicitând să fie achitată conform art. 10 lit. a Cod procedură penală, aducând în discuție și faptul că în mod greșit a fost obligată la plata sumei de 24.500 Euro către partea vătămată.
Instanța de apel a apreciat, în contextul situației de fapt sus-arătate, că, în mod corect, s-a reținut vinovăția inculpatei pentru cele două infracțiuni de fals în declarații pentru care a fost condamnată, situație care nu a putut fi înlăturată în nici un fel întrucât actele pe care le-a făcut în fața notarului public odată cu dezbaterea succesiunii dovedesc cu prisosință acest lucru, neavând relevanță motivele pentru care inculpata a declarat că are cu defunctul său soț doar 3 copii și nu 5 copii.
Nu a putut fi reținută în cauză nici opinia inculpatei potrivit căreia actele pe care le-a întocmit și semnat la notariat ar fi fost făcute în necunoștință de cauză deoarece, declarația notarului care a fost audiat la urmărirea penală dovedește faptul că în mod legal și corect, nici un act nu se poate semna decât în prezența tuturor părților și în fața notarului, semnarea unor acte notariale în alte locuri așa cum arată inculpata fiind imposibilă, de unde se deduce că inculpata a știut ceea ce semnează și declară, mai mult a știut că apartamentul pe care-1 vinde soților este grevat de sarcini.
În consecință, instanța de apel a apreciat că vinovăția inculpatei a fost corect determinată în baza probelor de la dosar și a înscrisurilor care au stat la baza întregii situații de fapt, neputând reține faptul că infracțiunile nu există, respingând, în consecință, apelul formulat de inculpată.
Cu referire la latura civilă, chiar dacă în actul autentic a fost înscris un alt preț, rezultă din cuprinsul tuturor probelor de la dosar, în special considerentele din cele două sentințe civile, declarația martorei (fila 34 dosar fond), că prețul real a fost de 24.500 Euro, pe care soții l-au predat la momentul vânzării cumpărării, așa cum rezultă chiar din cuprinsul actului iar faptul că acest preț a fost distribuit eventual între inculpată, martorul sau alte persoane, nu are relevanță, deoarece raportul juridic de vânzare cumpărare inclusiv cu referire la preț s-a legat doar între inculpată și soții, care se prezumă că au discutat și situația referitoare la preț, prezumându-se și faptul că inculpata a încasat prețul, pe care l-a folosit după cum a crezut de cuviință, o altă situație neputând fi concepută în condiții legale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpata, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie fără a indica în concret care sunt motivele de recurs.
Față de această situație, în temeiul art.3859alin.21Cod procedură penală Curtea va lua în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art.3859alin.3 Cod procedură penală se iau în considerare din oficiu.
În motivarea orală a recursului la termenul din 25 mai 2009 solicitat achitarea în baza art.11 alin.2 lit.b raportat la art.10 lit.d Cod procedură penal și totodată trimiterea dosarului la parchet considerând că, întrucât la urmărirea penală au fost două plângeri formulate împotriva sa, și anume o plângere penală pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune formulată de partea civilă, și a doua de către, organul de urmărire penală s-a pronunțat numai cu privire la cea dintâi, fiind audiat doar ca martor.
Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs care pot fi luate în considerare și din oficiu, Curtea constată că este dat cazul de casare prev. de art.3859alin.1 pct.18 Cod procedură penală - s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare.
Astfel inculpata a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.2, 3 Cod penal prin schimbarea încadrării juridice din art.215 alin.1, 3 Cod penal constând în aceea că s-a prezentat în fața părții vătămate ca unică proprietară a apartamentului pe care urma să i-l vândă, deși certificatul de moștenitor care-i atesta această calitate fusese obținut printr-o declarație neconformă cu adevărul dată în fața notarului public, cu ocazia dezbaterii succesiunii, urmată de încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la acest apartament, contract care nu ar mai fi fost încheiat de partea vătămată dacă ar fi știut că certificatul de moștenitor fusese eliberat pe baza unei declarații false dată de inculpată.
În vederea soluționării recursului a fost atașat pentru consultare și dosarul civil nr- al Tribunalului Botoșani având ca obiect acțiune în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.708 din 17 februarie 2005, precum și a contractului de garanție imobiliară nr.557 din 26 martie 2006.
Din probele administrate în cauza penală și în dosarul civil, Curtea reține că inculpata a împrumutat suma de 1000 Euro de la martorul care ia condiționat acordarea acesteia de instituirea unei garanții imobiliare asupra apartamentului, iar în contractul de garanție să fie trecută și suma de 9000 Euro împrumutată martorilor și. Sub imperiul nevoii astringente de bani, inculpata a acceptat să încheie contractul de garanție imobiliară în favoarea lui conform contractului nr.557 din 26 martie 2004 autentificat la Notarul Public " ", în care se menționa că inculpata consimte să garanteze cu apartamentul proprietatea sa pentru suma de 10.000 Euro (echivalentul a 401.110.000 lei vechi), sumă pe care trebuia să o restituie până la data de 31 august 2004.
La data scadenței, nici familia și nici inculpata nu aveau bani să restituie împrumutul.
Din declarațiile martorilor G (40), (41), coroborate cu aspecte din declarațiile martorului și partea vătămată rezultă că apartamentul a fost vândut la insistențele martorului care solicita restituirea împrumutului, el fiind cel care s-a interesat de eventualii cumpărători.
Martorul recunoaște la interogatoriul luat în dosarul civil (59) că inculpata nu a primit niciun din prețul apartamentului. Inițial, martorul a primit 10.000 Euro de la soacra părții vătămate, iar ulterior, după radierea ipotecii s-au întâlnit la unde banii au fost primiți tot de acest martor.
Pentru existența infracțiunii de înșelăciune, este necesară o acțiune de inducere în eroare a părții vătămate, ori față de situația de fapt prezentată, în care martorul a fost cel care a căutat cumpărător, a negociat prețul și a primit banii, nu se poate vorbi de o inducere în eroare de către inculpată a părții vătămate.
Mai mult, cea care a înmânat banii martorului a fost soacra părții vătămate, cu aceasta negociindu-se prețul și condițiile vânzării.
Față de această situație, Curtea reține că litigiul dintre părți este unul civil și va dispune achitarea inculpatei în temeiul art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b Cod procedură penală cu privire la infracțiunea prev. de art.215 alin.2, 3 Cod penal.
În ce privește infracțiunea de fals în declarații, Curtea reține că sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni și nu se impune achitarea în temeiul art.10 lit.d Cod procedură penală.
Astfel, inculpata s-a prezentat la notar la data de 23 martie 2004 (31) solicitând dezbaterea succesiunii după soțul său G, precizând în cerere că în afară de ea mai sunt ca moștenitori trei copii, în loc de cinci.
De asemenea, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 17 februarie 2005, declarat că apartamentul nu este grevat de sarcini deși asupra acestuia era instituită o garanție imobiliară în favoarea martorului.
Față de această situație de fapt, Curtea reține că în mod corect s-a stabilit existența acestor infracțiuni, întrucât inculpata a făcut declarații necorespunzătoare adevărului, cu consecința facilitării încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 17 februarie 2005.
La individualizarea pedepsei instanța va avea în vedere criteriile generale prev. de art.72 Cod penal, respectiv împrejurările în care au fost săvârșite faptele, conduita inculpatei care nu are antecedente penale, a avut o atitudine procesuală corectă, criterii prin prisma cărora apreciază că scopul prevăzut de legiuitor, astfel cum este circumscris în art.52 Cod penal, poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse orientate spre minimul prevăzut de lege, cu suspendarea condiționată a executării, conform art.81,82 Cod penal.
În baza art.33 lit.a, 34 lit.b Cod penal se vor contopi pedepsele aplicate, se va aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea.
În temeiul art.346 alin.4 pr.pen. acțiunea civilă în ce privește infracțiunea de înșelăciune prev. de art.215 alin.2, 3 Cod penal va fi lăsată nesoluționată, părțile urmând să-și soluționeze litigiile pe calea unei acțiuni civile.
În temeiul art.14 alin.3 lit.a pr.pen. instanța va anula declarația din 23.03.2004 dată de inculpată în fața notarului public.
În ceea ce privește celelalte motive de recurs formulate de către inculpată privind restituirea cauzei la parchet de menționat că o astfel de cerere nu a fost făcută în fața instanței de fond până la terminarea cercetării judecătorești așa cum prevăd disp. art.332 alin.1 pr.pen.
De altfel acest motiv de recurs nici nu a fost formulat în scris pentru a fi luat în considerare conform art.38510alin.2 pr.pen.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art.38515pct.2 lit.d pr.pen. va admite recursul declarat de către inculpata, va casa în totalitate decizia penală a Tribunalului Botoșani și sentința penală a Judecătoriei Botoșani sub aspectele sus-menționate.
În temeiul art.191 pr.pen. inculpata va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare de la instanța de fond, iar în temeiul art.192 alin.3 pr.pen. cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata (fostă ), fiica lui și, năcută la 8.02.1958 în comuna, jud. B, domiciliată în mun. B,-, -1,.C,.5, jud.B, CNP -.
Casează în totalitate nr. 16A din 27 ianuarie 2009 Tribunalului Botoșani și nr. 2027 din 08 septembrie 2008 Judecătoriei Botoșani și în rejudecare:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b Cod de procedură penală achită pe inculpata pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin 2,3 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin 1,3 Cod penal. Condamnă pe inculpata pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292 Cod penal la pedeapsa de 3(trei ) luni închisoare (fapta din 23.03.2004), în loc de 1 an închisoare.
Condamnă pe inculpata pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 292 Cod penal la pedeapsa de 3(trei) luni închisoare (fapta din 17.02.2005), în loc de 1 an și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a și art. 34 lit b Cod penal contopește pedepsele aplicate inculpata urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 3 luni închisoare (în loc de 3 ani închisoare).
În temeiul art. 81,82 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate pe o perioadă de 2 ani și 3 luni.
Pune în vedere inculpatei disp. art. 83 Cod penal.
În temeiul art. 346 alin 4 Cod de procedură penală lasă nesoluționată acțiunea civilă.
Anulează declarația din 23.03.2004 dată de inculpată în fața notarului public.
Respinge cererea părții civile de obligare a inculpatei la plata cheltuielilor judiciare de la instanța de fond, apel și recurs.
Obligă inculpata să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare de la judecata în fond.
Celelalte cheltuieli judiciare de la instanța de fond rămân în sarcina statului.
Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului, inclusiv suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu care va fi avansat din fondul către BA
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 01 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
Red.
Thred.
3 ex. 19.06.2009
Jud. fond
apel -
C-tin
Poziție executări 304/2009
Președinte:Motan TraianJudecători:Motan Traian, Ilieș Titiana, Frunză Sanda
